Restaurant operator must pay copyright royalties and treble damages after appeal annulled for lack of valid grounds

Şedinţa publică din data de 14 mai 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 17.12.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată în calitate de pârâtă, societatea B. S.R.L., solicitând ca în urma dezbaterilor şi a probelor ce vor fi administrate, să fie pronunţată o hotărâre prin care să fie obligată pârâta:

1. la plata sumei de 1.320,90 RON cu TVA reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.01.2019 - 31.12.2021;

2. la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 578,81 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumei solicitate pe capătul 1 calculate până la data de 25.10.2021 şi în continuare la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% până la data achitării integrale a remuneraţiei de mai sus;

3. la plata sumei de 13.023,36 RON (10.944 RON cu TVA) reprezentând triplul remuneraţiei datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.01.2019-31.12.2021, pentru spaţiul nedeclarat;

4. să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru toate spaţiile administrate, respectiv cei nedeclarat până în prezent;

5. la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

În drept, a invocat art. 1.166, 1.350 şi urm. C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Decizia ORDA nr. 120/2016 şi Decizia ORDA nr. 60/2019, ca norme de aplicare.

2. Hotărârea pronunţată pe fondul cauzei

Prin sentinţa civilă nr. 824 din 11 mai 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2021 a fost admisă acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în parte.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 1.320,90 RON (remuneraţii aferente perioadei 01.01.2019-31.12.2021+TVA) pentru comunicarea publică a prestaţiilor artistice în restaurant. A fost obligată pârâta la plata sumei de 578,81 RON- penalităţi calculate la suma de 1320,90 RON până la data de 25.10.2021 si la plata în continuare a penalităţilor de 0,1% pe zi de întârziere până la plată. A fost obligată pârâta la plata sumei de 10.944,00 RON - despăgubiri pentru comunicarea publică a prestaţiilor artistice din spaţiile-camere de închiriat până la data de 31.12.2021.

A fost respins capătul de cerere nr. x, ca neîntemeiat.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 1220 RON - cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta B. S.R.L., solicitând admiterea apelului şi pe cale de consecinţă, schimbarea în tot a hotărârii apelată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, fără cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 762A din 17 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 824/11.05.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

A fost obligată apelanta la 900 RON cheltuieli de judecată către intimat.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 762A din 17 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B. S.R.L. la data de 15 septembrie 2023. Solicitând casarea deciziei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de recurs, pârâta a invocat, în esenţă, că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că se impune atragerea răspunderii sale delictuale, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege întrucât nu a săvârşit nicio faptă ilicită cauzatoare de prejudicii reclamantei, comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerii acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual aparţinând artiştilor interpreţi sau executanţi fără a deţine autorizaţii/licenţe neexclusive din partea A. nefiind dovedită.

A expus că simpla deţinere a unui aparat TV în spaţiul deţinut de pârâtă nu face dovada faptului că a fost folosit pentru a reproduce prestaţiile artistice.

A mai evidenţiat că între pârâtă şi reclamantă nu a fost încheiat un contract, prin urmare, pretinsele facturi proforma de care se prevalează reclamanta şi care pretinde că au fost comunicate pârâtei sunt nelegale, neavând la bază niciun raport juridic între părţi.

Mai susţine că o parte din facturile emise de reclamantă sunt anterioare perioadei de facturare, neavând niciun suport legal şi fiind facturi proforma, nu pot fi înregistrate în contabilitate, neputând genera, astfel, obligaţii pentru cumpărător.

Reclamanta solicită în mod netemeinic şi nelegal obligarea pârâtei la plata acestor sume, în condiţiile în care aceasta a achitat taxele către UPFR, iar Legea nr. 8/1996 nu impune în sarcina utilizatorului plata a două taxe diferite. Astfel că, pentru un singur aparat TV nu pot fi achitate două taxe, şi anume o taxă audio, şi o taxă pentru audiovizual.

Reclamanta nu a făcut dovada că aparatul TV este folosit pentru altceva decât ştiri şi transmisii sportive, nu a făcut dovada că reclamanta deţine o unitate de cazare cu 10 camere de închiriat, dotate fiecare cu televizor.

