Municipality appeal void; funding contract rescission upheld, repayment ordered, penalties excluded.

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 18 septembrie 2014, sub nr. x/2017 şi, ulterior, declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (sentinţa civilă nr. 7174 din 29.11.2017), reclamanta ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU a chemat în judecată pe pârâta COMUNA SASCUT, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, să constate, în conformitate cu prevederile art. 8.2 lit. a) intervenţia rezilierii unilaterale a Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 209/N/18.05.2011 încheiat cu pârâta şi să dispună obligarea acesteia la plata sumei 235.468,86 RON, reprezentând 214.909,07 RON - valoare finanţată la cererile de tragere, si 20.559,79 RON dobândă calculată, sumă la care se adaugă majorări de întârziere de 0,1%/zi de întârziere, conform legii fiscale aplicabile creanţelor bugetare.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1289 din 20 martie 2018, pronunţată în dosar nr. x/2017, a admis acţiunea, în parte, formulată de reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâta Comuna Sascut; a constatat reziliat contractul de finanţare nerambursabilă nr. 209/N/18.05.2011 încheiat între părţi, şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 235.468, 86 de RON (din care 214.909,07 RON, reprezentând valoare finanţată la cererile de tragere şi 20.559,79 RON, dobândă legală calculată asupra debitului principal până la data de 31.05.2017); a respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen, reclamanta ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU, solicitând admiterea recursului, şi casarea sentinţei civile recurate în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata majorărilor de întârziere, pe care instanţa în mod netemeinic le-a respins, şi, pe cale de consecinţă, admiterea şi a acestui capăt de cerere, respectiv, acordarea majorărilor de întârziere solicitate, cât şi pârâta COMUNA SASCUT, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare, şi, în fond, respingerea acţiunii formulate, ca fiind neîntemeiată.

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., recurenta- reclamantă ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU a criticat hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la majorările de întârziere, deoarece, susţine aceasta, instanţa de judecată nu a luat în calcul voinţa părţilor, astfel cum aceasta este clar exprimată în contractul de finanţare nerambursabilă nr. 209/N/18.05.2011, încheiat între instituţia sa şi pârâtă.

Astfel, recurenta-reclamantă consideră că instanţa a omis să aibă în vedere prevederile exprese ale art. 8.4. din contractul nr. x/N/18.05.2011 şi, totodată, apreciază că se impune aplicarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, având în vedere că nu există nicio dispoziţie care să interzică, astfel cum instanţa a considerat, cumulul clauzei penale cu penalităţile prevăzute de legea fiscală, care u fost prevăzute în contract şi asumate de către U.A.T. Sascut la semnarea acestuia.

Mai mult, se arată, Noul C. civ. interzice doar cumulul clauzei penale cu executarea în natură a obligaţiei principale, nicidecum cumulul clauzei penale cu majorările de întârziere, astfel încât, recurenta-reclamantă apreciază că în speţa de faţă, instanţa trebuia să facă aplicarea art. 1270 alin. (1) C. civ. şi să admită acţiunea în integralitatea ei, astfel cum fusese formulată.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta-pârâtă COMUNA SASCUT a relevat, pe larg, situaţia de fapt a cauzei şi a criticat hotărârea instanţei de fond ca fiind vădit netemeinică, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi, în acest sens, a arătat următoarele:

Instanţa de fond în mod greşit reţine că acţiunea reclamantei este justificată, şi că reclamanta în mod corect a făcut aplicarea clauzelor cuprinse în art. 8.2. lit. a), art. 7.1. şi art. 7.3. lit. b) din contract dispunând rezilierea unilaterală a acestuia şi că apărările formulate de pârâtă nu se susţin. Reia, apoi, în continuare, situaţia de fapt.

În opinia recurentei-pârâte, pentru a opera şi pentru a putea fi incidente dispoziţiile art. 8.2. din contractul de finanţare nerambursabilă nr. 209/N/18.05.2011, este obligatoriu ca obligaţiile asumate de către A.F.M. prin contract să fi fost pe deplin respectate, iar culpa în derularea contractului să fie doar a sa, raportat la dispoziţiile art. 7 din contract.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond reţine în mod greşit că apărările formulate prin întâmpinare nu sunt susţinute, şi că, de fapt, neimplementarea a fost generată nu de nerespectarea obligaţiei de finanţare, ci de imposibilitatea sa de a asigura partea proprie de contribuţie, apreciere care consideră că este contrazisă tocmai de situaţiile financiare ale sale, din care rezultă că aportul propriu de 103.335 RON din valoarea contractului fusese deja achitată, redând, iarăşi, din situaţia de fapt.

Deci, arată recurenta-pârâtă, susţinerea instanţei potrivit căreia aceasta nu ar fi avut fondurile necesare este neconformă cu realitatea şi în mod nelegal instanţa de fond a reţinut această situaţie.

Cât priveşte cererea de tragere nr. x, arată, de asemenea, că instanţa de fond în mod greşit a aplicat dispoziţiile legale în materie; atâta timp cât tragerea cererii nr. x nu a fost onorată de către A.F.M., aceştia, fără un temei legal nu au decontat suma solicitată deşi toate actele necesare tragerii cererii nr. x au fost îndeplinite de către pârâtă.

Relevând, iarăşi, situaţia de fapt, recurenta-pârâtă susţine că, în acest context, rezultă fără putinţă de tăgadă că şi-a îndeplinit la timp, în mod transparent şi corect obligaţiile asumate prin contract, iar instanţa de fond în mod greşit a aplicat legea şi a constatat ca fiind întemeiată acţiunea intimatei.

