Revision of a civil judgment inadmissible due to lack of merits adjudication and time-barred under the res judicata ground

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2024

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele aspecte:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 69 din 17 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 22 din 1 februarie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă şi a obligat recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante B. cheltuieli de judecată în sumă de 8.140 RON.

Împotriva acestei decizii civile, recurentul-pârât a formulat revizuire.

Revizuentul a invocat motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., susţinând că, prin decizia civilă nr. 69 din 17 ianuarie 2024, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra înscrisurilor depuse la dosar, care probau respectarea clauzelor promisiunii de vânzare-cumpărare, în sensul că au fost parcurse toate etapele prevăzute de lege pentru obţinerea avizelor necesare pentru schimbarea destinaţiei terenului ce a format obiectul celor două promisiuni de vânzare cumpărare, precum şi avizele favorabile obţinute de la C., Apele Române şi Protecţia mediului. A mai susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra existenţei unui caz fortuit, care a avut drept consecinţă prelungirea datei de îndeplinire a obligaţiilor contractuale, şi nici cu privire la întrunirea condiţiilor privind răspunderea civilă contractuală.

Revizuentul a invocat şi motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sens în care a învederat că instanţa de apel şi instanţa de recurs nu s-au pronunţat asupra unor aspecte care ar fi dus la o altă dezlegare a cauzei. A arătat că, deşi instanţa de apel nu a analizat cele mai importante dispoziţii legale cu privire la îndeplinirea obligaţiei de plată a preţului de către reclamantă, stipulate în cele două promisiuni de vânzare cumpărare, totuşi a obligat pârâtul la restituirea sumei de 50.000 euro. A precizat că instanţa de recurs, cu toate că reţine că, prin considerentele deciziei din apel, se arată că eventuale raporturi de ordin patrimonial între promitenta-cumpărătoare şi terţii de cele două promisiuni de vânzare-cumpărare formează raporturi juridice distincte, totuşi a achiesat la decizia instanţei de apel şi a respins recursul ca nefondat, apreciind că reclamanta este îndreptăţită la restituire. Prin urmare, a susţinut că ambele instanţe au validat dreptul reclamantei de a primi o sumă de bani cu titlu de despăgubire, dar au deschis şi calea terţilor, care nu sunt părţi în dosar şi care nu au fomulat pretenţii faţă de pârât, să solicite restituirea sumelor achitate, chiar dacă aceste sume i-au fost acordate reclamantei.

2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având în vedere că, în şedinţa publică din 11 aprilie 2024, revizuentul a complinit obligaţia de achitare a diferenţei de taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, Înalta Curte constată că excepţia insuficientei timbrări, invocată din oficiu, a rămas fără obiect, astfel că va analiza în continuare excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., precum şi excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ambele excepţii fiind puse în dezbaterea contradictorie a părţilor în şedinţa publică din 11 aprilie 2024.

Deliberând asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente de drept:

Sub un prim aspect, se constată că, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", iar, conform art. 509 alin. (2) din acelaşi Cod, "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 şi pct. 7-11 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul".

Coroborând aceste dispoziţii legale, se reţine că, pentru cele trei ipoteze prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., legiuitorul a impus, drept condiţie premisă, ca hotărârea supusă revizuirii să fie pronunţată asupra fondului sau să evoce fondul. Astfel cum s-a reţinut constant în practica judiciară, evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută de către instanţa de fond, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre aceste ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.

Or, această condiţie legală nu este îndeplinită în cauză, din moment ce, prin decizia civilă nr. 69 din 17 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârât împotriva deciziei nr. 22 din 1 februarie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă. Nefiind o hotărâre pronunţată asupra fondului sau care să evoce fondul, decizia civilă nr. 69 din 17 ianuarie 2024 nu poate face obiectul revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, se reţine că motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. reprezintă o aplicaţie a principiului disponibilităţii, garantat de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi a obligaţiei instanţei de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii, instituite prin art. 22 alin. (6) din acelaşi Cod.

Acest motiv de revizuire are în vedere trei ipoteze distincte, şi anume instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita), nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut (minus petita) şi a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita). Se observă că toate aceste trei ipoteze au în vedere obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanţa, adică pretenţiile concrete formulate de părţi prin cererea principală, cererea reconvenţională sau cererile de intervenţie.

