Joint and several liability for wrongful payment of a lifetime pension and the irrelevance of the claimant's failure to verify Olympic status

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 22.12.2017, reclamantul Ministerul Tineretului şi Sportului a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A. şi Federaţia Română de Rugby pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligaţi aceştia, în solidar, la plata sumei de 259.236 RON reprezentând rentă viageră încasată nejustificat, cu dobânzi şi penalităti de întârziere.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349 C. civ.

Pârâta Federaţia Română de Rugby a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive, asupra căreia instanţa s-a pronuntat la termenul de judecată din data de 8.05.2018, excepţia prescripţiei dreptului material la actiune, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 1744/12.11.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a respins pretenţiile aferente perioadei martie 2006- noiembrie 2014, ca prescrise; a admis în parte acţiunea; a obligat pârâţii la plata sumei de 52.134 RON reprezentând renta viageră încasată nejustificat în perioada decembrie 2014- iunie 2016, sumă ce se va actualiza cu dobânda legală, calculată de la data plăţii sumelor de bani până la achitarea integrală, efectivă a datoriei.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 585A/05.04.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de toate părţile împotriva sentintei nr. 1744/12.11.2021.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 585A/05.04.2023 au declarat recurs pârâtele B., în calitate de moştenitoare a pârâtului A. şi Federaţia Română de Rugby.

4.1. Recurenta-pârâtă B. a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurenta că hotărârea atacată este nelegală sub aspectul reţinerii culpei pârâtului A..

În acest sens, prin memoriul de recurs s-a arătat că, potrivit art. 40 din H.G. nr. 884/2001, prin formularea cererii către Ministerul Sportului, acesta urma să confirme dreptul la rentă viageră, în urma verificării întrunirii condiţiilor solicitate, pe baza documentaţiei înaintate de ceilalţi participanţi (petent, COSR, federaţia sportivă).

Prin urmare, este corectă concluzia instanţei de fond, menţinută de instanţa de apel, cu privire la faptul că termenul de prescripţie începe să curgă din martie 2006, întrucât reclamantul avea la dispoziţie toate instrumentele necesare, atât legale de verificare, cât şi documentaţia prezentată, pentru a putea preveni o astfel de pagubă precum cea reclamată.

Documentul prin care s-a acordat renta a fost efectuat chiar de către Minister, Referatul nr. x/25.04.2006, în cuprinsul acestuia se menţionează că cererile au fost însoţite de confirmarea rezultatelor sportive de către federaţia natională pe ramura de sport, prezentate în anexă.

În referatul întocmit de ANS nr. 51/25.04.2006 se precizează clar că la acordarea rentelor au fost avute în vedere confirmarea rezultatelor sportive prezentate în anexa referatului, anexă care însă lipseşte dintre înscrisurile depuse de MTS, care nu precizează de ce lipseşte această anexă mentionată în ordin, cu excepţia susţinerilor orale potrivit cărora nu există o obligaţie legală în acest sens. Chiar dacă s-ar admite această interpretare (care nu poate fi primită căci ar însemna că MTS nu este responsabil de controlul actelor comunicate de către celelalte organisme implicate în procedură), este de neînţeles de ce referatul de aprobare al rentei face referire la acestea.

Rolul referatului este acela de informare, având, de regulă, o natură consultativă (de regulă legea cere existenţa lor în momentul emiterii unui act administrativ) şi are un caracter obiectiv prin datele pe care le conţine, de care organul emitent va ţine seama la emiterea actului.

