Journalism Defamation: Validity of "Fugitive" Labeling for Public Figure Under Article 10 ECHR and Civil Tort Liability

Şedinţa publică din data de 16 mai 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 8 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D. (având pseudonimul E.), obligarea primului pârât la plata daunelor morale, reprezentând totalul sumelor solicitate fiecăruia dintre autori, în cuantum de 60.000 euro, echivalente în RON; obligarea fiecărui pârât redactor la plata sumei de 30.000 euro; obligarea pârâţilor ca, pe propria cheltuială, să publice scuze şi să corecteze informaţiile eronate, precum şi hotărârea ce se va pronunţa în cauză în ziarul România Liberă şi pe un post naţional de televiziune, în cadrul jurnalelor de ştiri; obligarea pârâţilor la ştergerea articolelor defăimătoare afişate de publicaţiile on line deţinute sau afiliate, precum şi să se abţină de la publicarea altor ştiri sau articole similare, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 72, 73, 74, 252, 253 alin. (4), (25)4, 1349, 1357, 1358, 1369 alin. (1), (13)70, 1371, 1381 şi 1382 C. civ., precum şi pe cele ale art. 30 şi 57 din Constituţia României, respectiv pe cele ale art. 10 şi 17 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1400 din 4 noiembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată, obligându-l pe reclamant la plata sumei de 6.000 RON, către pârâta B., reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 874A din data de 6 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., C. şi D., ca nefondat. L-a obligat pe apelantul-reclamant la plata către intimata-pârâtă B. a sumei de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 874A din data de 6 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamantul A., invocând, în drept, incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că analiza cauzei, efectuată în apel, este contradictorie, întrucât, deşi instanţa a stabilit corect coordonatele exercitării controlului de legalitate şi temeinicie, făcând referire la importanţa ce se impune a se acorda dreptului la liberă exprimare, ca principiu de bază al unei societăţi democratice, dar şi a exigenţelor ce însoţesc exerciţiul acestui drept (astfel încât să nu se ajungă la încălcarea/nesocotirea drepturilor altor persoane), atunci când a procedat la verificarea punctuală a incidenţei reperelor fixate, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei faptelor ilicite reclamate, le-a ignorat, concluzionând că nu pot constitui fundament al dezlegării criticilor cu care fusese învestită.

Făcând distincţie între fapte şi judecăţi de valoare, curtea a reţinut corect că materialitatea celor dintâi poate fi dovedită şi că nu există o libertate absolută în formularea judecăţilor de valoare, întrucât jurisprudenţa permite sancţionarea acestora în cazul în care sunt injurioase sau nu au o bază factuală suficientă.

Pornind de la aceste repere, despre care a susţinut că au fost corect determinate sub aspect teoretic, instanţa de apel a reţinut că a existat o bază factuală pentru informaţiile expuse de ziarişti şi că transpunerea acestora în paginile ziarului s-a realizat într-o manieră "corectă si completă".

Legat de modalitatea în care au fost consemnate diferitele evenimente, fapte şi acţiuni în articolele incriminate, recurentul a specificat, prin criticile formulate, că a fost denaturată şi trunchiată, de natură a deformeze realitatea şi să producă efecte negative asupra demnităţii, imaginii şi vieţii sale private.

Rezumând criticile formulate în apel (referitoare la articolele prin care s-a stabilit o legătură între persoana sa şi F., considerată reală doar prin prisma faptului că acesta ar fi recunoscut că ar fi fost plătit pentru a emite o opinie cu privire la raportul redactat de avocatul G., prezumtivul apărător al recurentului, a celor prin care s-a acreditat ideea că recurentul ar manifesta interes faţă de emiterea scrisorii de către F. în scopul influenţării justiţiei, al asocierii sale cu o altă persoană aflată la Londra, condamnată penal, respectiv a articolelor privind efectuarea unor plăţi în vederea obţinerii, prin mijloace ilegale, a unor avantaje necuvenite în contextul afacerii "H." sau a celui ce se referă la solicitarea unei raport fals privind starea penitenciarelor din România), recurentul a susţinut că, deşi curtea a stabilit corect criteriile la care urma a se raporta în analiza sa, în sensul că jurnaliştii trebuie să îşi exercite profesia cu bună credinţă, să ofere informaţii exacte şi demne de a fi considerate credibile, respectând deontologia profesională şi verificând informaţiile furnizate, atunci când a verificat punctual aceste repere, prin raportare la datele concrete ale speţei, în vederea stabilirii existenţei faptelor ilicite reclamate, le-a nesocotit/ignorat de la analiză.

În acest sens, a expus, cu titlu de exemplu, afirmaţia vehiculată în presă cu privire la reprezentarea sa de către avocatul G., care nu ar fi fost dovedită.

A apreciat că lipsa de reacţie a pârâţilor cu privire la acest aspect confirmă lipsa oricărui suport real al afirmaţiilor proferate în scopul obţinerii unui avantaj pecuniar. De altfel, dovada contrară exista în mediul on line, fiind identificată o declaraţie a avocatului G., prin care se infirmase orice colaborare cu recurentul.

În susţinerea motivelor de recurs, recurentul a expus detaliat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de ex. cauzele Kącki contra Poloniei, Mihaiu împotriva României), referitoare la obligaţia jurnalistului de a verifica informaţiile prezentate publicului şi la principiile aplicabile acestei profesii, preluate de instanţele interne.

Cât priveşte argumentarea criticilor cu privire la folosirea noţiunilor "fugar", "refugiat" şi "infractor de România", recurentul a considerat că motivarea deciziei din apel este contradictorie în raport de coordonatele trasate în vederea soluţionării cauzei. Acesta a precizat că nu are cetăţenie română, că nu a avut niciodată reşedinţa în România, iar după emiterea mandatului european de arestare s-a aflat în custodia autorităţilor britanice. A opinat că nu există bază factuală pentru proferarea unor asemenea afirmaţii, prezentarea sa în ipostaza unui infractor încălcându-i prezumţia de nevinovăţie.

Recurentul a apreciat că, deşi termenii "fugar", "refugiat" şi "infractor de România" nu au legătură cu persoana sa, instanţa de apel în mod greşit nu i-a înlăturat, motivarea deciziei recurate fiind contradictorie coordonatelor judecăţii stabilite, în sensul că jurnaliştii trebuie să furnizeze informaţii exacte şi precise, iar atunci când judecăţile de valoare tind spre lansarea unor acuzaţii determinate, la adresa unei persoane, se impune dovedirea unei baze factuale rezonabile.

