Appeal dismissed; restitution of inflated 500,000 RON payment time-barred under Decret nr. 167/1958.

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la 25 iunie 2020, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat obligarea pârâtului PFA A. la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/22.06.2009, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 7939 din 02.12.2020, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 125 din 1 februarie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârât prin întâmpinare, şi a respins, ca prescrisă, acţiunea.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe, la 21 martie 2022, a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 1765A/2022 din 24 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la 12 septembrie 2023, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material privind prescripţia extinctivă, sens în care a argumentat că instanţa de apel a considerat, în mod greşit, că termenul de prescripţie a început să curgă la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator (1 mai 2009) şi s-a împlinit la 1 mai 2012, respingând critica de apel privind incidenţa cazului prevăzut la art. 2.537 pct. 4 din C. civ., în condiţiile în care, la momentul emiterii deciziei Curţii de Conturi a României nr. 10/VI/2013/2022, s-a întrerupt prescripţia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul civil de faţă, prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, conform art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul şi dezvoltarea lor".

Din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual, astfel că părţile o pot critica doar pentru motivele prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă s-a conformat acestor exigenţe legale, întrucât argumentele invocate la pct. I şi II din memoriul de recurs se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Invocând acest motiv de casare, recurenta-reclamantă a arătat că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material privind prescripţia extinctivă, sens în care a argumentat că instanţa de apel a considerat, în mod greşit, că termenul de prescripţie a început să curgă la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator (1 mai 2009) şi că s-a împlinit la 1 mai 2012, înlăturând incidenţa cazului prevăzut la art. 2.537 pct. 4 din C. civ., în condiţiile în care, prin emiterea deciziei Curţii de Conturi nr. 10/VI/2013/2022, s-a întrerupt prescripţia, fiind prelungit, până la 31 decembrie 2022, termenul stabilit pentru implementarea măsurilor pentru înlăturarea deficienţelor constatate prin raportul de control nr. 25394/RG/26 aprilie 2013.

Înalta Curte constată că acest motiv de casare este nefondat.

Sub aspectul legii materiale aplicabile, este de notat că, deşi recurenta-reclamantă invocă încălcarea, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 2.537 pct. 4 din noul C. civ., totuşi prima instanţă a stabilit că litigiul este guvernat de prevederile Decretului nr. 167/1958, iar această chestiune de drept nu a fost criticată în apel şi nici nu poate fi invocată direct în recurs (omisso medio), context în care legalitatea deciziei recurate urmează a fi examinată în raport cu dispoziţiile Decretului nr. 167/1958. De altfel, în contextul în care instanţele de fond au reţinut că prescripţia a început să curgă la 1 mai 2009, când pârâtul a predat reclamantei raportul de evaluare, acestea au apreciat, în mod legal, că prescripţiile începute şi neîmplinite până la data intrării în vigoare a noului C. civ. (1 octombrie 2011) sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia în interesul legii nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 283 din 17 aprilie 2014.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare în cauză a prevederilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, atunci când a reţinut că, din moment ce pretenţiile deduse judecăţii se întemeiază pe răspunderea civilă contractuală (rezultând din modalitatea de executare a contractului-cadru de prestări servicii nr. x/2006), dreptul la acţiune se naşte la momentul la care reclamanta a primit raportul de evaluare a imobilului ce făcea obiectul dosarului de despăgubire nr. x, respectiv la 1 mai 2009, moment la care se putea invoca orice neregularitate cu privire la modul de executare a obligaţiei de evaluare asumate de către pârât.

Este de subliniat că nu este posibilă cenzurarea acestui aspect de către instanţa de recurs, întrucât priveşte temeinicia deciziei recurate, fiind într-o indisolubilă legătură cu modalitatea în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt, în urma coroborării mijloacelor de probă administrate în cauză. De altfel, recurenta-reclamantă nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate cu privire la raţionamentul juridic al instanţei de apel, ci doar a susţinut, într-o manieră generală, că s-a stabilit greşit momentul de început al termenului de prescripţie.

În altă ordine de idei, instanţa de apel a reţinut, în mod legal, că actele de control ale Curţii de Conturi nu prezintă nicio relevanţă pentru determinarea momentului de început al curgerii termenului de prescripţie, aplicând, mutatis mutandis, considerentele Deciziei în interesul legii nr. 19 din 3 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 860 din 24 octombrie 2019.

Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că "actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului." S-a mai reţinut în considerentele acestei decizii, cu valoare de principiu, că paguba constatată este preexistentă raportului Curţii de Conturi sau altui organ cu atribuţii de control (paragraful 57), că izvorul obligaţiei debitorului nu îl reprezintă actul de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba (paragraful 60), astfel încât invocarea actului de control este irelevantă, neexistând nicio dispoziţie legală care să stabilească faptul că acesta ar reprezenta punctul de plecare al cursului prescripţiei extinctive (paragraful 61) şi de asemenea, nefiind asimilat de lege ca act întreruptiv al cursului prescripţiei extinctive (paragraful 62).

Este adevărat că această decizie are ca premisă un alt tip de raport juridic, dar argumentele reţinute de către instanţa supremă pot fi aplicate şi altor tipuri de raporturi juridice, astfel cum s-a reţinut prin considerentele Deciziei nr. 39 din 18 mai 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a respins sesizarea ca inadmisibilă, apreciindu-se că dezlegările date prin Decizia 19 din 3 iunie 2019 pot fi aplicate şi cauzei în care s-a formulat sesizarea, nefiind necesar să se pronunţe o nouă decizie care să cuprindă argumente identice şi aceeaşi soluţie.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-reclamante, în sensul că instanţa de apel a respins, în mod greşit, critica de apel privind incidenţa cazului de întrerupere a prescripţiei, se constată că şi aceasta este nefondată.

Recurenta-reclamantă a susţinut că, la momentul emiterii deciziei Curţii de Conturi nr. 10/VI/2013/2022, s-a întrerupt prescripţia, din moment ce s-a prelungit, până la 31 decembrie 2022, termenul stabilit pentru implementarea măsurilor pentru înlăturarea deficienţelor ce au fost constatate şi consemnate prin raportul de control nr. x din 26 aprilie 2013.

Această susţinere a fost înlăturată, în mod corect, de către instanţa de apel, care a reţinut, pe de o parte, că împrejurarea invocată nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate la art. 16 lit. a)-c) din Decretul nr. 167/1958, iar, pe de altă parte, că termenul de prescripţie s-a împlinit la 1 mai 2012, iar eventualele cauze de întrerupere nu pot opera decât dacă intervin în interiorul termenului de prescripţie, iar nu la 10 ani după împlinirea sa.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum a fost invocat şi argumentat de către recurenta-reclamantă, precum şi că decizia civilă recurată este legală, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 1765A/2022 din 24 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2024.