Budgetary debt from EU fisheries funds upheld: statute of limitations runs from program closure and systemic error does not exempt restitution

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună:

- suspendarea executării deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 16/17.10.2016 emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Comisia de soluţionare a contestaţiilor POP 2007-2013 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/05.08.2016 emis de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii pana la soluţionarea definitiva a acţiunii în anularea deciziei sus-menţionate;

- anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 16/17.10.2016 (în continuare Decizia) emisa de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Comisia de soluţionare a contestaţiilor POP 2007-2013, în principal ca fiind nemotivata, iar în subsidiar, ca fiind neîntemeiata;

- anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/05.08.2016 emis de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii (în continuare M.A.D.R - D.G.C.A.I.), ca fiind întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale;

- exonerarea reclamantei de plata sumei de 1.208.950 RON stabilita ca şi creanţa bugetara potrivit procesului-verbal de constatare a neregulilor mai sus menţionat;

- cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2462 din 20 iunie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, reclamanta A. S.R.L., Bucureşti solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanţa de fond, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta-reclamantă a relevat scurt istoric al cauzei şi a criticat sentinţa recurată ca fiind nelegală, pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabil, sens în care, a invocat, în esenţă, următoarele motive de recurs:

Cât priveşte prescripţia aplicării sancţiunii pentru depăşirea termenului de 5 ani calculat de la primirea ultimei plăţi, instanţa de fond aplică greşit normele de drept material incidente în cauză şi, faţă de art. 2 din Ordinul nr. 3/06.07.2010 şi Ordinul nr. 58/23.12.2010, ambele de finanţare nembursabilă, art. 6 al Anexei 1 la menţionatele ordine de finanţare, termenul de prescripţie de 5 ani de a stabili obligaţia bugetară era împlinit la data efectuării controlului, în conformitate cu dispoziţiile art. 112 din O.G. nr. 79/2003.

Cât priveşte decăderea din dreptul de a dispune o măsură sancţionatorie ca urmare a depăşirii termenului de 60 de zile stabilit de art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011, necesar pentru a putea emite proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, instanţa a apreciat că acesta nu este un termen de decădere.

În opinia recurentei-reclamante, pornind de la prevederile art. 8 alin. (1) - (4) din Legea nr. 24/2000 şi art. 38 alin. (1), (2) şi (3) din acelaşi act normativ, prevederea încălcată este o normă imperativă, ce prevede expres obligaţia pentru autoritatea de control de a avea o anumită conduită, respectiv, de a emite actul constatator al neregulii în termen de 60 de zile de la primirea proiectului Raportului întocmit de Autoritatea de Audit.

În atare condiţii, prevederile invocate (art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011), consideră recurenta că sunt prevederi imperative şi derogatorii de la procedura comună activităţii de verificare şi constatare a neregulilor organizate de structura de control şi, considerându-le ca şi termene de recomandare, ele ar fi de natură să înfrângă principiul securităţii juridice, evocând, în continuare, cauza C.J.U.E. C-197/13P, Regatul Spaniei împotriva Comisiei Europene- cele statuate la paragrafele 84, 85, 86, 87 şi 88.

În atare condiţii, recurenta-reclamantă susţine că este evident că întocmirea procesului-verbal de constatare nereguli, contestat în cauză, cu depăşirea termenelor maxime prevăzute de lege, este cauză de nelegalitate, care atrage nulitatea actului administrativ.

Cât priveşte temeinicia procesului-verbal de constatare nereguli, recurenta-reclamantă apreciază că susţinerile instanţei potrivit cărora, acestea sunt nefondate, se bazează pe încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabil.

Astfel, reia cele statuate la art. 3 lit. Q) din Regulamentul CE nr. 1198/2006 privind Fondul European de Pescuit şi consideră că Curtea trebuia sa analizeze atât elementul obiectiv cat si cel subiectiv in legătura cu săvârşirea presupusei nereguli, luând in calcul jurisprudenta constanta a CJUE in materie.

Evocă, sub acest aspect cele statuate în cauza C-434/12, Slancevam CJUE şi cauza C-281/07, Hauptzollamt Hamburg-Jonas versus Bayerische Hypotheken- und Vereinsbank AG, condiţii în care, arată recurenta, este evident că instanţa de fond trebuia sa retina aplicabilitatea în cauza a art. 70 alin. (2) din Regulamentul nr. 1198/2006, conform căruia "atunci când nu se pot recupera sumele plătite in mod necuvenit unui beneficiar, statul membru este responsabil de rambursarea sumelor pierdute la. bugetul general al Uniunii Europene, atunci când se stabileşte ca pierderea, a fost suportata, in urma greşelii sau neglijentei sale.", fiind evident că soluţia instanţei de fond ignoră "incalcarea principiului încrederii legitime", principiu larg consacrat la nivelul jurisprudentei comunitare.

Astfel, obligaţia de rambursare nu se aplica in cazul in care plata a fost efectuata ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi si atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistata de beneficiar in mod rezonabil.

Consideră că statul român este in culpa pentru lipsa de claritate a formei si a cerinţelor de finanţare, devenind astfel incidente in cauza atât dispoziţiile art. 5 punctul 3 din Regulamentul UE nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere in aplicare a Regulamentului CE nr. 1698/2005 al Consiliului funcţie de care "obligaţia de rambursare nu se aplica4 in cazul in care plata a fost efectuata ca urmare a unei erori5 a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi si atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistata de beneficiar in mod rezonabil", cat si prevederile art. 70 alin. (2) din Regulamentul CE. nr. 1198/27.07.2006 in raport cu care "atunci când nu se pot recupera sumele plătite in mod necuvenit unui beneficiar, statul membru este responsabil de rambursarea sumelor pierdute la bugetul general al Uniunii Europene, atunci când se stabileşte ca pierderea a fost suportata in urma urma greşelii sau neglijentei sale".

În concluzie, procedând de o asemenea manieră, recurenta-reclamantă consideră că autoritatea publică este pe deplin responsabilă, în numele şi pentru Statul Roman, pentru încălcarea regimului de securitate a unui raport juridic creat.

În fine, printr-o ultimă critică dezvoltată în recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond ignora existenta unei erori sistemice, urmata de întocmirea greşita si cu nerespectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (7) din Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 66/2011 a procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare.

La nivelul DGP AMPOP, cat si a Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale, problema "dublei compensaţii" acordate beneficiarilor Proiectului NATURA 2000, este cunoscută şi acceptată ca o eroare sistemică, fără posibilitatea de regres.

În opinia sa, astfel de interpretări oficiale, precum si modul de încadrare a acordării compensaţiilor, relevă existenta asumata (recunoscuta oficial) a unei erori sistemice in determinarea formulei de calcul a compensaţiei, ceea ce exclude culpa ori regresul fata de beneficiarii finanţării.

Enumerarea inscrisurilor invocate in cadrul Procesului- Verbal evita sau chiar denaturează concluziile unor documente oficiale, opozabile emitentului acestui act, prin care se recunoaşte specificul conceptului de "neregula cu caracter sistemic", care consta in aplicarea sancţiunilor financiare si recuperarea sumelor care fac obiectul unei astfel de nereguli doar in relaţia dintre stat si autoritatea publica.

Esenţial de reţinut este faptul că parcursul iniţial al sesizării neregulii cu caracter sistemic, datorata aplicării greşite a prevederilor comunitare a avut o rezolvare corecta, pentru ca recuperarea s-a oprit la nivelul autorităţii responsabile, fara a se regresa la beneficiar. Astfel, nu a fost stabilit niciun debitor, iar alocarea s-a făcut prin repartizarea sumelor necesare remedierii acestei situaţii prin rectificare bugetara.