În ceea ce priveşte analiza articolului intitulat "I. arestat la Londra. Expert în penitenciare: M-ar fi plătit să susţin raportul fals despre condiţiile proaste din arest", recurentul a susţinut contradictorialitatea considerentelor deciziei din apel faţă de coordonatele stabilite de instanţă, la care urma a se raporta în judecata sa, precum şi faţă de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

A menţionat că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că pârâtul D. a realizat o documentare suficientă care să-i sprijine articolul, bazându-se pe informaţiile furnizate de martorul J., şi că acest aspect denotă publicarea unei judecăţi de valoare a altei persoane, în lipsa unei minime baze factuale.

A afirmat că declaraţia martorului relevă că faptele expuse reprezintă deducţii proprii, curtea reţinând greşit că la baza articolului pârâtului D. stă o documentare solidă.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 72-75, art. 256, art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1370-1371, art. 1381 şi art. 1385 C. civ.

Cu privire la fapta ilicită, a afirmat că, atunci când se pun în discuţie îndatoririle şi responsabilităţile unui ziarist, impactul mijlocului de comunicare utilizat are o importanţă deosebită, Curtea Europeană subliniind în jurisprudenţa sa că mass-media audiovizuală are un efect adesea mai rapid şi mai puternic faţă de presa scrisă.

A învederat că informaţiile defăimătoare la adresa sa (conţinând apelative ca "fugarul", "infractor de România"), au fost publicate pe o platformă on line, şi în această situaţie jurnaliştii fiind ţinuţi de aceleaşi obligaţii şi îndatoriri, în jurisprudenţa sa Curtea Europeană statuând că libertatea de exprimare, prevăzută la art. 10 din Convenţie, nu acoperă informaţia falsă, minciuna intenţionată şi eroarea din neglijenţă.

Fără a conta că în discuţie sunt atingeri ale vieţii private sau ale demnităţii unei persoane şi fără a interesa modalitatea în care aceste încălcări au avut loc, recurentul a menţionat că, potrivit dispoziţiilor art. 253 C. civ., persoana a căror drepturi nepatrimoniale au fost încălcate sau ameninţate se poate adresa instanţei de judecată pentru restabilirea dreptului atins.

Referitor la articolul ce priveşte afacerea "H." a menţionat că, deşi acesta îl vizează doar pe tatăl său, K., dat fiind că recurentul este actualul deţinător al patrimoniului acestui defunct, în baza art. 256 C. civ. are dreptul de a promova în justiţie, în numele autorului său, un demers judiciar pentru restabilirea dreptului nepatrimonial încălcat. În acest sens, a apreciat că instanţa de apel trebuia să procedeze la examinarea integrală a criticii, iar nu numai a părţii finale care făcea trimitere la persoana sa.

Cu privire la articolele intitulate "Scrisoarea avocatului F." şi "Grupul de lobbyşti anti-justiţie", a afirmat că autorii acestora au creat o legătură inexistentă între autorul scrisorii şi recurent, aducând în atenţia publicului un prezumtiv interes al său în a influenţa justiţia, împrejurare care are caracter denigrator şi care a atras oprobiul public. Concret, a menţionat că autorii au extrapolat colaborarea din trecut a familiei I. cu avocatul G., considerând că acesta a acţionat şi în prezent ca apărător al recurentului, deşi nu a fost prezentată o dovadă în acest sens. Or, astfel cum a declarat în comunicatele de presă, recurentul nu are vreo legătură cu avocatul menţionat şi nici cu demersul întreprins de F. sau de agenţia "H.".

Cât priveşte criticile prin care a susţinut folosirea de către pârâţi, la adresa sa, a apelativelor "fugar", "refugiat", "infractor de România", recurentul a arătat că argumentele curţii de apel sunt contrare dispoziţiilor legale, dat fiind că nu are cetăţenie română şi nici reşedinţa în România, şi nu a suferit nicio condamnare penală, orice asociere cu o anumită persoană aflată într-o asemenea situaţie fiind inoportună.

Referitor la analiza criticii ce a vizat folosirea de către pârâţi a apelativului "infractor de România", a arătat că instanţa de apel a fost confuză, întrucât, având în vedere că nu a suferit nicio condamnare penală, nu exista o bază factuală pentru uzitarea acestei afirmaţii.

Cu privire la articolul ce priveşte declaraţia "expertului în penitenciare", a învederat că acest titlu a fost folosit pentru a atrage atenţia prin senzaţional, în sensul că familia I. ar fi plătit pentru o atestare în fals, deşi martorul audiat a confirmat că nu a fost contactat niciodată de către recurent.

Or, rolul titlului, în economia textului jurnalistic, nu este decorativ, ci, alături de ilustraţie, constituie primul nivel de lectură, în sensul în care consumatorul produselor media poate decide să continue sau nu parcurgerea unui articol/vizionarea unei emisiuni. În acest sens, a susţinut că una dintre funcţiile articolului este reprezentată de rezumarea ştirilor, care este ideea esenţială a acestuia, şi că, în aceste condiţii, nu se poate retine faptul că afirmaţiile pârâţilor nu au caracter ilicit.

6. Apărările formulate în cauză

Intimaţii B. şi C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin apărările formulate, intimaţii au susţinut că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, întrucât, pe de o parte, instanţa de apel a soluţionat cauza în limitele învestirii sale, cu respectarea principiului tantum devolutum quantum apellatum, iar pe de altă parte, prin criticile circumscrise acestui caz de casare nu au fost indicate, în mod expres, motivele contradictorii sau străine de natura pricinii.

Concluzii similare au fost formulate de către intimaţi şi cu privire la motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., învederându-se că instanţa de apel a identificat corect cadrul legal aplicabil în raport de situaţia de fapt invocată, de probatoriul administrat, precum şi de criteriile dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la liberă exprimare a jurnaliştilor.

7. Procedura de filtru

Raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost comunicat părţilor, iar, prin încheierea din camera de consiliu din 15 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis în principiu recursul, stabilind termen pentru soluţionarea acestuia la data de 16 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

8.1 Prin critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat o motivare contradictorie a deciziei atacate din perspectiva raportării greşite a instanţei de apel a afirmaţiilor denigratoare conţinute de articolele pretins prejudiciabile la criteriile stabilite pentru judecata acestora, pe care ea însăşi le-a stabilit şi care vizau exercitarea cu bună-credinţă a profesiei de jurnalist, dovedirea unei baze factuale în situaţia în care judecăţile de valoare tindeau spre lansarea unor acuzaţii la adresa unei persoane, respectiv susceptibilitatea afirmaţiilor de proba verităţii.