Prin urmare, nu se poate accepta explicaţia MS potrivit căreia lipsesc pur şi simplu documentele despre care se face referire în documentul din 2006, emis chiar de către reclamanta-apelantă, iar procedura reconfirmării nu există în legislaţia incidentă în speţă. De altfel nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au examinat corespondenţa de la momentul acordării rentei. La momentul respectiv, prin adresa nr. x/30.05.2006, a Federaţiei Române de Rugby către Agenţia Naţională pentru Sport şi adresa nr. x/28.06.2007, a Federaţiei Române de Rugby către Agenţia Natională pentru Sport, se precizează faptul că documentele doveditoare au fost trimise către Agenţie. Prin urmare rezultatele recurentului au fost confirmate de Federaţia Română de Rugby la nivelul anilor 2006-2007 iar documentaţia necesară a fost trimisă atât către COSR, cât şi către ANS (ulterior MT S din nou Agenţie).

Din examinarea conţinutului adreselor rezultă că Federaţia Română de Rugby a transmis către MTS nota prevăzută de art. 40 pct. 3 din H.G. nr. 884/2001 (Regulament de punere în aplicare a Legii nr. 69/2001), precum şi documentele care atestă performanţele. Din interpretarea sistematică a art. 40 din normele de aplicare ale Legii nr. 69/2000 rezultă că era de competenţa MT S (locul unde se depunea atât cererea petentului cât şi nota Federaţiei de specialitate) să solicite clarificările COSR, iar nu de competenţa recurentului sau a Federaţiei Române de Rugby.

Toate aceste documente urmau să fie examinate de MTS, care confirmă dreptul de rentă viageră, acesta putând fi retras doar în cazurile prevăzute de art. 641 din Legea nr. 69/2000 şi art. 41 din H.G. nr. 884/2001 or, în speţă, nu subzistă niciuna din aceste situaţii enumerate în textul legal.

Recurenta apreciază că în cauză ar fi incidente prevederile art. 1371 C. civ., deoarece Ministerul Sportului ar fi putut cunoaşte pretinsele deficienţe la momentul acordării rentei, iar omisiunea ministerului de a solicita clarificări, obligaţie stabilită prin art. 40 alin. (3) din H.G. nr. 88/2001 este culpa reclamantului.

În concret, nu se invocă în cuprinsul cererii de chemare în judecată acţiunea sau inacţiunea recurentului, care să fi cauzat prejudiciul reclamat, ci sunt enumerate o serie de acte administrative, care ar fi trebuit îndeplinite de MTS.

Textele legale încălcate instituie obligaţii în sarcina Comitetului Olimpic Sportiv Român şi a Ministerului Tineretului şi Sportului, iar vinovăţia privind încălcarea acestor obligaţii ori un eventual prejudiciu produs prin încălcarea acestor obligaţii legale, instituie o răspundere în sarcina respectivelor entităţi, iar nu în sarcina recurentului.

Din extrasul deciziei nr. X/D39/2016 rezultă că deficienţele constatate au fost următoarele: MS nu a solicitat COSR clarificări suplimentare cu privire la încadrarea probei rugby; nu au fost prezentate documente prin care cererile întocmite de către sportivi, însoţite de nota federaţiei sportive naţionale au fost transmise de MS către COSR.

În nici una dintre aceste două situaţii nu poate fi reţinută participarea recurentului la activitatea administrativă a instituţiilor implicate, prin urmare nu poate fi determinată o legătură de cauzalitate şi nici o faptă ilicită.

În opinia recurentei, un alt motiv pentru care se impune respingerea acţiunii vizează culpa Ministerului Sportului, retinută prin hotărârea de fond ca efect al admiterii exceptiei prescriptiei. Apreciază recurenta că respectiva culpă se manifestă sub aspectul obligativităţii Ministerului Sportului de a verifica documentaţia în baza căreia se solicita renta, chestiune de fapt reţinută prin Decizia nr. X/D39/2016 a Curtii de Conturi, definitivă şi obligatorie, întrucât nu a fost atacată.

