Reintroduction of Part-66 license limitations as a safety measure under EU aviation regulations rather than a revocation of administrative acts

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 24.09.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a contencios administrativ şi fiscal reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română au solicitat anularea deciziilor administrative privind reintroducerea limitărilor pe licenţele part. 66 deţinute, decizii emise de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română la data de 26.02.2018, comunicate reclamanţilor după cum urmează:

- A., licenţa RO.66.0160, act de revocare nr. 5180 comunicat în data de 28.02.2018;

- B., licenţa RO.66.0104 act de revocare nr. 5171 comunicat în data de 01.03.2018;

2. anularea adresei nr. x/28.02.2018, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii şi obligarea pârâtei AACR la informarea tuturor operatorilor aerieni menţionaţi în această adresă, cu privire la anularea acesteia.

3. obligarea pârâtei AACR să emită licenţele reclamanţilor part. 66 fără limitări tehnice, pe cheltuiala pârâtei.

4. obligarea pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor, respectiv a daunelor morale de câte 50.000 (cincizeci mii) RON pentru fiecare reclamant (total 100.000 RON), precum şi a prejudiciilor materiale, estimate iniţial la suma de 30.000 Iei pentru reclamantul B., precum şi la sumele care reprezintă prejudiciu viitor, acesta producând-se în continuare şi fiind imposibil de estimat în prezent.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2298 din 20 septembrie 2019, a respins acţiunea reclamanţilor A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii: Autoritatea Aeronautică Civilă Română, C., D., E., F., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanţilor A. şi B. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenţii reiterează toate motivele invocate în cererea de chemare în judecată şi suplimentar arătă următoarele:

În ceea ce priveşte motivele de fond arătă faptul că acestea au în vedere aplicabilitatea în cauză a Regulamentului nr. 1321/2014, aspect ignorat de prima instanţă. Susţine în continuare toate motivele invocate în cererea de chemare în judecată, în răspunsul la întâmpinare, în motivarea interogatoriului, în precizarea prejudiciilor şi în concluziile scrise, motive ignorate complet de prima instanţă şi neanalizate, sau analizate superficial, subiectiv, trunchiat şi unidirecţional.

Principalul motiv de casare a sentinţei recurate îl reprezintă motivul dezvoltat amplu la pag. 8-10 din cererea de chemare în judecată, pag. 4 pct. 2 şi pag. 7-8 din răspunsul la întâmpinare, respectiv obligarea recurenţilor de a susţine iniţial Modulul 9 (Human Factars) pentru a le fi eliminate limitările tehnice de pe licenţe, iar, după revocarea licenţelor fără limitări, obligarea acestora de către AACR de aresusţine Modulul 9. Constatăm că acest motiv extrem de important nu a fost analizat m seutîaţa recurată, judecătorul fondului evitând orice comentariu

În ceea ce priveşte Modulul 9 (Factori Umani), arătă aplicarea discreţionară, cu abuz de putere, a legii de către AACR.).

Fără a nega dreptul de apreciere al instanţei, arătă că "problema de siguranţă" invocată de AACR ca pretext al revocării licenţelor fără limitări ale recurenţilor, nu doar că nu este dovedită de pârâţi, ci aceasta este infirmată de probele de la dosar. Judecătorul nu poate să îşi întemeieze soluţia pe afirmaţiile părţilor, ci pe baza probelor administrate în cauză, conform dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ.

Invocata "problemă de siguranţă a zborului" este doar un pretext inventat de AACR pentru a-şi justifica măsurile abuzive. In realitate, aşa cum arată şi EASA, aceasta nu este o problemă de siguranţă a zborului.

În ceea ce priveşte afirmaţia AACR, preluată de prima instanţă în motivare, respectiv aceea că autoritatea Aeronautică din Cehia a dispus limitarea dreptului organizaţiei G. de a organiza examene pentru modulele de bază pentru alţi candidaţi decât cei care au trecut prin întreaga pregătire teoretică în cadrul acestei organizaţii" aceasta este o afirmaţie trunchiată. Decizia CAACz se aplică pentru viitor şi nu are nicio influenţă asupra diplomelor obţinute până în acel moment, care îşi păstrează valabilitatea.