Recurentul a susţinut că, deşi curtea de apel a pornit, în analiza sa, de la aceste repere judicios determinate din punct de vedere teoretic, în mod greşit a reţinut existenţa unei baze factuale a informaţiilor furnizate publicului de către ziarişti prin intermediul articolelor incriminate, respectiv că transpunerea acestora în paginile ziarului s-a făcut într-o modalitate "corectă şi completă" asupra evenimentelor mediatizate, de vreme ce criticile au fost examinate contradictoriu, prin ignorarea faptelor ilicite reclamate, iar concluziile instanţei nu pot constitui fundament al dezlegărilor cu care a fost învestită.

Criticile nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că, în etapa procesuală anterioară, instanţa de apel s-a considerat învestită cu soluţionarea criticilor ce au vizat constatarea netemeiniciei şi nelegalităţii hotărârii de primă instanţă prin care s-a reţinut inexistenţa faptei ilicite reclamate, respectiv încălcarea, prin articolele publicate de către pârâţi, a drepturilor la demnitate, imagine şi viaţă privată, corelativ limitelor libertăţii de exprimare, protejate de art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Pentru a răspunde chestiunilor critice expuse în cererea de apel, precum şi pentru a cenzura soluţia hotărârii apelate, în condiţiile prevăzute de art. 476 alin. (2) C. proc. civ., curtea a reţinut că situaţia de fapt relevată de materialul probatoriu administrat în cauză a fost corect stabilită de prima instanţă şi că aceasta a vizat publicarea a patru articole, respectiv, 1. Grupul de lobbyşti anti-justiţie: Legăturile dintre F., consulul la New York, L., A., M. şi G., apărut la data de 29.08.2018 pe platforma N., sub numele lui C., articol cu peste 22927 vizualizări la 24.09.2018; 2. Fraza cheie din scrisoarea avocatului F.: amnistia pentru marii corupţi, apărut la data de 27.08.2018, pe platforma N., sub numele lui C.; 3. Adamescu, arestat la Londra. Expert în penitenciare: Mi-ar fi plătit să susţin raportul fals despre condiţiile proaste din arest!, apărut la data de 29.03.2018, pe platforma N., sub numele lui D. şi 4. EXCLUSIV Afacerea H.. Două contracte distincte: Unul încheiat în 2015, beneficiar K., în valoare de 600 de mii de lire/Al doilea încheiat în 2016, de O., în valoare de 900 de mii de lire. Cine sunt beneficiarii reali?, apărut la 28.09.2016, pe site-ul hotnews. ro, sub numele lui C..

Raportat la obiectul cauzei, instanţa de apel a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 70, 71, 72 alin. (1), (73) alin. (1) şi 75 C. civ., ale art. 1 alin. (3) şi 26 din Constituţia României, precum şi ale art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, subliniind că se impune a se avea în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, care reprezintă un instrument de armonizare a regimurilor juridice naţionale ale drepturilor omului ale statelor contractante.

În acest registru, curtea a notat că examinarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, care constituie temeiul juridic al pretenţiilor formulate de către recurent, trebuie să se realizeze conjugat cu analizarea cerinţelor care circumscriu caracterul justificat şi legitim al ingerinţei, precum şi dreptului la liberă exprimare.

Reţinând că, potrivit art. 10 din Convenţie, orice persoană are dreptul la libera exprimare, precum şi că factorii relevanţi în stabilirea respectării limitelor aceste libertăţi, esenţiali pentru a determina dacă se impune aplicarea unei sancţiuni civile, decurgând din jurisprudenţa CEDO, sunt reprezentaţi de notorietatea persoanei vizate şi de obiectul reportajului, de comportamentul anterior al persoanei în cauză, de modalitatea de obţinere a informaţiilor şi de veridicitatea acestora, de conţinutul, forma şi consecinţele publicării, precum şi de gravitatea sancţiunii impuse, instanţa de apel a constatat că recurentul face parte din categoria persoanelor publice, ca urmare a descendenţei sale, a expunerii şi a activităţii desfăşurate, respectiv a implicării în diverse acţiuni controversate.

Raportând considerentele deciziei recurate la criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că ipoteza susţinută de către recurent, respectiv contradictorialitatea considerentelor acesteia, care ar putea determina aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu subzistă în cauză.

Concret, instanţa de apel a reţinut că faptul că recurentul nu are cetăţenie română nu poate constitui un impediment în obţinerea statutului acestuia de persoană publică şi nici un element care să permită sustragerea sa de la orice atenţie din partea presei sau a cititorilor din ţară, de vreme acesta provine dintr-o familie de cetăţeni români, iar tatăl său a fost un cunoscut om de afaceri, care s-a aflat în prim-planul vieţii economice naţionale, fiind menţionat în revistele de specialitate ca unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, acţionar majoritar al P. (deţinător al companiilor România Liberă, Q., R. şi S.).

Pentru a argumenta raţionamentul pe baza căruia a considerat că sunt întemeiate afirmaţiile ziariştilor din cuprinsul articolelor pretins incriminatorii, prin care s-a susţinut o posibilă implicare a recurentului în comiterea unor fapte de corupţie, instanţa de apel a făcut referire la comunicatul de presă nr. 358/VIII/3 din 25 martie 2016 emis de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), prin care s-a învederat începerea urmăririi penale faţă de recurent şi de tatăl său, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în scopul obţinerii unor soluţii favorabile în justiţie, în procedura insolvenţei deschise în privinţa unora dintre societăţile la care acţionar era defunctul K., precum şi faptul că, pe numele recurentului, Curtea de Apel Bucureşti dispusese, la data de 6 iunie 2016, emiterea unui mandat european de arestare.

Referitor la autorii articolelor, curtea de apel a arătat că aceştia sunt ziarişti, iar, cu privire la presă, ţinând cont că majoritatea informaţiilor de interes general se transmit prin intermediul acesteia, a subliniat protecţia deosebită, acordată de instanţa de contencios european, prin jurisprudenţa sa, libertăţii presei (menţionând cauza Lingens contra Austriei), ca instrument de comunicare a unor informaţii şi idei asupra problemelor dezbătute în arena politică, precum şi în alte sectoare de interes public.

Curtea a consemnat în considerentele deciziei sale că jurisprudenţa Curţii Europene are tendinţa de a proteja presa de acuzaţiile de calomnie, instituind principiul conform căruia jurnaliştii nu trebuie să dovedească întotdeauna adevărul afirmaţiilor publicate atunci când acţionează cu bună-credinţă şi pe baza unor informaţii credibile, inexactitatea parţială a faptelor prezentate neexcluzând protecţia art. 10 din Convenţie, dacă jurnalistul a fost de bună-credinţă, iar subiectul a prezentat interes public.

În acest context, a notat că se circumscriu, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, subiecte precum rata şomajului, situaţia politică, funcţionarea justiţiei, corupţia din sistemul public etc. (făcând referire la cauzele Magyar Helsinki Bizottsag împotriva Ungariei, Hachette Filipacchi Associes contra Franţei).

