Collecting society wins treble royalties in motel music dispute; cassation appeal rejected

Şedinţa publică din data de 14 mai 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta UCMR-ADA, A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa fie obligată pârâta

1. la plata sumei de 128.748,51 RON inclusiv TVA egala cu valoarea triplului remuneraţiilor (drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spaţiu, perioada si modalităţile menţionate la capetele 1.1,1.2,1.3,1.4,1.5,1.6 corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în:

1.1. Motel "B.", judeţ Hunedoara, în perioada noiembrie 2016 - noiembrie 2019;

1.2. Restaurant "B.", judeţ Hunedoara, în perioada noiembrie 2016 - noiembrie 2019;

1.3. În cadrul evenimentelor ocazionale desfăşurate în incinta restaurantului "B.", Loc. Sântuhalm, Municipiul Deva, Nr. 35A, judeţ Hunedoara, în perioada noiembrie2016- noiembrie 2019;

1.4. Restaurant "B.", Oraş Voluntari, Bulevardul x, Nr. 48 E, clădirea C1, Judeţ Ilfov, în perioada martie 2019 - noiembrie 2019;

1.5 în cadrul evenimentelor ocazionale desfăşurate în incinta restaurantului "B.", Oraş Voluntari, Bulevardul x, Nr. 48 E, clădirea C1, judeţ Ilfov, în perioada martie2019- noiembrie 2019;

1.6 Restaurant "C.", Bucureşti, în perioada decembrie2018- noiembrie 2019;

În subsidiar capătului 1 al cererii de chemare în judecata a solicitat obligarea pârâtei la plata:

a) sumei de 42.916,17 RON, inclusiv TVA, reprezentând valoarea remuneraţiilor restante corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spatiile, perioadele şi modalităţile menţionate la capătul 1, corespunzător unei comunicări publice autorizate a operelor muzicale;

b) sumei de 81.278,97 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 15.11.2019 pentru întârzierea plăţii remuneraţiilor specificate la lit. a) a capătului subsidiar capătului 1 al cererii de chemare în judecată;

c) la plata penalităţilor de 0.5%/zi de întârziere începând cu data de 16.11.2019 şi până la data plăţii efective a sumei de 42.916,17 RON.

2. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (100 RON taxă de timbru, 20 RON cost eliberare extras RECOM, onorariu de avocat, onorariu de expertiză).

În drept, s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 8/1996, a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, cu modificările ulterioare, dispoziţiile Metodologiilor publicate prin Deciziile ORDA nr. 266/2011, nr. 198/2012, nr. 81/2019, art. 30, alin. (1), art. 148 şi urm. C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1292 din data de 22.09.2021 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta UCMR-ADA, A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 26.560,5 RON (TVA inclus) reprezentând triplu remuneraţie comunicare opere muzicale în cadrul unităţii de cazare Motel "B.", pentru intervalul noiembrie 2016 - noiembrie 2019, respectiv în cadrul unităţilor de alimentaţie publică: Restaurant "B." din Deva pentru intervalul noiembrie 2016 - noiembrie 2019, Restaurant "B." din Voluntari pentru intervalul martie 2019 - noiembrie 2019, Restaurant "C." din Bucureşti, pentru intervalul decembrie 2018 - noiembrie 2019.

A obligat pârâta să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 100 RON reprezentând taxă judiciară, suma de 2.000 RON reprezentând onorariu expert şi suma de 2.975 RON reprezentând onorariu avocat.

A respins cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei Tribunalului a declarat apel pârâta B. S.R.L..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1526A din 26 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1292/22.09.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă UCMR-ADA, A., ca nefondat.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei sus-menţionate, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a omis a analiza aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor Deciziilor ORDA nr. 99/2015, nr. 10/2016, nr. 6/2006 şi nr. 173/2007, situaţie în care instanţa de recurs nu poate verifica legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

A arătat că pe anumite perioade de timp a încheiat convenţie şi a deţinut autorizaţie-licenţă neexclusivă de utilizare a repertoriului de opere audiovizuale în scop ambiental.

