Recognition of Italian parental responsibility ordinance under EU Regulation 2201/2003 rather than domestic non-EU recognition rules.

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2024

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 7 iunie 2022 pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine de încredinţare exclusivă a minorei C. şi stabilirea domiciliului acesteia, respectiv hotărârea nr. 12161/20.05.2021 pronunţată de Tribunalul civil din Bari - Italia în dosarul nr. x/2013.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1455 din 20 decembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Vaslui, a fost admisă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B..

Au fost recunoscute pe teritoriul României efectele hotărârii, denumită proces-verbal al ordinului prezidenţial cu nr. de înregistrare y/2021, pronunţată de Tribunalul ordinar din Bari la data de 20 mai 2021 în dosarul nr. x/2020, pe cale de ordonanţă preşedinţială.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia nr. 350 din 2023 pronunţată la 24 iulie 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins cererea de repunere a cauzei pe rol, formulată de apelanta B..

A admis apelul formulat de pârâta B. împotriva sentinţei civile nr. 1455 din 20 decembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, hotărâre pe care a schimbat-o în tot.

A respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., vizând recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii de încredinţare exclusivă a minorei şi stabilirea domiciliului acesteia, respectiv hotărârea nr. 12161/20.05.2021 pronunţată de Tribunalul civil din Bari - Italia în dosarul nr. x/2013.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 350 din 2023 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, reclamantul A. a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că decizia recurată a fost dată în mod eronat şi abuziv, fără să cuprindă motivele legale, obiective şi pertinente pe care se întemeiază, cuprinzând motive contradictorii, străine de natura cauzei, cu încălcarea gravă a legii şi aplicarea greşită a normelor de drept civil intern şi internaţional.

Curtea de Apel laşi a reţinut în mod greşit că prezenta cauză nu este definitivă şi executorie, învestită cu autoritate de lucru judecat, putând forma obiectul unei căi de atac în statul unde a fost pronunţată - Italia. Mai mult, a reţinut că aceasta cale de atac a şi fost exercitata şi admisă, având consecinţă modificarea soluţiei iniţiale.

Potrivit Certificatului International întocmit de Ministerul Public Italian şi Tribunalul civil din Bari - Italia, conform Anexei I din Regulamentul C.E. nr. 2201/2003, la punctul 6 este stipulat că împotriva hotărârii judecătoreşti Ordonanţă Preşedinţială din 20.05.2021 dată în dosarul civil nr. x/2020 al Tribunalului ordinar din Bari - Italia, ce face obiectul cererii deduse judecăţii, nu se mai poate face opoziţie conform legislaţiei din statul Italian ca fiind definitivă, aşadar fără cale de atac, urmare a epuizării termenului şi posibilităţilor legale de a fi atacată, respectiv rămânând definitivă, nefiind recurată în termen.

Actele depuse de pârâtă ca fiind emise de Tribunalul ordinar din Bari, cu referire la Ordonanţa Preşedinţială din 20.05.2021 pronunţată în dosarul civil nr. x/2020, privind încredinţarea minorei C., nu reprezintă o cale de atac împotriva Ordonanţei Preşedinţiale din 20.05.2021 formulată de pârâtă, ci reprezintă o nouă cerere adresată Tribunalului Ordinar Bari la data de 17.10.2021, conform încheierii de şedinţă din data de 20.04.2023, referitoare la încredinţarea minorei C., cerere depusă după împlinirea termenului de formulare a unei cai de atac împotriva Ordonanţei Preşedinţiale din 20.05.2021 - aspect susţinut şi confirmat prin Certificatul European - Anexa I punctul 6 al Regulamentului CE nr. 2201/2023 întocmit de Ministerul Public de Justiţie Italian şi Tribunalul din Bari, aflat la dosarul cauzei. Despre acest înscris, instanţa de apel chiar a făcut vorbire, însă nu l-a valorificat în mod real şi autentic, fiind nerespectate prevederile art. 1094 C. proc. civ. şi cele cuprinse în art. 21 şi următoarele din Regulamentul C.E. nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi matrimonială şi a răspunderii părinteşti.

În al doilea rând, actele depuse de pârâtă nu pot fi recunoscute şi valorificate ca probe ori analizate ca motive de apel de către Cutea de Apel Iaşi, întrucât anterior nu au făcut obiectul unei acţiuni similare de recunoaştere (exequatur) de către o instanţă a Statului Român şi, pe cale de consecinţă, nu pot produce efecte juridice în România fără a trece prin aceleaşi proceduri, conform prevederilor legale româneşti şi internaţionale, deoarece, în caz contrar, aşa cum în mod eronat a procedat instanţa de apel, ar reprezenta o dublă măsură, chiar una nelegală a recunoaşterii înscrisurilor şi hotărârilor judecătoreşti străine de către România.

