Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1501/2005 AI generated

Delimitation of attempted homicide from grievous bodily injury based on medical necessity and timeliness of civil party joinder

Case Number Decizia nr. 1501/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of both the defendant and the victim, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject their respective challenges against the lower court's guilty verdict and civil liability order. The case concerned a criminal prosecution for attempted aggravated homicide, where the defendant was convicted after stabbing the victim in the abdomen with a knife during a dispute over livestock, resulting in life-threatening injuries requiring urgent medical intervention; the defendant challenged the legal classification of the act and the sentencing, while the victim contested the dismissal of their civil claims and the applicable mitigation circumstances. The Court held that the acts constituted attempted homicide rather than grievous bodily harm because the victim's survival depended on qualified medical assistance, validated the application of the provocation mitigation and strict interpretation of criminal intent, and affirmed that the victim's civil claims were time-barred under Article 15(2) of the Code of Criminal Procedure due to failure to join as a civil party prior to the reading of the indictment, ultimately ordering the losing appellants to pay judicial costs to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 C. pen, art. 73 lit. b) C. pen, art. 64 C. pen, art. 14 C. proc. pen, art. 998 C. civ, art. 182 alin. (2) C. pen; Delimitation of attempted homicide from grievous bodily injury based on medical necessity and timeliness of civil party joinder: Inculpata și-a motivat apelul pe greșita încadrare juridică a faptei, în opinia sa aceasta fiind infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și pe greșita nereținere a legitimei apărări, prevăzută de art. 44 C. pen.

Keywords

AI generated
attempted homicide grievous bodily harm code of criminal procedure homicide indictment civil liability

Cited Legislation

AI generated
art. 20 C. pen
la un an și 8 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art.
art. 73 lit. b) C. pen
(1) din același cod, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., a art.
art. 64 C. pen
S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen.
art. 14 C. proc. pen
Pe latură civilă, în baza art. 14 C. proc. pen., cu referire la art.
art. 998 C. civ
pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpata a fost obligată să plătească cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare, suma de 5.276.830 lei părții civile Spitalul Sf.
art. 182 alin. (2) C. pen
Inculpata și-a motivat apelul pe greșita încadrare juridică a faptei, în opinia sa aceasta fiind infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
art. 44 C. pen
și pe greșita nereținere a legitimei apărări, prevăzută de art. 44 C. pen.
art. 3859 pct. 171 C. proc. pen
Partea vătămată și-a motivat recursul pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., respectiv prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, recurentul susținând că în mod nelegal nu i s-au acordat despăgubirile civile cerute.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 362 din 2 iulie 2004, Tribunalul Galați a condamnat pe inculpata S.V. la un an și 8 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) din același cod, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., a art. 74 lit. a) și a art. 76 alin. (1) lit. b) și a alin. (2) din același cod, prin schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) din același cod.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen.

Pe latură civilă, în baza art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpata a fost obligată să plătească cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare, suma de 5.276.830 lei părții civile Spitalul Sf. Apostol Andrei Galați.

Totodată, s-au respins, ca tardiv formulate, pretențiile civile ale părții vătămate T.N.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 21 iunie 2003, inculpata și fiul său minor I.G., în timp ce mânau o cireadă de vaci spre un teren pășune, au fost injuritate de T.N., acesta și certându-l pe copil sub pretextul că două bovine au intrat în culturile lui. Reproșurile au fost însoțite și de gestul de a lua din mâna băiatului, bățul cu care acesta însoțea cireada și de a-l lovi, aspecte sesizate de inculpată. Imediat, inculpata a luat cuțitul avut pentru servirea prânzului și l-a lovit de trei ori pe T.N., lovirea fiind aplicată în zona abdomenului.

Actul de constatare medico-legală a reținut că T.N. a prezentat trei plăgi înțepat-tăiate și o echimoză la nivelul coapsei stângi, plăgile au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale, au interesat peretele abdominal peritoneal parietal, splina și vase sanguine, iar plaga tăiată-înțepată de la nivelul flancului abdominal stâng a pus în primejdie viața.

