Retroactive application of judicial salary equality mandates and the requirement for individual administrative acts to satisfy claims for wage differences, inflation indexation, and legal interest.

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, la data de 13 iulie 2017, reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, prin Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Argeş, au solicitat: anularea în parte a Ordinului nr. 1470/C/2017 emis de Ministrul Justiţiei, în ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială majorată; obligarea la emiterea unui alt ordin de salarizare, conform Legii nr. 71/2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015; plata diferenţei între remuneraţia astfel calculată şi cea plătită reclamanţilor începând cu 09 aprilie 2015, actualizarea cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar, până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 641 din 10 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea De Apel Piteşti;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

- a admis în parte cererea de chemare în judecată promovată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Tribunalul Argeş;

- a anulat parţial Ordinul nr. 1470/C/2017 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei, în partea ce priveşte elementele componente ale venitului total brut al reclamanţilor ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege;

- a obligat pârâtul să emită pentru reclamanţi ordinul de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015;

- a obligat pârâtul Tribunalul Argeş la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale rezultate din emiterea de către pârâtul Ministerul Justiţiei a ordinului de încadrare salarială conform prezentei hotărâri şi venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015 la zi, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 1.2. a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât a susţinut, contrar celor reţinute de prima instanţă, că, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi art. 31 alin. (1) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015, precum şi ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, la data de 21.12.2016 a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/2016, prin care s-a dispus că, începând cu data de 09.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Totodată, art. 2 din ordin prevede că, începând cu data de 01.08.2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci şi 5%, 2% şi 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Prin urmare, prin OMJ nr. 4680/C/2016 s-a realizat o unificare a indemnizaţiilor, prin eliminarea diferenţelor salariale şi recalcularea la nivel maxim, în funcţie de actul normativ în vigoare.

A arătat recurentul-pârât că dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 nu prevedeau sintagma "nivel maxim în plată", această sintagmă fiind introdusă prin dispoziţiile O.U.G. nr. 43/2016, astfel încât, numai de la data de 01.08.2016 se poate pune problema raportării indemnizaţiilor din sistem la "nivelul maxim în plată". Totodată, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit, prin Ordinul Preşedintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016, ca valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, să fie aplicată de la data de 01.10.2016. Ulterior, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, s-a prevăzut că, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%.

A susţinut recurentul-pârât că, pentru perioada anterioară datei de 01.10.2016, soluţia instanţei de fond privind acordarea majorărilor salariale în favoarea reclamanţilor de la data de 09.04.2015 este nelegală, întrucât Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 se aplică numai pentru viitor, neputând retroactiva.

Prin note scrise, înregistrate la dosarul instanţei de recurs la data de 10 decembrie 2020, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, în raport de OMJ nr. 86/C/2019, emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/2018.

Astfel, ţinând cont de Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurentul-pârât a arătat că a fost emis OMJ nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-a statuat la art. 1 că, în perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON (alin. (1), în perioada 1.12.2015 - 31.12.2017, indemnizaţia se calculează prin raportare a valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (alin. (2), iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (alin. (3).

Aşadar, prin OMJ nr. 2066/C/2018 s-a stabilit că indemnizaţiile judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi asistenţilor judiciari se calculează începând cu data de 9.04.2015 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar de la 1.12.2015, în funcţie de valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, valori mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată şi acordate prin hotărârea recurată, iar ulterior, prin OMJ nr. 86/C/2019, emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/2018, s-au stabilit indemnizaţiile individuale ale intimaţilor-reclamanţi, plăţile începând a se efectua deja de către instanţa angajatoare conform eşalonării stabilite prin O.U.G. nr. 3/2019.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-au formulat întâmpinări de către părţile intimate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte va analiza, cu prioritate, solicitarea recurentului-pârât de constatare a rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, motivat de emiterea de către ministrul justiţiei a OMJ nr. 86/C/4.012019, emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/24.05.2018.

Din conţinutul OMJ nr. 86/C/4.01.2019 şi a anexei la ordin rezultă că, în prezent, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Piteşti au fost recalculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, valori superioare celor solicitate de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.

