Civil liability for public officials' failure to verify reorganization compliance where superior authority's independent administrative act breaks the chain of causation

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2024

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 30 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. şi cu intervenientul forţat Prefectul Judeţului Braşov a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 227.494 RON, reprezentând prejudiciu creat prin fapta ilicită proprie înregistrat în patrimoniul MAI - Instituţia Prefectului Braşov, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 300 din 6 martie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiate, atât excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului, invocată de către pârâtă, cât şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. şi cu intervenientul forţat Instituţia Prefectului Judeţului Braşov.

A obligat pe reclamant la plata către pârâtul A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.750,00 de RON, reprezentând onorariu de avocat.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 522A din 26 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelurile formulate de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne şi de pârâta B. împotriva sentinţei civile nr. 300 din 6 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

A anulat sentinţa civilă apelată şi a reţinut cauza în vederea evocării fondului.

Prin decizia nr. 1701 A din 26 noiembrie 2021, evocând fondul, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiate.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. şi cu intervenientul forţat Prefectul Judeţului Braşov.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată a intervenientei Instituţia Prefectului Braşov.

A obligat pe reclamant la plata către pârâtul A. a sumei de 5450 RON şi către pârâta B. la plata sumei de 15.686 RON, reprezentând onorariu de avocat.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1701 A din 26 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs. De asemenea, pârâta B. a declarat recurs incident.

a) Recursul principal declarat de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne:

Ca prim motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant a arătat că prin hotărârea pronunţată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 710/CA din 22 mai 2015 a Tribunalului Braşov (definitivă) şi, totodată, au fost prezentate considerentele contradictorii, fiind astfel incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 710/CA din 22 mai 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Braşov a anulat Ordinul MAI nr. 11/2508/15.03.2012 prin care au încetat raporturile de serviciu ale numitului C., ca urmare a reorganizării unităţii, MAI fiind obligat la reîncadrarea acestuia şi la plata drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 14.03.2012 şi până la data reîncadrării efective în funcţie.

Motivele pentru care Ordinul a fost anulat au fost prezentate în mod clar şi succint în cuprinsul sentinţei - s-a reţinut că la momentul reorganizării Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule al judeţului Braşov nu au fost respectate prevederile art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi, totodată, că nu au fost respectate prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol, respectiv că la momentul reorganizării nu a fost organizat examen de departajare, deşi existau mai multe opţiuni pentru postul de ofiţer specialist I.

Aşadar, analiza situaţiei de fapt şi a temeiurilor legale incidente trebuie să pornească de la aceste considerente care se impun cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, respectiv modalitatea defectuoasă în care măsura reorganizării a fost pusă în executare la nivelul Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule al judeţului Braşov, acesta fiind motivul pentru care a fost anulat Ordinul MAI nr. 11/2508/15.03.2012.

În cuprinsul deciziei recurate, instanţa de apel a prezentat argumente care vin în contradicţie cu cele statuate deja în mod definitiv şi cu autoritate de lucru judecat în sentinţa civilă nr. 710/CA din 22 mai 2015 a Tribunalului Braşov.

Astfel, sunt prezentate o serie de considerente contradictorii: pe de o parte, la pagina 7 paragraful 7, se reţine că potrivit art. 3.1 din Ordinul MAI nr. 129/2011 pârâtului A. îi revenea obligaţia de a organiza concurs de departajare a candidaţilor ca urmare a reorganizării instituţiei, iar la pagina nr. 8 primul paragraf, instanţa reţine că "obligaţiile reveneau reclamantului (Ministerul Afacerilor Interne)".

Recurentul-reclamant menţionează faptul că nu măsura reorganizării în sine, care într-adevăr a fost dispusă de MAI, constituie fapta ilicită, ci modalitatea defectuoasă în care această măsură a fost pusă în executare la nivelul Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule al judeţului Braşov, apreciind că trebuie stabilită răspunderea civilă delictuală a persoanelor responsabile de activităţile desfăşurate cu ocazia reorganizării Serviciului, sub coordonarea Direcţiei Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor, activităţi care au precedat emiterea actului administrativ anulat.