4. Apărarea formulată în cauză

Recurenta-reclamantă Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, înregistrată la data de 30.07.2018, prin care, în principal, a solicitat anularea recursului, ca nemotivat, şi, în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 11 decembrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepţia nulităţii recursului invocată, prin întâmpinare, de către reclamantă, din perspectiva nemotivării căii de atac, Înalta Curte urmează să o admită şi să anuleze recursul, având în vedere următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.". Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.", iar art. 470 alin. (5) arată că:

"În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar conform art. 489 alin. (2) "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţă în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, se constată că, prin cererea de recurs formulată, recurenta-pârâtă Comuna Sascut, deşi a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate nu prezintă, în concret, critici de nelegalitate în sensul motivului de recurs invocat, astfel cum impun dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., şi nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din dezvoltarea motivelor formulate, rezultă că recurenta aduce critici modului în care curtea de apel a apreciat probatoriul, raportat la circumstanţele în fapt ale cauzei, fără a dezvolta aspecte care să vizeze nelegalitatea sentinţei civile recurate, singura susţinere fiind aceea că instanţa de fond în mod greşit reţine că acţiunea reclamantei este justificată, şi că reclamanta în mod corect a făcut aplicarea clauzelor cuprinse în art. 8.2. lit. a), art. 7.1. şi art. 7.3. lit. b) din contract, dispunând rezilierea unilaterală a acestuia.

Or, cerinţa legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.

În condiţiile arătate, susţinerile recurentei-pârâte nu permit analizarea sentinţei atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancţionată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, recurenta-pârâtă a dedus judecăţii aspecte de netemeinicie, criticile sale vizând aspecte de fapt şi modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanţă, ori apărări formulate de aceasta cu ocazia soluţionării fondului cauzei, cu citarea selectivă a unora dintre acestea în parcursul derulării contractului.

Aspectele deduse judecăţii de pârâta Comuna Sascut prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu, astfel, cazurilor expres reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1- 8 C. proc. civ., fiind, în realitate, critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs formulat de pârâta Comuna Sascut nu conţine critici propriu-zise împotriva hotărârii atacate, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând nici motive de ordine publică, care să poată fi examinate din oficiu de către instanţa de recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele formulate de recurenta- pârâtă prin memoriul de recurs nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect, invocată prin întâmpinare.

Referitor la recursul declarat de recurenta-reclamantă Administraţia Fondului pentru Mediu:

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, este, de asemenea, nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă, aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Examinând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de recurs formulat în cauză este nefondat.

Recurenta- reclamantă invocă neaplicarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 1270 alin. (1) C. civ., respectiv, a regulilor de interpretare a contractelor atunci când analizează conţinutul clauzelor stipulate la art. 8.3. din contractul de finanţare nerambursabilă nr. 209/N/18.05.2011 încheiat pentru implementarea proiectului intitulat "înfiinţare parc şi amenajare spaţii verzi în Comuna Sascut, Judeţul Bacău", susţinând recurenta că a omis să aibă în vedere prevederile art. 8.4. din acelaşi contract.

Aşadar, obiectul criticii de nelegalitate formulate îl reprezintă verificarea respectării normelor legale de interpretare a contractelor conform art. 1270 alin. (1) C. civ. contractul valabil încheiat având putere de lege între părţile contractante.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de recurs constată că instanţa de fond a aplicat în mod corect regulile instituite de art. 1270 C. civ., statuând că interpretarea contractului se face după voinţa concordantă a părţilor şi aplicând, deopotrivă, principiul interpretării sistematice.

Aplicând în mod corect aceste prevederi legale, respectiv, cercetând ansamblul contractului şi coroborând prevederile contractuale stipulate la art. 8.3., instanţa de fond a stabilit corect şi în mod legal care a fost voinţa concordantă a părţilor la perfectarea convenţiei, reţinând că acestea au convenit asupra unei clauze penale incidente în caz de reziliere, stabilind chiar întinderea acesteia.

De fapt, ceea ce invocă în realitate recurenta-reclamantă nu este vreo pretinsă încălcare a prevederilor art. 1270 alin. (1) C. civ., ci propria interpretare a prevederilor contractuale, în opinia sa, nefiind interzis cumulul clauzei penale cu majorările de întârziere, ceea ce este contrar prevederilor legale.

Fără a relua consideraţiile precedente, referitoare la respectarea regulilor de interpretare a convenţiilor, instanţa de recurs reţine, în acord cu punctul de vedere exprimat de instanţa de fond, că art. 8.3. din contract reprezintă tot o clauză penală, care sancţionează nerespectarea unei obligaţii generale asumate de către reclamantă, ce a condus la reziliere, iar această clauză, în mod corect s-a stabilit că nu se poate cumula cu majorările de întârziere de 0,1%, creditorul unei obligaţii neputându-se prevala şi de dispoziţiile privind dobânda legală fiscală, în modalitatea specifică a rezilierii.

Incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond nu poate fi circumscrisă, aşadar, acestui motiv de nelegalitate. De fapt, unele dintre criticile formulate de către recurentă, vizează, în realitate, reanalizarea situaţiei de fapt şi, în consecinţă, stabilirea unei alteia, esenţial diferită de cea reţinută de către instanţa de fond, neputând face obiectul căii de atac a recursului.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată a fi corecte considerentele primei instanţe, întemeiate pe conţinutul înscrisurilor administrate în dosar şi prevederilor din contract concluzii pe care recurenta-reclamantă nu le-a invalidat în calea de atac, nici sub aspect argumentativ, nici sub aspect probator.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate, iar în cauză nu este incident cazul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul promovat de reclamantă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă, şi va anula acest recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă COMUNA SASCUT, invocată prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COMUNA SASCUT împotriva sentinţei civile nr. 1289 din 20 martie 2018, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU împotriva sentinţei civile nr. 1289 din 20 martie 2018, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2020.