Appeal over refusal to register property rights rejected as unfounded; no abuse of office by land registry judge.

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea depusă la Curtea de Apel Alba Iulia, petentul N.I. s-a plâns împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată la 28 noiembrie 2003, în dosarul nr. 164/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, privind pe C.G. ș.a., solicitând desființarea acestei rezoluții și să se dispună continuarea cercetărilor în vederea tragerii la răspundere a persoanelor ce se fac vinovate de încălcările semnalate în sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Analizând plângerea depusă, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că petentul a invocat faptul că a solicitat intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit asupra unui apartament situat în Sibiu, prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 4119/1997, încheiat cu fosta R.A.G.C.L. Sibiu, cererea sa de intabulare fiind respinsă nejustificat prin încheierea de carte funciară nr. 6251 din 8 iunie 2000.

Petentul a susținut că judecătoarea de carte funciară a comis infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., iar soluția de neîncepere a urmăririi penale față de aceasta, disjungerea și trimiterea cauzei privind pe executorul judecătoresc C.H. ș.a., pentru efectuarea cercetărilor penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu este nelegală și netemeinică.

Prin sentința penală nr. 4 din 24 februarie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată la 28 noiembrie 2003 în dosarul nr. 164/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, privind pe C.G. ș.a, soluție pe care a menținut-o ca legală și temeinică.

În motivarea acestei soluții, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că respingerea cererii de intabulare a fost determinată de împrejurarea că între mențiunile înscrise în contractul de vânzare - cumpărare și cele înscrise în cartea funciară la numărul topografic nr. 4104/2/62/1/1 și nr. 4104/2/63/1/1/1 există diferențe, fapt ce împiedică intabularea contractului menționat în lipsa unei schițe de plan, întocmită de un expert autorizat și semnată de părțile interesate.

Apelul formulat de petent împotriva încheierii de carte funciară nr. 6251 din 8 iunie 20002 a Judecătoriei Sibiu a fost respins prin decizia civilă nr. 1492/2000 a Tribunalului Sibiu, reținându-se temeinicia considerentelor de fapt și de drept care au determinat respingerea cererii de intabulare, respectiv lipsa unei schițe de plan întocmită de un expert autorizat, semnată de toate părțile interesate potrivit prevederilor legale în vigoare, întrucât procedura de intabulare este necontencioasă.

Încheierea de carte funciară a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 251 din 31 ianuarie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia care a constatat nul recursul civil declarat de petiționarul N.I. întrucât nu s-au respectat prevederile art. 303 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs petiționarul N.I., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței penale atacate și, pe fond, rejudecarea cauzei de către organul competent.

Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din examinarea cauzei rezultă că, în mod judicios și temeinic motivat, prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea petentului N.I.

Înalta Curte consideră că a fost făcută o evaluare justă asupra actelor efectuate de procuror, care au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de judecătorul C.G., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și de disjungere a cauzei și declinarea competenței cercetărilor penale față de executorul judecătoresc C.H. și ceilalți la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Criticile formulate de petiționar au fost examinate în raport cu persoanele și faptele ce s-au pretins a fi săvârșite de acestea, constatându-se că nu pot fi avute în vedere întrucât judecătorul de carte funciară a procedat conform normelor imperative prevăzute în Decretul – Lege nr. 115/1938 privind publicitatea imobiliară și nu se poate reține în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Astfel, în cursul lunii iunie 2003, N.I. a formulat cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Sibiu, conform contractului de vânzare – cumpărare nr. 4119/1997 încheiat de acesta cu fosta R.A.G.C.L. Sibiu, care a fost înregistrată la Secția de Carte Funciară a Judecătoriei Sibiu.

La data de 8 iunie 2000, prin încheierea nr. 6251, judecătorul de carte funciară G.C. a dispus respingerea cererii formulate de petiționarul N.I. privind intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în cartea funciară nr. 12531 cu nr. top. 4104/2/62/1/1, nr. 4104/2/63/1/1/1 în temeiul contractului de vânzare cumpărare, întrucât situația prezentată în contract (1 cameră, 1 bucătărie, cămară, hol, baie, terasă, hol, WC, pivniță, șopron, spălătorie) este diferită de cea existentă în cartea funciară (etaj și subsol).

În consecință, s-a respins cererea de intabulare întrucât era necesară efectuarea unei schițe de plan întocmită de un expert autorizat, semnată de părțile vecine și din care să rezulte întinderea construcției.

Așa încât, judecătorul de carte funciară a dat o soluție legală și temeinică, în sarcina acestuia neputând fi reținută vreo faptă care să constituie infracțiune prevăzută de art. 246 C. pen.

Prin urmare, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de judecătorul C.G. și de disjungere a cauzei privind celelalte persoane, pronunțată în dosarul nr. 164/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, este temeinică și legală.

În raport cu situația expusă și reținută în cauză, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, nefiind incident nici un caz de casare.

Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționar.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.I. împotriva sentinței penale nr. 4 din 24 februarie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2005.