Stabilind că prin articolele criticate s-a pus problema unei posibile săvârşiri a unor fapte de corupţie de către recurent, instanţa de apel a reţinut că subiectul abordat prin intermediul acestora se circumscrie sferei celor de interes public, la care se referă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului anterior menţionată.

Analizând conţinutul primelor două articole, respectiv "Fraza cheie din scrisoarea avocatului F.: amnistia pentru marii corupţi, apărut la data de 27.08.2018, pe platforma N., sub numele lui C." şi "Grupul de lobbyşti anti-justiţie: Legăturile dintre F., consulul la NEW York, L., A., M. şi G.", apărut la 29.08.2018 pe platforma N., sub numele lui C., curtea a constatat că formulările considerate ca fiind defăimătoare de către recurent sunt cele prin care a fost prezentat ca fiind "fugar", "fugar celebru", "refugiat" sau "infractor din România".

Pentru a argumenta motivul pentru care a considerat că aceste expresii proferate nu au caracter defăimător, curtea a examinat contextul factual al publicării articolelor de presă, pentru a verifica buna-credinţă a jurnaliştilor, precum şi existenţa unei baze factuale.

Redând, în considerentele hotărârii, conţinutul celor două articole, instanţa de apel a concluzionat că aspectele expuse de pârâtul C. vizează informaţii legate de un subiect de o importanţă majoră pentru sistemul judiciar din România, care a ocupat prima pagină a presei scrise în perioada publicării lor, anume transmiterea unei scrisori de către F. (fost primar al oraşului New York şi fost procuror federal) preşedintelui României şi altor oficiali români, prin care şi-ar fi exprimat îngrijorarea legată de prejudiciul adus statului de drept, prin folosirea protocoalelor secrete încheiate cu Serviciul Român de Informaţii şi a exceselor săvârşite de Direcţia Naţională Anticorupţie, şi prin care a criticat sistemul judiciar din România, formulând diverse propuneri pentru buna funcţionare a acestuia, printre care acordarea unei amnistii celor condamnaţi ca urmare a unor astfel de măsuri şi constituirea unei comisii de judecători internaţionali care să analizeze şi să se pronunţe cu privire la impactul protocoalelor secrete asupra sistemului judiciar.

În acest context al analizei, curtea a constatat că cele două articole conţin opinia jurnalistică a pârâtului asupra subiectului dezvoltat (scrisoarea oficialului american), care a provocat ample dezbateri pe plan intern şi internaţional şi a determinat apariţia unor numeroase articole de presă, în emisiunile unor televiziuni fiind invitate persoane publice care să îşi exprime punctele de vedere asupra acestei chestiuni.

Instanţa a mai reţinut că opinia jurnalistică a pârâtului C. a vizat şi o posibilă existenţă a unor legături între autorul scrisorii, F., L., consulul României la New York şi fost avocat al recurentului (fapt care nu ar fi fost contestat de acesta), G., avocat, şi omul de afaceri M., care fusese condamnat penal la acea epocă.

În acest registru, curtea a constatat că, în cuprinsul articolelor, nu au fost utilizate expresii jignitoare la adresa recurentului, numele său fiind amintit doar pentru a se sublinia ideea potrivit căreia la originea scrisorii lui F. s-ar fi aflat interesele unor persoane publice, care la acel moment erau condamnate penal şi se sustrăgeau de la executarea pedepsei sau erau doar cercetate penal, iar în privinţa lor fusese emis mandat european de arestare (ca în cazul recurentului).

Curtea a notat că realizarea diverselor corelaţii între informaţiile apărute, la baza cărora au stat declaraţii ale persoanelor vizate, reprezintă o activitate specifică presei, iar folosirea unor cuvinte, precum "fugar" ori "refugiat", se înscrie în doza de exagerare recunoscută presei în sens larg, pe motiv că rolul acesteia nu poate fi limitat la cel al răspândirii informaţiei necomentate, în lipsa emiterii unei idei sau a unei opinii proprii.

Instanţa de apel a amintit existenţa dovezii faptului că în privinţa recurentului fusese emis un mandat european de arestare şi, întrucât acesta avea domiciliul în Londra, ceea ce s-a dorit a se sublinia era absenţa sa de la efectuarea procedurilor de urmărire penală, precum şi faptul că mandatul european emis pe numele său nu fusese pus în executare.

Referitor la expresiile folosite de autorul articolelor - "inculpaţi", "condamnaţi, "cercetaţi penal" - instanţa de apel a opinat că au rolul de a confirma o situaţie de fapt reală, anume că recurentul era cercetat penal, potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia Naţională Anticorupţie prin comunicatul de presă nr. 358/VIII/3 din 25 martie 2016.

În ceea ce priveşte sintagma "infractor din România", instanţa de apel a considerat că se circumscrie limitelor libertăţii de exprimare recunoscute presei prin jurisprudenţa Curţii Europene (conform statuărilor din cauza De Haes and Gijsels contra Belgiei), în sensul că acest drept este aplicabil nu numai informaţiilor sau ideilor care sunt primite favorabil sau sunt privite ca inofensive sau ca o chestiune de indiferenţă, dar şi celor care ofensează, şochează sau deranjează statul sau orice parte a comunităţii.

Referitor la asocierea numelui recurentului cu cel al numitului M., care era condamnat penal, curtea a arătat că nu este de natură să atingă prezumţia sa de nevinovăţie sau să influenţeze parcursul dosarului penal, câtă vreme în privinţa celor doi exista un numitor comun, respectiv avocaţii care i-au reprezentat şi ideile pe care aceştia le-au promovat în privinţa sistemului judiciar român.

Cât priveşte articolul intitulat "I., arestat la Londra. Expert în penitenciare: M-ar fi plătit să susţin raportul fals despre condiţiile proaste din arest", scris de pârâtul D. (cu pseudonimul D.) la data de 29 martie 2018, pe platforma N., instanţa de apel a constatat că publicarea acestuia s-a făcut în contextul apariţiei informaţiei potrivit căreia recurentul ar fi fost arestat la Londra, precum şi a folosirii unor documente false de către acesta în instanţă, despre care s-a susţinut că ar aparţine Administraţiei Penitenciarelor din România, potrivit comunicatului emis de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Analizând conţinutul articolului prin prisma jurisprudenţei CEDO în materia libertăţii de exprimare protejate de art. 10 din Convenţie, instanţa de apel a arătat că autorul articolului a redat declaraţia expertului în penitenciare, J. (audiat şi în faţa instanţei), care a relevat contactarea sa de către un avocat din Londra, pentru a întocmi un raport favorabil recurentului, în care să expună condiţiile improprii de detenţie din România şi pentru care urma să fie remunerat.