Potrivit art. 40 alin. (3) din H.G. nr. 88/2001, Ministerul este instituţia abilitată de a solicita clarificări în situaţia în care ar fi avut îndoieli, deci nu numai sub aspectul Deciziei susmentionate dar în baza legii reclamantul se află în culpă, chiar faţă de suma 52.134 RON admisă de instanţa de fond or, în situaţia culpei comune, instanţa trebuie să examineze în ce măsură întreaga sumă trebuie acoperită de pârâţi şi de ce nu chiar reclamantul trebuie să contribuie la acoperirea prejudiciului, din moment ce există o culpă a acestuia care nu se rezumă la prescriptie (sancţiune pentru inactiune), ci la suma neprescrisă, întrucât nu s-au gestionat în mod judicios resursele interne de control audit.

Susţine recurenta că la stabilirea întinderii răspunderii civile, faţă de cuantumul integral al prejudiciului cauzat, trebuie să se ţină seama atât de gravitatea culpei autorului, cât şi de aceea a culpei victimei, deoarece ambele au contribuit la cauzarea prejudiciului.

În situaţia în care, atât reclamantul cât şi pârâtul au făcut fapte culpabile care au dus la producerea prejudiciului, acţiunea introductivă trebuie respinsă, în baza principiului in pari causa turpitudinis cesat repetitio, dacă se conturează o culpă egală a părţilor, iar potrivit unei alte opinii, instantele judecătoreşti, nefiind chemate să facă dozajul culpei părtilor, acţiunea în restituirea sumelor de bani plătite trebuie respinsă ca inadmisibilă, deoarece reclamantul nu poate invoca propria turpitudine, chiar în cazul în care pârâtului i-ar fi imputată o culpă mai gravă.

Cu alte cuvinte, este de ajuns să se constate că reclamantul se prevalează de propria sa turpitudine spre a obţine restituirea obligaţiei executate pentru ca acţiunea să fie respinsă ca inadmisibilă, deoarece nedemnitatea solvensului, justifică, prin ea însăşi, independent de aceea a accipiensului, inadmisibilitatea acţiunii în repetiţiune, fără a fi necesară condiţia parităţii părtilor în imoralitate/culpă.

Hotărârea atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, nefiind sanctionată lipsa documentaţiei din posesia MTS/ANS.

Raţionamentul potrivit căruia este posibil ca la momentul acordării rentei să nu fi existat atestarea rezultatelor încalcă prevederile art. 3 din OMTS nr. 491/2000 în sensul că realitatea rezultatelor se confirmă de federaţii la solicitarea MT S or, practic, instanţa de fond afirmă indirect că renta s-a acordat fără ca MT S să fi verificat aceste rezultate, cu toate că din corespondenţa depusă la dosar rezultă că FRR a trimis arhiva cu rezultatele către intimată.

Având în vedere poziţia de reclamant, sarcina probei revine MTS şi ar fi trebuit să se ceară acestui organism să probeze lipsa rezultatului, prin depunerea documentelor care atestă echipele care au participat la competiţie în 1976-1977.

De asemenea, interpretarea adreselor FRR de către instanta de apel este eronată, referitor la faptul că recurentul a făcut parte din lotul lărgit. Considerentele potrivit cărora ar fi fost rezervă, dincolo de faptul că până acum MTS nu a probat acest lucru şi raportat la exigentele art. 64 alin. (1)1, nu pot fi interpretate în sensul că nu ar fi câştigat medalia de aur întrucât rezervele dintr-un joc de rugby au acelaşi program ca titularii şi pot intra în teren în orice moment, iar în practică, în cursul unui joc, datorită durităţii cunoscute a acestui sport, toate rezervele au ocazia să intre în teren.

4.2. Invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Federaţia Română de Rugby a învederat că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1371 (care reglementează vinovăţia comună şi pluralitatea de cauze) şi art. 1382 C. civ.

