Negative conflict of jurisdiction over ANAF security measures: acquired competence after interlocutory confirmation despite subsequent declination
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering that the first-instance case be heard by the Timiş County Court (Administrative and Fiscal Section), rejecting the Court of Appeal’s declination and leaving the lower court’s prior interlocutory order affirming its competence in force. The dispute involved a plaintiff challenging three administrative decisions instituting security measures issued by a public tax enforcement agency, which had been subject to procedural disputes over material jurisdiction between the first-instance court and the appellate court. The decisive legal basis was Article 131 of the Code of Civil Procedure, interpreted in light of a binding decision on the uniform interpretation of the law (Decision No. 31/11.11.2019), which established that a court receiving a declination of competence may invoke lack of material jurisdiction only if the original court failed to do so within the legal deadline; since the first-instance court had already issued an interlocutory order confirming its competence before the first hearing where parties could conclude, the jurisdiction was deemed acquired and could not be decligned.
Legislator headnote
AI generatedart. 517 alin. (4) din C. proc. civ, art. 131 din C. proc. civ, art. 131 alin. (1) din C. proc. civ, art. 131 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction over ANAF security measures: acquired competence after interlocutory confirmation despite subsequent declination: The dispute involved a plaintiff challenging three administrative decisions instituting security measures issued by a public tax enforcement agency, which had been subject to procedural disputes over material jurisdiction between the first-instance court and the appellate court. The decisive legal basis was Article 131 of the Code of Civil Procedure, interpreted in light of a binding decision on the uniform interpretation of the law (Decision No. 31/11.11.2019), which established that a court receiving a declination of competence may invoke lack of material jurisdiction only if the original court failed to do so within the legal deadline; since the first-instance court had already issued an interlocutory order confirming its competence before the first hearing where parties could conclude, the jurisdiction was deemed acquired and could not be decligned.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis explicitly cited in the dispositive for establishing the competence of the first-instance court to resolve the negative conflict of jurisdiction.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2020
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 797 din 9 octombrie 2020, Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii şi a trimis cauza Curţii de Apel Timişoara.
Investită prin declinare, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 335 din 19 noiembrie 2020, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia generală executări silite cazuri speciale - Direcţia operativă de executare silită - Serviciul executări silite cazuri speciale regional Timişoara, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin acţiunea dedusă judecăţii astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat anularea Deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii nr. AETM 1751 din 09.03.2020, nr. AETM 3806/23.07.2020 şi nr. AETM 3416/07.07.2020 emise de MFP - ANAF - Direcţia generală executări silite cazuri speciale - Direcţia Operativă de Executare Silită - Serviciul executări silite cazuri speciale regional Timişoara, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 15.04.2020.
Prin Decizia nr. 31/11.11.2019, obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, stabilind că:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.."
În motivarea deciziei sus menţionate, Înalta Curte a reţinut că instanţa sesizată în urma declinării de competenţă materială procesuală, are posibilitatea de a-şi verifica propria competenţă nu numai prin raportare la dispoziţiile legale care instituie regulile de competenţă, ci şi prin raportare la prevederile ce reglementează regimul juridic al invocării încălcării acestor reguli.
S-a constatat că necompetenţa materială procesuală poate fi invocată de judecător sau de părţi doar în faţa primei instanţe sesizate, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, în condiţiile art. 131 din C. proc. civ.
Raportat la considerentele deciziei pronunţată de ÎCCJ în recursul în interesul legii, se constată că Tribunalul Timiş a devenit competent să soluţioneze cauza ca urmare a pronunţării unei încheieri interlocutorii la data de 24.07.2020 prin care a reţinut că este competent material.
Or, este necontestat faptul că primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi la care au putut pune concluzii a fost termenul din data de 24.07.2020, cauza fiind amânată doar pentru a se comunica cererea în probaţiune formulată de reclamantă şi pentru a se depune dosarul administrativ aferent deciziei contestate, cauza nefiind amânată raportat la prevederile alin. (2) al art. 131 C. proc. civ., astfel încât, soluţionarea cauzei rămâne dobândită Tribunalului Timiş care rămâne competent a o soluţiona.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale - Direcţia Operativă SE Executare Silită - Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Timişoara, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2020.