Conform susţinerilor MARD, Raportul de verificare al Compartimentului Control, Antifrauda si Nereguli din cadrul DGP - AMPOP a stabilit natura sistemica a constatărilor referitoare la modul de acordare a compensaţiilor. In acest sens, s-a stabilit inregistrarea unei nereguli sistemice la nivelul DGP AMPOP, cu consecinţa corecţiilor financiare la nivel de stat membru.

Revenirea asupra acestei masuri prin sancţionarea directa a beneficiarilor finanţării denota, de asemenea, o interpretare eronata a mecanismului juridic specific erorilor cu caracter sistemic sau o lipsa totala de întelegere a dispoziţiilor legale aplicabile.

Evocă, în continuare, prevederile art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, în aplicarea cărora, organele de control ce procedează la reverificare fac aplicarea art. 10 alin. (7) din normele metodologice.

Astfel, Instanţa de fond nu face alceva decât sa consfinţească reuşita echipei de control de a transfera responsabilitatea "erorii sistemice" de la autoritate la beneficiar.

Recurenta precizează că DGP AMPOP putea sa modifice suma acordata la primul proiect aplicând formula de calcul in mod unitar pentru toţi beneficiarii (26), dar au decis ca pentru cei 8 beneficiari, printre care se numără şi recurenta-reclamantă, să depună un nou proiect, cu acelaşi titlu si sa solicite doar pentru un an.

În atare condiţii, este exclusa orice posibilitate de "neconformitate cu realitatea" a declaraţiei pe proprie răspundere a reprezentantului nostru legal, ci, din contra, o regretabila incercare de denaturare a realităţii de către reprezentanţii echipei de control (inclusiv o posibila fapta de abuz in serviciu), prin: neverificarea cuantumului si a perioadei pentru care s-a acordat finanţarea prin Ordinul de finanţare nr. x/23.12.2010, şi neanalizarea corespondentei purtate, în care aspectele de mai sus erau pe deplin clarificate.

Enumerarea inscrisurilor invocate in cadrul Procesului-Verbal evita sau chiar denaturează concluziile unor documente oficiale, opozabile emitentului acestui act, prin care se recunoaşte specificul conceptului de "neregula cu caracter sistemic", care consta in aplicarea sancţiunilor financiare si recuperarea sumelor care fac obiectul unei astfel de nereguli doar în relaţia dintre stat şi autoritatea publică.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul- pârât MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 07.11.2017, prin care, în principal, a solicitat declararea recursului, ca fiind nul, iar, în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei de fond, ca legală şi temeinică.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 16 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată iniţial, pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 07 februarie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recurenta-reclamantă A. S.R.L., Bucureşti, a adus critici sentinţei instanţei de fond întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Referitor la criticile subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că acestea vizează faptul că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a unor dispoziţii de drept material, care vizează: O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător; O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice aferente acestora; Regulamentul CE nr. 1198/2006 privind Fondul European de Pescuit; art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului CE nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală; Decizia nr. 66/2015.

În ceea ce priveşte prescrierea dreptului de aplicare a sancţiunii, observă Înalta Curte că potrivit Anexei nr. 1 pct. 2.2 alin. (2) la Ordinul de Finanţare Nerambursabilă nr. 58/2010, " DGP-AM are obligaţia să efectueze controale pe toată perioada de monitorizare, precum şi pentru o perioadă de până la 3 ani de la data încheierii oficiale a POP 2007-2013,,

De asemenea, potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 66/2011 "dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului a POP 2007-2013, program care a stat la baza acordării sprijinului financiar, iar nu de la data ordinelor de finanţare, astfel cum susţine recurenta reclamantă.

Înalta Curt nu poate reţine criticile recurentei-reclamante privind aplicarea termenului de prescripţie extinctivă de 5 ani reglementat în materie fiscală.

Conform Ordinului de finanţare nerambursabilă nr. 58/2010, durata de valabilitate este de 5 ani de monitorizare, de la data ultimei plăţi făcute de către Agenţia de plată (art. 2 alin(2) din Ordin).

Conform art. 2.2. pct. 2 din Anexa 1 la Ordin, DGP- AMPOP are obligaţia să efectueze controale pe toată perioada de monitorizare, precum şi pentru o perioadă de până la trei ani de la data închiderii oficiale a POP 2007- 2013 (până la data de 31.12.2018).

Conform art. 9 alin. (9) din Anexa I la Ordinul de finanţare nerambursabilă, Curtea Europeană a Auditorilor, Autoritatea de Certificare, Autoritatea de Audit şi serviciile Comisiei Europene vor avea aceleaşi drepturi ca şi DGP-AMPOP, în special, în privinţa controalelor şi a misiunilor de audit.

Ca atare, criticile recurentei-reclamantei în susţinerea primei critici din recurs sunt nefondate, în mod legal reţinându-se că, întrucât sunt în discuţie creanţe bugetare, termenul de prescripţie se calculează de la data de 01 ianuarie a anului următor celui privind naşterea creanţei, respectiv, data de 01.01.2012, procesul-verbal contestat, încheiat la 05.08.2016, fiind emis anterior împlinirii termenului de prescripţie de 5 ani.

În această materie s-a pronunţat CJUE prin hotărârile date în cauzele conexate C-260/2014 şi C-261, stabilindu-se că, principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale.

Faţă de aceste considerente, motivul de nelegalitate invocat de recurenta-reclamantă este nefondat, în raport de dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 66/2011 şi a hotărârii CJUE sus-menţionată.

Următorul aspect supus verificării de către recurentă este cel al încălcării prevederilor art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul nelegalităţii procesului-verbal, întrucât, consideră aceasta, că a fost emis peste termenul de 60 de zile de la primirea sesizării privind suspiciunea de neregulă.

În legătură cu regimul juridic al acestui termen, Înalta Curte observă că prima instanţă l-a calificat ca fiind un termen de recomandare, iar recurenta îl apreciază ca fiind un termen de prescripţie.

Opinia recurentei nu poate fi împărtăşită, în condiţiile în care legea specială reglementează un termen de prescripţie extinctivă, respectiv cel de 5 ani prevăzut de art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Împrejurarea că legiuitorul foloseşte expresia de " maximum 60 de zile" nu poate conduce la concluzia că este vorba de un termen imperativ a cărei nerespectare atrage sancţiunea prescrierii dreptului de a întocmi actul de control.

Aceasta întrucât depăşirea termenului de 60 de zile nu vatămă în nici un fel partea, care este obligată a se supune verificărilor cu consecinţa stabilirii corecţiilor în termenul general de 5 ani prevăzut de art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011.

Apreciază recurenta că vătămarea să constă în emiterea procesului-verbal, ce reprezintă o măsura financiara cu un impact major asupra activităţii sale comerciale. Însă o asemenea apreciere nu poate fi primită deoarece consecinţa întocmirii procesului-verbal o reprezintă neregula săvârşită de recurentă şi care doar a fost constatată de autoritate.

Pe cale de consecinţă, în acord cu statuările primei instanţe, nu se poate concluziona că depăşirea termenului de 60 de zile este de natură să afecteze legalitatea procesului-verbal.

Raportat la obiectul judecăţii, Înalta Curte reţine că problema de drept dedusă judecăţii, vizează, în esenţă, modul de calcul al primei aferente Măsurii pentru mediul acvatic, prevăzută de art. 3 lit. Q) din Regulamentul CE nr. 1198/2006.