În acest sens, recurenta arată că Ministerul Tineretului şi Sportului are propria culpă în producerea prejudiciului, atât prin faptul că nu a respectat integral procedura prevăzută de art. 40 din H.G. nr. 884/2001, în sensul că nu a înaintat Comitetului Olimpic Sportiv Român cererea de rentă viageră însotită de nota Federaţiei privind atestarea rezultatelor, cât şi prin faptul că nu a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 3 din Ordinul nr. 491/2002 confirmarea realităţii rezultatelor obţinute de către A.. Ministerul Tineretului şi Sportului răspunde pentru confirmarea/infimarea dreptului la rentă viageră. În cauză, nu este vorba numai de neglijenţa reclamantului în ceea ce priveşte faptul că nu a solicitat şi obţinut de la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român atestarea la care se referă art. 40 pct. 3 din H.G. nr. 884/2001, ci şi faptul că acesta a confirmat dreptul la rentă viageră. Confirmarea dreptului la rentă viageră pe care o realizează reclamantul potrivit dispoziţiilor legale nu reprezintă o operaţiune formală, ea trebuie să fie rezultatul unei operaţiuni de verificare a parcurgerii tuturor etapelor şi a obţinerii tuturor documentelor impuse de lege.

Prin urmare, procesul decizional (confirmare/infirmare) asupra dreptului de a obţine renta viageră aparţine reclamantului, iar acest proces de decizie presupune, în prealabil, verificarea documentelor, a dispoziţiilor legale aplicabile a parcurgerii tuturor etapelor anterioare.

Pe cale de consecinţă, verificarea corectitudinii solicitărilor pe care le soluţionează aparţine, după ceilalalţi participanţi implicaţi în procedura respectivă, reclamantului, care emite actul de decizie referitor la îndreptăţirea solicitantului de a obţine dreptul cerut.

Arată recurenta că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 1382 C. civ., respectiv a reţinut solidaritatea, fără a argumenta, în concret, de ce suntem în prezenta unei răspunderi solidare, mai ales în conditiile în care art. 1382 C. civ. reglementează o răspundere solidară pasivă legală pentru autorii unei fapte prejudiciabile.

În cauză nu există o faptă ilicită comună, nici nu se poate prezuma că pârâţii sunt vinovaţi în egală măsură în aceeaşi proporţie pentru producerea prejudiciului, fără a se analiza şi stabili în mod concret, care au fost aportul şi atitudinea psihică a autorilor faptelor la producerea prejudiciului.

Această situaţie juridică reiese chiar din prevederile art. 43 din H.G. nr. 884/2001 care stabilesc că "de realitatea şi exactitatea datelor cuprinse în cerere şi în notele prevăzute la art. 4 răspund, în conditiile legii: petentul, federaţia sportivă natională şi Comitetul Olimpic Sportiv Român".

Or, în cauză suntem în prezenta a două fapte ilicite distincte, cea presupus săvârşită de către petentul/pârât A., constând în depunerea unei cereri privind acordarea rentei viagere, care conţine date nereale şi inexacte, pentru care acesta răspunde în temeiul art. 43 din H.G. nr. 884/2001 coroborat cu prevederile C. civ., şi cea presupus săvârşită de Federaţia Română de Rugby, constând în atestarea nereală şi inexactă a performanţelor realizate pentru care se solicită rentă viageră, pentru care federaţia răspunde în temeiul art. 43 din H.G. nr. 884/2001 coroborat cu prevederile C. civ.

Totodată, recurenta pretinde că fiecare participant poate fi obligat la reparaţie numai în limitele în care propria faptă a determinat producerea prejudiciului, întrucât în noua reglementare a C. civ. se instituie criteriul proporţionalităţii contribuţiei tuturor celor care au cauzat prejudiciul.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 7 februarie 2024, completul de filtru:

- a admis în principiu recursul declarat de pârâta Federaţia Română de Rugby împotriva deciziei nr. 585/A din 5 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă,

- a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului declarat de pârâta Federaţia Română de Rugby la data de 24 aprilie 2024,

- a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta B. împotriva aceleiaşi decizii.

