Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1120/2024 AI generated

Jurisdiction transfer decision final and non-appealable; inadmissibility of cassation against procedural incident

Case Number Decizia nr. 1120/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal against the Court of Appeal Ploiești’s decision to reject a request for the transfer of jurisdiction (strămutare), thereby upholding the lower court’s order that denied the relator’s motion. The dispute involved a procedural challenge where the relator argued that the judges and prosecutors in the original case were biased or unfairly compromised, seeking to move the main case from the Buzău District Court to another jurisdiction. The decisive legal basis for the dismissal was Article 144(2) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that decisions on jurisdiction transfer are final and not subject to appeal, combined with Article 482 of the same code, which limits appeals to specific categories of judgments; the court ruled that such procedural incidents do not qualify for cassation, and that the absence of a double degree of jurisdiction in this context does not violate the principles of legal certainty or fair trial under the Constitution or the European Convention on Human Rights.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 457 din C. proc. civ, art. 144 alin. (2) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Jurisdiction transfer decision final and non-appealable; inadmissibility of cassation against procedural incident: La termenul din data de 18 aprilie 2024, în baza dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu.

Keywords

AI generated
legal certainty constitutional jurisdiction right to fair trial european Convention on Human Rights procedural rights article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de strămutare

Prin cererea înregistrată la data de 21 iulie 2023 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, sub nr. x/2023, petentul A. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Buzău, pentru motive de bănuială legitimă.

2. Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă

Prin încheierea din data de 11 septembrie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Tribunalului Buzău, formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimata B..

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii din data de 11 septembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, petentul A. a declarat recurs, apreciind că aceasta este nelegală.

Arată că, din cererea de strămutare pe care a formulat-o, reiese bănuiala legitimă, nesiguranţa şi parţialitatea judecătorilor şi procurorilor pe care i-a recuzat. Cu toate acestea, cererea a fost respinsă cu motivarea că intimata nu a formulat întâmpinare. În realitate, însă, aceasta nu s-a apărat niciodată. De aceea, solicită să fie adusă în faţa instanţei şi să fie obligată să prezinte o serie de înscrisuri necesare soluţionării dosarului pe fond. De asemenea, solicită să fie audiate şi alte persoane care, locuind în zonă, cunosc situaţia limitei de hotar.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata, deşi legal citată, nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din data de 23 ianuarie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 18 aprilie 2024, pentru soluţionarea recursului.

La termenul din data de 18 aprilie 2024, în baza dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, reţinând şi prevederile art. 499 teza finală din C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Legiuitorul a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice, dând eficienţă, astfel, principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesuale civile, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acest sens, art. 457 din C. proc. civ. dispune că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitiv.

Astfel, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii, în sens contrar, încălcându-se principiul legalităţii consfinţit prin art. 457 menţionat anterior şi art. 129 din Constituţie.

Conform dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ.: "Încheierea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă."

Iar potrivit art. 482 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.(2) Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Obiectul căii de atac deduse judecăţii este reprezentat de încheierea din data de 11 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a I civilă, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Buzău, formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimata B..

Însă, în raport de dispoziţiile legale menţionate anterior, această hotărâre este definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.

Procedura strămutării nu are caracterul unei judecăţi, deoarece vizează un incident procedural intervenit în administrarea justiţiei, astfel încât hotărârea pronunţată nu afectează drepturile procesuale ale părţii care a formulat respectiva cerere.

Existenţa în procesul civil a hotărârii judecătoreşti nesusceptibilă de vreo cale de atac nu poate reprezenta o înfrângere a principiului liberului acces la justiţie sau a principiului legalităţii căii de atac, aceasta fiind şi viziunea Curţii Europene a Drepturilor Omului exprimată în cauza Roseiro Bento împotriva Portugaliei. În această cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidenţiat faptul că Convenţia nu prevede obligativitatea instituirii unui dublu grad de jurisdicţie. În consecinţă, art. 6 nu limitează dreptul statelor de a exclude de la posibilitatea de recurs anumite litigii întrucât această limitare are ca obiect buna administrare a justiţiei şi evitarea aglomerării instanţelor de recurs.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse şi de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 11 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 11 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.