Sub acest aspect, este de remarcat că modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri, au fost stabilite prin Decizia nr. 5/29.05.2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013. Astfel, potrivit Deciziei - Axa prioritară 2: Acvacultură, pescuitul în apele interioare, procesarea şi marketingul produselor obţinute din pescuit şi acvacultură, "Prima din cadrul acestei măsuri va reprezenta o singură compensaţie şi va fi alocată conform condiţiilor prevăzute în art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006" [pct. 1 alin. (2)]; şi va fi acordată pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanţă cu Natura 2000 (pct. 1.2.) . Ulterior, aceste aspecte au fost preluate şi în Decizia nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013.

Deşi recurenta-reclamantă invocă încălcarea normelor de drept material prin neaplicarea cu prioritate a prevederilor comunitare în două modalităţi: prin nesocotirea unei norme de drept material sau, prin interpretarea ei eronată precum şi nesocotirea principiului comunitar al securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime, precum şi cel al previzibilităţii; Înalta Curte nu poate împărtăşi această concluzie.

Astfel, aşa cum s-a susţinut de către părţile litigante, în discuţie este o eroare sistemică a autorităţii publice, însă compensaţia acordată nejustificat, ca urmare a calculării greşite a primei, trebuie recuperată.

Însă, Înalta Curte constată că toate argumentele reclamantei evocate mai sus, nu sunt întemeiate. Din aceeaşi perspectivă a interpretării regulamentare, invocarea de către reclamantă a lipsei oricărei culpe din partea sa şi implicit a incidenţei prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul U.E. nr. 65/2011 este lipsită de suport juridic.

Mai exact, urmare a Deciziei Comisiei Europene de blocare pentru România a plăţilor din Fondul European pentru Pescuit, a fost întocmit Memorandumul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 20/5309/26 martie 2013, prin care s-a constatat că suma de 19.560.747,07 -din care 14.670.560,3 RON din Fondul European pentru Pescuit şi 4.890.186,77 RON din bugetul naţional - a fost acordată necuvenit pentru cei 26 de beneficiari ai compensaţiei. Prin art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 5 august 2013, s-a stabilit că "Din sumele aprobate în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2013 la capitolul 83.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare», titlul 56 «Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) post-aderare», suma de 14.671 mii RON se utilizează pentru reîntregirea contului Fondului European pentru Pescuit, în contul sumelor plătite necuvenit beneficiarilor măsurii «Plăţi compensatorii pentru proiectele sit Natura 2000» din cadrul Programului operaţional de pescuit 2007-2013, finanţat din Fondul European de Pescuit."

Prin Legea privind unele măsuri referitoare la plăţile beneficiarilor Sit Natura 2000, s-a prevăzut faptul că Statul nu îşi va mai recupera aceste creanţe, acestea urmând să fie suportate integral din bugetul de stat, iar titlurile de creanţă emise de autorităţile administrative sunt anulate prin efectul legii.

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 683/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 56/19.01.2017) a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate a acestei legi, Curtea reţinând că dispoziţiile acesteia sunt neconstituţionale. În cuprinsul acestei Decizii, o serie de considerente care sprijină dispozitivul - dobândind astfel caracterul obligatoriu al acestuia şi impunându-se Înaltei Curţi - sunt relevante pricinii de faţă. Au un asemenea caracter, considerentele expuse la punctele 34-38 ale Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 683/2016 privitoare la natura sumelor acordate necuvenit, neprejudicierea beneficiarilor prin măsurile de acordare a sprijinului financiar nelegal şi necesitatea acoperirii prejudiciului produs statului.

În acest sens, s-a arătat că,,§34. Astfel, există condiţii esenţiale în considerarea cărora părţile convin încheierea unui contract, în condiţiile în care obiectul contractului de finanţare vizează executarea în viitor a prestaţiilor părţilor. În schimb, astfel cum este şi în cauza de faţă, există situaţii în care condiţiile esenţiale ale obţinerii sprijinului bănesc al Uniunii Europene, sub forma compensaţiilor pentru pierderile suferite ca urmare a acţiunii păsărilor ihtiofage, vizează trecutul, şi nu executarea în viitor a unor prestaţii proprii ale beneficiarului/solicitantului. De exemplu, prima prevăzută de regulament a fost încasată pentru anii 2008 şi 2009 ca urmare a simplei încadrări a persoanelor juridice respective cu activităţi în domeniul acvaculturii anterior instituirii zonei NATURA 2000 în condiţiile stabilite prin Ghidul solicitantului. Cu alte cuvinte, suma bănească primită, deşi denumită indemnizaţie/primă, este o compensaţie, ceea ce înseamnă că are natura juridică a unei despăgubiri. În aceste condiţii, nu se poate susţine că, în principal, beneficiarul cererii de finanţare (…) a avut în vedere, atunci când a depus cererea, activităţile ex post semnării acesteia, ci prima/despăgubirea plătită din FEP şi bugetul naţional pentru pierderile cauzate de păsările ihtiofage din trecut (pentru anii 2008 şi 2009).

§35. Scutirea de la restituirea primei, în condiţiile în care aceasta nu a fost plătită pentru activităţile viitoare ce trebuie executate în considerarea vreunui contract şi în considerarea căreia beneficiarul ar fi depus cererea de finanţare, apare ca fiind o abatere de la principiul egalităţii, scutirile putând fi aplicate numai în privinţa beneficiarilor unor sume de bani plătite necuvenit în executarea contractului şi în considerarea cărora părţile au convenit contractul. Curtea constată că scutirea vizează o primă pentru situaţii trecute, anterioare deschiderii sesiunii de proiecte referitoare la compensarea pierderilor pricinuite de păsările ihtiofage, situaţie în care scutirea nu se justifică, ea prezentându-se mai degrabă sub forma unui privilegiu conferit de legiuitor beneficiarilor de proiecte a căror încheiere, la data depunerii cererii de finanţare, nu depindea, în mod esenţial, de prestaţiile viitoare la care s-au obligat părţile. Prin urmare, aplicarea pentru aceste situaţii a unor scutiri reprezintă o încălcare a principiului egalităţii între beneficiarii de proiecte, constituind premisa normativă pentru îmbogăţirea fără justă cauză a beneficiarilor legii criticate.

§36. Situaţia în care se află beneficiarii legii supuse controlului de constituţionalitate diferă, în esenţă, de cea în care se află beneficiarii unor contracte de finanţare ce presupun prestaţii viitoare realizate în considerarea obiectului contractului; cei îndreptăţiţi la asemenea facilităţi sunt cei din urmă beneficiari, dar şi aceştia numai în măsura în care statul apreciază ca necesară o atare măsură. Prin urmare, simplul fapt al plăţii de către stat a unor prime în mod necuvenit nu poate constitui temei pentru scutirea de la restituirea acestora, scutirea trebuind să aibă în vedere un criteriu obiectiv şi rezonabil care să ţină de o condiţie esenţială în considerarea căreia contractul ar fi fost sau nu convenit. În consecinţă, prin măsura adoptată, statul, neţinând cont de criteriile enunţate la paragraful 35 al prezentei decizii, a favorizat categoria beneficiarilor indemnizaţiilor plătite în temeiul art. 30 alin. (5) din Regulamentul nr. 1.198/2006 faţă de alţi beneficiari ai sprijinului din fonduri europene aflaţi în ipoteza art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011.

