Continuous unlawful omission: limitation period starts from occurrence of each successive damage, not initial knowledge

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2024

Deliberând asupra cauzei deduse judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, sub nr. x/2019, la data de 12 iulie 2019, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureş, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata prejudiciului suferit constând în lipsa de folosinţă a imobilului înscris în CF nr. x Târgu Mureş, B., aferentă perioadei 12.07.2016 - 12.07.2019, cuantificat la suma de 72.000 euro + TVA; cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

La 28 august 2019, pârâtul Municipiul Târgu Mureş a depus cerere de chemare în garanţie a C. S.R.L..

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 377 din 17 martie 2021, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de chemata în garanţie C. S.R.L.; a respins, ca prescrisă, acţiunea civilă formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureş; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea pârâtului Municipiul Târgu Mureş de chemare în garanţie a C. S.R.L.; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată; a obligat pârâtul la plata sumei de 13.566 RON, în favoarea chematei în garanţie, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel, în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 285A din 17 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, au fost respinse apelurile declarate de reclamanta A. S.A. şi de pârâtul Municipiul Târgu Mureş împotriva sentinţei civile nr. 377 din 17 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă.

4. Hotărârea pronunţată în recurs, în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 329 din 28 februarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 285A din 17 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel; a constatat nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu Mureş împotriva aceleiaşi decizii; a obligat pe recurentul pârât Municipiul Târgu Mureş la plata sumei de 1.012 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata chemată în garanţie C. S.R.L..

5. Hotărârea pronunţată în apel, în al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 494 din 21 septembrie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a admis apelul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 377 din 17 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2019 şi, în consecinţă, a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureş şi a obligat pârâtul Municipiul Târgu Mureş la plata către reclamanta A. S.A. a sumei de 72.000 euro+TVA, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului reclamantei, B., înscris în CF nr. x Târgu Mureş, aferentă perioadei 12 iulie 2016 - 12 iulie 2019; a luat act că reclamanta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată; a respins cererea formulată de pârâtul Municipiul Târgu Mureş, în contradictoriu cu chemata în garanţie C. S.R.L., ca neîntemeiată; a obligat pârâtul Municipiul Târgu Mureş la plata către chemata în garanţie C. S.R.L. a sumei de 3.630 RON, cheltuieli de judecată parţiale, în apel, în ambele cicluri procesuale.

6. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 494 din 21 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul Târgu-Mureş, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurentul susţine că, în mod greşit, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în condiţiile în care termenul de prescripţie în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Învederează că, încă de la momentul constatării că la platforma din Piaţa Teatrului s-au executat lucrări defectuoase care permiteau producerea infiltraţiilor în tavanul B., se putea cunoaşte împrejurarea că, în lipsa unor lucrări de remediere, având în vedere condiţiile climatice obişnuite, vor avea loc infiltraţii suplimentare care vor afecta folosinţa imobilului reclamantei aflat sub platforma Pieţei Teatrului. Din sentinţa nr. 1/10.01.2017, pronunţată de Tribunalul specializat Mureş în litigii cu profesioniştii, în dosarul nr. x/2013, prin care s-a respins ca prescrisă acţiunea prin care se solicita obligarea sa de a efectua remedieri, rezultă că reclamanta a cunoscut încă din 26 august 2008 caracterul defectuos al lucrărilor efectuate la platforma Pieţei Teatrului şi împrejurarea că datorită acestora se produc infiltraţii în tavanul B., putând, astfel, cunoaşte încă de la acea dată că, în lipsa unor lucrări de remediere, neregulile vor atrage imposibilitatea folosirii imobilului pe care îl deţinea.

Susţine că acţiunea având ca obiect obligarea pârâtului la efectuarea remedierilor a fost respinsă, ca prescrisă, în mod definitiv, în dosarul nr. x/2013, iar prejudiciul reclamat prin prezenta, deşi viitor şi distinct de cel indicat în acel dosar, totuşi cert, trebuia cunoscut de la aceeaşi dată a săvârşirii faptei ilicite ce a constituit obiectul dosarului anterior. A considera diferit ar însemna să se recunoască reclamantei dreptul de a solicita, în mod perpetuu, obligarea pârâtului la plata lipsei de folosinţă a imobilului restaurant, cauzată de deficienţele lucrărilor efectuate asupra acestuia, deşi acţiunea reclamantei pentru remedierea or a fost respinsă, ca prescrisă.

