Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1297/2024 AI generated

Revision of final appeal judgment: Recourse declared inadmissible for lack of appealability

Case Number Decizia nr. 1297/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s final decision that had declared the petitioner’s request for revision null. The dispute involved a protracted procedural conflict where the petitioner, after failing in multiple subsequent attempts to challenge a prior ruling on appeal, filed a revision request against an interlocutory order that had rejected a motion for correction of material error; the petitioners alleged unconstitutionality regarding judicial taxes and a violation of equality before the law. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeals and the finality of judgments rendered on appeal, specifically applying the Civil Procedure Code provisions establishing that decisions on revisions are subject to the same appeal routes as the original revised judgment; because the underlying judgment was rendered on appeal and thus final, the appellate court’s subsequent decision regarding the revision was not subject to further appeal, rendering the petitioner’s recourse procedurally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 513 alin. (5) din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 457 din C. proc. civ; Revision of final appeal judgment: Recourse declared inadmissible for lack of appealability: In ceea ce priveşte calea de atac împotriva revizuirii, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac pentru hotărârea revizuită".

Keywords

AI generated
revision of a judgment appealability of interlocutory decision judicial law procedural violations exhaustion principle Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin încheierea din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2018, s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei.

Prin decizia civilă nr. 135 din 25 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins recursul declarat reclamantul A., ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 45 din 4 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A..

Prin decizia nr. 24R din 4 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost anulată cererea de îndreptare eroare materială şi completare dispozitiv formulată de contestatorul A..

Prin decizia civilă nr. 195R din 3 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva deciziei civile nr. 24R/04.02.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi Executor Judecătoresc C..

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurentul contestator A..

Prin decizia civilă nr. 712R din 5 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepţia netimbrării şi a fost anulată contestaţia în anulare formulată de contestatorul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 195/03.03.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi B. şi Executor Judecătoresc C., ca netimbrată.

Prin încheierea din 15 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul deciziei civile nr. 712R/05.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, formulată de contestatorul A..

Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de revizuire revizuentul A..

Prin decizia civilă nr. 489R din 25 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepţia nulităţii şi a fost declarată nulă cererea formulată de revizuentul A. împotriva încheierii din 15.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 489R din 25 mai 2023 a declarat recurs contestatorul A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, neîntemeiată în drept, recurentul a solicitat admiterea recursului, arătând că a invocat excepţia de neconstituţionalitate privind taxele judiciare de timbru având în vedere că B. bloc. 97, str. x, este scutită de la plata acestor taxe, părţile fiind tratate inegal prin impunerea plăţii taxei judiciare de timbru faţă de recurent.

A mai arătat că instanţa de judecată nu a respectat principiul egalităţii în faţa legii, impus de art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) teza a treia şi alin. (3) teza a doua din Constituţie, în raport cu care reiterează excepţiile de neconstituţionalitate invocate în cauză şi cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea excepţiilor invocate.

3. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 15 iunie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

4. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că partea nu are deschisă calea de atac a recursului, recursul fiind formulat împotriva unor decizii definitive.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în raport de excepţia de excepţia de inadmisibilitate a recursului, reţinută prin raportul întocmit în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

In cauză, calea de atac are ca obiect decizia civilă nr. 489R/25.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, prin care a fost admisă excepţia nulităţii şi a fost declarată nulă cererea formulată de revizuentul A. împotriva încheierii din 15 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

In ceea ce priveşte calea de atac împotriva revizuirii, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac pentru hotărârea revizuită".

Hotărârea atacată cu revizuire, respectiv încheierea din 15 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a soluţionat cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul deciziei civile nr. 712R/05.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost anulată contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 195/03.03.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în calea de atac a recursului.

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Prin urmare, cum hotărârea atacată cu revizuire a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri de îndreptare a erorii materiale ce vizează o hotărâre pronunţată în contestaţia în anulare îndreptată împotriva unei decizii date în recurs, fiind definitivă, rezultă că decizia recurată nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., decizia pronunţată de curtea de apel fiind definitivă în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. raportat la art. 513 alin. (5) din acelaşi act normativ.

Totodată, art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

În raport de argumentele expuse şi de dispoziţii legale enunţate, aplicabile în cauză, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 489R/2023 din 25 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2024.