6. Apărările formulate în cauză

Recurenta Federaţia Română de Rugby a formulat întâmpinare la recursul pârâtei B. prin care a arătat că achiesează la susţinerile recurentei în sensul că în mod corect instanţele anterioare nu au clarificat aspectul legat de lipsa documentelor prevăzute de lege privind acordarea rentei viagere din documentatia Ministerului Sportului prezentată la controlul Curtii de Conturi şi nici nu au procedat la examinarea documentelor legate de corespondenţa de la momentul acordării rentei viagere.

De asemenea, sustine în mod corect recurenta faptul că documetele au fost analizate de către Ministerul Sportului care a confirmat dreptul la rentă viageră, iar din referatul nr. x/25.04.2006 reiese că cererile au fost însotite de confirmarea rezultatelor sportive de către federaţie, acestea fiind anexate la cerere. Totodată, susţinerea că Ministerul Sportului a contribuit la acest prejudiciu este corectă, deoarece acesta avea posibilitatea de a cunoaste pretinsele deficienţe în momentul acordării rentei, omisiunea ministerului de a solicita clarificări, obligatie reglementată de art. 40 alin. (3) din H.G. nr. 88/2001 induce culpa reclamantului.

La data de 18.10.2023, intimata Agenţia Naţională pentru Sport a formulat întâmpinări distincte la ambele recursuri.

Prin întâmpinarea la recursul pârâtei Federaţia Română de Rugby, intimata a arătat că instanţa a reţinut în mod temeinic faptul că a fost emisă o atestare de principiu cu privire la încadrarea probei de rugby în categoria probelor olimpice. Prin urmare, acest motiv de recurs întemeiat pe culpa intimatei nu poate subzista, fiind evidentă, în schimb, culpa domnului A. care a depus cererea nr. x prin care a solicitat renta viageră pentru medalia de aur obţinută de echipa de rugby a României la Campionatul European din anul 1977, respectiv culpa federaţiei, conform adresei nr. x a Federatiei Române de Rugby prin care a atestat retragerea sportivului din activitate şi obţinerea medaliei de aur la Campionatul European din anul 1977.

În susţinerea caracterului nefondat al apărărilor recurentei, intimata face trimitere la considerentele hotărârii atacate.

Prin întâmpinarea la recursul pârâtei B., intimata a arătat că în mod corect instanţa de apel a făcut trimitere la considerentele sentinţei civile nr. 1371/9.042019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti sectia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a reţinut puterea lucrului judecat asupra aspectelor deja dezlegate.

Relativ la considerentele instanţei de apel privind lipsa de diligenţă a reclamantului, partea arată că din înscrisurile depuse în dosarul de apel rezultă că în baza unui protocol existent între Minister si COSR fusese emisă o atestare de principiu cu privire la încadrarea probei de rugby în categoria probelor olimpice.

De altfel instanţa de apel a reţinut culpa comună a Federaţiei Române de Rugby şi a domnului A. cu privire la obligaţiile pe care aceştia le aveau de îndeplinit şi Curtea reţine că în procedura finalizată cu acordarea rentei viagere în favoarea apelantului pârât A. se pot identifica faptele ilicite ale acestuia şi ale apelantei pârâte Federaţia Române de Rugby. Fapta apelantului pârât A. constă în inserarea în cuprinsul cererii de acordare a rentei viagere a unor date inexacte şi nereale respectiv, cele referitoare la îndreptăţirea sa de a obţine renta viageră ca urmare a participării sale efective (în echipă) la Campionatele Europene din anul 1977, în proba olimpică de rugby şi a obţinerii medaliei de aur în acest turneu. Fapta apelantei Federaţia Română de Rugby este reprezentată de atestarea în adresa nr. x/30.05.2006 a unor date nereale referitoare la participarea pârâtului şi rezultatele obţinute de acesta, în calitate de solicitant al rentei viagere.

Recurenta Federaţia Română de Rugby a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei Agenţia Naţională pentru Sport şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Federaţia Română de Rugby este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Pârâta circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o greşită interpretare/aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1371 şi art. 1382 C. civ.

