Trademarks; nullity of appeal in law for failure to articulate grounds of illegality

Şedinţa publică din data de 14 mai 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2019, la data de 20.08.2019, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii B. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci OSIM, a solicitat anularea înregistrării mărcii naţionale verbale nr. x A. având nr. de depozit x, data de depozit 09.08.2017, protejând produse si servicii în clasele 6 si 40, titular B. întrucât înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credinţă, în lumina art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată pe fondul cauzei

Prin sentinţa civilă nr. 721/18.05.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâtul B., s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii B., Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, s-a dispus anularea înregistrării mărcii naţionale verbale x A., cu număr de depozit x, dată de depozit 09.08.2017, înregistrată pentru produse şi servicii din clasele 6 şi 40 ale Clasificării de la Nisa, pentru înregistrare cu rea-credinţă, s-a respins cererea pârâtului B. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, a fost obligat pârâtul B. la plata către reclamantă a sumei de 300 RON, cheltuieli de judecată-taxa de timbru.

Împotriva sentinţei tribunalului a formulat apel apelantul-pârât B., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 23.11.2021, sub nr. x/2019.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1659A din 10 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelantul-pârât B., împotriva sentinţei civile nr. 721/18.05.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. şi cu intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, ca nefondat.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1659A din 10 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâtul B. la data de 17 mai 2023.

Prin cererea de recurs, pârâtul a invocat incidenţa în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o expunere de ordin teoretic a prevederilor legale invocate, a expus că a avut relaţii de afaceri cu firma C. din 2009, încheind cu aceasta un contract comercial şi a primit acordul să înregistreze marca A. pe teritoriul României, dobândind statutul de partener în afaceri, iar împrejurarea că C. şi-a schimbat denumirea în iunie 2012, iar mai târziu a intrat în insolvenţă nu poate conduce la concluzia că acesta este de rea-credinţă întrucât relaţiile de afaceri cu partenerul din Italia s-au desfăşurat începând cu anul 2009 şi au continuat pe durata şi în condiţiile stabilite de părţi.

Instanţa de apel reţine greşit că ar exista un contract de cesiune marcă şi acte ale Oficiului Italian de Brevete şi Mărci privind înregistrarea reclamantei ca titular ai unei mărci.

Apreciază că instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere certificatele reprezentând drepturi înregistrate, nu să constituie drepturi prin interpretarea unor documente.

Deşi a arătat că C. a intrat în insolvenţă în anul 2013, nu există certificate de marca ori certificate de brevet depuse la dosarul cauzei, nu există contracte de cesiune de marcă înregistrate la Oficiul Italian de Brevete şi Mărci, nici alte acte din care să rezulte drepturi de proprietate industrială ale intimatei- reclamante, în legătură cu marca în dispută, care să reclame anularea mărcii A..

A susţinut că instanţa nu a stabilit corect starea de fapt.

Arată că este greşită motivarea reţinută de instanţa de apel, în sensul că pârâtul ar fi fost în eroare atunci când a considerat că intimata-reclamantă trebuie să facă dovada, în persoana sa, a unor drepturi de proprietate intelectuală anterioare asupra mărcii (semnului ori denumirii) A., deoarece, în cazul anulării mărcii pentru rea-credinţă, aceasta trebuie dovedită, nu prezumată.

A citat hotărârea pronunţată în 29 ianuarie 2020, în cauza C-371/18 de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

În drept, şi-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de recurs de ordine publică.

5. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 25 mai 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.

Prin rezoluţia din 22 septembrie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 23 ianuarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2024, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 25 ianuarie 2024, recurentul-pârât B. a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol şi a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa sa.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii, invocată de instanţă din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Tot cu nulitatea sancţionează şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Simpla încadrare în drept de către parte a unuia sau a mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Criticile de netemeinicie sau simplele nemulţumiri ale părţii faţă de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie motive de recurs şi nu sunt suficiente pentru casarea hotărârii, iar instanţa de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia, chiar dacă numai în ce priveşte nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, criticile trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Procedând la verificarea cererii de recurs, se observă că, deşi recurentul-pârât a indicat incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cazurile de casare sunt invocate în mod formal, iar criticile formulate reprezintă critici de netemeinicie, nu de nelegalitate.

Astfel, criticile aduse privind stabilirea eronată de către instanţa de apel a situaţiei de fapt, modul de interpretare al unor înscrisuri cum ar fi contractul încheiat între părţi şi actul adiţional la acesta sunt critici de netemeinicie prezentate drept motive de recurs, recurentul-pârât ignorând faptul că ele constituie aspecte de fapt relevante pentru cauză, iar asupra acestora a existat deja o cenzură din partea instanţei de apel, care a arătat argumentele pentru care susţinerile respective au fost respinse.

Întrucât recursul este o cale de atac împotriva deciziei pronunţate de ultima instanţă de fond, recurentul-pârât trebuia să se raporteze la considerentele concrete ale acesteia şi să le combată, prin expunerea unui raţionament juridic contrar. Simpla reluare a susţinerilor făcute în etapa procesuală anterioară, ca şi cum decizia de apel atacată nici nu ar exista, nu reprezintă o motivare viabilă a recursului, întrucât nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Or, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs, care se rezumă la expunerea unor critici de netemeinicie, fără raportarea la considerentele concrete ale deciziei de apel, la raţionamentul curţii de apel, nu îngăduie determinarea limitelor sesizării instanţei de recurs învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel şi nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

De aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia concretă a instanţei de prim control judiciar.

Suplimentar, chestiunile invocate prin recurs nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs pentru că ele nu privesc greşita aplicare sau interpretare a normelor de drept material şi nici lipsa sau insuficienţa ori contradictorialitatea motivării deciziei de apel (aceasta fiind substanţa cazurilor de casare invocate formal în speţă), ci o pretinsă apreciere greşită a faptelor prin prisma probelor administrate.

În fine, nu pot fi primite nici susţinerile recurentului referitoare la pretinsa încălcare a dezlegărilor CJUE prin care s-a arătat că absenţa utilizării mărcii a cărei anulare se cere pentru rea-credinţă este un indiciu de intenţie frauduloasă, deoarece pe de-o parte instanţele de fond au reţinut intenţia sa neloială raportat la alte împrejurări de fapt, nefiind obligate a valorifica orice criteriu, ci doar pe cele pe care le consideră adecvate cauzei, iar pe de altă parte deoarece nu se aduce în realitate vreun argument pentru care acea decizie a fost greşit aplicată în cauza de faţă.

Ca atare, neputându-se decela din această perspectivă expusă critici de nelegalitate concrete împotriva deciziei de apel pronunţate, nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 1659A din 10 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. şi intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 1659A din 10 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. şi intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2024.