Child Protection Placement Dispute; Cassation Annulled for Lack of Valid Grounds
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Justice of Romania annulled the appeal (recurs) filed by the general directorate of social assistance and child protection against the appellate court's order suspending the proceedings for correction of a material error, thereby leaving the appellate suspension in force as the final operative outcome. The dispute arose from a civil case concerning the replacement of emergency child placement measures with permanent placements in family-type houses, delegation of parental authority, and establishment of maintenance contributions for two minors, where the lower court had previously rejected the administrative authority's request to correct a material error in the judgment's operative part. Relying on Articles 489(1) and (2) and 488(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that the appeal was null because the appellant failed to formulate specific grounds of illegality corresponding to any of the statutory grounds for cassation, as mere filing of an appeal without substantive legal criticism does not satisfy the requirement for a motivated cassation.
Legislator headnote
AI generatedart. 63 din Legea nr. 272/2004, art. 67 din Legea nr. 272/2004, art. 106 C. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Child Protection Placement Dispute; Cassation Annulled for Lack of Valid Grounds: The dispute arose from a civil case concerning the replacement of emergency child placement measures with permanent placements in family-type houses, delegation of parental authority, and establishment of maintenance contributions for two minors, where the lower court had previously rejected the administrative authority's request to correct a material error in the judgment's operative part. Relying on Articles 489(1) and (2) and 488(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that the appeal was null because the appellant failed to formulate specific grounds of illegality corresponding to any of the statutory grounds for cassation, as mere filing of an appeal without substantive legal criticism does not satisfy the requirement for a motivated cassation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe court invoked this provision in the dispositive to order the annulment of the cassation appeal due to its nullity.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 mai 2024
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 05.04.2023, sub nr. x/2023, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu a solicitat să se dispună: înlocuirea măsurii de protecţie specială - plasamentul în regim de urgenţă la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă şi de Evaluare a Copilului din cadrul Complexului de Servicii Sociale Giurgiu cu plasamentul la Casa de Tip Familial "Casa Noastră", situate în mun. Giurgiu, pentru minorul A.; înlocuirea măsurii de protecţie specială - plasament în regim de urgenţă la Centru de Primire în Regim de Urgenţă şi de Evaluare a Copilului din cadrul Complexului de Servicii Sociale Giurgiu, cu plasamentul la Casa de Tip Familial "Sf. Ioan", situată în mun. Giurgiu, pentru minora B.; Stabilirea domiciliului minorului conform dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 272/2004; Delegarea exerciţiului drepturilor şi obligaţiilor părinteşti cu privire la persoana şi bunurile copilului către Directorul General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu; Stabilirea cuantumului contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea minorilor pe durata aplicării măsurii de protecţie specială, conform art. 67 din Legea nr. 272/2004.
În drept, reclamanta îşi întemeiază cererea pe dipoziţiile art. 106 C. civ., art. 59, 60, lit. c), 62, alin. (1), lit. c), 63, 65, 66, 67, 133 - 138 din Legea nr. 272/2004.
2. Hotărârea pronunţată pe fondul cauzei
Prin sentinţa civilă nr. 78/2023 din 02 mai 2023, Tribunalul Giurgiu, secţia I civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, în contradictoriu cu pârâţii C., A. şi Directorul General al Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu.
A dispus înlocuirea măsurii de protecţie specială - plasamentul în regim de urgenţă la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă şi de Evaluare a Copilului din cadrul Complexului de Servicii Sociale Giurgiu cu plasamentul la Casa de Tip Familial "Casa Noastră", situate în mun. Giurgiu, pentru minorul A..
În temeiul dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 272/2004, pe toată durata plasamentului, domiciliul minorului A. s-a stabilit la Casa de Tip Familial "Casa Noastră", situate în mun. Giurgiu, Şos. x, jud. Giurgiu.
A dispus înlocuirea măsurii de protecţie specială - plasament în regim de urgenţă la Centru de Primire în Regim de Urgenţă şi de Evaluare a Copilului din cadrul Complexului de Servicii Sociale Giurgiu, cu plasamentul la Casa de Tip Familial "Sf. Ioan", situată în mun. Giurgiu, pentru minora B..
În temeiul dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 272/2004, pe toată durata plasamentului, domiciliul minorului B. a fost stabilit la Casa de Tip Familial "Sf. Ioan", situată în mun. Giurgiu, Uliţa Dorobanţi, nr. 7, jud. Giurgiu.
A fost delegat exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor părinteşti cu privire la minori în favoarea Directorului General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, pe perioada plasamentului.
A obligat pe fiecare dintre pârâţii C. şi A. să presteze câte 20 de ore de muncă lunar, pentru fiecare minor, pe raza localităţii de domiciliu - respectiv sat. jud. Giurgiu, pe durata măsurii de protecţie specială instituită faţă de minori.
Prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2023, petenta DGASPC Giurgiu a solicitat îndretarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 78/02.05.2023 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în sensul de a se indica domiciliul minorului la CTF Casa Noastră cu sediul în Giurgiu. cum din eroare s-a menţionat.
Prin încheierea din 08 august 2023, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenta DGASPC Giurgiu.
Împotriva încheierii respective a formulat apel reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu.
3. Hotărârea pronunţată în apel
Prin încheierea din 26 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus suspendarea judecăţii apelului formulat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
4. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva încheierii din 26 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs recurenta-reclamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu la data de 02 noiembrie 2023.
6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 21 noiembrie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.
Prin rezoluţia din 03 aprilie 2024 s-a fixat termen de judecată la data de 14 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar şi ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
Analizând susţinerile formulate, se observă că recurenta nu a încadrat recursul în vreuna din ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) şi nu a expus nicio critică de nelegalitate a deciziei atacate.
Or, a motiva recursul înseamnă, potrivit celor anterior arătate, atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât mai ales, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanţa de apel.
Este fără dubiu că această din urmă cerinţă nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită, din moment ce recurenta nu a formulat nicio critică de nelegalitate a hotărârii recurate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu împotriva încheierii din 26 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie pronunţate în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimaţii Directorul General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, A. şi C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu împotriva încheierii din 26 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie pronunţate în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimaţii Directorul General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, A. şi C..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2024.