Raţionamentul instanţei, în sensul că în mod greşit Ministerul Afacerilor Interne urmăreşte să impute pârâţilor nerespectarea unor obligaţii ce se situează temporal anterior emiterii ordinului anulat, vine în contradicţie cu motivele de nelegalitate avute în vedere de instanţă la anularea Ordinului MAI nr. 11/2508/15.03.2012, fiind încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 712/2015 a Tribunalului Braşov, definitivă.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că la pronunţarea soluţiei au fost aplicate în mod greşit normele de drept material prevăzute de art. 1357, art. 1370 şi art. 1382 - 1383 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, precum şi cele cuprinse în Ordinul MAI nr. 129/2011 şi în Ordonanţa Guvernului nr. 83/2001.

În mod greşit instanţa de apel a aplicat principiul cauzei proxime la stabilirea legăturii de cauzalitate şi implicit a vinovăţiei în emiterea Ordinului MAI nr. 11/2508/15.03.2012. Pentru a stabili faptele ilicite în anularea actului administrativ menţionat, trebuie examinate acţiunile/inacţiunile care au condus la emiterea acestuia. În speţă, stabilirea şi decelarea raportului de cauzalitate este mai dificilă, având în vedere că producerea prejudiciului a fost precedată de mai multe acţiuni/inacţiuni, dintre care unele directe şi imediate (emiterea Ordinului MAI nr. 11/2508/15.03.2012, anulat de către instanţă), însă şi acţiuni indirecte, mediate (lipsa organizării unui concurs de departajare de către pârâtul A., lipsa verificărilor de către persoana competentă - pârâta B.) - acţiuni care au stat la baza deciziei de a emite actul administrativ anulat.

Acţiunile/inacţiunile pârâţilor, în multiplele lor legături de interacţiune şi interdependenţă, se află într-un raport de cauzalitate suficient de caracterizat cu prejudiciul cauzat Ministerului Afacerilor Interne, pentru a fi reţinute în câmpul cauzal şi pentru a putea duce la antrenarea răspunderii civile delictuale a acestora.

Cu toate că instanţa a reţinut culpa pârâtului A. prin aceea că, în calitate de prefect, conducător al instituţiei, nu a organizat examenul de departajare, a apreciat că această omisiune nu se înscrie în lanţul cauzal al producerii pagubei - această inacţiune reprezintă o împrejurare indispensabilă pentru producerea prejudiciului, fiind elementul declanşator al lanţului de cauze care au dus la vătămarea patrimoniului MAI.

Astfel, pornind de la faptul că intimatul nu a organizat examenul de departajare pe funcţie şi nu a fost identificată o altă funcţie pe care să fie numit C. şi, în continuare, directorul DRPCIV nu a verificat îndeplinirea acestei obligaţii de către prefect, s-a ajuns la situaţia de a se transmite propunerea de încetare a raporturilor de serviciu ale numitului C., operaţiune anulată de către instanţa de judecată.

Prin aceste considerente, instanţa a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 712/2015 a Tribunalului Braşov, atât timp cât unul dintre motivele pentru care a fost anulat Ordinul MAI nr. 11/2508/15.03.2012 este acela că nu s-a organizat examen la momentul reorganizării. Per a contrario, dacă s-ar fi organizat examen, nu se mai reţinea acest aspect ca motiv de nulitate a Ordinului.

Legătura de cauzalitate a inacţiunii pârâtului este întărită de raţionamentul prezentat în hotărârea judecătorească indicată, dar şi de succesiunea actelor şi a faptelor ilicite care au urmat, reprezentând punctul iniţial în lanţul cauzal.

Cu privire la faptele imputate pârâtei B., instanţa a reţinut că nu poate fi ţinută răspunzătoare pentru formularea unei propuneri, ci că revenea reclamantului Ministerul Afacerilor Interne obligaţia de a efectua verificări în acest sens şi de a nu emite ordinul de încetare a raporturilor de serviciu.

Contrar celor reţinute de instanţă, verificările la care face referire se execută prin structura de specialitate competentă, care în speţă este tocmai Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor, al cărei director este pârâta.

Extrapolarea pe care a făcut-o instanţa de judecată cu privire la obligaţia de control şi coordonare asupra întregii activităţi a Instituţiei Prefectului - Judeţul Braşov nu este una legală, atât timp cât este vorba despre un singur serviciu din cadrul instituţiei prefectului, serviciu care dispune de o reglementare proprie cu privire la competenţele de coordonare şi control.