Examinând acest mijloc de probă, curtea a constatat că titlul articolului corespunde cu declaraţia martorului şi că pârâtul D. a realizat o documentare suficientă, pe baza informaţiilor furnizate de o persoană audiată în faţa instanţei, expunând în cuprinsul acestuia punctul de vedere al recurentului asupra aspectelor în discuţie, fapt ce este de natură să contureze buna-credinţă a jurnalistului, care a urmărit informarea publicului asupra unei chestiuni de interes public.

Or, din analiza tuturor acestor aspecte expuse în considerentele deciziei recurate nu se decelează o contradictorialitate a acestora, care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Dimpotrivă, analiza hotărârii atacate prin prisma acestui motiv de casare a relevat faptul că instanţa de apel a redat cu claritate argumentele care îi susţin soluţia pronunţată asupra apelului declarat de reclamant împotriva hotărârii de primă instanţă, faţă de care a considerat, prin raportare la probaţiunea administrată, că afirmaţiile pârâţilor nu sunt de natură să îl discrediteze, neexistând indicii ale încălcării eticii ziaristice, demersul jurnalistic întreprins având ca unic scop informarea publicului cu privire la subiecte de interes general, fiind înfăptuit cu diligenţa profesională specifică şi susţinut de o bază factuală concretă.

Faptul că instanţa de apel a judecat cauza într-o altă manieră faţă de cea agreată de recurent nu echivalează cu o analiză incompletă ori denaturată a acesteia, de vreme ce din conţinutul deciziei recurate transpare contrariul, motivarea conţinând argumente ce fundamentează soluţia instanţei, de natură să faciliteze exercitarea controlului de legalitate în această etapă procesuală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. fiind, din aceste considerente, nefondat.

8.2 Nefondat este şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, prin demersul judiciar iniţiat, recurentul a solicitat obligarea pârâţilor, pe temeiul răspunderii civile delictuale, la repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin publicarea unor articole de presă care, în opinia sa, conţin afirmaţii defăimătoare, de natură să îi încalce dreptul la imagine, reputaţie şi la demnitate.

Raportat la obiectul învestirii, analiza raportului juridic litigios a presupus examinarea unor drepturi fundamentale aflate în conflict, protejate atât prin legislaţia naţională, cât şi prin cea comunitară.

Cu referire la răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte constată că aceasta se constituie într-un mecanism juridic reglementat prin art. 1357 C. civ., conform căruia "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă."

În ceea ce priveşte atingerile aduse vieţii private, la art. 74 C. civ. sunt enumerate o serie de fapte care pot fi considerate delicte civile, prin care se consideră a fi încălcate drepturile reglementate la art. 71 (dreptul la viaţă privată), art. 72 (dreptul la demnitate), art. 73 (dreptul la propria imagine), respectiv, la art. 75 alin. (2) (limitele exercitării drepturilor şi libertăţilor constituţionale).

Prin art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale s-a prevăzut că orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private.

Conform art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, dreptul cuprinzând libertatea de opinie şi de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a se ţine seama de frontiere. Exercitarea acestor libertăţi, ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă însă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, fiind măsuri necesare într-o societate democratică, pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora în scopul împiedicării divulgării de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Raportând normele juridice enunţate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanţa de apel că faptele ilicite reclamate în cauză nu deschid dreptul recurentului la reparaţie pe temeiul juridic al răspunderii civile delictuale.

Faptele ilicite, astfel cum au fost identificate de instanţa de apel pe baza susţinerilor recurentului constau, în esenţă, în afirmaţiile pretins denigratoare folosite de pârâţi în articolele de presă intitulate, 1. "Grupul de lobbyşti anti-justiţie: Legăturile dintre F., consulul la New York, L., A., M. şi G., apărut la data de 29.08.2018 pe platforma N., sub numele lui C., articol cu peste 22927 vizualizări la 24.09.2018; 2. Fraza cheie din scrisoarea avocatului F.: amnistia pentru marii corupţi, apărut la data de 27.08.2018, pe platforma N., sub numele lui C.; 3. Adamescu, arestat la Londra. Expert în penitenciare: Mi-ar fi plătit să susţin raportul fals despre condiţiile proaste din arest!, apărut la data de 29.03.2018, pe platforma N., sub numele lui D. şi 4. EXCLUSIV Afacerea H.. Două contracte distincte: Unul încheiat în 2015, beneficiar K., în valoare de 600 de mii de lire/Al doilea încheiat în 2016, de O., în valoare de 900 de mii de lire. Cine sunt beneficiarii reali?", apărut la 28.09.2016, pe site-ul T..

Procedând la examinarea faptelor ilicite prin prisma probaţiunii administrate, curtea de apel a reţinut că acestea nu se circumscriu sferei ilicitului civil, de natură să atragă răspunderea civilă delictuală a pârâţilor.

Această concluzie s-a impus ca urmare a examinării conţinutului articolelor menţionate în raport de aspectele criticate în apel de către recurent, prin care se invocase folosirea de către ziarişti a unor termeni denigratori, care excedau specificul activităţii jurnalistice şi dreptului protejat prin art. 10 din Convenţie şi care îi afectau demnitatea şi îi prejudiciau imaginea.

Concret, prin criticile formulate, recurentul a susţinut că termenii folosiţi în cuprinsul articolelor menţionate ("fugar, "infractor de România", "refugiat") sunt defăimători, iar informaţiile prezentate publicului prin intermediul acestora nu corespund realităţii şi încalcă dispoziţiile art. 10 din Convenţie.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 30 alin. (1) din Constituţie, "libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor sunt inviolabile," iar, conform alin. (6) al aceluiaşi articol, "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la imagine".

De asemenea, art. 31 din Constituţie prevede că dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit şi că mijloacele de informare în masă sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

Conform art. 20 alin. (1) din Constituţie, aceste texte de lege trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât libertatea de exprimare este garantată şi prin art. 10 din Convenţia Europeană, care, prin paragraful al doilea, permite statelor să instituie anumite limitări, cu condiţia respectării cerinţele prevăzute pentru valabilitatea lor, respectiv protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.

Instanţa de contencios european a acordat o importanţă deosebită activităţii presei, în sensul că, pentru a se circumscrie normelor Convenţiei, ingerinţa în libertatea de exprimare trebuie să îndeplinească cerinţele cumulative prevăzute la art. 10 paragr. 2, respectiv ca măsura să fie prevăzută de lege, să urmărească unul dintre scopurile legitime şi să fie necesară într-o societate democratică, necesitatea oricărei restricţii trebuind a se stabili în mod convingător (cauzele Tammer contra Estoniei, Nilsen şi Johsen contra Norvegiei, Ligens împotriva Austriei). Astfel, a apreciat că trebuie să se aibă în vedere realizarea unui just echilibru între protecţia dreptului prevăzut la art. 10 din Convenţie şi cea a dreptului la reputaţie garantat de art. 8 din acest act normativ.