Arată că în dosarul nr. x/2013 reclamanta a solicitat obligarea recurentului la plata despăgubirilor constând în lipsa de folosinţă a clădirii degradate, pentru perioada 15.02.2010 şi până la data plăţii efective, iar prin sentinţa civilă nr. 1/10.01.2017 pronunţată în acel dosar de Tribunalul Specializat Mureş, s-a reţinut, în mod definitiv, că pretenţiile sunt prescrise, problema prescripţiei fiind tranşată, cu putere de lucru judecat, de către o altă instanţă de judecată.

Învederează că atât tribunalul, cât şi curtea de apel au reţinut, în prezenta cauză, că din întregul probatoriu reiese că reclamanta a luat prima dată cunoştinţă de deteriorarea imobilului la 26.08.2008 şi, prin urmare, termenul de prescripţie de 3 ani era împlinit la data de 14.02.2013, când a fost declanşată acţiunea din dosarul nr. x/2013.

Susţine că legiuitorul nu face nicio referire la momentul la care fapta continuă s-a epuizat, ci doar la cel la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, iar faptul că a avut loc un prejudiciu continuu, fiind infiltraţii suplimentare în perioada 12.07.2016-12.07.2019, nu schimbă momentul de la care societatea reclamantă a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Solicită a se ţine cont de momentul obiectiv de la care începe să curgă prescripţia dreptului la acţiune, respectiv data când păgubitul trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Subliniază că recurentul, fiind o instituţie publică, are obligaţia de a exercita un control riguros în ceea ce priveşte utilizarea banului public, iar, în speţă, fiind vorba de un proiect amplu, prin care a fost reabilitată o întreagă zonă - Piaţa Teatrului, orice lucrare, reparaţie sau intervenţie nedovedită poate detemina nu doar cheltuieli nedovedite, ci şi cheltuieli nejustificate.

Solicită ca instanţa de recurs să ţină cont de faptul că, din anul 2013, se află în litigiu cu reclamanta iar soluţia din dosarul nr. x/2013 a fost una favorabilă pârâtului, după cum primele faze procesuale din prezentul dosar au venit să întărească cele stabilite în dosarul menţionat, sens în care nu poate fi reţinută lipsa bunei credinţe a recurentului.

7. Apărările formulate în cauză

Intimata reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de netimbrare şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, considerând că, în mod corect şi cu respectarea deciziei de casare, instanţa de apel a reţinut că prescripţia nu poate fi raportată la momentul declanşator al unei fapte ilicite omisive continue.

Intimata chemată în garanţie a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că nu sunt formulate critici cu privire la soluţia privind cererea de chemare în garanţie, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive pentru aceleaşi motive.

La 9 februarie 2024, recurentul a depus răspuns la întâmpinări, solicitând respingerea excepţiilor.

8. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 29 februarie 2024, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 30 mai 2024.

La termenul de judecată din data de 30 mai 2024, instanţa a respins, anterior dezbaterilor pe fond, excepţiile invocate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Litigiul poartă asupra unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, formulată de proprietara unui imobil situat sub planşeul pieţei centrale a municipiului Târgu Mureş, a căror lucrări de consolidare s-au efectuat necorespunzător, împrejurare ce a condus la infiltrarea apelor pluviale sub planşeu şi afectarea utilizării imobilului.

În primul ciclu procesual acţiunea a fost respinsă ca prescrisă, însă, prin decizia nr. 329/28.02.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul reclamantei, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare în apel, reţinându-se că instanţa de apel nu a analizat motivul invocat de apelanta reclamantă privind incidenţa unei fapte ilicite continue, care ar produce prejudicii şi în prezent. S-a apreciat de către instanţa de recurs că prejudiciul este unul continuu, despăgubirile solicitate prin prezenta cerere de chemare în judecată vizând paguba pretinsă a fi fost cauzată în perioada 12.07.2016 - 12.07.2019, ca urmare a neluării, până în prezent, de către intimatul pârât a măsurilor de remediere a cauzelor defecţiunilor.

