Disciplinary appeal against a judge’s sanction for delayed rulings perempted by statutory inactivity after the party's death
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice confirmed the peremption of the appeal, leaving the first-instance disciplinary sanction imposing a 10% reduction in the judge's gross monthly allowance for six months in force. The dispute concerned a disciplinary action by the Judicial Inspection against a judge for the alleged misconduct of unduly delaying the ruling in 30 civil and criminal cases, which the Superior Council of Magistrature had initially sanctioned; the judge appealed the decision, but following her death, the proceedings were suspended, and no heirs intervened to resume the case. Relying on the principle that peremption operates of right when a case remains dormant for six months due to the parties' inactivity, the court applied Articles 416(1) and 420(1) of the Civil Procedure Code to find that the appeal lapsed automatically after the suspension period, thereby dismissing the appeal and upholding the disciplinary penalty.
Legislator headnote
AI generatedart. 273 din Legea nr. 303/2022, art. 273 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2022, art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 305/2022, art. 212 din Legea nr. 303/2022, art. 416 alin. (1) C. proc. civ; Disciplinary appeal against a judge’s sanction for delayed rulings perempted by statutory inactivity after the party's death: Prin Încheierea din 15 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători a suspendat judecata recursului declarat de recurenta A. împotriva Hotărârii nr. 21J din data de 1 noiembrie 2023, pronunţate de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2023 în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
I. Circumstanţele cauzei
Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/J/2023, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, pârâtei A. – judecător în cadrul Judecătoriei X pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. g) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
În motivarea acțiunii se arată, în esență, că faptele pârâtei concretizate în amânarea succesivă a pronunțării, într-un număr de 30 cauze penale și civile, pe perioade îndelungate de timp, cuprinse între 66 și 458 de zile, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. g) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Hotărârea Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii
Prin Hotărârea nr. 21J din 8 martie 2023, Consiliul Superior al Magistraturii, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. – judecător în cadrul Judecătoriei X şi, în baza art. 273 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2022, a aplicat doamnei A. – judecător în cadrul Judecătoriei X sancțiunea disciplinară constând în „diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pe o perioadă de 6 luni” pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. g) teza I din același act normativ.
Recursul exercitat împotriva hotărârii instanței disciplinare
Împotriva hotărârii de sancţionare disciplinară, doamna judecător a formulat recurs, solicitând admiterea căii extraordinare de atac şi respingerea acţiunii disciplinare.
În motivare, a criticat cele reţinute în decizia de sancţionare disciplinară, reiterând apărările privind complexitatea dosarului nr. x/249/2018, a cărui minută a fost foarte dificil de redactat, în condiţiile în care apăreau mereu cauze urgente de soluţionat.
Doamna judecător a învederat că nu a apucat să depună la dosar acte medicale, dar că se confruntă cu astfel de probleme, mai ales că face şi naveta Bucureşti – X de peste 14 ani.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători la 13 decembrie 2023 sub nr. de dosar x/1/2023.
La 23 ianuarie 2024, intimata Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, act de procedură ce a fost comunicat recurentei, iar dovada de înmânare a fost restituită la dosar cu menţiunea „destinatar decedat”.
Ca urmare, la 14 februarie 2024, a fost interogată baza de date DEPAB, reieşind că recurenta A. a decedat la 23 ianuarie 2024, cum rezultă din referatul aflat la fila (...) dosar.
Încheierea de suspendare
Prin Încheierea din 15 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători a suspendat judecata recursului declarat de recurenta A. împotriva Hotărârii nr. 21J din data de 1 noiembrie 2023, pronunţate de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2023 în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În motivare, instanţa a reţinut că hotărârea pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, Secţia pentru judecători în materie disciplinară este executorie, cum prevede art. 54 alin. (1) din Legea nr. 305/2022, precum şi că pensia de urmaş se calculează prin raportare la cea de serviciu la care ar fi avut dreptul doamna judecător, cum prevede art. 211 alin. (1) raportat la art. 212 din Legea nr. 303/2022; ca urmare, se reţine că există efecte patrimoniale ale sancțiunii disciplinare pronunţate în cauză.
Aşadar, având în vedere prezumtivul interes procesual al eventualilor moştenitori şi reţinând că până la acest moment nu s-a depus nicio cerere prin care să se solicite introducerea în judecată a moştenitorilor defunctului, instanţa a luat măsura suspendării cauzei.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători
Asupra excepției de perimare a cererii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ. „Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni”; la rândul său, art. 420 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.
Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de șase luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie din motive imputabile părții.
Ca urmare, perimarea operează de drept, cu condiția ca, timp de șase luni să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.
În speţă, prin Încheierea din 15 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători a suspendat judecata recursului declarat de recurenta A. împotriva Hotărârii nr. 21J din data de 1 noiembrie 2023, pronunţate de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2023 în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Dat fiind temeiul de drept al suspendării, judecata putea fi reîncepută prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor, în condițiile art. 415 pct. 2 C. proc. civ.
Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că, în condiţiile în care, după data de 15 aprilie 2024, cauza a fost lăsată în nelucrare, termenul de perimare prevăzut de art. 461 alin. (1) C. proc. civ. s-a împlinit la data de 15 octombrie 2024.
Având în vedere aceste considerente, constatând că la dosarul cauzei nu a fost depus niciun înscris și nicio cerere în perioada dintre data suspendării cauzei, 15 aprilie 2024, și data împlinirii termenului de perimare, 15 octombrie 2024, urmează a se constata perimat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Constată perimat recursul declarat de recurenta A. împotriva Hotărârii nr. 21J din data de 1 noiembrie 2023, pronunţate de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2023.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2024.