În continuare, instanţa a reţinut că "formularea unei propuneri nu se înscrie în lanţul cauzal al producerii pagubei" - aceste considerente ale instanţei încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 712/2015 a Tribunalului Braşov, întrucât această propunere a stat la baza emiterii ordinului de încetare a raporturilor de serviciu a numitului C..

Relevant pentru speţă este că, în organizarea instituţională, atribuţiile şi competenţe fiecărei structuri sunt clar determinate de către actele normative de organizare şi funcţionare specifice, iar răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor de către structurile din subordine nu pot fi imputate structurilor ierarhic superioare, existând o independenţă şi o răspundere proprie pentru faptele săvârşite.

Motivarea instanţei este una generală, fiind reţinută o culpă a Ministerului Afacerilor Interne în producerea pagubei, fără să fie indicate structurile care erau datoare să efectueze verificările la care se face referire.

Dacă instanţa a apreciat că Ministerul Afacerilor Interne poartă răspunderea pentru emiterea actului administrativ anulat, era datoare să facă aplicarea dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) C. civ.

Soluţia instanţei de apel apare ca fiind nelegală întrucât, deşi s-a reţinut culpa celor doi pârâţi, motivarea prezentată de instanţă a fost construită de asemenea natură încât să îi exonereze de răspundere.

Astfel cum a arătat, faptul că s-a apreciat că MAI poartă o răspundere pentru producerea prejudiciului, nu poate conduce la exonerarea celor doi pârâţi, vinovăţia lor fiind dovedită prin actele aflate la dosarul cauzei.

b) Recursul incident declarat de pârâta B.:

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii instanţa de apel a reţinut, cu încălcarea art. 25 din O.G. nr. 121/1998, că răspunderea materială a militarilor în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu din cadrul Ministerului de Interne poate fi angajată în condiţiile art. 1357 C. civ.

Poliţistul este funcţionar public civil cu statut special, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 şi, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice. În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaşte elemente derogatorii de la dispoziţiile generale din Legea nr. 188/1999 care reglementează raporturile juridice având în conţinutul lor obligaţia de răspundere. Astfel, poliţistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale.

Din acest motiv, răspunderea poliţistului este reglementată prin norma specială, respectiv O.G. nr. 121/1998, în aplicarea căreia au fost aprobate de către MAI Instrucţiunile nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne.

Legiuitorul a înţeles să stabilească o cale specială, atât administrativă, cât şi jurisdicţională, de soluţionare a litigiilor născute din aplicarea dispoziţiilor O.G. nr. 121/1998, ceea ce însemnă că din moment ce a fost edictată o reglementare specială, partea are deschisă doar calea specifică, potrivit principiului conform cu care specialul derogă de la general. Astfel, MAI avea obligaţia să urmeze procedura astfel cum a fost statornicită prin dispoziţiile art. 25 din O.G. nr. 121/1998, prin emiterea unei decizii de imputare, în urma procedurii obligatorii a cercetării administrative în condiţiile şi cu respectarea termenelor reglementate în cuprinsul aceluiaşi act normativ. Nu exista un drept de opţiune între cele două căi procedurale - administrativă şi civilă (de drept comun).

Prin cea de-a doua critică, circumscrisă aceluiaşi motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1357 C. civ., reţinând că pârâta a avut o conduită ce intră în sfera ilicitului civil.

Fapta ilicită invocată de recurentul-reclamant în sarcina pârâtei este cea "de a aproba propunerea de încetare a raporturilor de serviciu dintre Instituţia Prefectului si dl. C., fără a verifica dacă, la momentul reorganizării SPCRPCIV din cadrul Instituţiei Prefectului judeţului Braşov, au fost respectate prevederile Ordinului MAI nr. 129/2011" pentru aprobarea procedurii cadru privind organizarea si desfăşurarea examenului de departajare în vederea numirii în funcţie a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională.