În acest sens, s-a constatat prin decizia de casare că motivarea instanţei de apel a vizat doar una dintre cele două fapte ilicite imputate pârâtului, respectiv pe cea comisivă, privind modul defectuos de implementare de către pârâtul Municipiul Târgu Mureş a proiectului de modernizare a Pieţei Teatrului, nu şi omisiunea de a lua măsuri de conservare a imobilelor aflate sub planşeu, respectiv pentru îndepărtarea şi remedierea cauzelor care au determinat deteriorarea restaurantului deţinut de reclamantă prin infiltraţiile de apă în platformă. Potrivit instanţei de casare, criticile omis a fi evaluate de către instanţa de apel au un caracter esenţial în ceea ce priveşte determinarea momentului de debut al curgerii termenului de prescripţie extinctivă în cazul faptelor ilicite omisive continue, respectiv momentul declanşării ilicitului sau momentul epuizării sale, dar şi în ceea ce priveşte determinarea - cu valenţă din aceeaşi perspectivă a excepţiei prescripţiei extinctive - a caracterului cert al unui prejudiciu viitor, a cărui producere este condiţionată inclusiv de elemente exterioare (precum ar fi condiţiile meteo nefavorabile).

Instanţa de rejudecare a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, reţinând că neluarea unor măsuri de remediere reprezintă o faptă omisivă continuă, ce a condus la producerea unor pagube succesive, în condiţiile în care, după fiecare ploaie, apa stagnează pe platforma din Piaţa Teatrului, apoi se infiltrează în plafonul restaurantului şi determină astfel imposibilitatea utilizării imobilului conform destinaţiei sale. A apreciat, în acest context, că dreptul reclamantei la reparaţie se naşte doar în momentul materializării consecinţelor păgubitoare ale lipsei de acţiune a pârâtului, fapta omisivă continuă a acestuia generând prejudicii succesive.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că lucrările de execuţie a investiţiei "Modernizare Piaţa Teatrului Târgu Mureş" derulate în perioada august 2008 - august 2017 au început cu decopertarea structurii şi hidroizolaţiei existente anterior, fără a se lua măsuri de protejare împotriva producerii unor infiltraţii rezultate din precipitaţii a spaţiilor de sub Piaţa Teatrului, în cazul de faţă a spaţiului B., infiltraţiile de apă provenite de pe platforma superioară nefiind stopate nici la data actuală. S-a apreciat astfel că omisiunea pârâtului de a remedia lucrările a generat lipsirea reclamantei de exerciţiul folosinţei asupra imobilului, ca atribut important al dreptului de proprietate, dar şi de posibilitatea de valorificare concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosinţa unui bun le poate asigura titularului dreptului.

A fost respinsă cererea de chemare în garanţie a proiectantului, reţinându-se că degradarea imobilului reclamantei a fost cauzată de lucrările efectuate greşit, fără a se respecta în totalitate proiectul, precum şi de lucrările de refacere necorespunzătoare, executate ulterior.

Printr-o primă critică formulată, referitoare la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei, ce poate fi dedusă judecăţii prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că termenul de prescripţie în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. În cauză, consideră că încă de la momentul constatării că la platforma din Piaţa Teatrului s-au executat lucrări defectuoase care permiteau producerea infiltraţiilor în tavanul B., se putea cunoaşte împrejurarea că, în lipsa unor lucrări de remediere, având în vedere condiţiile climatice obişnuite, vor avea loc infiltraţii suplimentare care vor determina lipsa de folosinţă a imobilului aflat sub platformă, acest moment, 26 august 2008, fiind cel reţinut şi prin sentinţa nr. 1/10.01.2017, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în litigii cu profesioniştii, în dosarul nr. x/2013. Susţine că legiuitorul nu face nicio referire la momentul la care fapta continuă s-a epuizat, iar faptul că a avut loc un prejudiciu continuu, fiind infiltraţii suplimentare în perioada 12.07.2016-12.07.2019, nu schimbă momentul de la care societatea reclamantă a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Critica este nefondată. Astfel, în mod corect instanţa de apel a reţinut că fapta ilicită omisivă, astfel cum a fost identificată de instanţa de casare în primul ciclu procesual, constând în neluarea, de către pârât, a măsurilor de conservare a imobilelor situate sub planşeul asupra căruia s-a intervenit, care a determinat imposibilitatea utilizării imobilului deţinut de reclamantă conform destinaţiei sale, are, prin esenţa sa, un caracter continuu, subzistând până în prezent.

