Challenge to fiscal tax obligation: Appeals allowed and lower court's inadmissibility ruling quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.R.L. -în faliment, prin lichidator judiciar CII B., reprezentat de B., desemnată prin încheierea din 17.01.2012 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş în dosarul x/2012, a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală:

- Anularea obligaţiei la plata sumei totale de 4.439.349 RON, ca nedatorată, din care: a) 3.554.295 RON compusă din:

- 2.575.576 RON -impozit pe profit stabilit suplimentar plus

- 978.719 RON reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit, astfel cum a fost diminuată prin Decizia nr. 172/08.07.2016 pronunţată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în loc de totalul sumei de 6.241.216 RON (din care 4.522.620 RON impozit pe profit stabilit suplimentar plus accesoriile aferente de 1.718.596 RON) cât s-a stabilit prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/21.05.2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/21.05.2010,

b)-855.054 RON -accesorii la impozitul pe veniturile din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor şi părţilor sociale, calculate la suma de la punctul a), fără a exista un titlu.

- Anularea obligaţiei de plată a oricărei sume calculate cu titlu de accesorii aferente sumei de 2.575.576 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar, ca nedatorate.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1909 din 04 iunie 2019, a admis excepţia invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală privind inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., având ca obiect pretenţii, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă "B.", având ca obiect pretenţii, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar CII "B." şi intervenienta C. au declarat recurs.

I. Reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar CII "B." în motivarea recursului, arată că prin acţiunea introductivă, a solicitat anularea obligaţiei la plata sumei totale de 4.439.349 RON, ca nedatorată. Faţă de acţiunea promovată, intimata a invocat o serie de excepţii, printre care şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate.

Având în vedere că, pentru o soluţionare cât mai bună a cauzei, s-a impus precizarea obiectului cererii introductive, raportat şi la cererea administrativă cu care organul fiscal a fost investit şi a cărei soluţionare a fost refuzată de către acesta, la termenul din 26.03.2019 a precizat obiectul acţiunii.

Precizările au fost depuse la termenul de judecată din 26.03.2019, instanţa procedând la comunicarea acestora către părţi. La termenul următor, din 21.05.2019, instanţa a pus în discuţie excepţiile invocate, rămânând în pronunţare asupra acestora iar, prin sentinţa pronunţată, a dispus admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi a respins acţiunea, ca inadmisibilă.

Instanţa de fond a constatat că, prin modalitatea în care reclamanta a formulat acţiunea, anularea obligaţiei la plata sumei totale de 4.439.349 RON şi anularea obligaţiei de plată a oricărei sume calculate cu titlu de accesorii aferente sumei de 2.575.576 RON, reclamanta nu a facut referire la anularea unui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a unei cereri, în sensul terminologiei specifice ce se regăseşte în Legea contenciosului administrativ.

Recurenta menţionează că după cum a arătat şi în precizările formulate, ş prin cererea administrativă depusă la organul fiscal la data de 21.08.2018, a solicitat acestuia anularea obligaţiei de plată privind suma de 4.439.349 RON.

Prin urmare, obiectul cererii introductive vizează obligarea pârâtei la soluţionarea cererii administrative formulate la data de 21.08.2018, respectiv la emiterea unei decizii/a unui act administrativ fiscal prin care să dispună anularea obligatiilor de plată, astfel cum acestea au fost indicate în cererea de chemare în judecată.

Aceste aspecte au fost clarificate prin precizările depuse la termenul de judecata din 26.03.2019, de care însă instanţa de fond nu a ţinut cont, încălcând astfel prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., art. 14 alin. (5), ari. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanţa de fond a făcut abstracţie de precizarea formulată la cererea de chemare în judecată şi a considerat că aceasta ar fi inadmisibilă. Însă, tocmai obligarea pârâtei la soluţionarea cererii administrative, respectiv la refuzul de soluţionare a cererii formulate a reprezentat obiectul cererii de chemare în judecată.

II. Intervenienta C., în motivarea recursului său, arată că sentinţa este nelegală fiind pronunţată cu încălcarea principiilor disponibilităţii şi contradictorialităţii - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, după cum s-a arătat şi în cadrul cererii precizatoare formulate de către A., şi după cum aceasta a expus în cuprinsul cererii administrative depuse la organul fiscal pe data de 21.08.2018, reclamanta a solicitat autorităţii fiscale anularea obligaţiei sale de plată privind suma de 4.439.349 RON.

Aceleaşi aspecte au fost prezentate prin intermediul actelor de procedură formulate în faţa instanţei de fond, respectiv că prin acţiunea în contencios administrativ formulată se urmăreşte anularea obligaţiei de plată respective, în sensul obligării A.N.A.F. la emiterea unei decizii/a unui act administrativ fiscal prin care să se dispună anularea acestei obligaţii, fată de refuzul neiustificat al acesteia de soluţionare a cererii administrative a A..

Ca atare, acţiunea în contencios administrativ a avut la bază prevederile art. 21 Codul de procedură fiscală 49 Codul de procedură fiscală art. 50 Codul de procedură fiscală art. 168 Codul de procedură fiscală art. 8 şi art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Faţă de acestea, obiectul acţiunii formulate de către A. vizează obligarea pârâtei la soluţionarea cererii administrative formulate de aceasta la data de 21.013.2018, respectiv la emiterea unei decizii/a unui act administrativ fiscal prin care să se dispună anularea obligaţiilor de plată stabilite faţă de reclamantă, astfel cum acestea au fost indicate în cererea de chemare în judecată.