Curtea Europeană a statuat (în cauza Petrina contra României) că libertatea de exprimare constituie una din bazele esenţiale ale unei societăţi democratice şi că aceasta este valabilă nu numai pentru "informaţiile" sau "ideile" strânse cu bunăvoinţă sau considerate drept inofensive sau indiferente, ci şi pentru acelea ce scandalizează, şochează sau neliniştesc. (…) Totodată, a arătat că presa joacă un rol esenţial într-o societate democratică. Astfel, dacă nu trebuie să depăşească anumite limite, fiind vorba în special de apărarea reputaţiei şi drepturilor altuia, îi revine totuşi sarcina de a comunica, respectându-şi obligaţiile şi responsabilităţile, informaţiile şi ideile asupra tuturor chestiunilor de interes general, libertatea jurnalistică cuprinzând şi posibila recurgere la o anumită doză de exagerare, de provocare.

În practica sa, Curtea a distins între fapte şi judecăţi de valoare şi a arătat că, dacă concreteţea primelor se poate dovedi, cele din urmă nu-şi pot demonstra exactitatea, pentru acestea cerinţa fiind irealizabilă şi aducând atingere libertăţii de opinie în sine, element fundamental al dreptului asigurat de art. 10 din Convenţie.

În hotărârea pronunţată în cauza Lavric contra României Curtea a subliniat distincţia dintre judecăţile de valoare şi imputarea unor fapte concrete, menţionând că, inclusiv în cazul în care o afirmaţie poate fi considerată ca o judecată de valoare, trebuie să existe o bază factuală suficientă să o susţină, în caz contrar aceasta fiind excesivă (în cauza Pedersen şi Baadsgaard contra Danemarcei).

În materia libertăţii presei, Curtea a statuat că "din cauza îndatoririlor şi responsabilităţilor inerente exercitării libertăţii de exprimare, garanţia pe care art. 10 o acordă jurnaliştilor în legătură cu relatarea unor chestiuni de interes general este supusă condiţiei ca aceştia să acţioneze cu bună-credinţă pentru a oferi informaţii exacte şi fiabile, în conformitate cu etica jurnalistică" (cauzele Goodwin împotriva Regatului Unit, Fressoz şi Roire împotriva Franţei, Bladet Tromso şi Stensaas împotriva Norvegiei).

Pentru a se stabili dacă art. 10 din Convenţie este respectat, Curtea a arătat că este necesar să se determine dacă informaţiile furnizate de către jurnalişti erau necesare pentru exercitarea libertăţii de exprimare (cauza Roşiianu contra României).

În acest context, instanţa de contencios european a notat că problema care se pune în această situaţie este dacă şi în ce măsură neacordarea accesului la informaţii constituie o ingerinţă în exercitarea, de către un reclamant, a dreptului la libertatea de exprimare, care trebuie evaluată de la caz la caz, ţinându-se seama de circumstanţele speciale ale speţei în care a fost invocată.

În cauza pendinte, pornind de la realitatea obiectivă, potrivit căreia recurentul are statutul de persoană publică, fiind descendentul cunoscutului om de afaceri K., fost acţionar majoritar al P., menţionat în publicaţia "Forbes" ca fiind unul dintre cei mai bogaţi oameni de România, curtea a procedat la analiza conţinutului articolelor de presă prin raportare la interesul pe care societatea civilă l-ar fi putut manifesta faţă de informaţiile furnizate prin intermediul lor, prin care a fost expusă posibila implicare a recurentului într-o serie de acţiuni controversate (fapte de corupţie).

În ceea ce priveşte articolele intitulate "Grupul de lobbyşti anti-justiţie: Legăturile dintre F., consulul la New York, L., A., M. şi G.", apărut la 29.08.2018 pe platforma N., şi "Fraza cheie din scrisoarea avocatului F.: amnistia pentru marii corupţi", apărut la 27.08.2018, pe aceeaşi platformă, instanţa de apel a reţinut că redactorul acestora, pârâtul C., a folosit termenii pretins incriminatorii în contextul în care subiectul pe care îl abordase privea o scrisoare adresată de oficialul american F. preşedintelui României şi altor demnitari români, prin care denunţa existenţa unor deficienţe ale sistemului judiciar naţional, referitoare la o posibilă existenţă a unor protocoale secrete semnate cu Serviciul Român de Informaţii şi excese săvârşite de Direcţia Naţională Anticorupţie, şi critica sistemul judiciar din România, formulând propuneri pentru buna funcţionare a acestuia, cum ar fi acordarea unei amnistii celor condamnaţi ca urmare a unor astfel de măsuri şi constituirea unei comisii de judecători internaţionali, care să analizeze şi să se pronunţe cu privire la impactul protocoalelor secrete asupra sistemului de justiţie.

Pentru a constata dacă afirmaţiile expuse de jurnalist în cele două articole sunt defăimătoare pentru recurent, instanţa de apel a examinat contextul publicării acestora, pentru verificarea bunei-credinţe a pârâtului, precum şi a existenţei bazei factuale, respectiv a faptelor sau împrejurărilor care, în mod rezonabil, i-ar putea justifica afirmaţiile.

Faţă de contextul analizei efectuate, a reţinut că, premergător apariţiei celor două articole, la 27 august 2018, agenţia U. publicase, în premieră, conţinutul scrisorii lui F. (despre care s-a făcut menţiune în cele două articole), care a determinat ample dezbateri atât pe plan intern, şi cât internaţional, fiind redactate numeroase articole de presă care tratau acest subiect, iar la posturile de televiziune fiind invitate mai multe personalităţi pentru a-şi exprima punctele de vedere.

În această conjunctură, curtea a reţinut că în cele două articole pârâtul C. a prezentat informaţii în legătură cu un subiect puternic dezbătut, de o importanţă majoră pentru sistemul judiciar din România, exprimându-şi opinia jurnalistică şi din perspectiva legăturilor existente între autorul scrisorii, F., şi L. - consulul României la New York şi fost avocat al recurentului (aspect necontestat de acesta), avocatul G. şi omul de afaceri M., care fusese condamnat penal, la acea epocă.

Verificând, în limitele impuse de art. 10 din Convenţie, precum şi de jurisprudenţa în materie (expusă în considerentele hotărârii), dacă aspectele relatate sau limbajul folosit de către pârât au conţinut defăimător, curtea de apel a constatat că, dimpotrivă, acestea se circumscriu limitelor acceptate ale limbajului jurnalistic, apreciind că vehicularea numelui recurentului în articolele pretins incriminatorii s-a făcut pentru a se sublinia că la originea scrisorii lui F. s-ar fi aflat interesele unor persoane publice, care, la acel moment, aveau legătură cu sistemul de justiţie, fie prin prisma faptului că erau deja condamnate penal şi se sustrăgeau de la executarea pedepsei, fie că erau doar cercetate penal, iar în privinţa lor fusese emis mandat european de arestare (cum era cazul recurentului).