§37. Faptul că beneficiarii compensaţiei s-au angajat să respecte restricţiile prevăzute de legislaţia privind siturile NATURA 2000 nu este o obligaţie suplimentară şi distinctă impusă pentru aprobarea cererii de finanţare faţă de alţi operatori economici din zonele Sit NATURA 2000, ele trebuind a fi respectate indiferent de depunerea/aprobarea cererii de finanţare, întrucât art. 52 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, în forma în vigoare în aprilie 2010, prevedea următoarele:

"(1) Respectarea prevederilor din planurile de management şi regulamentele ariilor naturale protejate, aprobate conform legislaţiei specifice, este obligatorie. (2) Pe suprafaţa ariilor naturale protejate este interzis accesul cu mijloace motorizate care utilizează carburanţi fosili în scopul practicării de sporturi, cu excepţia drumurilor permise accesului public. (3) Pe suprafaţa ariilor naturale protejate, pe lângă interdicţiile prevăzute în planurile de management şi regulamente, este interzisă exploatarea oricăror resurse minerale neregenerabile din parcurile naţionale, rezervaţiile naturale, rezervaţiile ştiinţifice, monumentele naturii şi din zonele de protecţie strictă, zonele de protecţie integrală şi zonele de management durabil ale parcurilor naturale. (4) În ariile naturale protejate sunt interzise: orice activităţi de obţinere, cultivare, depozitare, prelucrare, comercializare a organismelor vii modificate genetic. (5) Orice plan ori proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru managementul ariei naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, în mod individual ori în combinaţie cu alte planuri sau proiecte, este supus unei evaluări adecvate a efectelor potenţiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, ţinându-se cont de obiectivele de conservare a acesteia, potrivit legislaţiei specifice în domeniu. (6) Procedura de evaluare adecvată se finalizează cu emiterea avizului Natura 2000 sau a deciziei de respingere a proiectului ori planului, după caz.

§38. Având în vedere cele expuse, Curtea constată, de asemenea, că situaţia din cauza de faţă se deosebeşte de cea anterior enunţată la paragrafele 28-31, întrucât textul legal criticat nu vizează situaţia beneficiarilor entităţi publice care se obligă la realizarea unor prestaţii viitoare în considerarea obiectului contractului în vederea implementării acestuia. Situaţia din dosarul analizat se deosebeşte şi de cea reţinută la paragraful 32, întrucât aceasta vizează exact o situaţie viceversa raportat la necesitatea respectării stricte a actelor obligatorii ale Uniunii Europene."

În ceea ce priveşte posibilitatea recuperării sumei aflate în discuţie, sunt relevante considerentele expuse în § 27 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 683/23.11.2016, în care se arată faptul că este vorba despre "o creanţă bugetară rezultată dintr-o neregulă, ea nepierzându-şi individualitatea prin faptul că a fost preluată la bugetul de stat, definindu-se, în continuare, ca sumă de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora (…). Dacă legiuitorul ar fi dorit să se îndepărteze de la această viziune cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011, ar fi trebuit să reglementeze o derogare de la conţinutul normativ al acestuia în raport cu creanţele vizate de legea criticată, aspect pe care nu l-a realizat; în aceste condiţii, creanţele pe care legiuitorul a decis să nu le mai recupereze în temeiul legii criticate sunt, în realitate, tot creanţe bugetare rezultate dintr-o neregulă."

Relevante sunt, pe de altă parte, şi dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 în care se precizează în mod expres faptul că "Statul membru efectuează corecţiile necesare în raport cu neregulile individuale sau sistemice detectate în operaţiuni sau în programul operaţional. Corecţiile efectuate de către statul membru constau în anularea întregii contribuţii publice la Programul Operaţional sau a unei părţi a acesteia. Statul membru ia în considerare natura şi gravitatea neregulilor, precum şi pierderea financiară înregistrată de FEP."

În plus de aceasta, în legislaţia internă, art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011, precizează faptul că: "În situaţia în care structurile de control constată nereguli de sistem sau deficienţe ale sistemelor de management şi control potenţial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicaţii de ordin financiar, acestea au obligaţia întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar şi operaţiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21."

Prin urmare, în opinia Înaltei Curţi a fost corect determinată neregula, ca abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Relevantă este, pe de altă parte, în ceea ce priveşte pretinsa culpă a intimatei, şi Hotărârea pronunţată în cauza C-549/12P şi C-54/13P, în această cauză punându-se problema dacă, în cazul FEDR, erorile administrative ale autorităţilor naţionale constituie o "neregularitate" în sensul articolului 24 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88(3) şi în special dacă Comisia poate efectua corecţii financiare prin intermediul metodei extrapolării.

În acest sens, s-a reţinut că Regulamentul (CEE) nr. 2052/88(4) al Consiliului din 24 iunie 1988 privind misiunile şi eficienţa fondurilor structurale, precum şi coordonarea activităţilor proprii şi operaţiunile Bănci Europene de Investiţii şi celelalte instrumente financiare existente stabileşte cadrul normativ al FEDP în vederea corectării principalelor dezechilibre regionale din cadrul Uniunii.

În conformitate cu abordarea Comisiei, în plus faţă de obligaţiile generale care rezultă din principiile cooperării loiale şi autonomiei procesuale a statelor membre, atunci când acestea din urmă aplică dispoziţii comunitare în privinţa unor fonduri sau programe financiare proprii Uniunii, intervine de asemenea răspunderea reciprocă a Comisiei şi a statelor membre cu privire la execuţia bugetului comunitar, care este reglementată la articolul 247 CE (actualul articol 317 TFUE), în Regulamentul nr. 1605/2002 ("Regulamentul financiar"), în Regulamentul nr. 2342/2002 ("Regulamentul privind modalităţile de execuţie") şi, în speţă, în regulamentele privind fondurile structurale.

În fapt, în speţa în cauză, Republica Federală Germania a primit din partea Uniunii o contribuţie financiară pe care era obligată să o gestioneze în numele Uniunii, garantând faptul că utilizarea sa este conformă legislaţiei aplicabile. În ceea ce priveşte acest tip de gestiune partajată a contribuţiilor financiare ale Uniunii, Curtea a creat o jurisprudenţă constantă în domeniul fondurilor structurale, în special pentru Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) şi pentru Fondul Social European (FES). Sub acest aspect, această jurisprudenţă este aplicabilă în egală măsură şi FEDR, care este tot un fond structural şi ale cărui contribuţii pentru statele membre pot face doar obiectul unui control indirect şi neexhaustiv din partea Comisiei.

Potrivit acestei jurisprudenţe, astfel cum remarcă Comisia, doar "cheltuielile efectuate în conformitate cu dispoziţiile comunitare sunt suportate din bugetul comunitar". Desigur, trimiterea la "norme comunitare" poate conduce la ideea susţinută de Republica Federală Germania, conform căreia nu se poate lua în considerare încălcarea normelor naţionale.

Însă, fiind vorba despre gestiunea partajată a fondurilor Uniunii, este inevitabil că legislaţia comunitară - axată pe disciplina globală privind condiţiile de distribuire şi de gestiune a subvenţiilor finanţate de Uniune - se completează cu reglementările naţionale, care, concretizând acea disciplină generală, permit stabilirea exactă a beneficiarilor respectivelor subvenţii.

In acest sens, legislaţia comunitară şi cea naţională constituie un întreg, raportat la articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, care, făcând referire la o "neregularitate [...] care afectează condiţiile de punere în aplicare a acţiunii sau măsurii"(i2), nu poate să implice decât ansamblul dispoziţiilor care definesc integral conţinutul şi domeniul de aplicare ale acestor condiţii.

În ceea ce priveşte noţiunea "neregularitate", care prezintă interes în prezenta cauză, s-a reţinut în cuprinsul hotărârii că, Republica Federală Germania a susţinut că trebuie luată în considerare noţiunea "neregularitate" prevăzută la articolul 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95 privind protecţia intereselor financiare comunitare, în temeiul căruia constituie "neregularitate orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic care prejudiciază sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor [...]".