Toate aceste aspecte au fost menţionate în cererea de chemare în judecată şi dovedite cu înscrisurile administrate în cauză, dar au fost complet ignorate de prima instanţă.

Prin Notificarea oficială a EASA, întocmită în urma întâlnirii din data de 08.03.2016, concluzia EASA la solicitarea AACR privind anularea tuturor certificatelor obţinute de candidaţii români la examinările de tip eseu pentru modulele 7,9 şi 105 între anii 2011 - 2014, a fost:

"Agenţia nu are nicio dovadă pentru a justifica revocarea tuturor diplomelor emise de G. S.A. Această revocare ar trebui întemeiată pe baza unei analize caz cu caz, precum cea descrisă de Autoritatea Română."

Aşadar, chiar EASA arată că nu există niciun motiv pentru revocarea tuturor licenţelor emise de organizaţia din Cehia, ci doar trebuia făcută o analiză de la caz la caz, care nu a fost niciodată realizată de AACR.

Prima instanţă face afirmaţii care sunt contrare celor cuprinse în probele de la dosarul cauzei.

Faptul că o singură persoană din 260 nu avea cunoştinţe suficiente de limba engleză nu este de natură a arunca o îndoială cu privire la cunoştinţele de limba engleză asupra tuturor celorlalţi 259 de candidaţi şi nicidecum asupra recurenţilor-reclamanţi.

În aceeaşi ordine de idei, afirmaţia făcută de judecătorul fondului că "din totalul celor 260 de persoane care au susţinut examenul la organizaţia din Cehia ... măsura revocării a fost dispusă cu privire la 26 de persoane", este o afirmaţie falsă, contrazisă de înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Aşa cum a arătat în cererea de chemare în judecată, în răspunsul la întâmpinare şi în concluziile scrise, Deciziile de "nerecunoaştere" ale certificatelor emise de şcoala din Cehia (chiar dacă nu au fost anulate de instanţă) nu pot produce nici un efect juridic, pentru că instituţia nerecunoaşterii unui document, după recunoaşterea inittială şi intrarea acestuia în circuitul civil nu are acoperire legală.

Pe lângă faptul că această "nerecunoaştere" (a unor acte emise de alta entitate), după data intrării în circuitul civil al respectivelor certificate şi producerii de efecte juridice (emiterea licenţei, a autorizaţiei interne, etc), nu are nicio valoare juridică, această instituţie a "nerecunoaşteri" ulterioare a unui act administrativ recunoscut iniţial neexistând în dreptul civil român şi nici în Regulamentele de aviaţie. Aşadar, menţiunea făcută de AACR de "nerecunoaştere" a certificatelor nu poate avea nicio consecinţă juridică, atât timp cât respectivele certificate nu au fost invalidate de o instanţa competentă. În alta ordine de idei, nu există nicio posibilitate legală de nerecunoastere, a certificatelor emise în Cehia după o perioadă de câţiva ani, în condiţiile în care AACR, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Regulamentul nr. 216/2008, a recunoscut iniţial aceste Certificate. Singura în măsura să cenzureze valabilitatea acestor certificate este instanţa de judecată competenta, iar nicidecum AACR.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Autoritatea Aeronautică Civilă Română RA, D., C., F., E., au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului - pârât la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării şi la dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, nulitatea absolută poate fi invocată pentru prima oară ca motiv de casare, dacă legea nu interzice în mod expres acest lucru, iar nulitatea relativă poate fi invocată ca motiv de casare numai de partea ocrotită prin norma încălcată.

Nulitatea actelor de procedură este prevăzută la art. 174 -179 C. proc. civ., însă în cuprinsul motivelor de recurs recurentul-pârât nu a indicat care sunt actele de procedură anulabile, astfel încât Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat, urmând a fi respins.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanţii au susţinut în 2011 (reclamantul A.) şi în anul 2012 (reclamantul B.) examene de certificare la organizaţia G. (x).

În urma certificatelor emise reclamanţii au obţinut de la pârâtul Autoritatea Aeronautică Civilă Română licenţele Part. 66 fără limitări.

Prin adresele nr. x/08.01.2018 şi 5512 din 28.02.2018 pârâtul Autoritatea Aeronautică Civilă Română (în continuare A.A.C.R.) a comunicat companiilor aeriene faptul că un număr de 26 de licenţe, printre care şi cele ale reclamanţilor au fost limitate.