Aceasta, întrucât fapta ilicită omisivă săvărşită prin încălcarea continuă a unei obligaţii de a acţiona într-un anume mod statuat prin lege dă naştere unor pagube succesive ce pot fi recuperate prin acţiuni pentru care începe să curgă un termen distinct de prescripţie de la data înregistrării fiecărei pagube.

Cum prejudiciul este generat succesiv de fiecare neintervenţie din partea persoanei obligate să acţioneze şi subzistă până la executarea obligaţiei a cărei nerespectare se impută celui care a stat în pasivitate, prezintă relevanţă, contrar susţinerilor recurentului, şi momentul epuizării faptei ilicite, acesta fiind data de la care, cel mai târziu, poate fi pretinsă repararea acestui tip de prejudiciu.

Or, pârâtul răspunde pentru prejudiciul constând în lipsa de folosinţă pe perioada celor 3 ani anteriori introducerii acţiunii în condiţiile în care, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, fapta ilicită continuă nu se epuizase, împrejurare constatată de instanţa de apel.

Mai susţine recurentul că, prin pronunţarea acestei soluţii, instanţa de apel nu a ţinut cont de autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 1/2017 a Tribunalului Specializat Mureş, prin care s-a constatat prescrisă acţiunea promovată de reclamantă, prin care aceasta a solicitat, în principal, obligarea pârâtului de a realiza lucrările de reabilitare şi reparaţiile necesare la platforma din Piaţa Teatrului în sensul rezolvării corespunzător din punct de vedere tehnic a hidroizolaţiei.

Critica, analizată prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., este nefondată întrucât nu ţine cont de distincţia operată de instanţa de recurs din primul ciclu procesual în funcţie de natura faptelor ilicite imputate de reclamantă pârătului. În acest sens, s-a reţinut, cu forţă obligatorie, că instanţele devolutive au analizat acţiunea comisivă, similară celei de care se prevalează recurentul, constatând că este prescris dreptul la acţiune pentru prejudiciul rezultat din modalitatea defectuoasă de implementare a proiectului de modernizare, însă soluţia nu poate fi extinsă, prin efectul autorităţii de lucru judecat, în ceea ce priveşte pretenţiile rezultând dintr-un raport juridic obligaţional distinct, ce supune analizei pasivitatea pârâtului care nu a luat măsuri de conservare a imobilelor, fiind invocată de reclamantă încălcarea de către acesta a obligaţiilor decurgând din raporturile de vecinătate astfel cum sunt reglementate prin art. 630 C. civ., ce nu a făcut obiectul judecăţii în litigiul anterior.

Cu alte cuvinte, este prescris demersul reclamantei prin care solicită concursul autorităţii judecătoreşti pentru a-l determina pe pârât să procedeze la remedierea deficienţelor de construcţie, însă nu şi posibilitatea de a-l sancţiona pecuniar pentru pasivitatea de care a dat dovadă neluând măsuri de protejare a imobilelor afectate prin intervenţia asupra bunului său şi de restabilire a situaţiei anterioare, faptă a cărui caracter ilicit s-a constatat.

Referitor la problema bunei credinţe, aceasta nu prezintă relevanţă câtă vreme recurentul nu a formulat critici de nelegalitate referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de fond ale răspunderii civile delictuale sau apărări cu privire la existenţa unor cauze exoneratoare de răspundere sub aspectul lipsei caracterului ilicit al faptei sau a vinovăţiei.

Pentru aceste considerente, în limitele criticilor formulate, constatând o corectă interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de apel, Înalta Curte va respinge, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu-Mureş împotriva deciziei nr. 494 din 21 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 6 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.