Însă această dispoziţie, dat fiind caracterul său de normă generală privind protecţia tuturor intereselor financiare ale Uniunii, îşi pierde aplicabilitatea în faţa dispoziţiei prevăzute la articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, care are caracter de normă specială, prin care se asigură protecţia intereselor financiare ale Uniunii în domeniul specific al fondurilor structurale.

În consecinţă, nu se poate susţine că Comisia poate doar înlătura sau reduce contribuţia, în cazul în care neregularitatea semnalată este imputabilă unui agent economic, după cum prevede articolul 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95, fiind astfel excluse neregularităţile imputabile administraţiei naţionale responsabile cu gestionarea contribuţiei comunitare.

În acest sens, Curtea a declarat că "articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88 nu operează nicio distincţie de ordin cantitativ sau calitativ în ceea ce priveşte neregularităţile care pot genera reducerea contribuţiei". Afirmaţia menţionată, deşi a fost făcută în cadrul răspunsului la observaţia privind caracterul tehnic al neregularităţilor semnalate în cauza respectivă, ar putea fi extinsă pentru situaţia în care se face referire la calitatea publică a subiectului căruia i se impută neregularitatea, astfel cum este cazul în speţă.

Aceasta se datorează faptului că, astfel cum aminteşte Comisia, conform Hotărârii din 24 ianuarie 2002, Conserve Italia/Comisia, "articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88 [...] constituie temeiul juridic pentru orice cerere de restituire adresată Comisiei". Aşadar, se impune o interpretare largă a noţiunii de "neregularitate" în sensul dispoziţiei menţionate, în caz contrar fiind afectat în mod considerabil efectul său util, deoarece nu s-ar putea corecta neregularităţile imputabile gestionarului public naţional, de care trebuie să se ţină cont în mod obligatoriu în contextul gestiunii partajate, care este specifică fondurilor structurale.

Pe de altă parte, faptul că autorităţile naţionale au un rol central în punerea în aplicare a fondurilor structurale pledează în favoarea unei interpretări largi a noţiunii "neregularitate" întrucât o eroare comisă de acestea trebuie considerată ca atare - în sensul articolului 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88 - în lumina principiilor bunei gestiuni financiare, care figurează la articolul 274 CE, şi cooperării loiale, care figurează la articolul 10 CE, care nu permit imunitatea statelor membre; dat fiind că articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88 este singura dispoziţie care permite reducerea cuantumului unei contribuţii în cazul în care intervenţia nu s-a derulat astfel cum s-a prevăzut iniţial.

Revenind la argumentele recurentei, raportat la considerentele Deciziei nr. 683/2016 a Curţii Constituţionale, referitoare la admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri referitoare la plăţile beneficiarilor Sit Natura 2000, precum şi la argumentele expuse în precedent, Înalta Curte reţine că argumentul relativ la încălcarea normelor de drept material prin neaplicarea cu prioritate a prevederilor comunitare în două modalităţi: prin nesocotirea unei norme de drept material sau, prin interpretarea ei eronată precum şi nesocotirea principiului comunitar al securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime, precum şi cel al previzibilităţii, este neîntemeiat.

În aceeaşi măsură, nici argumentul referitor la modul de calcul al primei, nu poate fi reţinut ca fiind în măsură să conducă la reformarea hotărârii atacate.

Înalta Curte reţine că interpretarea autorităţii pârâte este corectă, atunci când a avut în vedere prevederile art. 30 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 1198/2006, privind Fondul European pentru Pescuit, potrivit cărora "Scopul sprijinului este de a promova: . . . . . . . . . .d) acvacultura durabilă compatibilă cu constrângerile specifice de mediu rezultând din desemnarea zonelor Natura 2000, în conformitate cu Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică", precum şi alin. (4) - "Statele membre calculează indemnizaţia în baza unuia sau a mai multora dintre următoarele criterii: . . . . . . . . . .c) în temeiul alin. (2) lit. (d), pentru maximum doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 şi numai pentru unităţile de acvacultură existente înainte de această decizie."

Modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri, au fost stabilite prin Decizia nr. 5/29.05.2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, care prevedea calculul primelor în doi paşi: Primul pas: Suma primei pe hectar va fi calculată în funcţie de valoarea producţiei pierdute şi a speciilor de peşti; Pasul doi: Pe baza suprafeţei declarate va fi calculată suma finală a primei, conform formulei: P=V x S. Unde: P - valoarea primei în RON; V - valoarea stabilită conform tabelului 3, în funcţie de pierderea medie de producţie, prin metode extensive, sau semi-intensive şi a speciilor de peşte sau organismelor acvatice, RON/ha; S - suprafaţa pentru care s-a făcut cererea, ha; Pierderea medie de producţie va fi stabilită în timpul elaborării planului pentru mediul acvatic pe baza eforturilor angajate pentru protejarea mediului, ca de exemplu, menţinerea habitatelor naturale şi a habitatelor de specii, măsuri împotriva poluării şi metode inofensive pentru protecţia împotriva speciilor consumatoare de peşte."

Prin urmare, "Prima din cadrul acestei măsuri va reprezenta o singură compensaţie şi va fi alocată conform condiţiilor prevăzute în art. 30 al Regulamentului 1198/2006", şi vor fi acordate pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanţă cu Natura 2000, numai pentru unităţile de acvacultură care desfăşurau activităţi de acvacultură anterior deciziei.

Acest modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri au fost preluate şi prin Decizia nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013.

Înalta Curte reţine că modul de calcul a compensaţiei nu s-a făcut în concordanţă cu metodologia stabilită de Comitetul de Monitorizare, acte administrative cu caracter normativ care au pus în aplicare prevederile art. 30 din Regulamentul nr. 1198/2006, din care rezultă că nu se procedează la însumarea primei/compensaţiei aferentă pierderilor suferite în fiecare an din cei doi ani prevăzuţi de Regulamentul CE, ci calcularea unei compensaţii unice aferente pierderilor suferite de o fermă de acvacultură într-o perioadă de 2 (doi) ani.

Finanţarea în discuţie a fost efectuată în cazul Axei Prioritare 2 Măsura 2.2, Acţiunea 3 din cadrul Programului Operaţional Pescuit 2007-2013 ("Compensaţii pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate conform NATURA 2000, numai pentru unităţile de acvacultură care desfăşurau activităţi de acvacultură anterior deciziei prevăzute de dispoziţiile art. 30 alin. (5) din Regulamentul nr. 1198/2006,,), pentru nerespectarea de către Statul Român a dispoziţiilor art. 96 din Regulamentul nr. 1198/2006, Comisia Europeană a blocat plăţile din Fondul European pentru Pescuit până la recuperarea sumelor acordate în mod necuvenit beneficiarilor.

Atât decizia Comisiei Europene cât şi interpretarea autorităţii pârâte care a încheiat actul administrativ contestat au fost juste, plecând de la interpretarea dispoziţiilor art. 30 alin. (5) din Regulamentul nr. 1198/2006, care fac referire la caracterul unic şi excepţional al indemnizaţiei acordate ("este alocată o indemnizaţie excepţională,,). În plus, autoritatea naţională a avut în vedere faptul că modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate au fost stabilite prin Decizia nr. 5/29.05.2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, care prevedea calculul primelor în doi paşi: Primul pas: Suma primei pe hectar va fi calculată în funcţie de valoarea producţiei pierdute şi a speciilor de peşti; Pasul doi: Pe baza suprafeţei declarate va fi calculată suma finală a primei, conform formulei: P=V x S. Unde: P - valoarea primei în RON; V - valoarea stabilită conform tabelului 3, în funcţie de pierderea medie de producţie, prin metode extensive, sau semi-intensive şi a speciilor de peşte sau organismelor acvatice, RON/ha; S - suprafaţa pentru care s-a făcut cererea, ha; Pierderea medie de producţie va fi stabilită în timpul elaborării planului pentru mediul acvatic pe baza eforturilor angajate pentru protejarea mediului, ca de exemplu, menţinerea habitatelor naturale şi a habitatelor de specii, măsuri împotriva poluării şi metode inofensive pentru protecţia împotriva speciilor consumatoare de peşte".

