Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 147/2024 AI generated

Forestry restitution annulment upheld; revision rejected for lack of res judicata identity

Case Number Decizia nr. 147/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Civil Section I) rejected as unfounded the appeal brought against the Court of Appeal Brașov's decision of 23 November 2022, which had itself rejected the motion for revision (revizuire) of civil decision no. 393/A/2022 of the Covasna Tribunal; that earlier decision had annulled forestry land restitution documents granted to the appellant's predecessor, and it remains in force. The appellant sought revision on the ground of contradictory final judgments, arguing that the 2022 decision (finding the predecessor's forests expropriated before 6 March 1945) conflicted with a 2008 decision (finding lawful restitution), in violation of res judicata under art. 1201 of the 1864 Civil Code. The Court held that there was no identity of object between the two cases because the contested administrative acts concerned distinct properties (different parcels in different cadastral territories), so the triple-identity requirement for res judicata was not met. It also rejected the procedural complaint about defective service of process on the 9 November 2022 hearing, finding that citation was properly effected under art. 163(3) and (6) Code of Civil Procedure by deposit in the postal box after the party was absent.

Legislator headnote

AI generated

art. 1201 C. civ, art. 489 alin. (3) C. proc. civ, art. 163 C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Forestry restitution annulment upheld; revision rejected for lack of res judicata identity: 393/A/2022 of the Covasna Tribunal; that earlier decision had annulled forestry land restitution documents granted to the appellant's predecessor, and it remains in force. The appellant sought revision on the ground of contradictory final judgments, arguing that the 2022 decision (finding the predecessor's forests expropriated before 6 March 1945) conflicted with a 2008 decision (finding lawful restitution), in violation of res judicata under art. 1201 of the 1864 Civil Code. The Court held that there was no identity of object between the two cases because the contested administrative acts concerned distinct properties (different parcels in different cadastral territories), so the triple-identity requirement for res judicata was not met. It also rejected the procedural complaint about defective service of process on the 9 November 2022 hearing, finding that citation was properly effected under art. 163(3) and (6) Code of Civil Procedure by deposit in the postal box after the party was absent.

Keywords

AI generated
restitution of property civil annulment res judicata revision of a judgment Civil Procedure Code grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for rejecting the appeal as unfounded (respingerea recursului ca nefondat).

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 31.08.2022 pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. x/2022 revizuenta A. a solicitat în contradictoriu cu Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Covasna, Comisia Judeţeană Covasna pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Comisia Locală Bixad pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Instituţia Prefectului Judeţului Covasna, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice, revizuirea deciziei civile nr. 393/A/29.07.2022 a Tribunalului Covasna din dosarul nr. x/2013 pentru contrarietatea acesteia cu decizia civilă nr. 126/R/25.03.2008 pronunţată de către Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2008.

În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că prin decizia civilă nr. 393/A/2022, Tribunalul Covasna a admis apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 888/2017 pronunţate de Judecătoria Sfântu-Gheorghe şi a dispus anularea actelor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere stabilite în favoarea sa. Decizia este definitivă. Instanţa şi-a motivat soluţia arătând că proprietăţile antecesorului revizuentei, respectiv B., au fost expropriate în întregime anterior datei de 6 martie 1945 şi drept urmare reclamanta - revizuentă nu este îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate.

Prin decizia civilă nr. 126/R/2008 tribunalul a arătat că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor s-a făcut în mod legal, consfinţind hotărârea Comisiei locale Ghelinţa nr. 3/2006 şi a Comisiei locale Zăbala nr. 7/2006.

2. Soluţia instanţei de revizuire

Prin decizia civilă nr. 1864/Ap din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. în contradictoriu cu intimaţii Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, Comisia Judeţeană Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Comisia Locală Bixad pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Instituţia prefectului jud. Covasna şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 393/A/29.07.2022 pronunţate de Tribunalul Covasna în dosar nr. x/2013.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1864/Ap din data de 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, a declarat recurs revizuenta A..

4. Motivele de recurs

Prin cererea formulată, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, recurenta a susţinut că, deşi a fost citată pentru termenul din 09 noiembrie 2022, nu a avut cunoştinţă de citaţie, aceasta neintrând în posesia sa, din motive care nu îi sunt imputabile. Pentru respectivul termen de judecată, procedura de citare s-a realizat prin afişare şi, cu toate că această modalitate este legală, consideră că instanţa de fond nu a întreprins toate măsurile pentru înmânarea efectivă a citaţiei, pentru a se asigura astfel posibilitatea realizării unei apărări a revizuentei în faţa instanţei de fond.