Recurentul-reclamant arată, în continuare, că nu există absolut niciun motiv legal pentru a refuza recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine reprezentată de Ordonanţa Preşedinţială de încredinţare exclusivă a minorei C. dată de Tribunalul Ordinar din Bari - Italia în dosarul civil nr. x/2020, provizorie până la judecarea divorţului şi a cererilor accesorii de către instanţele competente, pe care a promovat-o pentru a putea obţine un paşaport minorei în vederea asigurării şi respectării drepturilor fundamentale ale acesteia la libera circulaţie conform Constituţiei României şi a Cartei Drepturilor Omului, precum şi pentru obţinerea unui act de identitate valabil, având în vedere că Direcţia Paşapoarte din Vaslui nu a recunoscut această Ordonanţă Preşedinţială de încredinţare exclusivă a minorei, solicitând forma recunoscută de o instanţă competentă din România.

Curtea de Apel Iaşi şi-a depăşit în mod grav competenţa, întrucât în considerentele deciziei recurate a susţinut că era de competenţa instanţelor româneşti, respectiv a Judecătoriei Vaslui, să judece cererea de divorţ cu toate capetele accesorii formulate de pârâta B., ignorând în totalitate şi în mod abuziv, foarte grav şi ostentativ deciziile definitive şi irevocabile ale Tribunalului Bucureşti, ale Curţii de Apel Bucureşti, hotărârea Tribunalului civil din Bari, precum şi a cererii făcute de reclamant către Ministerul Justiţiei Italian, către Ministerul Justiţiei din Romania de repatriere în Italia a minorei C., la domiciliul de reşedinţă obişnuit din Italia, în urma răpirii internaţionale de minori săvârşită de reclamanta B..

Instanţa de apel a încălcat, de asemenea, dispoziţiile regulamentului CE nr. 2201/2003 privind competenta judecării cererilor în materie matrimonială şi a răspunderii părinteşti cu elemente de extraneitate, având în vedere că minora C. din luna decembrie 2020, în urma repatrierii, şi până în prezent se află la domiciliul de reşedinţă obişnuit şi locuieşte împreună cu reclamantul în oraşul Bari, urmând cursurile Scolii Generale Michelangelo/Carrante din oraşul Bari-Italia.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă.

Intimata-pârâtă a depus note scrise, ataşând copia hotărârii de divorţ şi copie a cărţii de identitate, ce atestă revenirea la numele avut anterior (D.). A ataşat acte procedurale emise de Tribunalul din Bari, ce atestă faptul că hotărârea de divorţ din 20 mai 2021, a cărui recunoaştere se solicită, nu este definitivă, cauza având termen la 17 octombrie 2024.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, în limitele considerentelor de mai jos.

În cauză se solicită recunoaşterea pe teritoriul României a efectelor hotărârii denumită proces-verbal al ordinului prezidenţial din data de 20 mai 2021, pronunţată pe cale de ordonanţă preşedinţială în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul ordinar din Bari, Italia, prin care au fost luate măsuri cu privire la încredinţarea minorei C. către tată, dreptul şi condiţiile de vizitare a minorei de către mamă şi obligaţia de a se contribui la întreţinerea minorei.

Sentinţa primei instanţe a fost analizată, iar cererea rezolvată de instanţa de apel prin prisma dispoziţiilor art. 1095, 1096 şi 1097 C. proc. civ., în conformitate cu care, pentru a fi recunoscută în România, hotărârea judecătorească trebuie să fie definitivă potrivit legii statului în care a fost pronunţată, recunoaşterea putând fi refuzată atunci când hotărârea poate face obiectul unei căi de atac în statul de origine. În consecinţă, reţinând că în speţă hotărârea nu doar că putea face obiectul unei căi de atac, ci această cale de atac a şi fost exercitată şi admisă, cu consecinţa unor modificări substanţiale a soluţiei iniţiale, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul pârâtei, a schimbat sentinţa apelată şi a respins cererea de recunoaştere pe teritoriul României a ordonanţei preşedinţiale pronunţate de instanţa italiană.

Judecata din apel a fost făcută cu încălcarea normelor de procedură privind dreptul internaţional aplicabil, iar soluţia a fost dată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte condiţiile de recunoaştere/refuz al recunoaşterii unei hotărâri judecătoreşti, situaţie ce se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, chestiunea recunoaşterii unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia răspunderii părinteşti într-un alt stat al Uniunii Europene cade sub incidenţa Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, în conformitate cu prevederile art. 1 şi 21 din amintitul regulament.

Totodată, potrivit art. 1094 C. proc. civ., termenul de "hotărâri străine" supuse reglementării Titlului al III-lea din Cartea a VII-a referitoare la procesul civil internaţional se referă la actele de jurisdicţie contencioasă sau necontencioasă ale instanţelor judecătoreşti, cele notariale sau ale oricăror autorităţi competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene; în cazul hotărârii judecătoreşti pronunţate într-un stat membru al Uniunii Europene, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1095 şi următoarele din C. proc. civ.