Prin urmare, "Prima din cadrul acestei măsuri va reprezenta o singură compensaţie şi va fi alocată conform condiţiilor prevăzute în art. 30 al Regulamentului 1198/2006", şi vor fi acordate pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanţă cu Natura 2000, numai pentru unităţile de acvacultură care desfăşurau activităţi de acvacultură anterior deciziei.

Acest modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri au fost preluate şi prin Decizia nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, act administrativ cu caracter normativ care a pus în aplicare prevederile art. 30 din Regulamentul 1198/2006, din care rezultă că nu se procedează la însumarea primei/compensaţiei aferentă pierderilor suferite în fiecare an din cei doi ani prevăzuţi de Regulamentul CE, ci calcularea unei compensaţii unice aferente pierderilor suferite de o fermă de acvacultură într-o perioadă de 2 (doi) ani.

Pe lângă corectă interpretare a dispoziţiilor regulamentare, Înalta Curte reţine că actele administrative naţionale de interpretare cu caracter normativ nu au fost contestate de către reclamantă.

Înalta Curte constată că toate argumentele reclamantei legate de temeinicia cererii în discuţie şi inexistenţa prejudiciului, nu se susţin. Din aceeaşi perspectivă a interpretării regulamentare, invocarea de către reclamantă a lipsei oricărei culpe din partea sa şi implicit a incidenţei prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul U.E. nr. 65/2011 este lipsită de suport.

De asemenea, cuprinsul Ghidului Solicitantului este lipsit de relevanţă, în contextul în care acesta nu a asigurat o corectă implementare de Regulamentului nr. 1198/2006 şi a deciziilor Comitetului de monitorizare.

Se reţine că, urmare a Deciziei Comisiei Europene de blocare pentru România a plăţilor din Fondul European pentru Pescuit, a fost întocmit Memorandumul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 20/5309/26 martie 2013, prin care s-a constatat că suma de 19.560.747,07 -din care 14.670.560,3 RON din Fondul European pentru Pescuit şi 4.890.186,77 RON din bugetul naţional - a fost acordată necuvenit pentru cei 26 de beneficiari ai compensaţiei. Prin art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 5 august 2013, s-a stabilit că "Din sumele aprobate în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2013 la capitolul 83.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare», titlul 56 «Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) post-aderare», suma de 14.671 mii RON se utilizează pentru reîntregirea contului Fondului European pentru Pescuit, în contul sumelor plătite necuvenit beneficiarilor măsurii «Plăţi compensatorii pentru proiectele sit Natura 2000» din cadrul Programului operaţional de pescuit 2007-2013, finanţat din Fondul European de Pescuit."

Prin Legea privind unele măsuri referitoare la plăţile beneficiarilor Sit Natura 2000, s-a prevăzut faptul că Statul nu îşi va mai recupera aceste creanţe, acestea urmând să fie suportate integral din bugetul de stat, iar titlurile de creanţă emise de autorităţile administrative sunt anulate prin efectul legii.

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 683/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 56/19.01.2017) a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate a acestei legi, Curtea reţinând că dispoziţiile acesteia sunt neconstituţionale. În cuprinsul acestei Decizii o serie de considerente care sprijină dispozitivul, dobândind astfel caracterul obligatoriu al acestuia şi impunându-se Curţii, sunt relevante pricinii de faţă.

Astfel sunt relevante considerentele expuse la punctele 34-38 ale Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 683/2016 privitoare la natura sumelor acordate necuvenit, neprejudicierea beneficiarilor prin măsurile de acordare a sprijinului financiar nelegal şi necesitatea acoperirii prejudiciului produs statului.

Astfel, există condiţii esenţiale în considerarea cărora părţile convin încheierea unui contract, în condiţiile în care obiectul contractului de finanţare vizează executarea în viitor a prestaţiilor părţilor. În schimb, astfel cum este şi în cauza de faţă, există situaţii în care condiţiile esenţiale ale obţinerii sprijinului bănesc al Uniunii Europene, sub forma compensaţiilor pentru pierderile suferite ca urmare a acţiunii păsărilor ihtiofage, vizează trecutul, şi nu executarea în viitor a unor prestaţii proprii ale beneficiarului/solicitantului. De exemplu, prima prevăzută de regulament a fost încasată pentru anii 2008 şi 2009 ca urmare a simplei încadrări a persoanelor juridice respective cu activităţi în domeniul acvaculturii anterior instituirii zonei NATURA 2000 în condiţiile stabilite prin Ghidul solicitantului. Cu alte cuvinte, suma bănească primită, deşi denumită indemnizaţie/primă, este o compensaţie, ceea ce înseamnă că are natura juridică a unei despăgubiri. În aceste condiţii, nu se poate susţine că, în principal, beneficiarul cererii de finanţare (…) a avut în vedere, atunci când a depus cererea, activităţile ex post semnării acesteia, ci prima/despăgubirea plătită din FEP şi bugetul naţional pentru pierderile cauzate de păsările ihtiofage din trecut (pentru anii 2008 şi 2009).

Scutirea de la restituirea primei, în condiţiile în care aceasta nu a fost plătită pentru activităţile viitoare ce trebuie executate în considerarea vreunui contract şi în considerarea căreia beneficiarul ar fi depus cererea de finanţare, apare ca fiind o abatere de la principiul egalităţii, scutirile putând fi aplicate numai în privinţa beneficiarilor unor sume de bani plătite necuvenit în executarea contractului şi în considerarea cărora părţile au convenit contractul. Curtea constată că scutirea vizează o primă pentru situaţii trecute, anterioare deschiderii sesiunii de proiecte referitoare la compensarea pierderilor pricinuite de păsările ihtiofage, situaţie în care scutirea nu se justifică, ea prezentându-se mai degrabă sub forma unui privilegiu conferit de legiuitor beneficiarilor de proiecte a căror încheiere, la data depunerii cererii de finanţare, nu depindea, în mod esenţial, de prestaţiile viitoare la care s-au obligat părţile. Prin urmare, aplicarea pentru aceste situaţii a unor scutiri reprezintă o încălcare a principiului egalităţii între beneficiarii de proiecte, constituind premisa normativă pentru îmbogăţirea fără justă cauză a beneficiarilor legii criticate.

Situaţia în care se află beneficiarii legii supuse controlului de constituţionalitate diferă, în esenţă, de cea în care se află beneficiarii unor contracte de finanţare ce presupun prestaţii viitoare realizate în considerarea obiectului contractului; cei îndreptăţiţi la asemenea facilităţi sunt cei din urmă beneficiari, dar şi aceştia numai în măsura în care statul apreciază ca necesară o atare măsură. Prin urmare, simplul fapt al plăţii de către stat a unor prime în mod necuvenit nu poate constitui temei pentru scutirea de la restituirea acestora, scutirea trebuind să aibă în vedere un criteriu obiectiv şi rezonabil care să ţină de o condiţie esenţială în considerarea căreia contractul ar fi fost sau nu convenit. În consecinţă, prin măsura adoptată, statul, neţinând cont de criteriile enunţate la paragraful 35 al prezentei decizii, a favorizat categoria beneficiarilor indemnizaţiilor plătite în temeiul art. 30 alin. (5) din Regulamentul nr. 1.198/2006 faţă de alţi beneficiari ai sprijinului din fonduri europene aflaţi în ipoteza art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011.