Pentru a-şi argumenta raţionamentul, curtea a făcut referire la comunicatul de presă nr. 358/VIII/3 emis de Direcţia Naţională Anticorupţie la 25 martie 2016, care a relevat faptul că împotriva recurentului se dispusese începerea urmării penale pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, şi că, potrivit ordonanţei procurorilor, existau date şi probe care conturau împrejurarea că, în cursul lunilor iunie şi decembrie 2013, împreună cu tatăl său, acesta a remis, prin intermediari, unor magistraţi, anumite sume de bani, pentru a obţine soluţii favorabile în justiţie, în procedura insolvenţei deschise cu privire la unele societăţi la care acţionar era K., la data de 6 iunie 2016 Curtea de Apel Bucureşti emiţând un mandat european de arestare pe numele recurentului.

Ca atare, sunt nefondate susţinerile recurentului referitoare la faptul că în mod nejustificat curtea a constatat că termenii şi expresiile folosite în cuprinsul celor două articole ("fugar", "infractor de România") de către pârâtul C. nu au conţinut defăimător, de vreme ce s-a dovedit existenţa unei baze factuale a acestor afirmaţii, constatările instanţei de apel axându-se pe probaţiunea administrată în cauză (comunicatul de presă al DNA), care a relevat că asupra recurentului plana suspiciunea săvârşirii unor fapte de corupţie, în legătură cu care se dispusese începerea urmării penale, precum şi emiterea unui mandat european de arestare.

În aceste circumstanţe, este corectă constatarea instanţei de apel în sensul că asocierea de către pârât a numelui recurentului cu cel al numitului M. (care suferise deja o condamnare penală) nu a fost întâmplătoare, de vreme ce aceasta s-a produs în contextul factual existent la momentul apariţiei celor două articole, respectiv al publicării, anterior, în presă a scrisorii oficialului american F., care viza sistemul judiciar din România.

Curtea de apel a subliniat în considerentele hotărârii sale că prezentarea recurentului alături de numitul M. nu poate aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie de care acesta beneficiază şi nu poate influenţa în vreun fel parcursul dosarului său penal, câtă vreme legătura dintre cei doi a fost evidenţiată prin prisma avocaţilor care le-au asigurat reprezentarea juridică, precum şi a ideilor pe care le-au promovat în privinţa sistemului român de justiţie.

Similar, nici răspunsul la interogatoriu al pârâtului C., în sensul că prezumţia de nevinovăţie operează în sala de judecată, n-a fost apreciat de către curtea de apel că poate genera, prin el însuşi, o altă concluzie, cât timp raportarea trebuie să se facă la modalitatea de transmitere a informaţiei prin articolele vizate, iar nu la percepţia personală a jurnalistului.

Ca atare, se constată că expresiile folosite de pârât în cuprinsul articolelor de presă nu au cauzat un prejudiciu recurentului, de natură a reclama încălcarea dreptului la imagine şi la reputaţie, ci au fost uzitate în context jurnalistic, înscriindu-se în marja de exagerare ori chiar de provocare cu privire la judecăţile de valoare emise.

Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat, afirmaţiile pârâtului justifică o bază factuală, nefiind făcute într-o campanie mediatică de denigrare a recurentului, ci în contextul furnizării unor informaţii credibile, cu suport probator.

De asemenea, subiectul abordat se circumscrie sferei celor de interes public pentru care Curtea Europeană a arătat în jurisprudenţa sa că trebuie să afecteze publicul în aşa măsură încât acesta să poată, în mod legitim, să se intereseze de ele, pe motiv că îi atrag atenţia sau îl preocupă în mod semnificativ, acest aspect fiind valabil şi pentru cele apte că creeze o mare controversă, care vizează o temă socială importantă sau care au legătură cu o problemă despre care subzistă interesul publicului să fie informat.

Curtea a subliniat că acest interes public nu poate fi redus la aşteptările unui public amator de detalii referitoare la viaţa privată a altor persoane şi nici la gustul cititorilor pentru senzaţional, pentru a verifica dacă publicarea de informaţii are legătură cu un subiect de importanţă generală, fiind necesar să se evalueze ansamblul, având în vedere contextul în care se înscrie (cauza Couderc şi Hachette Filipacchi Associés împotriva Franţei).

Ca atare, expresiile folosite de pârât în articolele menţionate nu pot fi considerate defăimătoare, de vreme ce reprezintă o expresie a libertăţii jurnalistice, ce include şi posibila recurgere la o anumită doză de exagerare şi chiar de provocare.

În aceste condiţii, în mod judicios curtea de apel nu a reţinut reaua-credinţă a pârâtului, considerând că acesta a intenţionat să supună atenţiei cititorilor un subiect de interes public, privind funcţionarea justiţiei. Pe de altă parte, se constată că acesta nu a urmărit să afecteze în vreun fel reputaţia recurentului, ancheta jurnalistică desfăşurată nerelevând o preocupare a pârâtului faţă de persoana acestuia, în mod particular, ci de un subiect care putea prezenta interes pentru opinia publică.

Referitor la susţinerea recurentului în sensul că în mod greşit pârâtul a învederat existenţa unei legături cu avocatul G., cu care nu avea vreo colaborare, Înalta Curte constată că această informaţie a fost preluată de jurnalist în articolele sale ca urmare a vehiculării prealabile în presă a unei astfel de ipoteze, iar, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, acest aspect nu este de natură să atragă răspunderea civilă delictuală a pârâtului, în contextul în care, reproducând ceea ce a aflat de la alţii, stabilirea adevărului acestor afirmaţii constituie o sarcină nerezonabilă, dacă nu chiar imposibilă (cauza Thorgeirson contra Islandei).

Înalta Curte nu poate reţine efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 8090 din 15 septembrie 2021 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, cu referire la dezlegarea dată noţiunii "fugar" în cauza finalizată prin această hotărâre, care a format obiectul dosarului nr. x/2021

Înalta Curte constată că dezlegarea anterioară, de care recurentul se prevalează în litigiul pendinte, a vizat, într-adevăr, folosirea termenului "fugar", în contextul emisiunii "V.", difuzate la data de 28 ianuarie 2021 pe postul de televiziune TVR 1, în care s-a prezentat informaţia potrivit căreia Ministrul Justiţiei discutase cu ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti pe marginea repatrierii recurentului, în condiţiile emiterii unui mandat de arestare european pe numele său pentru săvârşirea unei fapte penale.