În cuprinsul acestor adrese se arată că măsura dispusă este determinată de următoarele aspecte:

- Autoritatea Aeronautică din Cehia a identificat la organizaţia G. (x) o neconformitate de nivel 1 la standardul de examinare;

- expirarea termenului de 7 luni stabilit pentru care cei care au obţinut certificate la această organizaţie să facă dovada promovării examenelor la o altă organizaţie;

- incertitudinea asupra nivelului de pregătire poate afecta siguranţa zborului;

Măsura dispusă respectiv introducerea limitărilor pentru Licenţa Part. 66 a fost comunicată şi reclamanţilor menţionându-se în cuprinsul adreselor transmise acestora faptul că limitările vor fi ridicate după promovarea examenului eseu la modulul 9 -Human Factors.

În esenţă, în cauză, pârâtul A.A.C.R. a emis pentru reclamanţi licenţe care iniţial conţineau anumite limitări. Ulterior promovării de către reclamanţi a examenelor organizate de G. (x) aceste limitări au fost înlăturate. După apariţia suspiciunilor legate de corectitudinea examenelor promovate în cadrul G. (x) pârâtul a dispus reintroducerea limitărilor iniţiale, considerând că înlăturarea acestora este lipsită de suport.

Dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004, pretins încălcate de către reclamant stabilesc: "Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. În cazul admiterii acţiunii, instanţa se pronunţă, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, şi asupra validităţii actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor juridice produse de acestea. Acţiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului.

Art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004 reglementează o excepţie de la această regulă, pentru acele situaţii în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.

În cauză, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, nu suntem în situaţia revocării unui act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (6) C. proc. civ.. Actul administrativ în discuţie este reprezentat de Licenţa Part. 66, care nu a fost revocată, ci, în exercitarea drepturilor conferite de lege, pârâtul A.A.C.R. a reintrodus limitările existente anterior pentru licenţele reclamanţilor.

În cauză, pârâtul a procedat la modificarea limitelor licenţei Part. 66 exclusiv pentru viitor, lăsând neatinse efectele juridice produse până la data reintroducerii limitărilor respectiv întreaga perioadă dintre data eliminării limitărilor în anii 2011/2012 şi până în anul 2018.

O altă critică invocată de recurenţi priveşte faptul că în cauză nu este aplicabil Regulamentul 1321/2014 ci Regulamentul 2042/2003 iar pârâtul putea cel mult să dispună o limitare temporară a licenţei.

Înalta Curte reţine că este lipsită de relevanţă juridică o astfel de critică în condiţiile în care prevederile Regulamentului nr. 2042/2003 în privinţa posibilităţii autorităţii competente de a acţiona atunci când constată existenţa unei probleme de siguranţă sunt identice cu cele din Regulamnetul 1321/2014.

În ceea ce priveşte posibilităţile pe care pârâtul le avea ca urmare a constatării existenţei unei probleme de siguranţă, art. 66. B.500 Retragerea, suspendarea sau limitarea licenţei de întreţinere a aeronavelor, din ambele regulamente europene aveau/au următorul conţinut: "Autoritatea competentă suspendă, limitează sau retrage licenţa de întreţinere a aeronavelor în cazul în care a identificat o problemă de siguranţă sau dacă are dovezi clare că persoana respectivă a efectuat sau a fost implicată în una sau mai multe dintre următoarele activităţi:

1. obţinerea unei licenţe de întreţinere a aeronavelor şi/sau a prerogativelor de certificare prin falsificarea dovezilor documentare prezentate;

2. neîndeplinirea obligaţiei de a efectua întreţinerea solicitată combinată cu neraportarea acestui fapt întreprinderii sau persoanei care a solicitat întreţinerea;

3. neîndeplinirea obligaţiei de a efectua întreţinerea rezultând ca necesară din propria inspecţie combinată cu neraportarea acestui fapt întreprinderii sau persoanei pentru care trebuia să fie efectuată întreţinerea;

4. efectuarea unei întreţineri neglijente;

5. falsificarea înregistrărilor referitoare la întreţinere;

6. emiterea unui certificat de punere în serviciu ştiind că întreţinerea menţionată pe certificatul de punere în serviciu nu a fost efectuată sau fără a verifica dacă întreţinerea respectivă a fost efectuată;

7. efectuarea întreţinerii sau emiterea unui certificat de punere în serviciu în timp ce persoana se găseşte sub influenţa alcoolului sau a drogurilor;

8. emiterea unui certificat de punere în serviciu în condiţii de neconformitate cu anexa I (partea M), anexa II (partea 145) sau anexa III (partea 66).