Faptul că beneficiarii compensaţiei s-au angajat să respecte restricţiile prevăzute de legislaţia privind siturile NATURA 2000 nu este o obligaţie suplimentară şi distinctă impusă pentru aprobarea cererii de finanţare faţă de alţi operatori economici din zonele Sit NATURA 2000, ele trebuind a fi respectate indiferent de depunerea/aprobarea cererii de finanţare, întrucât art. 52 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, în forma în vigoare în aprilie 2010, prevedea următoarele:

"(1) Respectarea prevederilor din planurile de management şi regulamentele ariilor naturale protejate, aprobate conform legislaţiei specifice, este obligatorie. (2) Pe suprafaţa ariilor naturale protejate este interzis accesul cu mijloace motorizate care utilizează carburanţi fosili în scopul practicării de sporturi, cu excepţia drumurilor permise accesului public. (3) Pe suprafaţa ariilor naturale protejate, pe lângă interdicţiile prevăzute în planurile de management şi regulamente, este interzisă exploatarea oricăror resurse minerale neregenerabile din parcurile naţionale, rezervaţiile naturale, rezervaţiile ştiinţifice, monumentele naturii şi din zonele de protecţie strictă, zonele de protecţie integrală şi zonele de management durabil ale parcurilor naturale. (4) În ariile naturale protejate sunt interzise: orice activităţi de obţinere, cultivare, depozitare, prelucrare, comercializare a organismelor vii modificate genetic. (5) Orice plan ori proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru managementul ariei naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, în mod individual ori în combinaţie cu alte planuri sau proiecte, este supus unei evaluări adecvate a efectelor potenţiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, ţinându-se cont de obiectivele de conservare a acesteia, potrivit legislaţiei specifice în domeniu. (6) Procedura de evaluare adecvată se finalizează cu emiterea avizului Natura 2000 sau a deciziei de respingere a proiectului ori planului, după caz".

Faţă de aceste împrejurări, precum şi prin raportare la prevederile art. 10 alin. (3) din Anexa nr. 1 la Ordinul de finanţare nr. x/7.02.2011 ("orice rambursare excedentară constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligaţia de a restitui sumele necuvenite în concordanţă cu Codul de procedură fiscală,,) se reţine că nu se poate vorbi, în mod justificat, despre încălcarea unor drepturi câştigate, excesul de putere al autorităţii publice sau prejudicierea reclamantei, prin încheierea actului, prin care se urmăreşte repararea pagubei produse, prin plata necuvenită a compensaţiei nedatorate. În acelaşi timp, în acest context se constată lipsa de relevanţă a aprobării cererii de finanţare, precum şi a rezultatelor verificărilor anterioare.

Prin urmare, a fost corect determinată neregula, ca abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

În speţa de faţă, s-a stabilit că plata astfel efectuată este o plată excedentară, făcându-se aplicarea art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 10 din Anexa nr. 1 la Ordinul de finanţare nr. x/23.12.2010 încheiat între DGP AMPOP şi reclamantă, astfel încât nu se poate reţine o vătămare a reclamantei în dreptul la apărare, actul administrativ contestat oferind toate elementele de fond şi formă, pentru a fi considerat că respectă garanţia motivării şi posibilitatea reclamantei de a-l contesta în mod eficient, potrivit procedurii legale.

Prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 66/2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi a celor ale pct. 2 subpct. 2.3 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în sensul în care calificarea neregulii şi stabilirea creanţelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum, procedura urmată de organele de control fiind cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului, respectiv O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, definiţia neregulii şi efectele acesteia înainte de data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 erau prevăzute de norma orizontală din art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 din 18 decembrie 1995, dar şi din normele sectoriale - art. 3 şi art. 96 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit, prin urmare autorităţile de gestionare au obligaţia să aplice acest principiu în activitatea de constatare şi de recuperare a sumelor utilizate necorespunzător deşi acesta nu era reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003.

Prin elaborarea actului administrativ au fost respectate prevederile legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare la momentul întocmirii acestuia.

Interpretarea autorităţii pârâte este corectă, a avut în vedere prevederile art. 30 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 1198/2006, privind Fondul European pentru Pescuit, potrivit cărora "Scopul sprijinului este de a promova: . . . . . . . . . .d) acvacultura durabilă compatibilă cu constrângerile specifice de mediu rezultând din desemnarea zonelor Natura 2000, în conformitate cu Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică", precum şi alin. (4) - "Statele membre calculează indemnizaţia în baza unuia sau a mai multora dintre următoarele criterii: . . . . . . . . . .c) în temeiul alin. (2) lit. (d), pentru maximum doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 şi numai pentru unităţile de acvacultură existente înainte de această decizie."

Modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri, au fost stabilite prin Decizia nr. 5/29.05.2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, care prevedea calculul primelor în doi paşi: Primul pas: Suma primei pe hectar va fi calculată în funcţie de valoarea producţiei pierdute şi a speciilor de peşti; Pasul doi: Pe baza suprafeţei declarate va fi calculată suma finală a primei, conform formulei: P=V x S. Unde: P - valoarea primei în RON; V - valoarea stabilită conform tabelului 3, în funcţie de pierderea medie de producţie, prin metode extensive, sau semi-intensive şi a speciilor de peşte sau organismelor acvatice, RON/ha; S - suprafaţa pentru care s-a făcut cererea, ha; Pierderea medie de producţie va fi stabilită în timpul elaborării planului pentru mediul acvatic pe baza eforturilor angajate pentru protejarea mediului, ca de exemplu, menţinerea habitatelor naturale şi a habitatelor de specii, măsuri împotriva poluării şi metode inofensive pentru protecţia împotriva speciilor consumatoare de peşte."

Prin urmare, "Prima din cadrul acestei măsuri va reprezenta o singură compensaţie şi va fi alocată conform condiţiilor prevăzute în art. 30 al Regulamentului 1198/2006", şi vor fi acordate pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanţă cu Natura 2000, numai pentru unităţile de acvacultură care desfăşurau activităţi de acvacultură anterior deciziei.

Acest modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri au fost preluate şi prin Decizia nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013.

Se reţine că modul de calcul a compensaţiei s-a făcut în concordanţă cu metodologia stabilită de Comitetul de Monitorizare, acte administrative cu caracter normativ care au pus în aplicare prevederile art. 30 din Regulamentul nr. 1198/2006, din care rezultă că nu se procedează la însumarea primei/compensaţiei aferentă pierderilor suferite în fiecare an din cei doi ani prevăzuţi de Regulamentul CE, ci calcularea unei compensaţii unice aferente pierderilor suferite de o fermă de acvacultură într-o perioadă de 2 (doi) ani.

Relevantă este şi Hotărârea pronunţată în cauza C-549/12P şi C-54/13P

Concret, se pune problema dacă, în cazul FEDR, erorile administrative ale autorităţilor naţionale constituie o "neregularitate" în sensul articolului 24 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88(3) şi în special dacă Comisia poate efectua corecţii financiare prin intermediul metodei extrapolării.

Regulamentul (CEE) nr. 2052/88(4) al Consiliului din 24 iunie 1988 privind misiunile şi eficienţa fondurilor structurale, precum şi coordonarea activităţilor proprii şi operaţiunile Bănci Europene de Investiţii şi celelalte instrumente financiare existente stabileşte cadrul normativ al FEDP în vederea corectării principalelor dezechilibre regionale din cadrul Uniunii.

