Statute of limitations start date for contractual damages: Court of Accounts audit decision does not trigger prescription period

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 18 ianuarie 2021 sub nr. x/2020, urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei de către Judecătoria Sector 6 Bucureşti, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea Titlului de plată nr. x/05.10.2009 emis de A.N.R.P. în favoarea numitului B., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

În drept: art. 1350 C. civ., Legea 247/2005, H.G. nr. 572/2013, O.U.G. nr. 80/2013, contractul de prestări servicii izvor al obligaţiei necorespunzător îndeplinită.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 787 din 28 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi s-a respins cererea formulată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., ca prescrisă.

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 415A din 16 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins apelul formulat de apelanta - reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu intimata - pârâtă S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 415A din 16 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Instanţa de apel în mod greşit a reţinut că termenul de prescripţie pentru pretenţiile deduse judecăţii a început să curgă la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator.

Prin Decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea de Conturi a României a constatat cu ocazia unui control că "Nu au fost respectate cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a proprietăţilor imobiliare supuse evaluării".

Pentru remedierea aspectelor de nelegalitate constatate, Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducătorului ANRP o serie de măsuri menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului în baza unor evaluări necorespunzătoare.

Astfel, la măsura I - 3.3 din Decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea dispune că "Plăţile aferente rapoartelor de evaluare neîntocmite în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, a căror refacere a necesitat noi cheltuieli, reprezintă prejudiciu în bugetul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru care se vor lua măsuri în vederea recuperării, conform prevederilor legale şi clauzelor contractuale, de la partenerii contractuali sau de la persoanele responsabile pentru efectuarea plăţilor respective".

Termenul de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse a fost, iniţial, 30.04.2013, pentru ca ulterior, din cauza dificultăţilor întâmpinate, să fie modificat în mai multe etape. Astfel, ultima dată termenul a fost modificat prin Decizia nr. 10/IV/2013/2018 (depusă la dosar), fiind prelungit până la data de 28.06.2019.

Potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, "Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii si a neurmăririi de conducerea entităţii a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracţiune si se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda".

În condiţiile date, ANRP este obligată să se conformeze dispoziţiilor trasate de Curtea de Conturi în sarcina sa, respectând prevederile legale în materie si autoritatea deciziilor Curţii.

Având în vedere aspectele prezentate rezultă, fără echivoc, că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când ANRP a luat la cunoştinţă de rezultatul verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de pârâta în dosarul de despăgubire indicat în cererea de chemare în judecată.

Astfel, dreptul ANRP de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de pârâtă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale este actual, termenul de prescripţie extinctivă nefiind împlinit.

Cu toate acestea, instanţa de apel, în mod eronat, a apreciat că actul de control al Curţii de Conturi nu poate marca începutul termenului de prescripţie extinctivă al acţiunii în recuperarea pagubei constatate în urma acestui control, precum şi că nu poate reprezenta un caz de întrerupere a termenului de prescripţie extinctivă, în condiţiile în care se aplică regula "prescripţia nu curge împotriva celui ce nu poate să acţioneze" care amână începutul prescripţiei.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, comunicată, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

În ceea ce priveşte recursul, deşi nu încadrează în drept criticile invocate, Înalta Curte reţine că acestea pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din lecturarea cererii de recurs se poate deduce că recurenta are în vedere aplicarea greşită a normelor aplicabile în speţă în materia prescripţiei extinctive, respectiv a Decretului nr. 167/1958, referitor la momentul de la care curge prescripţia în cauză, prin raportare la data Deciziei Curţii de Conturi nr. 10/10.10.2013 prin care s-au dispus măsurile de recuperare a prejudiciului, recurenta-reclamantă apreciind că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când a luat cunoştinţă de rezultatul verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de pârâta S.C. A. S.R.L. în dosarul de despăgubire.

Astfel cum a reţinut instanţa de apel, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este întemeiată pe dispoziţiile legale privind răspunderea civilă a pârâtei S.C. A. S.R.L., răspundere antrenată pentru întocmirea raportului de evaluare efectuat în dosarul de despăgubire nr. x cu nerespectarea standardelor de calitate prevăzute în contractul de prestări servicii nr. x/2007, reclamanta apreciind că a fost prejudiciată cu suma de 500.000 RON.

Validând soluţia pronunţată de prima instanţă, curtea de apel a reţinut că termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă de la momentul depunerii de către pârâtă a raportului de evaluare în anul 2009, raport ce a fost valorificat de reclamantă prin emiterea deciziei de despăgubire nr. 5225/23.04.2009 şi a titlului de conversie nr. 1064/05.10.2009, astfel că, prin raportare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul judecătoriei, respectiv 17.09.2020 (dosarul fiind declinat ulterior la Tribunalul Bucureşti), în cauză a fost împlinit termenul de prescripţie extinctivă.