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) pct. 12 din Instrucţiunile nr. 11 11/2005 emise de MAI, examinarea legalităţii măsurilor prefectului care au stat la baza emiterii Ordinului MAI nr. II/2508/15.03.2012 revenea Direcţiei juridice din cadrul MAI şi nu Direcţiei regim permise de conducere si înmatriculare a vehiculelor. Aşa cum a fost reţinut cu putere de lucru judecat de către Tribunalul Braşov prin sentinţa civila nr. 710/CA/22.05.2015, încetarea raporturilor de serviciu a fost determinata de fapte şi cauze ce nu aparţin pârâtei.

În situaţia în care în organigrama unităţii de la serviciul teritorial Braşov funcţia domnului C. a fost desfiinţată, pârâta, în calitate de director al DRPCIV, avea obligaţia, în conformitatea cu dispoziţiile art. 69 lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, de a înainta către MAI propunerea şi întreaga documentaţie de încetare a raporturilor de serviciu ca urmare a finalizării termenului de punere la dispoziţie. În cazul contrar în care la împlinirea termenului de punere la dispoziţie propunerea nu ar fi fost avansată către MAI, după data de 15.03.2012 poliţistului nu i-ar mai fi fost asigurate drepturi salariale întrucât acesta nu mai ocupa nicio o funcţie în noul stat de organizare al SPCRPCIV Braşov, iar pârâta ar fi încălcat Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului.

Rezulta că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acţiunea pârâtei, întemeiată pe dispoziţiile art. 69 lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, nu numai ca nu a reprezentat o faptă ilicită, ci dimpotrivă, a reprezentat o obligaţie izvorâtă din textul de lege ce se impunea a fi îndeplinită în situaţia existentă.

În concluzie, contrar celor reţinute de către instanţa de apel referitoare la conduita pârâtei, prin raportare la atribuţiile, competenţele şi obligaţiile reglementate cu privire la directorul DRPCIV, în cauză lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită.

9. Apărările părţilor:

Intimaţii-intervenienţi Instituţia Prefectului Judeţului Braşov şi Prefectul Judeţului Braşov au depus întâmpinare, comunicată, arătând că lasă la aprecierea instanţei soluţionarea cauzei.

Recurenta-pârâtă B. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului principal declarat de reclamant.

Recurentul-reclamant Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare la recursul incident, solicitând respingerea acestuia, respectiv răspuns la întâmpinările depuse de pârâta B. şi de pârâtul A., solicitând respingerea apărărilor pârâţilor.

10. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 19 martie 2024, completul de filtru a admis, în principiu, recursurile şi a fixat termen la data de 21 mai 2024, complet C5 noul C. proc. civ., în şedinţă publică, cu citarea părţilor în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte, constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prealabil oricărei analize, se impune punctarea circumstanţelor factuale ale cauzei. Astfel, se reţine că prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. II/0516/01.04.2011, s-a dispus reducerea numărului de posturi în finanţare, Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere fiindu-i repartizat un număr de 24 de posturi.

Prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. II/2508/15.03.2012, cu începere din data de 14 martie 2012, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale comisarului şef de poliţie din DRPCIV - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere Braşov, ca urmare a reorganizării unităţii, iar în aceeaşi dată, prin Dispoziţia directorului Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor nr. 241/14.07.2011, cu începere din data de 6 iulie 2011, numitul C., comisar şef de poliţie, a fost pus la dispoziţia SPCPCIV pe o perioadă de 3 luni, justificat de reorganizarea unităţii si imposibilitatea numirii într-o funcţie similară.

Prin sentinţa civilă nr. 710/CA din 22 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2014, a fost admisă acţiunea formulată de numitul C., în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne, a fost anulat Ordinul MAI nr. II/2508/15.03.2012, instanţa dispunând reîncadrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior reorganizării Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere al Judeţului Braşov. De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne a fost obligat să îi plătească comisarului-şef drepturile salariale cuvenite cu începere din data de 14.03.2012 - până la data reîncadrării efective, respectiv suma de 227.494 RON.

Prin acţiunea ce face obiect al analizei în prezenta cauză, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor A. (care ocupa în anul 2011 funcţia de prefect al judeţului Braşov) şi B. (care în anul 2011 era director al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Braşoc), în sensul obligării acestora la plata sumei de 227.494 RON, echivalentul sumei achitate în urma reîncadrării numitului C. în funcţia deţinută, astfel cum s-a stabilit în litigiul anterior, motivat de faptul că pârâţii nu şi-au îndeplinit corespunzător atribuţiile legale referitoare la reorganizarea în condiţiile legii a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule al Judeţului Braşov.