A susţinut că este necesar să se cerceteze dacă dispoziţiile legale mai sus menţionate sunt sau nu aplicabile în cauză, să se stabilească în mod concret perioada în care a deţinut licenţă, precum şi stabilirea prejudiciului în concret raportat la cercetarea fondului cauzei.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a susţinut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile Deciziei ORDA nr. 99/2015 şi nr. 10/2016 şi a art. 1349 C. civ.

A arătat că, potrivit celor două decizii invocate, CREDlDAM - Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi acordă autorizaţiile/licenţele neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental şi/sau lucrativ.

A subliniat că nu doar reclamanta poate colecta remuneraţii reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică de opere muzicale în scop ambiental, aşa cum reţine instanţa de fond şi apel, ci şi CREDIDAM.

A arătat că a încheiat cu CREDIDAM convenţie în scopul eliberării licenţei pentru opere fonograme şi audiovizuale în cadrul B. şi restaurantului B. din Sântuhalm la data de 02.08.2016, înregistrată la CREDIDAM sub nr. x/10.08.2016, organism care le-a acordat licenţă permanentă, plătibilă trimestrial. A susţinut că a dovedit că a achitat facturile emise de acest organism.

A conchis că nu poate fi reţinută în sarcina sa săvârşirea unei fapte ilicite constând în comunicarea operelor muzicale în scop ambiental fără autorizare din partea titularilor de drepturi şi nici prejudiciu în condiţiile achitării taxelor ce se impuneau, nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale (nu a săvârşit nicio faptă, nu există prejudiciu).

Cu privire la spaţiul comercial situat în Bucureşti, Bd. x, camera nr. 2, sector nr. 2, hotărârea s-a dat cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 2 lit. b) din metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 266/2011 şi a dispoziţiilor art. 1349 C. civ., întrucât recurenta nu are calitatea de utilizator în accepţiunea textelor sus-menţionate, întrucât la 01 aprilie 2019 s-a încheiat contract de comodat cu societatea D. S.R.L., această societate dobândind calitatea de utilizator.

Pe de altă parte, pentru acest spaţiu a fost eliberată autorizaţia nr. x din 27.05.2019, valabilă până la data de 30.06.2019, plătind tariful aferent acestei activităţi începând cu data de 01.04.2019 până în 30 iunie 2019, situaţie în care instanţa de judecată nu putea reţine în sarcina sa o faptă ilicită pentru această perioadă de timp, nici existenţa unui prejudiciu.

5. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 07 septembrie 2023, sub nr. x/2019, fiind repartizat aleatoriu spre soluţionare Completului nr. 9.

Prin rezoluţia de primire a dosarului s-a dispus comunicarea cererii de recurs, iar recursul a fost comunicat intimatei reclamante UCMR-ADA la data de 05 octombrie 2023. Intimata nu a depus întâmpinare.

Prin rezoluţia din data de 05 februarie 2024 a fost fixat termen de judecată la data de 14 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, în limita impusă de criticile de nelegalitate, susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Prin motivele de recurs, recurenta arată, pe de o parte, că a încheiat convenţie cu o altă entitate (CREDIDAM), achitând acesteia contribuţii şi, pe de altă parte, că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, în conformitate cu dispoziţiile art. 1349 C. civ., întrucât nu există prejudiciu şi nici faptă ilicită.

Analizând aceste critici, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestora.

Prioritar, se reţine că recurenta-pârâtă, care şi-a întemeiat calea de atac promovată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulează şi critici prin care tinde la susţinerea unei greşite stabiliri a situaţiei de fapt şi a unei aprecieri eronate a probelor, aspecte care însă nu intră în cenzura instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se realizează exclusiv un control judiciar de legalitate, pe baza criticilor susţinute de parte, susceptibile de încadrare în motivele de casare reglementate expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, criticile recurentei-pârâte vor fi analizate numai în măsura în care prin acestea se invocă faptul că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor legale incidente pentru soluţionarea raportului juridic litigios şi nu tind a determina o verificare a situaţiei de fapt sau a relevanţei probelor administrate.