Aceste aspecte au fost clarificate prin precizările depuse de către A. la termenul de judecată din 26.03.2019, precizări de care prima instanţă nu a ţinut cont, astfel încălcând dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., art. 14 alin. (5) C. proc. civ., art. 22 alin. (6) C. proc. civ., art. 397 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Aşadar, în sentinţa pronunţată, instanţa de fond nu a făcut nicio referire la cererea precizatoare formulată şi depusă la dosarul cauzei, prin care A. a precizat obiectul acţiunii în contencios administrativ, în sensul că aceasta are ca obiect obligarea intimatei -pârâte la soluţionarea cererii administrative formulate de către reclamantă la data de 21.08.2018, respectiv la emiterea unei decizii/a unui act administrativ fiscal prin care să se dispună anularea obligaţiei sale de plată a sumei totale de 4.439.349 RON.

Ignorând obiectul acţiunii promovate de către A., prima instanţă a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă, încălcând astfel prevederile legale de drept procesual care reglementează principiul disponibilităţii şi al contradictorialităţii, obligaţia instanţei de a avea un rol activ în aflarea adevărului, precum şi de a expune în hotărârea pronunţată motivele pentru care nu a luat în considerare cererile formulate de către părţi.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de societatea A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cil B., ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat anularea obligaţiei la plată sumei totale de 4.439.349 RON şi anularea obligaţiei de plată a oricărei sume calculate cu titlu de accesorii aferente sumei de 2.575.576 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar, ca nedatorate.

Pentru a dispune respingerea acţiunii formulate de A. ca inadmisibilă, instanţa de fond a reţinut următoarele aspecte în considerentele sentinţei pronunţate:

"Curtea reţine că este corectă susţinerea instituţiei fiscale pârâte în sensul că obiectul acţiunii în contencios administrativ este configurat de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, dispoziţii potrivit cărora persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.

Curtea constată că prin modalitatea în care reclamanta a formulat acţiunea -anularea obligaţiei la plata sumei totale de 4.439.349 RON şi anularea obligaţiei de plată a oricărei sume calculate cu titlu de accesorii aferente sumei de 2.575.576 RON -societatea comercială reclamantă nu se face referire la anularea unui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a unei cereri, în sensul terminologiei specifice ce se regăseşte în Legea contenciosului administrativ.

Instanţa constată că sunt incidente la speţă prevederile art. 277 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora în situaţia în care pe rolul instanţei penale a existat un dosar penal, hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor de soluţionare competente cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Din considerentele de mai sus rezultă că reclamanta a formulat o acţiune inadmisibilă."

Înalta Curte constată că instanţa de fond s-a pronunţat pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii, fără să ţină cont de cererea precizatoare formulată în cauză.

Astfel, prin acţiunea introductivă recurenta-reclamantă a solicitat anularea obligaţiei de plată a sumei de 4.439.349 RON iar, ulterior, printr-o cerere precizatoare a obiectului acţiunii, depusă la 26.03.2019, a solicitat obligarea intimatei la soluţionarea cererii sale administrative formulate în 21.08.2018.

Prima instanţă, la termenul de judecată din 26.03.2019, a dispus comunicarea acestor precizări către părţi, iar la termenul din 21.05.2019 s-a pronunţat prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, fără să ţină cont de cererea precizatoare.

Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată în mod nelegal, fiind încălcate prevederile legale care reglementează principiul disponibilităţii şi al contradictorialităţii.

Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ.:

"Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apa) marile părţilor'";

De asemenea, art. 14 alin. (5) C. proc. civ. prevede că:

"Instanţa este obligata, în orice proces, sa supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi imprejurarile de fapt sau de drept invocate";

Potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ. stabilesc că: judecătorul trebuie sa se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fam insa a depasi limitele investirii, în afara de cazurile în care legea ar dispune altfel."

Dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ.: Instanta este obligata sa se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecaţii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, daca legea nu prevede altfel.'";

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., statuează că:

"Hotărârea va cuprinde: [...] b) considerentele, în care se vor arata obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale pârtilor, expunerea situaţiei de fapt reţinuta de instanţa pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, aratandu-se atât motivele pentru care s-au admis, cat şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Instanţa este obligată să se pronunţe asupra celor solicitate de părţi, iar nu să interpreteze obiectul acţiunii de aşa natură încât să evite a se pronunţa asupra capetelor de cerere.

Este adevărat că, de regulă, instanţa nu este ţinută de temeiul juridic invocat de către părţi, dar când, în speţă, contestatoarea şi-a precizat clar motivele de drept în limitele cărora a înţeles să se judece şi a insistat în acestea.

Obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra obiectului cererii deduse judecăţii constituie garanţia aplicării principiului disponibilităţii. Dacă formulările reclamantului, fiind confuze, împiedică determinarea obiectului şi temeiului juridic ale cererii de chemare în judecată, instanţa are îndatorirea, respectând regula dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare, cu finalitatea de a evita, în favoarea respectării cu rigoare a disponibilităţii, un ultra sau minus petita.

Astfel, instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, prin faptul că nu a ţinut cont de obiectul cererii de chemare în judecată formulate de către A., astfel cum acesta a fost precizat prin intermediul cererii precizatoare depuse la termenul de judecată din 26.03.2019.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, principiul contradictorialităţii a fost, încălcat, prin omisiunea primei instanţe de a pune în discuţie cererea precizatoare formulată, astfel pronunţându-se asupra excepţiei inadmisibilităţii fără a lua în considerare precizarea reclamantei.

Prin ignorarea cererii precizatoare, instanţa de fond nu şi-a îndeplinit obligaţia de a se pronunţa asupra tuturor cererilor formulate în cauză, nefiind respectate nici prevederile art. 22 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de soluţia ce se va pronunţa, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de casare invocate de recurentă.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza cauza sub toate aspectele, va examina toate susţinerile şi apărările formulate de părţi.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-intervenientă C. şi de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar CII "B." şi de recurenta-intervenientă C. împotriva sentinţei nr. 1909 din 04 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2020.