Împotriva sentinței, au declarat apeluri partea vătămată și inculpata.

Partea vătămată T.N. a criticat sentința sub aspectul greșitei rețineri a circumstanței atenuante a provocării și nelegala respingere, ca tardiv, formulate, a pretențiilor sale civile odată ce a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 90.000.000 lei, din care 40.000.000 lei despăgubiri civile și 50.000.000 lei daune morale.

Inculpata și-a motivat apelul pe greșita încadrare juridică a faptei, în opinia sa aceasta fiind infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și pe greșita nereținere a legitimei apărări, prevăzută de art. 44 C. pen.

Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 565 din 18 octombrie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea vătămată și de inculpată.

De asemenea, instanța de apel a respins, ca nefondată, cererea părții vătămate de obligare a inculpatei la plata sumei de 8.000.000 lei cheltuieli judiciare suportate la prima instanță și la cea de apel.

Împotriva deciziei, partea vătămată și inculpata, în termenul legal, au declarat recursuri.

Partea vătămată și-a motivat recursul pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., respectiv prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, recurentul susținând că în mod nelegal nu i s-au acordat despăgubirile civile cerute.

Inculpata a invocat ca motive de recurs cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 și 14 C. proc. pen., în sensul că faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică și pedeapsa aplicată a fost stabilită cu nesocotirea prevederilor art. 72 C. pen.

Recursurile nu sunt fondate.

În ce privește motivul de recurs invocat de partea vătămată, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (2) C. proc. pen., constituirea ca parte civilă (a persoanei vătămate), se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată, până la citirea actului de sesizare.

Din verificarea lucrărilor cauzei, se reține că partea vătămată, la urmărirea penală nu s-a constituit parte civilă, iar la instanța de fond, rechizitoriul s-a citit la 5 noiembrie 2003, T.N. constituindu-se parte civilă abia la 19 decembrie 2003. Mai mult, la termenul de judecată din 2 septembrie, T.N. a declarat că nu se constituie parte civilă.

În aceste condiții, recursul declarat de partea vătămată nu este fondat și conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În ce privește motivele de recurs invocate de inculpată, se rețin următoarele: pentru existență, infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută în art. 182 este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpata să fi acționat cu praeterintenție.

În vederea delimitării infracțiunii de vătămare corporală gravă de tentativa de omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se țină seama de toate datele de fapt, începând cu obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, regiunea spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce se puteau produce și terminând cu împrejurarea dacă lipsa unei asistențe medicale calificate și de urgență punea în primejdie viața victimei.

În cauză, fapta inculpatei de a fi aplicat trei lovituri de cuțit, în zona abdomenului, constituie tentativă la infracțiunea de omor, iar nu infracțiunea de vătămare corporală gravă, viața victimei fiind salvată numai prin asistența medicală calificată și de urgență.

În ce privește pedeapsa aplicată, orientându-se la un an și 8 luni închisoare, instanța a considerat pericolul social grav al faptei, aceasta aducând atingere integrității fizice a victimei, împrejurările în care ea a fost comisă, respectiv, prin provocare, dar și persoana inculpatei, la data săvârșirii faptei ea era însărcinată și a fost sinceră pe parcursul fazelor procesului penal, sens în care s-au reținut circumstanțe atenuante.

Ca atare, se reține că pedeapsa aplicată a fost individualizată în concordanță cu criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. și prin executarea ei în regim de privare de libertate se poate realiza scopul, acela al prevenției generale și speciale, așa cum prevede art. 52 C. pen.

Pentru considerentele arătate, recursul declarat de inculpată nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 C. proc. pen., partea vătămată recurentă și inculpata recurentă vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea vătămată T.N. și de inculpata S.V. împotriva deciziei penale nr. 565 din 18 octombrie 2004 a Curții de Apel Galați.

Obligă pe recurenta inculpată la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe recurenta parte vătămată, la plata cu același titlu, a sumei de 300.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 martie 2005.