Instanţa de apel a reţinut în decizia recurată că se verifică comunicarea publică a operelor în cadrul unităţii de cazare Motel "B.", pentru intervalul noiembrie 2016 - noiembrie 2019 şi în cadrul unităţilor de alimentaţie publică: Restaurant "B." din Deva pentru intervalul noiembrie 2016 - noiembrie 2019, Restaurant "B." din Voluntari pentru intervalul martie 2019 - noiembrie 2019, Restaurant "C." din Bucureşti, pentru intervalul decembrie 2018 - noiembrie 2019, având în vedere probatoriul administrat în cauză, extras ONRC, planşe foto, autorizaţie de funcţionare şi declaraţia administratorului, extras CF, certificat de clasificare, contract de comodat, precum şi declaraţii de martor.

A mai subliniat Curtea de apel că pârâta nu a depus probe care să conducă instanţa spre a reţine o altă situaţie de fapt, iar din declaraţiile martorilor propuşi de aceasta şi audiaţi de instanţa de fond nu reiese că pârâta nu a comunicat public opere muzicale în spaţiile administrate de aceasta sau că acestea nu au funcţionat în perioada noiembrie 2016 - noiembrie 2019.

A mai analizat instanţa de apel şi criticile privitoare la insuficienţa probatoriului, arătând că, pentru a reţine calitatea de utilizator, în sensul Legii nr. 8/1996 şi a Metodologiei aprobate prin Decizia ORDA nr. 266/2011, şi prin urmare fapta ilicită, a existat comunicare publică ca urmare a faptului că pârâta deţinea aparate TV în camerele de oaspeţi şi în incinta unităţilor de alimentaţie publică administrare de apelanta-pârâtă, prezumţia comunicării publice de opere muzicale în spaţiile administrate de pârâtă rezultând din faptul vecin şi conex dovedit al amplasării unor aparate TV în incinta spaţiilor aflate în administrare.

Înalta Curte observă că incidente în cauză sunt prevederile art. 1 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 266/2011, potrivit cărora "Utilizatorii de opere muzicale în scop ambiental au obligaţia ca, înaintea oricărei utilizări de opere muzicale, să obţină din partea A. autorizaţia licenţă neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale şi să plătească remuneraţii potrivit tabelului din prezenta metodologie, indiferent de durata efectivă a utilizării".

Conform art. 6 din aceeaşi Metodologie "Pentru perioada pentru care utilizatorul nu a încheiat autorizaţie licenţă neexclusivă cu A., acesta are obligaţia de a plăti A. o sumă egală cu triplul remuneraţiilor ce ar fi fost legal datorate dacă ar fi încheiat autorizaţia licenţă neexclusivă".

Mai mult decât atât, Metodologia este emisă în aplicarea legii, iar drepturile autorilor de opere muzicale (inclusiv cel de a autoriza sau interzice utilizarea acestora prin comunicare publică) sunt prevăzute expres în art. 13 din Legea nr. 8/1996.

Prin raportare la aceste împrejurări, rezultă că acţiunea promovată de reclamantă îşi are fundamentul în răspunderea civilă delictuală, atât timp cât obligaţiile a căror încălcare constituie faptă ilicită în aprecierea instanţelor de fond sunt prevăzute de lege.

Pârâta recurentă nu se poate astfel prevala nici de necunoaşterea legii şi nici de existenţa unor autorizaţii încheiate cu alte organisme de gestiune colectivă (pentru alte categorii de drepturi, de principiu drepturi conexe celor de autor), motiv pentru care nu pot fi primite susţinerile prin care se tinde la înlăturarea regulilor specifice reparării prejudiciului cauzat de fapta ilicită.