Cu prioritate, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile Noului C. civ., deşi instanţa de apel a statuat asupra incidenţei în cauză a prevederilor C. civ. de la 1864, iar dezlegările referitoare la legea aplicabilă nu au fost contestate în prezenta cale de atac, astfel că nu fac obiectul analizei instanţei de recurs.

Se constată că, din perspectiva conţinutului normelor de drept substanţial, instanţa de apel a cercetat criticile părţii prin raportare la dispoziţiile art. 998, art. 999 C. civ. din 1864, precum şi la prevederile art. 1382 C. civ. din 2009 şi, deopotrivă, la dispoziţiile art. 1003 C. civ. 1864.

Prin memoriul de recurs, pârâta pretinde că instanţa de apel ar fi trebuit să reţină şi culpa proprie în producerea prejudiciului a Ministerului Tineretului şi Sportului întrucât acesta nu a respectat integral procedura prevăzută de art. 40 din H.G. nr. 884/2001. Pe de o parte, reclamantul nu a solicitat şi obţinut de la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român atestarea la care se referă art. 40 pct. 3 din H.G. nr. 884/2001 iar, pe de altă parte, a confirmat dreptul de rentă viageră.

Criticile, astfel formulate, nu pot fi primite.

Deşi sub reglementarea art. 998-999 C. civ. s-a arătat că fapta victimei însăşi este aptă a înlătura fie parţial, fie total vinovăţia autorului faptei ilicite imputate, în cauza pendinte o atare împrejurare a fost înlăturată de instanţa de apel.

Anume, curtea de apel a reţinut că reclamantul s-a dovedit nediligent prin aceea că nu a solicitat şi obţinut de la Comitetul Olimpic Român atestarea la care se referă art. 40 pct. 3 din H.G. nr. 884/2001, însă este lipsită de relevanţă conduita reclamantului pentru angajarea răspunderii pârâţilor deoarece nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamant şi propria sa faptă ilicită. Aceasta deoarece "atestarea la care se referă art. 40 pct. 3 din H.G. nr. 884/2001 priveşte exclusiv încadrarea probei de la campionatele europene în aceleaşi condiţii ca la olimpiadă şi nu participarea efectivă a sportivului care solicită renta la competiţie şi nici câştigarea medaliei".

Aspectele privind culpa şi evaluarea existenţei legăturii de cauzalitate reprezintă chestiuni de fapt, ce presupun examinarea probatoriului şi a faptelor astfel reţinute.

Or, atributul stabilirii situaţiei de fapt şi al aprecierii probelor utile spre această finalitate, adică a rejudecării fondului, aparţine în mod exclusiv instanţelor de fond, nefiind permisă instanţei de recurs o substituire în prerogativele determinate de lege câtă vreme obiectul şi scopul recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Verificând critica recurentei privind pronunţarea hotărârii cu nerespectarea prevederilor art. 40 pct. 3 din H.G. nr. 884/2001, Înalta Curte reţine că, potrivit acestor dispoziţii legale, Comitetului Olimpic Român atestă (doar) "că performanţa a fost obţinută într-o probă olimpică", fără a avea atribuţii privind evaluarea dreptului părţii de a încasare renta viageră.

În acest punct al analizei se impune a se preciza că recurenta nu a argumentat, din perspectiva motivelor de casare reglementate de lege, care ar fi fost consecinţa omisiunii reclamantului de a solicita atestarea Comitetului Olimpic Român în condiţiile în care prin sentinţa nr. 1371/9.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018 s-a statuat asupra lipsei îndreptăţirii solicitantului A. la acordarea rentei viagere întrucât acesta a făcut parte în perioada 1976-1977 din lotul lărgit al echipei naţionale de rugby XV seniori, fără a proba că "a participat în mod efectiv ca membru al echipei care a câştigat medalia de aur".