In conformitate cu abordarea Comisiei, se impune să începem prin a aminti că, în plus faţă de obligaţiile generale care rezultă din principiile cooperării loiale şi autonomiei procesuale a statelor membre, atunci când acestea din urmă aplică dispoziţii comunitare în privinţa unor fonduri sau programe financiare proprii Uniunii intervine de asemenea răspunderea reciprocă a Comisiei şi a statelor membre cu privire la execuţia bugetului comunitar, care este reglementată la articolul 247 CE (actualul articol 317 TFUE), în Regulamentul nr. 1605/2002 ("Regulamentul financiar")(8), în Regulamentul nr. 2342/2002 ("Regulamentul privind modalităţile de execuţie")(9) şi, în speţă, în regulamentele privind fondurile structurale.

În temeiul consideraţiilor precedente, Republica Federală Germania a primit din partea Uniunii o contribuţie financiară pe care era obligată să o gestioneze în numele Uniunii, garantând faptul că utilizarea sa este conformă legislaţiei aplicabile.

În ceea ce priveşte acest tip de gestiune partajată a contribuţiilor financiare ale Uniunii, Curtea a creat o jurisprudenţă constantă în domeniul fondurilor structurale, în special pentru Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) şi pentru Fondul Social European (FES)(10). În opinia noastră, care coincide cu cea a Comisiei sub acest aspect, această jurisprudenţă este aplicabilă în egală măsură şi FEDR, care este tot un fond structural şi ale cănii contribuţii pentru statele membre pot face doar obiectul unui control indirect şi neexhaustiv din partea Comisiei.

Potrivit acestei jurisprudenţe, astfel cum remarcă Comisia, doar "cheltuielile efectuate în conformitate cu dispoziţiile comunitare sunt suportate din bugetul comunitar"(11). Desigur, trimiterea la "norme comunitare" poate conduce la ideea susţinută de Republica Federală Germania, conform căreia nu se poate lua în considerare încălcarea normelor naţionale. Nu suntem de acord cu această susţinere.

Fiind vorba despre gestiunea partajată a fondurilor Uniunii, este inevitabil că legislaţia comunitară - axată pe disciplina globală privind condiţiile de distribuire şi de gestiune a subvenţiilor finanţate de Uniune - se completează cu reglementările naţionale, care, concretizând acea disciplină generală, permit stabilirea exactă a beneficiarilor respectivelor subvenţii.

In acest sens, legislaţia comunitară şi cea naţională constituie un întreg, raportat la articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, care, făcând referire la o "neregularitate [...] care afectează condiţiile de punere în aplicare a acţiunii sau măsurii"(i2), nu poate să implice decât ansamblul dispoziţiilor care definesc integral conţinutul şi domeniul de aplicare ale acestor condiţii.

În acest fel anticipăm opinia noastră cu privire la întrebarea formulată de guvernul german în legătură cu dispoziţia în care trebuie identificată noţiunea "neregularitate", care prezintă interes în prezenta cauză. Opinia noastră este în acord cu susţinerile Comisiei.

Astfel, Republica Federală Germania susţine că trebuie luată în considerare noţiunea "neregularitate" prevăzută la articolul 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95 privind protecţia intereselor financiare comunitare, în temeiul căruia constituie "neregularitate orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic care prejudiciază sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor [...]".

Această dispoziţie, dat fiind caracterul său de normă generală privind protecţia tuturor intereselor financiare ale Uniunii, îşi pierde aplicabilitatea în faţa dispoziţiei prevăzute la articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, care are caracter de normă specială, prin care se asigură protecţia intereselor financiare ale Uniunii în domeniul specific al fondurilor structurale.

In consecinţă, nu se poate susţine că Comisia poate doar înlătura sau reduce contribuţia, în cazul în care neregularitatea semnalată este imputabilă unui agent economic, după cum prevede articolul 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95, fiind astfel excluse neregularităţile imputabile administraţiei naţionale responsabile cu gestionarea contribuţiei comunitare.

În acest sens, Curtea a declarat că "articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88 nu operează nicio distincţie de ordin cantitativ sau calitativ în ceea ce priveşte neregularităţile care pot genera reducerea contribuţiei"(13). Afirmaţia menţionată, deşi a fost făcută în cadrul răspunsului la observaţia privind caracterul tehnic al neregularităţilor semnalate în cauza respectivă, ar putea fi extinsă pentru situaţia în care se face referire la calitatea publică a subiectului căruia i se impută neregularitatea, astfel cum este cazul în speţă.

Aceasta se datorează faptului că, astfel cum aminteşte Comisia, conform Hotărârii din 24 ianuarie 2002, Conserve Italia/Comisia(14), "articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88 [...] constituie temeiul juridic pentru orice cerere de restituire adresată Comisiei". Aşadar, se impune o interpretare largă a noţiunii "neregularitate" în sensul dispoziţiei menţionate, în caz contrar fiind afectat în mod considerabil efectul său util, deoarece nu s-ar putea corecta neregularităţile imputabile gestionarului public naţional, de care trebuie să se ţină cont în mod obligatoriu în contextul gestiunii partajate, care este specifică fondurilor structurale.

Considerăm că Tribunalul a procedat corect reţinând, la punctul 40 din prima hotărâre atacată, de că faptul că "autorităţile naţionale au un rol central în punerea în aplicare a fondurilor structurale pledează în favoarea unei interpretări largi a noţiunii «neregularitate» [...], [întrucât] o eroare comisă de acestea trebuie considerată «neregularitate» în sensul articolului 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, în lumina principiilor bunei gestiuni financiare, care figurează la articolul 274 CE, şi cooperării loiale, care figurează la articolul 10 CE, care nu permit imunitatea statelor membre, dat fiind că articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88 este singura dispoziţie care permite reducerea cuantumului unei contribuţii în cazul în care intervenţia nu s-a derulat astfel cum s-a prevăzut iniţial [...]"(15).

In final, sunt nefondate şi susţinerile conform cărora sunt relevante doar neregularităţile care cauzează un prejudiciu bugetului Uniunii.

O dată în plus, aceasta reprezintă o condiţie prevăzută la articolul 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95, iar nu la articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, care se aplică cu prioritate în speţă şi conform căruia neregularităţile relevante sunt acelea care afectează "condiţiile de punere în aplicare a acţiunii sau măsurii şi pentru care nu a fost solicitată aprobarea Comisiei". Este evident că interesul legiuitorului de a asigura punerea în aplicare corectă a acţiunilor şi a măsurilor de finanţare este justificat în cele din urmă de interesul său privind evitarea oricăror pierderi pentru bugetele comunitare. Cu toate acestea, fără a ajunge la o asemenea extremă, este la fel de evident că orice neregularitate, chiar dacă nu provoacă astfel de pierderi în mod direct, scoate în evidenţă o neregulă în gestionarea fondurilor publice care, în sine, constituie un risc pentru reîntregirea bugetului. Acest aspect este independent de faptul că articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4235/88 urmăreşte în primul rând chiar buna gestiune a fondurilor Uniunii; aşadar, în opinia noastră, este irelevant dacă neregularităţile identificate provoacă sau nu provoacă un prejudiciu economic imediat.

Prin urmare, se constată că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă cu interpretarea corectă a legii.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., invocat de recurenta-reclamantă, interpretarea şi aplicarea de către judecătorul fondului a normelor de drept material, fiind corectă şi legală.

În temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2462 din 20 iunie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2020.