Recurenta apreciază că instanţa ar fi trebuit să amâne cauza şi să dispună emiterea unei noi citaţii, atenţionând, eventual, factorul poştal să stăruie în înmânarea efectivă a citaţiei.

De asemenea, susţine că instanţa a dispus citarea şi la cabinetul domnului avocat C., însă acesta nu o mai reprezenta pe revizuentă.

Faţă de cele arătate, recurenta apreciază că soluţia instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu nerespectarea prevederilor legale care asigură posibilitatea realizării unei apărări reale a drepturilor pretinse.

În ceea ce priveşte a doilea motiv de recurs, recurenta a susţinut că instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la efectele autorităţii de lucru judecat, respectiv art. 1201 C. civ. de la 1864.

Astfel, instanţa a apreciat în mod greşit că în cele două cauze (dosar nr. x/2008 şi dosar nr. x/2013) nu există identitate de obiect, nefăcând o cercetare în profunzime a problemei juridice deduse judecăţii. Instanţa trebuia să aibă în vedere Legea nr. 18/1991. Or, în raport cu prevederile acestei legi, se poate constata că obiectul celor două dosare constă în reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietăţilor forestiere de după fostul proprietar tabuar B., antecesorul revizuentei. Împrejurarea că acea cerere de restituire s-a făcut la comisii diferite, în raport cu raza teritorială în care se află proprietăţile nu schimbă natura juridică a obiectului cererii.

De asemenea, recurenta a susţinut că prin decizia civilă nr. 126/R/2008, pronunţată de Tribunalul Covasna, s-a constatat că terenurile forestiere ce au aparţinut numitului B., antecesorul recurentei, au fost preluate de Statul Român după data de 06 martie 1948. Prin decizia civilă nr. 393/A/2022, pronunţată de Tribunalul Covasna, s-a constatat că averea forestieră, în întregul ei, a fost expropriată anterior datei de 06 martie 1945. Prin urmare, Tribunalul Covasna, prin decizia pronunţată în anul 2022, a ajuns, în baza aceloraşi probe, la o concluzie total opusă celei la care ajunsese prin decizia pronunţată în anul 2008. Or, asemenea soluţii vin în contradicţie cu principiul stabilităţii raporturilor juridice statuate prin hotărâri judecătoreşti definitive.

În concluzie, recurenta a apreciat că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că nu există identitate de obiect/cauză între cele două cauze, cu toate că recurenta a solicitat, în ambele dosare, reconstituirea dreptului de proprietate de la aceeaşi persoană şi în baza aceleiaşi legi.

Nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., republicat.

5. Apărările formulate

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 09 martie 2023, intimatul Prefectul Judeţului Covasna a solicitat respingerea recursului.

În ceea ce priveşte motivul de recurs privind neîndeplinirea procedurii de citare, intimata apreciază că acest motiv nu este fondat şi susţine că au fost respectate dispoziţiile legale privind procedura de citare, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 163 C. proc. civ., pentru situaţia în care destinatarul nu este găsit la domiciliu.

De asemenea, susţine că reprezentarea recurentei în dosarul nr. x/2013 a fost asigurată de domnul avocat C., astfel că citarea la sediul cabinetului de avocat denotă, contrar celor susţinute de recurentă, că instanţa a întreprins diligenţele necesare pentru comunicarea citaţiei.

Referitor la criticile aduse deciziei civile nr. 1864/Ap/2022 a Curţii de Apel Braşov, privind încălcarea autorităţii de lucru judecat, intimata apreciază că soluţia instanţei este corectă.

Totodată, apreciază că recurenta a susţinut în mod neîntemeiat că decizia civilă nr. 393/A/29 iulie 2022 a Tribunalului Covasna încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 126/R/2008 a Tribunalului Covasna, pronunţate în dosarul nr. x/2008.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 24 martie 2023, intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluţia atacată este corectă, neexistând o încălcare a autorităţii de lucru judecat, întrucât nu există o identitate de părţi, obiect şi cauză juridică.