În cadrul dosarului nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a analizat contextul folosirii termenului pretins incriminatoriu ("fugar") în raport de normele din materia răspunderii civile delictuale (din perspectiva cărora se invocase încălcarea dreptului la demnitate şi se solicitase repararea prejudiciului suferit) şi de situaţia factuală a judecăţii respective.

Aplicând condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ., precum şi criteriile trasate în jurisprudenţa Curţii Europene în materie, prin sentinţa civilă nr. 8090 din 15 septembrie 2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia nr. 357 din 13 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a constatat îndeplinirea condiţiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, raportat la "existenţa unei fapte ilicite, constând în formularea unor afirmaţii false, de o gravitate extrem de ridicată la adresa reclamantului (A. n.r.), respectiv cea privind condamnarea sa, precum şi cea vizând termenul de "fugar".

Contrar susţinerilor recurentului, această dezlegare nu se impune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, întrucât nu are legătură cu chestiunile de fapt deduse judecăţii în speţa de faţă, în care noţiunea "fugar" trebuie analizată în raport cu alte fapte ilicite reclamate, care constau în publicarea unor articole de presă în scopul dezavuării unor acţiuni controversate ale recurentului sau referitoare la acesta, cu posibile implicaţii asupra sistemului judiciar din România.

Reţinând că aceste aspecte factuale cu care instanţele au fost învestite în cauza prezentă nu au făcut obiectul unei judecăţi anterioare şi dând eficienţă statuărilor Curţii Europene, în sensul că orice ingerinţă în exercitarea, de către un reclamant, a dreptului la libertatea de exprimare, trebuie evaluată de la caz la caz, ţinându-se seama de circumstanţele speciale ale speţei în care a fost invocată, Înalta Curte nu va primi solicitarea recurentului de a se constata efectul pozitiv al aspectelor dezlegate prin sentinţa civilă nr. 8090 din 15 septembrie 2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2021, nepunându-se problema, în speţa pendinte, a unei chestiuni litigioase prealabil rezolvate conform celor susţinute de recurent.

În ceea ce priveşte critica privind declaraţia "expertului în penitenciare" din articolul intitulat "I., arestat la Londra. Expert în penitenciare: M-ar fi plătit să susţin raportul fals despre condiţiile proaste din arest", scris de intimatul pârât D. (sub pseudonimul D.) la 29 martie 2018, pe platforma N., despre care recurentul a susţinut că atrage prin senzaţionalul titlului şi că distorsionează realitatea, Înalta Curte constată că este nefondată, de vreme ce prin decizia recurată, instanţa de apel, ca urmare a examinării declaraţiei expertului, a stabilit nu există o neconcordanţă între aceasta şi titlu, iar împrejurarea că autorul articolului a folosit o frază mai scurtă, care să cuprindă cuvinte cu un impact mai puternic asupra publicului, nu reprezintă o depăşire a limitelor libertăţii de exprimare recunoscute presei şi a dozei de exagerare specifică.

Redând, în considerentele deciziei recurate, conţinutul declaraţiei expertului, care a fost audiat în cauză, curtea a concluzionat că dovada realităţii aspectelor evidenţiate atât în titlu, cât şi în cuprinsul articolului este reprezentată de faptul că acesta a fost contactat de reprezentanţii mass-media (inclusiv de către pârâţi), cărora le-a relatat încercarea recurentului de a-l angaja, printr-un intermediar, avocat la Londra, pentru a întocmi un raport nefavorabil cu privire la condiţiile de detenţie existente în penitenciarele din România.

În aceste condiţii, în mod justificat a considerat curtea de apel că articolul menţionat a fost suficient documentat, fiind fundamentat pe informaţii furnizate de un martor (confirmate şi prin declaraţia dată în faţa instanţei), în cuprinsul articolului fiind expus şi punctul de vedere al recurentului asupra chestiunilor în discuţie, aspect de natură să contureze buna-credinţă a jurnalistului, care a intenţionat informarea publicului asupra unui subiect de interes public.

În acelaşi registru se înscrie şi articolul intitulat "Afacerea H.. Două contracte distincte: Unul încheiat în 2015, beneficiar K., în valoare de 600 de mii de lire/Al doilea încheiat în 2016, de O., în valoare de 900 de mii de lire. Cine sunt beneficiarii reali", publicat de pârâtul C. la 28 septembrie 2016 pe platforma T., articol care, analizat fiind de curtea de apel, nu a relevat intenţia pârâtului de a afecta imaginea şi reputaţia recurentului, de vreme ce în conţinutul acestuia a fost redată o parte din comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 358/VIII/3 din 25 martie 2016, potrivit căruia împotriva recurentului se dispusese începerea urmării penale pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în scopul obţinerii în justiţie a unor soluţii favorabile, şi s-a dovedit că documentarea jurnalistului s-a făcut pe baza acestui înscris oficial, care parvenea de la autoritatea competentă să efectueze urmărirea penală.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte consideră că în mod întemeiat s-a reţinut că pârâţii au acţionat cu bună-credinţă, afirmaţiile acestora neîmbrăcând o formă ilicită şi neputând atrage aplicarea unei sancţiuni civile reprezentând o ingerinţă în dreptul la liberă exprimare al jurnalistului.

Nefondată este şi critica de recurs formulată din perspectiva încălcării de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 256 C. civ., în mod corect curtea reţinând că prin cererea de chemare în judecată recurentul nu a solicitat, în baza acestei norme legale, restabilirea dreptului nepatrimonial pretins încălcat cu privire la autorul său (defunctul K.), ci a cerut, exclusiv, repararea prejudiciului creat prin afirmaţiile proferate de pârâţi prin articolele publicate doar în privinţa sa.

În aceste condiţii, soluţia instanţei de apel în sensul de a nu analiza această critică nu este afectată de nelegalitate, de vreme ce dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi", principiul potrivit căruia tantum devolutum quantum iudicatum fiind deci aplicabil.

Astfel, având în vedere că această critică nu a fost supusă dezbaterii în faţa instanţei de apel şi că, din acest motiv, în mod corect nu a primit o dezlegare proprie prin decizia pronunţată în calea ordinară de atac, Înalta Curte nu o va supune cenzurii în recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 874A din 6 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe recurentul-reclamant A. să achite intimaţilor-pârâţi C. şi B. and B. suma de 4.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, conform dovezilor de plată reprezentate de factura seria x nr. x din 14 mai 2024 emisă de W. - Societate Civilă de Avocaţi şi a ordinului de plată aferent, eliberat de X. la aceeaşi dată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 874A din 6 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata către intimaţii-pârâţi C. şi B. and B. a sumei de 4.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2024.