În opinia recurenţilor-reclamanţi, intimatul-pârât avea exclusiv posibilitatea de a suspenda licenţele până la momentul a care ar fi urmat să fie soluţionată acţunea introdusă în faţa instanţei de contencios administrativ pentru anularea acestora urmând ca măsura limitării sau retragerii să fie dispuse numai după acest moment.

Înalta Curte de asemenea nu poate primi o astfel de interpretare întrucât aceasta este în neconcordanţă cu prevederile Regulamentului 1321/2014 anterior citat, dispoziţii care conferă autorităţii competente, în speţă pârâtul A.A.C.R., posibilitatea de a dispune nu doar suspendarea ci şi chiar limitarea sau retragerea licenţei.

În ceea ce priveşte greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor Regulamentului 1321/2014 asupra standardelor de examinare, instanţa de fond în mod corect a constatat că cei doi recurenţi-reclamanţi au susţinut examenele în perioada 2011/2012 şi acestea nu puteau fi aplicabile.

Totodată, dispoziţiile Regulamentului 1321/2014 au un conţinut identic în privinţa respectării standardelor de examinare cu cele existente în Regulamentul 2042/2003 al Comisiei din 20 noiembrie 2003 privind menţinerea navigabilităţii aeronavelor şi a produselor, reperelor şi dispozitivelor aeronautice şi autorizarea întreprinderilor şi a personalului cu atribuţii în domeniu.

Existenţa obligaţiei schimbării întrebărilor de examen la fiecare 6 luni a fost stabilită prin Regulamentul 2042/2003 al Comisiei şi a fost menţinută şi prin Regulamentul1321/2014.

Instanţa de fond reţine că în mod corect pârâtul a apreciat că există o problemă de siguranţă în ceea ce priveşte respectarea standardelor de examinare de către G. şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 66. B.500 privind retragerea, suspendarea sau limitarea licenţei de întreţinere a aeronavelor. Simpla nerespectare a standardelor de examinare care poate avea drept consecinţă vicierea procesului de examinare constituie un element suficient care să permită adoptarea măsurilor de înlăturare a riscurilor, nefiind necesar în acest sens nici să fie efectiv dovedit faptul că subiectele au fost efectiv cunoscute.

Un astfel de mod de acţiune al intimatului-pârât este permis de prevederile art. 14 alin. (1) din Regulamentul 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 februarie 2008 privind normele comune în domeniul aviaţiei civile şi instituirea unei Agenţii Europene de Siguranţă a Aviaţiei şi de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1592/2002 şi a Directivei 2004/36/CE.

Procedând la revocarea licenţelor şi reintroducerea limitărilor existente anterior promovării examenelor la o organizaţie care nu a respectat standardele de siguranţă ale examinării, intimatul-pârât a procedat în sensul recomandării EASA, apreciind că aspectul referitor la nerespectarea standardului de examinare este prin el însuşi suficient pentru a se putea reţine existenţa unei probleme de siguranţă.

Nerespectarea standardului de examinare de către organizaţia G. constituie un aspect necontestat, identificat de către Autoritatea Aeronautică din Cehia şi care a determinat aplicarea de către aceasta a limitării dreptului organizaţiei de a organiza examene pentru modulele de bază pentru alţi candidaţi decât cei care au trecut prin întreaga pregătire teoretică în cadrul acestei organizaţii. Or, în mod evident, consecinţele nerespectării standardelor de examinare nu pot fi limitate exclusiv la organizaţie, cu ignorarea consecinţelor produse în perioada în care examinările s-au realizat cu încălcarea standardelor, cum este cazul înlăturării unor limitări existente în privinţa licenţelor. În atare condiţii, nu pot fi luate în considerare recomandările indicate de recurenţii, formulate tocmai de către organizaţia care nu a respectat standardele de examinare, de a fi recunoscute toate certificatele eliberate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurenţii sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei nr. 2298 din 20 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2020.