Astfel cum a arătat instanţa de apel, legea recunoaşte mai multe categorii de drepturi în domeniul creaţiei artistice muzicale - cele de autor, ce poartă asupra operelor muzicale şi respectiv drepturile conexe ale producătorilor de fonograme, drepturile conexe ale artiştilor interpreţi şi executanţi, etc.

Fiecare dintre aceste drepturi, reglementate distinct, are un titular diferit şi totodată pentru gestiunea sa colectivă este autorizat un alt organism specializat; în consecinţă, autorizarea utilizării în scopul comunicării publice a fonogramelor nu exclude obligaţia autorizării comunicării publice a operelor muzicale, dacă activitatea desfăşurată de utilizator îmbracă forma ambelor tipuri de utilizare.

Toate celelalte susţineri din cererea de recurs valorifică susţineri care, aşa cum în mod corect a arătat intimata-reclamantă cu ocazia dezbaterilor, tind la reaprecierea probatoriului şi la reţinerea unei alte situaţii de fapt.

Astfel, se impune sublinierea împrejurării că stabilirea existenţei faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate şi respectiv a vinovăţiei revine exclusiv instanţelor de fond, pe baza probelor administrate, a căror apreciere le revine, de asemenea, iar instanţei de recurs îi este rezervat controlul de legalitate al acestor operaţiuni.

Or, toate susţinerile referitoare la caracterul nefondat al demersului judiciar iniţiat de reclamantă dezvoltate în cererea de recurs se încadrează în critici de netemeinicie, ce nu pot fi primite în prezenta cale de atac.

Cât priveşte critica de recurs referitoare la încălcarea şi aplicarea greşită a art. 2 lit. b) din metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 266/2011 şi a dispoziţiilor art. 1349 C. civ., întrucât recurenta nu are calitatea de utilizator al spaţiului de alimentaţie publică din bd. x în accepţiunea textelor sus-menţionate, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestor susţineri.

Curtea de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte unitatea de alimentaţie publică din Bd. x, pârâta a încheiat un contract de comodat cu privire la aceasta în data de 18.12.2018, potrivit dovezii de la dosarul de fond, contrar susţinerilor sale că a preluat această locaţie în 24 septembrie 2019. A mai reţinut că susţinerile pârâtei potrivit cu care nu a funcţionat în această locaţie întrucât a început şi continuat reparaţii pentru amenajarea acestuia ca fast food nu au fost în niciun fel probate, conchizând că este corectă reţinerea Tribunalului că pârâtei îi revine obligaţia de plată a despăgubirilor şi pentru acest spaţiu pentru perioada decembrie 2018 - noiembrie 2019.

Instanţa de recurs nu poate, aşa cum s-a expus supra, reevalua în calea de atac a recursului perioada pe care a fost încheiat contractul de comodat, aceasta reprezentând o constatare a instanţei de apel care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

O eventuală greşeală în stabilirea situaţiei de fapt rezultând din interpretarea probelor administrate în cauză nu poate forma obiect de analiză în faza procesuală a recursului, care este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, prin care se poate invoca doar nelegalitatea hotărârii atacate, pentru cazurile indicate în art. 488 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că motivele de recurs invocate, examinate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1526A din 26 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă UCMR-ADA - A..

Cât priveşte cererea formulată de intimata-reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, aceasta urmează a fi admisă, recurenta-pârâtă aflându-se în culpă procesuală, dată fiind soluţia care urmează a se pronunţa asupra recursului declarat de aceasta.

În consecinţă, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă UCMR-ADA, A. a sumei de 2975 RON cu acest titlu, reprezentând onorariu avocaţial potrivit dovezilor depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1526A din 26 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă UCMR-ADA - A..

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă UCMR-ADA - A. a sumei de 2975 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2024.