Retroactive application of sectoral reference value equalization for judicial auxiliary staff under Law 71/2015 and Constitutional Court Decision 794/2016

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Timiş, Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul Justiţiei, au solicitat:

1. anularea în parte a Deciziei nr. 32/A/03.02.2017 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Timişoara în ceea ce priveşte data începând cu care se aplică valoarea de referinţă sectorială, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară şi acordarea noilor indemnizaţii, după cum urmează: a) prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON începând cu data de 9 aprilie 2015 şi până la data de 30 noiembrie 2015, conform prevederilor Legii nr. 71/2015; b) prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10%, respectiv 445,5 RON, începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015;

2. obligarea pârâtei Curtea de Apel Timişoara la emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Timişoara, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială conform petitului 1 al acţiunii, corespunzătoare fiecărei funcţii, grad profesional, gradaţie şi vechime în funcţie, începând cu data de 9 aprilie 2015, iar nu 1 octombrie 2016;

3. obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorilor de referinţă sectoriale menţionate la petitul 1 al acţiunii, aferent perioadelor cuprinse între 09.04.2015 - 01.12.2015 (VRS de 405 RON) şi respectiv 01.12.2015-31.12.2016 (VRS de 405 RON + 10%) şi venitul efectiv plătit (VRS de 305 RON) sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care să fie adăugată dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

4. obligarea pârâtului Ministerului Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, la emiterea unor grile unice de salarizare pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex, la nivelul cel mai mare aflat în plată pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime, cu luarea în considerare a grilei unice de salarizare stabilită la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi aplicabilă deja la nivelul curţilor de apel care au admis contestaţiile formulate şi au dispus recalcularea salariilor conform acestor grile, prin raportare la dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi Deciziei nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4299 din 13 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât următoarele:

(i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei şi a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(ii) a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Timiş, Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul Justiţiei;

(iii) a anulat, în parte, Decizia nr. 32/A/03.02.2017, emisă de Curtea de Apel Timişoara şi Hotărârea nr. 4/06.03.2017, emisă Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi;

(iv) a obligat pârâta Curtea de Apel Timişoara să procedeze la emiterea unor decizii de salarizare a reclamanţilor, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, prin care să aibă în vedere o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015 - 01.10.2016;

(v) a obligat pârâţii la plata către fiecare reclamant a diferenţei de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizaţie şi suma ce ar fi obţinut-o prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la 30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015 - 01.10.2016, actualizate cu indicele de inflaţie în ziua plăţii efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 09.04.2015 şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 1.2. a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Timişoara, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, rejudecând cu privire la perioada 09.04.2015 - 01.10.2016, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâta arată că acţiunea reclamanţilor este întemeiată pe prevederile Legii nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 57/2015, ale O.U.G. nr. 20/2016, precum şi pe ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene precum şi unele măsuri fiscal bugetare.

Recurenta-pârâtă a redat cuprinsul punctului 32 din decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, precizând însă, că decizia produce efecte numai pentru viitor, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Prin urmare, interpretarea dată de Curtea Constituţională prin decizia nr. 794/2016 nu poate fi invocată pentru obţinerea retroactivă a unor drepturi salariale pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial al acestei hotărâri.

A mai precizat recurenta-pârâtă că nici normele legale în vigoare şi nici decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale nu au prevăzut că salariul maxim aflat în plată la data de 09.04.2015 a fost calculat în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, iar de la data de 01.12.2015 în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 445 RON.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 iunie 2018, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 a statuat doar modul de aplicare a unor dispoziţii legale preexistente, în vigoare cu mult înainte de pronunţarea acestei decizii.

Astfel, dispoziţiile legale avute în vedere de Curtea Constituţională existau anterior pronunţării acesteia şi constau în: art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, interpretat prin decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, O.U.G. nr. 20/2016, art. 1531, 1535 din C. civ., art. 166 Codul muncii, prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 - care vorbesc despre o salarizare unitară la nivelul familiei ocupaţionale Justiţie, ale Legii nr. 71/2015 şi ale O.U.G. nr. 20/2016, prin care a fost modificată PUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, art. 1535 alin. (1) C. civ.

Intimaţii-reclamanţi susţin, aşadar, că nu se poate vorbi despre faptul că salarizarea unitară în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie ar fi fost introdusă prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 794/2016, pentru a se vorbi de aplicarea sa începând cu data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, înregistrat la dosar la 12 iulie 2018, recurenta-pârâtă a susţinut că, pentru a respecta prevederile legale în materia salarizării, a emis decizia nr. 79/29.05.2018, prin care a acordat personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex de la instanţele din circumscripţia sa, drepturi salariale stabilite în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, începând cu data de 09.04.2015 şi începând cu data de 01.12.2015, calculate în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

Astfel, pentru perioada 09.04.2015 - 31.12.2017, reclamanţilor le-au fost acordate drepturi salariale calculate în funcţie de o valoare de referinţă sectorială mai mare decât cea solicitată de aceştia prin acţiune.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Timişoara este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva motivului de legalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în esenţă, recurenta-pârâtă a criticat faptul că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material, atât în ceea ce priveşte data de la care s-a dispus acordarea valorii de referinţă sectoriale, cât şi cuantumul acesteia.

Prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 06.04.2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015, a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014, stabilindu-se că: "(5^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Reiese, astfel, că prin acest act normativ s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Concluzia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin decizia nr. 23/26.09.2016, prin care s-a stabilit aplicabilitatea acestor dispoziţii şi pentru familia ocupaţională "Justiţie". Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamanţii erau îndreptăţiţi a primi drepturi salariale calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON. Ulterior, la data de 01.12.2015, a intrat în vigoare Legea nr. 293/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014, care stabilea o majorare a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul prevăzut în anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie’’ cu 10 % faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

În ceea ce priveşte argumentul aplicării retroactive a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar. Aplicarea unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor şi prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016, de modificare a O.U.G. nr. 57/2015, în a cărei expunere de motive s-a reţinut că adoptarea actului este necesară în contextul în care "există niveluri diferite de salarizare pentru aceeaşi funcţie în cadrul aceleiaşi instituţii", iar "autorităţile/instituţiile publice centrale şi locale se confruntă cu o serie de procese aflate pe rolul instanţelor de judecată din întreaga ţară, având ca obiect eliminarea unor discrepanţe rezultate din neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010".

Aşadar, decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor, aşa cum a considerat pârâta.

Aşa fiind, va fi înlăturată apărarea recurentei că egalizarea indemnizaţiilor se putea face numai după pronunţarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalităţii în faţa legii şi a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a reclamanţilor din cauză, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Totodată, în ceea ce priveşte nivelul maxim al indemnizaţiilor, prevăzut de O.U.G. nr. 83/2014, respectiv includerea în acest nivel şi a drepturilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 36/2018, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul ÎCCJ, s-a reţinut că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare."

Relevante pentru problema de drept dedusă judecăţii sunt următoarele considerente ale deciziei:

"69. În chestiunea ce interesează prezenta sesizare trebuie reamintită Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. (...)

74. Aşadar, revenind la sesizarea dedusă analizei în prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în primul rând, reaminteşte, cu titlu de principiu, faptul că forţa obligatorie a deciziilor Curţii Constituţionale prevăzută de art. 147 alin. (4) din Constituţia României se ataşează dispozitivului şi considerentelor pe care se întemeiază raţionamentul din punct de vedere juridic. În acest sens este relevant faptul că, potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină soluţia adoptată, în verificarea conformităţii textelor legale analizate cu prevederile Constituţiei României. Astfel, Curtea Constituţională reţine că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

75. Chiar dacă în decizia prezentată mai sus Curtea Constituţională a interpretat un alt text de lege decât cel supus prezentei dezbateri, totuşi, se observă că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând cu data de 9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, astfel că toate considerentele expuse de instanţa constituţională se verifică şi în privinţa acestui text de lege.

76. Prin urmare, a accepta o interpretare contrară ar însemna să fie golit de conţinut raţionamentul avut în vedere în decizia mai sus citată şi să fie negat rolul Curţii Constituţionale de aşezare a interpretărilor legale în acord cu Legea fundamentală.

77. Din acest motiv, opinia exprimată de instanţa de trimitere în sensul că numai existenţa unor hotărâri judecătoreşti de acordare a unor majorări salariale unora dintre magistraţi sau membri ai personalului auxiliar nu este suficientă pentru a atrage aplicabilitatea art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, în modalitatea stabilirii pentru întreg personalul din justiţie a unei valori de referinţă sectorială majorate, nu poate fi împărtăşită.

78. Astfel, a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecinţa aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive să producă consecinţe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice.

79. Chiar dacă în cauză hotărârile judecătoreşti pronunţate pentru obţinerea unor drepturi salariale au efecte doar între părţile ce au luat parte la judecată, totuşi se observă că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi, respectiv, 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală."

În consecinţă, având în vedere efectele produse de această decizie, conform art. 521 C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluţia egalizării indemnizaţiilor de încadrare prin luarea în considerare şi a drepturilor obţinute prin hotărâri judecătoreşti se aplică şi sub imperiul O.U.G. nr. 83/2014, similar situaţiei reglementate de O.U.G. nr. 57/2015.

De altfel, chiar pârâta Curtea de Apel Timişoara a înţeles să valorifice considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin emiterea Deciziei nr. 79 din 29.05.2018, adresată personalului auxiliar de specialitate şi conex, în cuprinsul căreia indemnizaţia de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial. Aşadar, prin cererea de recurs, pârâta îşi contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispoziţiile constituţionale.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţe recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Timişoara, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 4299 din 13 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2020.