În concret, în ceea ce priveşte fapta ilicită pretins a fi fost săvârşită de pârâtul A., reclamantul a susţinut că acesta nu şi-ar fi respectat obligaţiile privitoare la organizarea şi desfăşurarea unui examen pentru departajarea în vederea numirii în funcţie a personalului care a ocupat posturi de natura celor desfiinţate în cadrul aceleiaşi structuri, anterior reorganizării/reducerii de posturi.

Referitor la pârâta B., faptele ilicite imputate de reclamantă au fost acelea de a nu fi verificat dacă, la momentul reorganizării Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule, au fost respectate prevederile Ordinului MAI nr. 129/2011, respectiv de a nu fi emis avizul necesar eliberării din funcţie a numitului C., invocând în acest sens dispoziţiile art. 9 din H.G. nr. 1767/2004, dar şi de a fi propus încetarea raporturilor de serviciu ale aceleiaşi persoane în condiţiile art. 69 lit. j) din Legea nr. 360/2002, fără verificarea tuturor cerinţelor prevăzute de lege.

Prin recursul declarat, ca prim motiv de nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ., reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, a arătat că prin hotărârea pronunţată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 710/CA din 22 mai 2015 a Tribunalului Braşov şi, totodată, au fost prezentate considerentele contradictorii, fiind astfel incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ.

Astfel, cum a arătat recurentul-reclamant şi cum a reţinut instanţa în considerentele deciziei recurate, motivele pentru care Ordinul MAI a fost anulat au fost prezentate în cuprinsul sentinţei civile nr. 710/CA din 22 mai 2015 a Tribunalului Braşov, fiind relevante, din perspectiva puterii de lucru judecat, două argumente: faptul că Ministerul Administraţiei şi Internelor avea obligaţia organizării unui examen de departajare în vederea ocupării funcţiei şi că a încălcat obligaţia prevăzută de art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 (în vigoare la momentul acela), potrivit căreia, în cazul reorganizării activităţii, autoritatea sau instituţia publică nu putea înfiinţa posturi similare celor desfiinţate pentru o perioadă de cel puţin un an.

Totodată, se constată că în litigiul finalizat prin sentinţa anterior menţionată a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor, iar unicul pârât în sarcina căruia au fost stabilite obligaţii a fost Ministerul Afacerilor Interne.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, pornind tocmai de la aceste considerente, Curtea a reţinut că: "cu putere de lucru judecat, prin sentinţa civilă nr. 710/22.05.2015 a Tribunalului Braşov s-a reţinut, ca motiv de nelegalitate a ordinului emis de reclamant, nu numai că nu a fost parcursă procedura de departajare între funcţionarii publici în cazul reorganizării activităţii Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor în care activa numitul C., ci şi încălcarea de către reclamant a interdicţiei de înfiinţare a unui post nou similar celui desfiinţat. Că acestea erau obligaţiile ce reveneau reclamantului reiese din chiar conţinutul hotărârii judecătoreşti, pronunţată în litigiul în care reclamantul a avut calitatea de unic pârât."

Motivul pentru care a fost anulat Ordinul MAI nr. 11/2508/15.03.2012 nu a fost modalitatea defectuoasă în care măsura reorganizării a fost pusă în executare la nivelul Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule al judeţului Braşov, aşa cum susţine recurentul-reclamant prin cererea de recurs, reinterpretând statuările ce se bucură de putere de lucru judecat, ci aspectele anterior evidenţiate ce fac referire la organigrama instituţiei (neparcurgerea procedurii de departajare şi reînfiinţarea postului similar celui desfiinţat). Or, aşa cum în mod legal a reţinut curtea de apel, conform art. 3 din H.G. nr. 416/2007 (în vigoare până în perioada de referinţă), reclamantul era entitatea care stabilea structura organizatorică a serviciului în discuţie, iar conform art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 656/2011 stabilea şi numărul maxim de posturi în finanţare.

