Right to image and presumption of innocence: Ex officio competence verification versus procedural exception of incompetence in civil proceedings
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, rendering the appellate court's decision to reject the appeal and the lower court's dismissal of the merits final, and ordered the appellant to pay 7,448 RON in litigation costs to the respondents. The case involved a civil claim by an individual seeking to establish infringements of the right to image, dignity, reputation, and the right to a fair trial (presumption of innocence) against media entities, with the primary procedural conflict centering on whether the first-instance court’s failure to formally record its verification of material competence constituted a procedural nullity or a ground for appeal. The Supreme Court held that material incompetence is governed by the specific regime of procedural exceptions (Art. 130 of the Civil Procedure Code), which must be expressly raised by the party during the initial proceedings; therefore, a party who did not raise an exception of incompetence in the first instance cannot subsequently invoke the court's failure to verify competence ex officio (Art. 131) as a ground for appeal or cassation, as the act of proceeding to trial implicitly affirms jurisdiction, and the strict adherence to procedural timelines prevents parties from introducing formal objections later to delay the process.
Legislator headnote
AI generatedart. 131 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 130 C. proc. civ, art. 131 alin. (1) C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Right to image and presumption of innocence: Ex officio competence verification versus procedural exception of incompetence in civil proceedings: Împotriva deciziei civile nr. 809 din 30 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2024
Deliberând asupra cauzei deduse judecăţii, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 2 martie 2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E. S.R.L. şi Centrul de Investigaţii Media, a solicitat să se constate încălcarea de către pârâţi a dreptului la imagine, demnitate şi reputaţie, precum şi încălcarea dreptului la un proces echitabil în dimensiunea referitoare la prezumţia de nevinovăţie; obligarea pârâţilor la plata sumei de 250.000 euro reprezentând daune morale; obligarea pârâţilor să publice în presă şi pe paginile "Să Fie Lumină" şi "DeLa0" articole prin care să îşi ceară scuze, precum şi conţinutul hotărârii de admitere a cererii de chemare în judecată; obligarea pârâţilor să elimine conţinutul web (internet şi social media) defăimător; să se dispună interzicerea mediatizării în continuare a dosarului penal; obligarea pârâţilor la plata daunelor cominatorii şi a cheltuielilor de judecată.
2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă
Prin sentinţa civilă nr. 1085 din 29 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respinsă cererea de introducere în cauză a S.C. F. S.R.L., ca inadmisibilă; a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. E. S.R.L. şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată a acestei părţi, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă cererea de chemare în judecată în rest, privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi Centrul de Investigaţii Media, ca neîntemeiată; a fost obligat reclamantul la plata către Centrul de Investigaţii Media a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 7.422 RON.
3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie
Prin decizia civilă nr. 809 din 30 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1085 din 29 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii B., C., D. şi Centrul de Investigaţii Media; a fost obligat apelantul la plata către intimatul Centrul de Investigaţii Media a sumei de 7.390 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 809 din 30 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Recurentul susţine că unul dintre motivele de apel viza faptul că judecătorul instanţei de fond s-a abătut de la lege prin aceea că nu s-a învestit cu soluţionarea dosarului, conform dispoziţiilor art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., însă instanţa de apel a considerat că motivul de apel l-a constituit necompetenţa materială a primei instanţe şi, deşi a reţinut că acestă obligaţie nu a fost îndeplinită, a constatat că nu se poate invoca drept motiv de apel necompetenţa materială a primei instanţe, ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., de către aceasta, atât timp cât partea nu a invocat, în mod legal, excepţia necompetenţei în faţa primei instanţe.
Apreciază că respectarea strictă a principiilor care guvernează procedura reprezintă premiza esenţială a asigurării şi exercitării efective a dreptului la un proces echitabil.
Afirmă că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate, iar obligaţia instanţei sesizate să verifice, din oficiu, şi să stabilească dacă este competentă general, material şi teritorial să judece cauza, consemnând în încheierea de şedinţă temeiurile de drept pentru care se constată competentă, nu este o încălcare relativă a normei, ci ţine de însăşi legalitatea procesului.