Totodată, consideră că prezenta cerere de recurs nu este temeinic motivată, astfel că invocă excepţia inadmisibilităţii formulării recursului şi solicită respingerea acestuia ca inadmisibil.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 27 martie 2023, RNP-ROMSILVA - Direcţia Silvică Covasna a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimatul Prefectul Judeţului Covasna şi la întâmpinarea formulată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, intimata RNP-ROMSILVA - Direcţia Silvică Covasna a învederat că achiesează la cele susţinute de aceşti intimaţi.

6. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 10 februarie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

Prin rezoluţia din data de 17 februarie 2023, s-a dispus ca, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., să se procedeze la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit art. 493 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din data de 09 mai 2023 s-a luat act de conţinutul raportului.

Prin încheierea din 26 septembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii recursului, a respins excepţia nulităţii recursului.

A admis în principiu recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei nr. 1864Ap din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, în contradictoriu cu intimaţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Covasna, Instituţia Prefectului judeţului Covasna, Comisia Locală Bixad pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Judeţeană Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi Prefectul judeţului Covasna.

A fixat termen de judecată la data de 23.01.2024, ora 9:30, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prin motivul de recurs încadrat în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentul relevă că pretinsul viciu de nelegalitate dedus judecăţii este acela că nu i-a parvenit citaţia pentru termenul din 09 noiembrie 2022, din motive care nu îi sunt imputabile, procedura fiind realizată prin afişare. Acest motiv de recurs, însă, deşi încadrabil în textul legal menţionat, are caracter nefondat.

Astfel, incidente în cauză sunt prevederile art. 163 C. proc. civ. privind citarea şi comunicarea actelor de procedură, potrivit cărora:

"[…] (3) Dacă destinatarul refuză să primească citaţia, agentul o va depune în cutia poştală. În lipsa cutiei poştale, va afişa pe uşa locuinţei destinatarului o înştiinţare care trebuie să cuprindă […]

(6) Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reşedinţă sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citaţia unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuieşte cu destinatarul ori care, în mod obişnuit, îi primeşte corespondenţa […]

(8) În cazul în care lipsesc persoanele prevăzute la alin. (6) şi (7), precum şi atunci când acestea, deşi prezente, refuză să primească actul, sunt aplicabile dispoziţiile alin. (3) - (5) […]."

Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-revizuentă A. a invocat că nu a fost citată legal pentru termenul din 09 noiembrie 2022, însă potrivit dovezii de înmânare de la fila x verso dosar Curtea de Apel Braşov, întrucât reclamanta a lipsit de la domiciliu la data comunicării, 25 octombrie 2022, plicul cu citaţia a fost depus în cutia poştală.

Astfel, citaţia a fost comunicată legal potrivit dispoziţiilor art. 163 alin. (3) şi (6) C. proc. civ. la domiciliul indicat de recurenta-revizuentă A. în cererea de revizuire, şi anume jud. Covasna.

Se mai reţine că revizuenta a mai fost citată şi la sediul Cabinetului de avocat C., potrivit dovezii de comunicare de la dosar Curtea de Apel Braşov. Respectivul avocat nu a reprezentat partea în revizuire, cererea de revizuire fiind formulată şi semnată prin avocat D., iar prin cererea de revizuire nu s-a solicitat efectuarea comunicării la un sediu procesual ales, fiind indicat doar domiciliul revizuentei, jud. Covasna, astfel că o astfel de citare suplimentară nu determină, în sine, un viciu de procedură, atât timp cât partea procesuală a fost citată în mod legal la domiciliul său indicat.

Aşadar, fiind îndeplinită procedura de citare la domiciliu, aşa cum s-a expus supra, nu se identifică niciun viciu de nelegalitate a citării, aşa cum invocă recurenta-revizuentă A., această critică de recurs urmând a fi respinsă, ca nefondată.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, recurenta a susţinut că instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la efectele autorităţii de lucru judecat, respectiv art. 1201 C. civ. de la 1864, instanţa apreciind greşit, în viziunea recurentei, că în cele două cauze (dosar nr. x/2008 şi dosar nr. x/2013) nu există identitate de obiect.

Critica astfel expusă este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 1201 C. civ. de la 1864, "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate". Similar, art. 431 C. proc. civ. actual stipulează:

"Art. 431. - (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Analizând incidenţa motivului de revizuire invocat de recurenta A., art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevede că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, instanţa de revizuire a reţinut că, pentru a opera acest articol, este necesar ca, în dosare diferite, în care există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, să fi fost pronunţate hotărâri definitive potrivnice, iar în al doilea dosar să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa de judecată să fi omis să se pronunţe asupra ei.