Prin urmare, tranşând chestiunea recunoaşterii unei hotărâri pronunţate în material răspunderii părinteşti de către o instanţă dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, în virtutea unor dispoziţii legale aplicabile actelor de jurisdicţie emise de autorităţi ale statelor nemembre, instanţa de apel a făcut o judecată cu încălcarea regulilor de procedură aplicabile, dar şi cu încălcarea dispoziţiilor de drept substanţial referitoare la condiţiile de recunoaştere/refuz de recunoaştere a hotărârii dintr-un alt stat, ceea ce duce la admiterea recursului în baza art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi la trimiterea cauzei, în baza art. 497 C. proc. civ., aceleiaşi instanţe, spre rejudecarea apelului şi analiza cererii de recunoaştere în raport de dispoziţiile art. 21 şi următoarele din Regulamentul 2201/2003 şi de motivele de refuz prevăzute la art. 23.

Totodată, se observă că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că hotărârea pronunţată de instanţa italiană, a cărei recunoaştere se solicită, ar fi făcut obiectul unei căi de atac care a fost exercitată şi admisă, cu consecinţa modificării soluţiei.

În realitate, hotărârea de ordonanţă preşedinţială cărei recunoaştere se solicită a fost dispusă provizoriu în cadrul procesului de primă instanţă din dosarul nr. x/2020 al Tribunalului ordinar din Bari, Italia şi nu a făcut obiectul unei căi de atac - potrivit certificatului întocmit conform anexei 1 la Regulamentul 2201/2003, împotriva hotărârii nu se mai putea face opoziţie conform legii italiene - ci măsurile acolo dispuse par a se fi modificat, la 20 aprilie 2023, printr-o hotărâre ulterioară dispusă în timpul aceluiaşi proces şi în cadrul aceluiaşi dosar, ca urmare a schimbării condiţiilor iniţiale ce au justificat prima ordonanţă preşedinţială, iar nu în urma exercitării vreunei căi de atac .

Acest aspect va trebui să fie luat în considerare cu prilejul rejudecării, la fel ca şi împrejurarea că, potrivit Regulamentului 2201/2003, caracterul nedefinitiv al hotărârii nu constituie per se un motiv de refuz al recunoaşterii acesteia, ci doar dă posibilitatea suspendării procedurii de recunoaştere sau de încuviinţare a executării, în temeiul art. 27 sau art. 35 din Regulament.

Pe de altă parte, instanţa de apel va trebui să verifice şi dacă, în raport de hotărârea ulterioară, din 20 aprilie 2023, din acelaşi dosar, de modificare a unora din măsurile dispuse prin ordonanţa preşedinţială a cărei recunoaştere se solicită, aceasta din urmă mai produce efecte sau a devenit caducă, întrucât nu pot fi recunoscute pe teritoriul României acele efecte pe care o hotărâre nu le mai produce sau care încetează, în urma modificării sale pe orice cale.

Soluţia este una firească, şi îşi găseşte oglindirea practică inclusiv în regula enunţată de art. 28 alin. (1) din Regulament, potrivit cu care doar hotărârile judecătoreşti pronunţate într-un stat membru cu privire la exercitarea răspunderii părinteşti faţă de un copil, care sunt executorii în acel stat, se execută într-un alt stat membru după ce s-a încuviinţat executarea la cererea oricărei părţi interesate; per a contrario, pierderea executorialităţii în statul membru în care hotărârea a fost pronunţată, în urma desfiinţării sau modificării măsurilor dispuse, fie în calea de atac, fie prin pronunţarea unei hotărâri ulterioare de natură a modifica măsurile provizorii iniţiale, face ca o astfel de hotărâre să nu mai poată fi solicitată spre executare nici în alt stat membru.

Existenţa hotărârii din 20 aprilie 2023 a Tribunalului Bari, de modificare a ordonanţei din 20 mai 2021, nu poate fi omisă, date fiind dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (4) din Regulament, nici măcar în absenţa unei proceduri distincte de recunoaştere, aşa cum obiectează recurentul reclamant, iar instanţa de apel trebuie să verifice consecinţele acestei hotărâri ulterioare, cu privire la care pârâta a depus la rândul său un certificat întocmit conform anexei 1 la Regulamentul 2201/2003, asupra efectelor hotărârii a cărei recunoaştere se solicită.

Cât priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurent, acesta nu este incident în cauză, decizia instanţei de apel fiind motivată într-o manieră care să facă limpede argumentele pe care a fost întemeiată, chiar dacă acestea sunt eronate în drept. În realitate, din dezvoltarea motivului de recurs de către recurent, rezultă că acesta e nemulţumit de aplicarea şi interpretarea legii de către instanţa de apel în cadrul motivării, iar nu de absenţa sau de caracterul contradictoriu al acesteia, ceea ce, aşa cum s-a arătat mai sus, se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., iar nu în cel prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 350 din 24 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2024.