Constatând legalitatea statuărilor curţii de apel în ceea ce priveşte reţinerea puterii de lucru judecat a dezlegărilor date prin sentinţa civilă nr. 710/CA din 22 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Braşov, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondată critica întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În continuare, examinând decizia recurată din prespectiva motivului de neleglalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ipoteza existenţei unor considerene contradictorii, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-reclamante nu pot fi validate.

Astfel, recurenta arată că în cuprinsul hotărârii sunt prezentate o serie de considerente contradictorii: pe de o parte, la pagina 7 paragraful 7, se reţine că potrivit art. 3.1 din Ordinul MAI nr. 129/2011 pârâtului A. îi revenea obligaţia de a organiza concurs de departajare a candidaţilor ca urmare a reorganizării instituţiei, iar la pagina nr. 8 primul paragraf, instanţa reţine că "obligaţiile reveneau reclamantului (Ministerul Afacerilor Interne)".

Contrar acestor susţineri, la pagina nr. 8 din decizie, reţinerea instanţei a fost următoarea, redată în mod complet: "Mai mult, Curtea are în vedere că, cu putere de lucru judecat, prin sentinţa civilă nr. 710/22.05.2015 a Tribunalului Braşov s-a reţinut, ca motiv de nelegalitate a ordinului emis de reclamant, nu numai că nu a fost parcursă procedura de departajare între funcţionarii publici în cazul reorganizării activităţii Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor în care activa numitul C., ci şi încălcarea de către reclamant a interdicţiei de înfiinţare a unui post nou similar celui desfiinţat. Că acestea erau obligaţiile ce reveneau reclamantului reiese din chiar conţinutul hotărârii judecătoreşti, pronunţată în litigiul în care reclamantul a avut calitatea de unic pârât".

Astfel cum reiese din lecturarea paragrafului anterior redat, afirmaţia instanţei făcea referie la faptul că "nu a fost parcursă procedura de departajare între funcţionarii publici", iar nu la obligaţia de a organiza concurs de departajare, distincţia fiind una ca de la parte la întreg - viza faptul că întreaga procedură nu a fost parcursă, fără a face referire la "obligaţia" de a organiza concursul, în mod specific.

În plus, împrejurarea că s-a organizat sau nu concurs de departajare a candidaţilor ca urmare a reorganizării instituţiei - faptă imputată pârâtului A. - capătă o relevanţă subisidiară şi nu se înscrie în lanţul cauzal al producerii pagubei, astfel cum legal a reţinut curtea de apel.

Considerentele contradictorii, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt cele din perspectiva cărora nu se poate stabili care sunt argumentele ce au fundamentat soluţia instanţei, determinând astfel imposibilitatea exercitării controlului de legalitate. Contradicţia trebuie să fie una de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este practic nemotivată.

Or, în cauză, Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, curtea de apel înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei, susţinerea recurentei, în sensul existenţei unei motivări contradictorii, pentru argumentele anterior expuse, fiind nefondată.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că au fost aplicate în mod greşit normele de drept material prevăzute de art. 1357, art. 1370 şi art. 1382 - 1383 C. civ., precum şi cele cuprinse în Ordinul MAI nr. 129/2011 şi în Ordonanţa Guvernului nr. 83/2001. În mod greşit instanţa de apel a aplicat principiul cauzei proxime la stabilirea legăturii de cauzalitate şi implicit a vinovăţiei în emiterea Ordinului MAI nr. 11/2508/15.03.2012.

În aprecierea recurentei, acţiunile/inacţiunile pârâţilor, în multiplele lor legături de interacţiune şi interdependenţă, se află într-un raport de cauzalitate suficient de caracterizat cu prejudiciul provocat Ministerului Afacerilor Interne, pentru a fi reţinute în câmpul cauzal şi pentru a putea duce la antrenarea răspunderii civile delictuale a acestora. Pornind de la faptul că pârâtul nu a organizat examenul de departajare pe funcţie şi nu a fost identificată o altă funcţie pe care să fie numit C. şi, în continuare, directorul DRPCIV nu a verificat îndeplinirea acestei obligaţii de către prefect, s-a ajuns la situaţia de a se transmite propunerea de încetare a raporturilor de serviciu ale numitului C., operaţiune anulată de către instanţa de judecată.