Instanţa a analizat că în dosarul nr. x/2008 al Tribunalului Covasna, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva RA - prin Direcţia Silvică Sfântu Gheorghe a formulat, în temeiul prevederilor art. 53-56 din Legea nr. 18/1991 plângere împotriva Hotărârii nr. 578/07.09.2006 a Comisiei Judeţene Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, solicitând să se constate nulitatea parţială a acestei hotărâri cu privire la art. 1 şi 2.

Prin sentinţa civilă nr. 934/28.11.2007, Judecătoria Sfântu Gheorghe a respins ca neîntemeiată această plângere, iar prin decizia civilă nr. 126/R/25.03.2008 a Tribunalului Covasna a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva S.A. - Direcţia Silvică Sfântu Gheorghe.

A mai reţinut instanţa de revizuire că în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe în care s-a pronunţat de către Tribunalul Covasna decizia nr. 393/A/29.07.2022 a cărui anulare s-a solicitat prin cererea de revizuire, reclamanţii Regia Naţională a pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Covasna şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Judeţeană Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comisia Locală Bixad pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi A. să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 8/16.11.2005 a Comisiei Locale Bixad pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, a art. 3 din Hotărârea nr. 548/05.12.2005 a Comisiei Judeţene Covasna pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, a procesului-verbal de punere în posesie nr. x/01.02.2006, a titlului de proprietate nr. x/27.11.2007 emis de către Comisia Judeţeană Covasna pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, a hotărârilor nr. 12/2006 şi nr. 4/16.07.2008 a Comisiei Locale Bixad pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, a art. 1 din Hotărârea nr. 691/27.08.2008 a Comisiei Judeţene Covasna pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, precum şi alte cereri.

S-a mai relevat că prin sentinţa civilă nr. 888/15.05.2017 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe s-a respins acţiunea, iar prin decizia nr. 393/A/29.07.2002 a fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 888/15.05.2017 şi s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii nr. 8/16.11.2005 a Comisiei Locale Bixad pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, a art. 3 din Hotărârea nr. 548/05.12.2005 a Comisiei Judeţene Covasna pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, a procesului-verbal de punere în posesie nr. x/01.02.2006, a titlului de proprietate nr. x/27.11.2007 emis de către Comisia Judeţeană Covasna pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, a Hotărârii nr. 12/2006 şi nr. 4/16.07.2008 a Comisiei Locale Bixad pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, a art. 1 din Hotărârea nr. 691/27.08.2008 a Comisiei Judeţene Covasna pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acestor documente în sensul obligării pârâtei E. să predea reclamantei Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Covasna, din terenul în suprafaţă totală de 2017,5 ha înscris in titlul de proprietate nr. x/27.11.2007, suprafaţa de 64,6 ha teren ce nu a făcut obiectul contractelor de donaţie nr. x/06.09.2013, nr. y/19.12.2013 şi nr. 1619/19.12.2013 încheiate cu numiţii F. şi G., s-a respins restul pretenţiilor reclamantelor, s-a păstrat soluţia de respingere a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de către Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a respins apelul incident formulat de apelanta intimată A..

Având în vedere cele expuse, instanţa de revizuire a concluzionat că nu este îndeplinită cerinţa identităţii de obiect, întrucât cererile din cele două dosare vizează hotărâri distincte ale Comisiei Judeţene Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, respectiv Hotărârea nr. 578/07.09.2006 în cadrul dosarului nr. x/2008 cu referire la restituirea terenurilor din CF x Zăbala, respectiv Hotărârea nr. 548/05.12.2005 şi Hotărârea nr. 691/27.08.2008 în dosar nr. x/2013 cu referire la restituirea terenurilor din CF x Bixad, hotărâri ce privesc suprafeţe de teren diferite.

A mai expus instanţa de revizuire că acest din urmă dosar are şi alte petite de cerere ce vizează, de asemenea, nulitatea unor acte în legătură cu restituirea terenurilor din CF x Bixad, pretenţii ce nu se regăsesc a fi formulate şi în cadrul dosarului nr. x/2008

Susţine recurenta, ca unic argument în explicitarea acestei critici de recurs, că în ambele dosare, obiectul constă în reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietăţilor forestiere care au aparţinut proprietarului tabular B., antecesorul său, iar împrejurarea că respectiva cerere de restituire s-a făcut la comisii diferite, în raport de raza teritorială în care se situează proprietăţile, nu schimbă natura juridică a obiectului cererii.