Învederează că instanţa de apel a calificat greşit motivul de apel vizând nerespectarea regulilor privind învestirea din oficiu, fapt ce a condus la o greşită interpretare a situaţiei de fapt.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimaţii B., C., D. şi Centrul de Investigaţii Media au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Prin rezoluţia din 20 decembrie 2023 a fost fixat termen de judecată la data de 28 martie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
Susţinerea recurentului, încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căreia instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate prin aceea că nu s-a învestit cu soluţionarea dosarului, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., iar instanţa de apel a considerat că motivul de apel l-a constituit necompetenţa materială a primei instanţe, reţinând că nu se poate invoca drept motiv de apel necompetenţa materială a primei instanţe, ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., de către aceasta, atât timp cât partea nu a invocat, în mod legal, excepţia necompetenţei în faţa primei instanţe, este nefondată.
Ceea ce este determinant în aprecierea asupra posibilităţii părţii de a se prevala de modalitatea, presupus incorectă, în care instanţa a tranşat aspectul competenţei, este verificarea respectării regulilor de invocare a excepţiei de către parte (respectarea regimului juridic al excepţiei de necompetenţă), iar nu verificarea ori lipsa verificării, din oficiu, de către instanţă a competenţei.
De aceea, în mod principal şi esenţial, pentru a stabili în ce măsură poate constitui critică în apelul părţii-reclamante problema competenţei, instanţa de prim control judiciar trebuia să cerceteze, aşa cum în mod corect a făcut-o, dacă anterior aceasta a constituit obiect al excepţiei de necompetenţă materială în faţa primei instanţe.
Astfel, instanţa de apel a statuat corect, în analiza chestiunii referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., că verificarea competenţei de către instanţă este reglementată de cap. IV din C. proc. civ. referitor la Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei, secţiunea 1. Necompetenţa şi conflictele de competenţă şi, prin urmare, aspectele privind necompetenţa instanţei se invocă în condiţiile art. 130 C. proc. civ., nu ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 131 din acelaşi act normativ, reţinând, totodată, că nu se poate invoca drept motiv de apel necompetenţa materială a primei instanţe, ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ. de către aceasta, atât timp cât partea nu a invocat, în mod legal, excepţia necompetenţei în faţa primei instanţe.
Critica recurentului este lipsită de fundament legal întrucât nesocoteşte regimul juridic al excepţiei necompetenţei materiale, care, chiar şi atunci când este de ordine publică, trebuie invocată in limine litis de către participantul la procedura judiciară, care are motive să conteste competenţa instanţei, sub sancţiunea de a nu se mai putea prevala ulterior de asemenea aspecte formale, tocmai pentru a nu se ajunge la tergiversarea soluţionării cauzei, în contra sensului şi scopului normei menite să disciplineze comportamentul procesual.
Câtă vreme instanţa învestită de reclamant a trecut mai departe la judecata cauzei, înseamnă că, în mod necesar şi implicit, s-a considerat competentă, neîndepărtându-se de la exigenţele art. 131 alin. (1) C. proc. civ., doar pentru că nu a arătat în mod formal, explicit, că şi-a verificat competenţa.
În schimb, reclamantul, dacă avea motive să aprecieze că se află în faţa unei instanţe necompetente absolut, avea obligaţia invocării excepţiei, sub sancţiunea de a nu mai putea să aducă ulterior în dezbaterea judiciară un asemenea aspect.
Deşi instanţa de apel indică, în mod corect, prin trimitere la dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., existenţa acestui regim juridic al excepţiei de necompetenţă, care se constituie într-un obstacol procedural în reiterarea aspectului necompetenţei în calea de atac, reclamantul, de o manieră neprocedurală, reia şi aduce în discuţie aceeaşi chestiune şi în calea extraordinară a recursului, formulând astfel, o critică lipsită de substanţă, potrivit considerentelor deja expuse.
Relativ la susţinerile încadrate de recurent în motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că acestea au fost redactate de o manieră confuză şi neclară, cu referire la stabilirea greşită a situaţiei de fapt, ca urmare a calificării greşite a motivului de apel ce vizează încălcarea art. 131 alin. (1) C. proc. civ., aspect ce nu permite instanţei de recurs să identifice norma de drept material pretins a fi fost încălcată de instanţa de apel.
Pentru aceste motive, reţinând că normele de drept procedural au fost corect interpretate şi aplicate în litigiul dedus judecăţii de către instanţa de apel, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 809 A din 30 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a recurentului A., Înalta Curte îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 7448 RON, către intimaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 809 A din 30 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurent la plata către intimaţi a sumei de 7448 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 11 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.