Analizând toate aceste susţineri ale recurentei, Înalta Curte constată că instanţa a făcut o legală aplicare şi interpretare a normelor de drept material ce vizează condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale, reţinând că părâţii chemaţi în judecată nu se fac vinovaţi de prejudiciul cauzat, acesta fiind imputabil însuşi reclamantului, ceea ce întrerupe raportul de cauzalitate.

Chiar dacă inacţiunile/acţiunile pârâţilor au făcut parte din lanţul procedural anterior emiterii Ordinului şi chiar dacă au stat la baza deciziei de a emite actul administrativ ulterior anulat, astfel cum susţine recurentul-reclamant, nu se poate omite faptul că obligaţia de a verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege, înainte de a dispune în sensul încetării raporturilor de serviciu, revenea însuşi reclamantului Ministerul Afacerilor Interne, acesta fiind factorul decizional care avea îndrituirea legală de a nu emite ordinul, în cazul în care constata că nu sunt îndeplinite condiţiile legale.

Aprecierea recurentului-reclamant referitoare la faptul că, dacă s-ar fi organizat examenul de departajare (fapta neorganizării fiind imputată pârâtului A.), nu se mai reţinea acest aspect ca motiv de nulitate a Ordinului (inacţiunea pârâtului reprezentând punctul iniţial în lanţul cauzal), eludează dispoziţiile legale ce stabilesc atribuţiile fiecărei instituţii şi omite faptul că însuşi reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a fost factorul decident al emiterii Ordinului, având, în acelaşi timp, atribuţii de control a activităţii pârâtului (prefect la acel moment).

Contrar nemulţumirii recurentului-reclamant, este legală reţinerea instanţei că "formularea unei propuneri nu se înscrie în lanţul cauzal al producerii pagubei", explicaţia ce urmează (ce nu mai este enunţată de recurent) fiind aptă să convingă şi să explice raţionamentul avut în vedere - "pentru că se interpune acţiunea reclamantului însuşi, care este entitatea care a decis încetarea acelor raporturi. Mai exact, între încetarea nelegală dispusă prin emiterea ordinului nr. II/2508/15.03.2012 si plata sumei de 227 494 RON există raport de cauzalitate, iar nu între formularea propunerii din data de 14.03.2012 (ce putea sau trebuia să nu fie acceptată) şi plata sumei de bani respective."

În continuare, recurentul-reclamant a arătat că extrapolarea pe care a făcut-o instanţa de judecată cu privire la obligaţia de control şi coordonare asupra întregii activităţi a Instituţiei Prefectului - Judeţul Braşov nu este una legală, atât timp cât este vorba despre un singur serviciu din cadrul instituţiei prefectului, serviciu care dispune de o reglementare proprie cu privire la competenţele de coordonare şi control. Relevant pentru speţă este că, în organizarea instituţională, atribuţiile şi competenţe fiecărei structuri sunt clar determinate de către actele normative de organizare şi funcţionare specifice, iar răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor de către structurile din subordine nu pot fi imputate structurilor ierarhic superioare, existând o independenţă şi o răspundere proprie pentru faptele săvârşite.

Cu privire la aceste susţineri, se impune a fi punctat faptul că uneori stabilirea sau decelarea raportului de cauzalitate devine o problemă dificilă şi complicată. Astfel, producerea prejudiciului poate fi precedată sau însoţită de mai multe acţiuni sau inacţiuni dintre care unele pot fi directe sau indirecte, succesive sau concomitente, imediate sau mediate, principale sau secundare, alcătuind împreună un complex de împrejurări şi evenimente, cu rol de cauze propriu-zise sau de condiţii, aşa încât este greu de decelat şi selectat care dintre ele, în multiplele lor legături de interacţiune şi chiar de interdependenţă, se află într-un raport de cauzalitate suficient de caracterizat cu prejudiciul suferit, pentru a fi reţinute în câmpul cauzal şi a putea duce la antrenarea răspunderii civile delictuale a diferitelor persoane. Practica judiciară din ţara noastră este favorabilă, cu unele excepţii, sistemului unităţii indivizibile dintre cauză şi condiţiile cauzale.

Referitor la condiţia vinovăţiei din cadrul răspunderii civile delictuale, aceasta are un caracter dependent, marcat cu claritate atât de condiţia faptei ilicite, cât şi de aceea a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. Vinovăţia exprimă principiul că pentru a putea fi angajată răspunderea civilă este necesar ca fapta ilicită generatoare de prejudiciu să fie imputabilă persoanei care a săvârşit-o, deci autorului acesteia.