Înalta Curte reţine că recurenta nu combate raţionamentul instanţei care a judecat revizuirea, limitându-se doar la a arăta că acesta este unul eronat, or se constată că instanţa a expus obiectul fiecăruia dintre dosarele în care s-au pronunţat deciziile pretins potrivnice, relevând că acesta nu este unul identic, ci face referire la terenuri distincte.

Cât priveşte susţinerea că identitatea de obiect ar rezulta din faptul că ambele dosare au soluţionat cereri privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietăţilor forestiere care au aparţinut proprietarului tabular B., antecesorul său, aceasta nu este una corectă.

Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată este prefigurat de pretenţia concretă a reclamantului, care poate consta în plata unei sume de bani, revendicarea unui bun, anularea sau rezoluţiunea unui contract, constatarea existenţei unui drept, obligarea pârâtului la a face sau a nu face ceva, desfacerea căsătoriei şi aşa mai departe.

În cauză, aşa cum corect a subliniat şi Curtea de Apel Braşov, cererile de anulare din cele două dosare vizează hotărâri diferite ale Comisiei Judeţene Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, concret anularea Hotărârii nr. 578/07.09.2006 în cadrul dosarului nr. x/2008 cu referire la restituirea terenurilor din CF x Zăbala, respectiv anularea Hotărârii nr. 548/05.12.2005 şi a Hotărârii nr. 691/27.08.2008 în dosar nr. x/2013 cu referire la restituirea terenurilor - distincte de primele menţionate - din CF x Bixad.

Aşadar, întrucât nu a fost identificată identitatea de obiect, în mod corect s-a concluzionat că nu mai prezintă relevanţă o analiză din perspectiva identităţii de părţi şi cauză.

Cât priveşte critica referitoare la faptul că prin decizia civilă nr. 126/R/2008, pronunţată de Tribunalul Covasna, s-ar fi constatat că terenurile forestiere ce au aparţinut lui B., antecesorul recurentei, ar fi fost preluate de Statul Român după data de 06 martie 1948, în vreme ce prin decizia civilă nr. 393/A/2022, pronunţată de Tribunalul Covasna, s-ar fi constatat că averea forestieră, în întregul ei, ar fi fost expropriată anterior datei de 06 martie 1945, Înalta Curte reţine că aceasta ar fi putut face obiectul analizei din prezenta procedură de revizuire doar în ipoteza în care s-ar fi apreciat fondată prima critică, şi anume că ar exista identitate de obiect în ceea ce priveşte cele două decizii civile pretins potrivnice. Concluzia se impune deoarece atât timp cât terenurile obiect material derivat al hotărârilor emise de comisiile pentru aplicarea legilor privind fondul funciar, hotărâri contestate în cele două litigii anterioare, sunt distincte, nu se poate proceda la o interpretare generalizată a considerentelor celor două hotărâri judecătoreşti, astfel cum solicită de fapt, recurenta.

De altfel, se observă că inclusiv în cadrul deciziei civile nr. 393/2022 a Tribunalului Covasna, la pagina 35, instanţa de apel îşi circumscrie concluziile cercetării aspectului preluării de către stat, doar la "imobilele care fac obiectul actelor de reconstituire a căror nulitate se invocă în speţă", în vreme ce din conţinutul deciziei civile nr. 126/R/2008 rezultă că analiza instanţelor din primul litigiu civil a fost realizată din perspectiva terenurilor obiect al respectivei cauze civile.

Pentru toate aceste considerente conjugate, reţinând că motivele de recurs invocate, examinate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei nr. 1864Ap din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, în contradictoriu cu intimaţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Covasna, Instituţia Prefectului judeţului Covasna, Comisia Locală Bixad pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Judeţeană Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi Prefectul judeţului Covasna.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei nr. 1864Ap din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, în contradictoriu cu intimaţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Covasna, Instituţia Prefectului judeţului Covasna, Comisia Locală Bixad pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Judeţeană Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi Prefectul judeţului Covasna.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2024.