Această împrejurare, deşi relevantă în soluţionarea recursului, nu lipseşte de obiect acţiunea introductivă, având în vedere petitele cererii, care cuprind inclusiv solicitarea de efectuare a plăţii diferenţelor salariale şi acordarea dobânzii legale penalizatoare şi a ratei inflaţiei la sumele cuvenite. Or, deşi pârâtul a procedat la emiterea ordinului de recalculare a indemnizaţiilor de încadrare cuvenite reclamanţilor, astfel cum a fost obligată de instanţa de fond, nu a făcut şi dovada îndeplinirii obligaţiei de plată a diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi a dobânzii legale. Dimpotrivă, în cuprinsul ordinului MJ nr. 86/C/2019 (art. 2) se menţionează că plata diferenţelor băneşti rezultate din aplicarea prezentului ordin se realizează în măsura asigurării fondurilor bugetare necesare, fără precizări referitoare la actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi la plata dobânzii legale.

În consecinţă, Înalta Curte constată a fi neîntemeiat argumentul recurentului-pârât referitor la rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată.

Trecând la analiza criticilor formulate prin recurs, Înalta Curte constată că, printr-o primă critică de nelegalitate, pârâtul Ministerul Justiţiei a susţinut că, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C/2016, au fost îndeplinite obligaţiile legale ce-i revin în privinţa stabilirii drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor. Această critică va fi respinsă, ca nefondată.

Înalta Curte reţine că, prin sentinţa recurată, pârâtul Ministerul Justiţiei a fost obligat la emiterea unor ordine de salarizare individuale, pentru fiecare reclamant, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 9.04.2015, astfel cum au solicitat reclamanţii prin cererea de chemare în judecată.

Or, emiterea Ordinului nr. 4680/C/2016, care reprezintă un ordin colectiv (generic), nu echivalează cu emiterea ordinului individual, aferent fiecărui reclamant, iar la dosarul cauzei nu s-a depus vreun înscris din care să rezulte că ordinele individuale au fost emise anterior pronunţării sentinţei recurate.

Chiar dacă ordinul colectiv (prin care s-a procedat la recalcularea drepturilor cuvenite tuturor judecătorilor în funcţie de anumite valori de referinţă sectoriale, precum şi prin includerea majorărilor de 2%, 5% şi 11%) a fost emis ulterior promovării cererii de chemare în judecată şi anterior pronunţării sentinţei recurate, cu respectarea dispoziţiile legale incidente, astfel cum susţine pârâtul, relevanţă în soluţionarea cauzei prezintă actele cu caracter individual, prin care sunt tranşate pretenţiile de natură salarială ale reclamanţilor care fac obiectul cererii de chemare în judecată. De altfel, recurentul-pârât nu a criticat obligaţia concretă pusă în sarcina sa de către instanţa de fond, respectiv aceea de emitere a ordinelor de salarizare pentru reclamanţi, motivele de recurs rezumându-se la reafirmarea legalităţii Ordinului nr. 4680/C/2016 şi la concluzia îndeplinirii obligaţiilor de natură salarială.

Prin urmare, argumentele recurentului-pârât, referitoare la instituirea unui mod corect de calculare a drepturilor salariale cuvenite tuturor judecătorilor, prin Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, vor fi respinse, ca nefondate, fiind insuficiente pentru tranşarea chestiunii litigioase deduse judecăţii, care vizează, concret şi punctual, pretenţiile de natură salarială ale reclamanţilor, acestea nefiind satisfăcute decât prin emiterea actelor administrative individuale.

În ceea ce priveşte argumentul aplicării retroactive a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Aşadar, argumentul recurentului-pârât este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ţine de temporalitatea aplicării deciziilor Curţii Constituţionale. În realitate, aplicarea unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor la edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

Se observă că pârâtul însuşi a înţeles să valorifice considerentele deciziei Curţii Constituţionale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari, în cuprinsul căruia indemnizaţia de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial. Aşadar, prin cererea de recurs, pârâtul îşi contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispoziţiile constituţionale.

De altfel, Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 produce efecte în toate cauzele pendinte la data publicării ei în Monitorul Oficial.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 641 din 16 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2020.