Mai solicită să se aibă în vedere că în perioada dedusă judecăţii, din luna martie 2020 până în octombrie 2021 pârâta nu a funcţionat, fiind închisă din cauza pandemiei, activitatea fiind reluată la finele anului, nefiind realizată nicio difuzare în această perioadă.

A mai invocat şi nesocotirea de către reclamantă a dispoziţiilor art. 1183 C. civ. privitoare la buna-credinţă în negocieri, întrucât autorizaţiile licenţe neexclusive sunt încheiate fără a respecta principiile generale şi dispoziţiile legale.

În drept, s-a întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 12 octombrie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.

Prin rezoluţia din 23 ianuarie 2024 s-a fixat termen de judecată la data de 14 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport cu excepţia nulităţii, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Tot cu nulitatea sancţionează şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Simpla încadrare în drept de către parte a unuia sau a mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Criticile de netemeinicie sau simplele nemulţumiri ale părţii faţă de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie motive de recurs şi nu sunt suficiente pentru casarea hotărârii, iar instanţa de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia, chiar dacă numai în ce priveşte nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, criticile trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Procedând la verificarea cererii de recurs, se observă că, deşi recurenta-pârâtă a indicat incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate reprezintă o reiterare ad litteram a motivelor de apel formulate împotriva sentinţei tribunalului, aspecte care au primit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia recurată, cererea de apel fiind respinsă.

Astfel, criticile aduse privind nedovedirea faptei ilicite de către reclamantă, la caracterul nelegal al facturilor care ar rezulta, pe de o parte din neîncheierea unui contract cu reclamanta şi, pe de altă parte din faptul că acestea sunt proforma, la emiterea unor facturi pe o altă perioadă decât cea dedusă judecăţii, precum şi la perioada de nefuncţionare sunt critici de netemeinicie prezentate drept motive de recurs, recurenta-pârâtă ignorând faptul că ele constituie aspecte de fapt relevante pentru cauză, iar asupra acestora a existat deja o cenzură din partea instanţei de apel, care a arătat detaliat argumentele pentru care criticile respective au fost respinse.

Recurenta critică formal interpretarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale privind răspunderea civilă delictuală, însă, în concret, face referire la aspecte de fapt, cum ar fi neverificarea în fiecare cameră a numărului exact de aparate radio sau TV, la nedovedirea deţinerii aparatelor respective.

Întrucât recursul este o cale de atac împotriva deciziei pronunţate de ultima instanţă de fond, recurenta-pârâtă trebuia să se raporteze la considerentele concrete ale Curţii de apel şi să le combată, prin expunerea unui raţionament juridic contrar. Simpla reluare a susţinerilor făcute în etapa procesuală anterioară, respectiv în cererea de apel, ca şi cum decizia de apel atacată nici nu ar exista, nu reprezintă o motivare veritabilă a recursului, întrucât nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici adresate deciziei din apel şi care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Or, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs, care se rezumă la reluarea cererii de apel, fără raportarea la considerentele concrete ale deciziei de apel, la raţionamentul curţii de apel, nu îngăduie determinarea limitelor sesizării instanţei de recurs învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel şi nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

De aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia concretă a instanţei de prim control judiciar.

Suplimentar, chestiunile invocate prin recurs nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs pentru că ele nu privesc greşita aplicare sau interpretare a normelor de drept material (aceasta fiind substanţa cazului de casare invocat formal în speţă), ci o pretinsă apreciere greşită a faptelor prin prisma probelor administrate.

Ca atare, neputându-se decela din această perspectivă expusă critici de nelegalitate concrete împotriva deciziei de apel pronunţate, nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 762A din 17 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Cât priveşte cererea formulată de intimata-reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat în cuantum de 1300 RON, aceasta urmează a fi admisă în temeiul art. 453 C. proc. civ., recurenta-pârâtă aflându-se în culpă procesuală, dată fiind soluţia care urmează a se pronunţa asupra recursului declarat de aceasta şi având în vedere că s-a depus la dosar dovada acestor cheltuieli, potrivit extrasului de cont de la fila x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 762A din 17 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 1300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2024.