Standardul de diligenţă pe care legiuitorul îl impune pentru angajarea vinovăţiei unei persoane în cadrul răspunderii civile delictuale devine un standard de conduită deosebit de ridicat, de natură să responsabilizeze în cel mai înalt grad pe destinatarii normei legale şi să îi oblige ca în acţiunile lor să dea dovadă de o atitudine de o deosebită atenţie, pentru a evita prejudicierea intereselor celorlalţi.

Raportând toate aceste consideraţii de ordin teoretic la speţa dedusă judecăţii, date fiind circumstanţele particulare ale cauzei, se constată că între conduitele/faptele/acţiunile/inacţiunile pârâţilor şi prejudiciu se interpune "fapta" reclamantului Ministerul Afacerilor Interne, care avea calitatea de factor decizional şi deţinea pârghiile legale de a acţiona pentru a stopa ilicitul, asumându-şi un alt dezonodământ - neemiterea ordinului.

Pentru considerentele arătate, constatând că normele de drept material ce reglementează răspunderea civilă delictuală au fost legal aplicate şi interpretate de către curtea de apel, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticii formulate de recurentul-reclamant, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de pârâta B., se constată că, printr-o primă critică, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii instanţa de apel a reţinut, cu încălcarea art. 25 din O.G. nr. 121/1998, că răspunderea materială a militarilor în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu din cadrul Ministerului de Interne poate fi angajată în condiţiile art. 1357 C. civ.

Cu referire la această critică, apărătorul recurentei-pârâte, prezent în faţa instanţei de judecată, a preczat că, faţă de decizia Curţii Constituţionale nr. 649/2022, prin care dispoziţiile art. 25 din O.U.G. nr. 121/1998 au fost declarate neconstituţionale, înţelege a nu mai susţine acest prim motiv de recurs.

Aşadar, având în vedere poziţia procesuală a apărătorului părţii, instanţa nu va mai analiza această primă critică.

Prin cea de-a doua critică, circumscrisă aceluiaşi motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1357 C. civ., reţinând că pârâta B. a avut o conduită ce intră în sfera ilicitului civil. În argumentare, recurenta-pârâtă a menţionat că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acţiunea sa, întemeiată pe dispoziţiile art. 69 lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, nu numai că nu a reprezentat o faptă ilicită, ci, dimpotrivă, a reprezentat o obligaţie izvorâtă din textul de lege ce se impunea a fi îndeplinită în situaţia existentă.

Cu privire la aceste susţineri ale părţii, se impune a fi redat paragraful din cuprinsul deciziei recurate, în care se consemnează: "În fine, în ceea ce priveşte conduita pârâtei de a fi propus încetarea raporturilor de serviciu ale aceleiaşi persoane în condiţiile art. 69 lit. j) din Legea nr. 360/2002, fără verificarea tuturor cerinţelor prevăzute de lege, Curtea se va rezuma să enunţe că formularea unei propuneri nu se înscrie în lanţul cauzal al producerii pagubei, pentru că se interpune acţiunea reclamantului însuşi, care este entitatea care a decis încetarea acelor raporturi. Mai exact, între încetarea nelegală dispusă prin emiterea ordinului nr. II/2508/15.03.2012 si plata sumei de 227 494 RON există raport de cauzalitate, iar nu între formularea propunerii din data de 14.03.2012 (ce putea sau trebuia să nu fie acceptată) şi plata sumei de bani respective."

Reiese, aşadar, că în cauză nu este contestat, iar instanţa nu a reţinut faptul că propunerea de încetare a raporturilor de serviciu nu ar reprezenta o obligaţie legală întemeiată pe dispoziţiile art. 69 lit. j) din Legea nr. 360/2002, ci faptul că pârâta nu a verificat toate condiţiile prevăzute de lege atunci când a propus încetarea raporturilor de serviciu, drept urmare, critica astfel formulată de recurenta-pârâtă se vădeşte a fi nefondată.

Având în vedere toate considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul principal declarat de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne şi recursul incident declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1701 A din 26 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2024.