Totodată, recurenta pretinde că reclamantul are o culpă proprie în producerea prejudiciului (şi) pentru că nu a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 3 din Ordinul nr. 491/2000, confirmarea realităţii rezultatelor obţinute de către A.. Recurenta susţine că reclamantul a confirmat dreptul la rentă viageră, iar procesul decizional presupune verificarea, în prealabil, a documentelor şi a dispoziţiilor legale.

Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 491/2000 privind modalităţile de plată a rentei viagere acordate unor sportivi de performanţă, "realitatea rezultatelor obţinute de sportivii de performanţă, în vederea acordării rentei viagere, se confirmă de federaţiile sportive naţionale, la solicitarea Ministerului Tineretului şi Sportului".

Pe cale de consecinţă, reclamantul avea atribuţia de a atesta dreptul la rentă viageră pe baza confirmării realităţii rezultatelor chiar de către recurenta-pârâtă, aceasta fiind fapta ilicită a Federaţiei ce a condus la angajarea răspunderii pârâtei.

Examinând critica recurentei-pârâte referitoare la inexistenţa solidarităţii pasive - cu referire la art. 1382 C. civ. - Înalta Curte constată că s-a susţinut că legea reclamă, pentru a se angaja răspunderea în mod solidar, ca ea să fie rezultatul aceleiaşi fapte, nu al unor fapte distincte, cum este cazul în speţă.

Dispoziţiile art. 1003 C. civ. din 1864 (când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubiri) se regăsesc în cuprinsul art. 1382 C. civ. (normă invocată de recurent) într-o nouă formulare: a fost înlăturată condiţia imputabilităţii delictului persoanelor responsabile, dar a fost restrânsă sfera de aplicare a solidarităţii doar la acele situaţii în care mai multe persoane sunt obligate, în temeiul legii, să răspundă pentru o faptă, iar nu pentru un prejudiciu care poate fi cauzat de una sau mai multe fapte ilicite.

Faţă de prevederile art. 1003 C. civ. din 1864 (aplicabile cauzei, astfel cum s-a arătat), dispoziţiile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală solidară trebuie raportate la situaţia în care prejudiciul suferit de victimă a fost cauzat prin participarea mai multor persoane. Astfel, răspunderea acestora va fi angajată solidar, toţi fiind obligaţi să asigure reparaţia prejudiciului cauzat victimei.

Pe cale de consecinţă, este corect raţionamentul instanţei de apel potrivit căruia norma analizată -art. 1003 C. civ. din 1864- acoperă situaţii mai largi, în care acelaşi prejudiciu este produs prin faptele ilicite ale mai multor persoane, comune sau nu, condiţia solidarităţii pasive fiind, în realitate, ca faptele autorilor să fi produs victimei un prejudiciu comun, care urmează astfel să fie reparat solidar de toţi autorii.

Aşadar, este lipsită de relevanţă critica recurentului privind încălcarea prevederilor art. 1382 Noul C. civ. întrucât argumentele dezvoltate nu se grefează pe dezlegările instanţei de apel.

În sfârşit, referindu-se la criteriul proporţionalităţii contribuţiei tuturor celor care au cauzat prejudiciul, recurenta a arătat, într-o manieră generală, că "fiecare participant poate fi obligat la reparaţie, însă numai în limitele în care propria faptă a determinat producerea prejudiciului."

Nici aceste critici nu expun un motiv de nelegalitate şi nu ţin seama de dezlegările regăsite în hotărârea atacată, din al cărei cuprins rezultă, pe de o parte, că debitorii solidari răspund împreună faţă de victimă iar, pe de altă parte, că raporturile dintre debitori privesc, la rândul lor, identificarea cotei de interes a fiecăruia, sens în care prejudiciul se impune a fi suportat în cote egale de către sportiv şi de către federaţie.

În consecinţă, fată de considerentele expuse, reţinându-se caracterul neîntemeiat al tuturor criticilor care au putut constitui obiect de analiză, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Federaţia Română de Rugby împotriva deciziei nr. 585A din 5 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 aprilie 2024.