Recursul reprezintă potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 488 C. proc. civ., o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefează pe situaţia de fapt a cauzei, astfel cum a fost stabilită ea în mod definitiv de instanţele devolutive ale fondului.

Or, momentul obiectiv de la care o persoană - fizică sau juridică - putea şi trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, reprezintă un element care se stabileşte pe bază de probe administrate, fiind un element al situaţiei de fapt a unei cauze.

Atât timp cât instanţa de apel a stabilit în urma evaluării materialului probator administrat în cauză, că acest moment obiectiv este data emiterii deciziei de despăgubire pe numele beneficiarului (2009), rezultă că instanţa de recurs este ţinută de situaţia de fapt reţinută definitiv de instanţa de apel, instanţa de recurs neavând îndrituirea de a mai reevalua probele administrate cauzei pentru a stabili un alt moment de la care recurenta reclamantă ar fi putut şi trebuit să îşi dea seama de prejudiciu şi de persoana responsabilă de producerea sa. Date fiind limitele exclusiv de legalitate ale controlului instanţei de recurs, potrivit art. 488 C. proc. civ. şi art. 483 alin. (3) C. proc. civ., raportat la această situaţie de fapt reţinută, Înalta Curte conchide în sensul că prevederile legale invocate de recurentă au fost corect aplicate în cauză.

De altfel, Înalta Curte constată că nici nu ar putea fi reţinut ca punct de debut al cursului prescripţiei data emiterii Deciziei Curţii de Conturi nr. 10/10.10.2013. Instituţia Curţii de Conturi exercită o funcţie de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public conform art. 1 din Legea nr. 94/1992, constatând încălcări ale normelor legale, iar faptul că prin raportul întocmit Curtea a stabilit în sarcina recurentei obligaţia de a recupera prejudiciul, în considerarea prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, nu prezintă importanţă pentru determinarea momentului începerii curgerii termenului de prescripţie ce vizează raportul juridic dintre cele două părţi procesuale.

Acest argument utilizat de curtea de apel este în concordanţă cu considerentele Deciziei nr. 19/2019, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii, statuând că "actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului".

Este adevărat că această decizie are ca premisă un alt tip de raport juridic (acela dintre angajator şi angajat), dar raţionamentul şi argumentele reţinute de Înalta Curte pot fi aplicate mutatis mutandis şi altor tipuri de raporturi juridice, având în vedere şi considerentele Deciziei nr. 39/2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a respins sesizarea Curţii de Apel Constanţa ca inadmisibilă, apreciindu-se că dezlegările date prin Decizia nr. 19/2019 pot fi aplicate şi cauzei pe care s-a grefat sesizarea în discuţie, nefiind necesar să se pronunţe o nouă decizie care să cuprindă argumente identice şi aceeaşi soluţie.

Prin considerentele expuse în cadrul acestor decizii s-a statuat că raportul de control al Curţii de Conturi, precum şi măsurile dispuse în sarcina entităţii controlate sunt obligatorii exclusiv pentru aceasta din urmă, în condiţiile în care raportul de control constată doar producerea pagubei, fără să constituie prin el însuşi izvor al creanţei, astfel încât s-a statuat că acţiunea de control a Curţii de Conturi nu influenţează momentul de debut al termenului de prescripţie extinctivă.

Aşadar, în virtutea şi a acestor considerente, Înalta Curte apreciază că în mod eronat se raportează recurenta la data luării la cunoştinţă de verificările asupra raportului de evaluare realizate în temeiul Deciziei nr. 10/2013 a Curţii de Conturi, astfel încât, având în vedere temeiul pretenţiilor deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente în cauză, se constată că în mod corect a reţinut instanţa de apel că termenul de prescripţie era împlinit la data depunerii cererii de chemare în judecată - 17 septembrie 2020.

Decizia Curţii de Conturi nu poate da dreptul curgerii unui alt termen de prescripţie, nefiind aplicabilă, aşa cum s-a arătat anterior, regula contra non valentem agere non currit praescriptio - prescripţia nu curge împotriva celui ce nu poate să acţioneze, întrucât pe de o parte, astfel cum s-a ilustrat anterior, acţiunea de control a Curţii de Conturi nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale, iar pe de altă parte, întrucât s-a statuat în cadrul situaţiei de fapt a cauzei (de care prezenta instanţă de recurs este ţinută, astfel cum s-a ilustrat anterior), de către curtea de apel, că recurenta reclamantă putea şi trebuia să cunoască paguba şi pe cel responsabil anterior deciziei Curţii de Conturi.

Pentru ansamblul considerentelor expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea recursului formulat sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 415 A din 16 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2024.