Invocând motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., revizuentul a argumentat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra înscrisurilor depuse la dosar, care ar fi probat respectarea clauzelor promisiunii de vânzare-cumpărare, că nu s-a pronunţat asupra existenţei unui caz fortuit, care ar fi avut drept consecinţă prelungirea datei de îndeplinire a obligaţiilor contractuale, şi că nu s-a pronunţat cu privire la întrunirea condiţiilor privind antrenarea răspunderii civile contractuale.

Se reţine că niciuna dintre aceste susţineri nu se încadrează în ipotezele legale antemenţionate, nefiind apte să tragă incidenţa motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. În mod evident, aserţiunile revizuentului nu se circumscriu ipotezei minus petita, având în vedere că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra recursului cu care a fost învestită, respingându-l ca nefondat. Pretinsa omisiune a instanţei de recurs de a analiza unele înscrisuri depuse în probaţiune, precum şi unele apărări care vizau fondul pricinii (incidenţa cazului fortuit, analiza condiţiilor privind angajarea răspunderii civile delictuale) nu pot fi subsumate ipotezei reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a II-a din C. proc. civ.

În considerarea ambelor aspecte expuse supra, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Analizând excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente de drept:

Conform art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Invocând motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuentul a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 69 din 17 ianuarie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, apreciind că aceasta este contrară deciziei civile nr. 22 din 1 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara. Având în vedere că ultima hotărâre, în sensul dispoziţiilor precitate, este decizia civilă nr. 69 din 17 ianuarie 2024, se constată că aceasta este definitivă de la data pronunţării sale, respectiv 17 ianuarie 2024, în conformitate cu dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) din C. proc. civ., astfel că de la acest moment curge termenul de o lună pentru declararea căii de atac a revizuirii.

Făcând aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) din C. proc. civ. privind calculul termenelor procedurale, rezultă că termenul de o lună s-a împlinit la 19 februarie 2024.

Or, cererea de revizuire a fost transmisă instanţei, prin poştă, la 29 februarie 2024, conform ştampilei aplicate pe plicul aflat la dosar, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ceea ce conduce la respingerea cererii de revizuire, ca tardiv formulată.

Referitor la termenul de declarare a revizuirii, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este de menţionat că, prin mai multe decizii, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi a constatat că acestea sunt constituţionale (de exemplu, Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020, Decizia nr. 495 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 20 octombrie 2020, Decizia nr. 351 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 6 decembrie 2021, Decizia nr. 366 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 22 iulie 2021, sau Decizia nr. 823 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 martie 2022, Decizia nr. 545 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 8 februarie 2023).

În esenţă, Curtea Constituţională a reţinut că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind, în mod direct, de cunoaşterea argumentării ce a stat la baza pronunţării hotărârii atacate, întrucât, în ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre, cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate, iar, pentru a verifica existenţa triplei identităţi, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci doar soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor.

Curtea Constituţională a reţinut că, deşi, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, totuşi revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.

Curtea a observat că, în ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri, ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri.

Curtea a subliniat că, în contextul în care termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri, nu se poate reţine împiedicarea accesului la justiţie al părţii şi nici a dreptului la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Având în vedere aceste aspecte şi constatând că cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a fost depusă cu depăşirea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în cauză devin aplicabile prevederile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel; actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Faţă de aceste considerente, în baza art. 185 alin. (1) coroborat cu art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga revizuentul, fiind partea care a pierdut procesul, să plătească intimatei cheltuieli de judecată, sub forma onorariului de avocat, însă va face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., apreciind că suma de 6.545 RON, solicitată de către intimată, este disproporţionată, în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama de circumstanţele cauzei.

În acest sens, se reţine că litigiul a avut un grad redus de complexitate, fiind vorba despre o cerere de revizuire ce a fost respinsă în urma admiterii unor excepţii procesuale, că activitatea desfăşurată de către avocatul intimatei a constat în formularea întâmpinării şi reprezentarea la un singur termen de judecată, precum şi că litigiul a fost soluţionat la primul termen de judecată.

În considerarea acestor aspecte particulare ale cauzei, se apreciază că suma de 2.000 RON este rezonabilă pentru a fi acordată sub forma cheltuielilor de judecată, astfel că, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga revizuentul să plătească intimatei suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, sub forma onorariului de avocat, redus conform dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 69 din 17 ianuarie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 69 din 17 ianuarie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doar în ceea ce priveşte cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Obligă pe revizuentul A. să achite intimatei B. suma de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, sub forma onorariului de avocat, redus conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2024.