Corporate tax litigation standing: shareholders lack active procedural capacity to challenge administrative tax acts and deregistered entities lack procedural capacity

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii S.C. A. S.A., Braşov, B., C., D. şi E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV, anularea actelor administrative - Decizia de impunere nr. x/31.01.2013, Raportul de inspecţie fiscală nr. x/31.01.2013, Decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. x/31.01.2013 şi a Procesului-verbal nr. x/31.01.2013, acte emise de pârâtă; totodată, s-a solicitat şi anularea celorlalte acte ce privesc decizii de răspundere a administratorilor şi decizia emisă de ANAF din data de 10 august 2017 prin care s-a refuzat "recercetarea rezultatului iniţial de inspecţia fiscală".

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 33/F/2018 din 27 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a numiţilor B., C., D., E. pentru A. S.A., invocată din oficiu, şi a respins acţiunea formulată de A. S.A., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Braşov, ca fiind formulată de persoane fără a avea calitatea de reprezentant al societăţii menţionate mai sus; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor B., C., D. şi E., invocată de pârâta D.G.R.F.P. Braşov prin întâmpinare şi în consecinţă: a respins acţiunea reclamanţilor B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Braşov, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă; a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen, reclamanţii S.C. A. S.A., Braşov, B., C., D. şi E., criticând-o ca nelegală şi nulă.

În recursul lor, ce poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 3, pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenţii-reclamanţi au susţinut că, în mod evident, instanţa a dat sentinţa contestată si a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, şi anume, cu privire la legalitatea rezultatului inspecţiei fiscale.

Astfel, au susţinut aceştia, nu a fost respectat principiul aplicării unitare a legislaţiei fiscale şi a principiului rolului activ al organelor fiscale, iar judecătorul fondului nu a analizat argumentele aduse de reclamantă cu privire la acest aspect, neţinând cont de calitatea de intervenient a recurentului B., cât şi a celorlalţi petenţi, care nu au calitatea numai de simpli acţionari cu drept numai de/sau la dividende (unde există creştere favorabilă) în contrapartida investiţiei prin achiziţionarea acţiunilor (şi în care cazuri, în general, Legea falimentului ar prevede un administrator special pentru reprezentarea unor astfel de acţionari), ci au calitatea şi de asociaţi în cadrul Societăţii Comerciale A. S.A.

Recurenţii-reclamanţi susţin că au calitate atât de persoane fizice, cât şi de reprezentanţi legali de Societate -vătămate multiplu in drepturile lor, şi sunt părţi cu calitate procesuală activă, din momentul în care s-a cerut şi răspunderea administratorilor (în mod aberant şi ilegal, având in vedere că nu putea să comită abandonul societăţii, sau sustragere de acte sau de impozit, când, se consideră aceştia că nu datorează A.N.A.F.-ului Braşov nimic şi nu se poate impozita capital social. A fost încălcată legislaţia prioritară Comunitar Europeană. Astfel, cu aceste două elemente principale, deja se justifică interesul totodată dovedit indubitabil cu probele scrise la dosar, atât pentru calitatea procesuală activă, cât şi pentru fond.

Motivele de recurs invocate de recurenţi au fost următoarele:

Când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe.

În cazul dosarului nr. x/2017, instanţa contenciosului administrativ şi fiscal Braşov a încălcat Decizia Curţii Europene, potrivit căreia, instanţa naţională care trebuie să aplice, în cadrul competenţei sale, dispoziţiile de drept comunitar are obligaţia de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei naţionale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aştepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional.

Totodată, prin neaplicarea sau ascultarea de Curtea Europeană de Justiţie, a aplica jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, practic, a comis şi o arogare ilegală de competenţă. Curtea Europeană decide jurisprudenţa speţelor în România, şi nu vreo instanţă naţională, sesizând şi în mod expres instanţa contenciosului administrativ şi fiscal Braşov.

Când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Totodată, mai susţin recurenţii- reclamanţi, prin neaplicarea sau ascultarea de Curtea Europeană de Justiţie, a aplica jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, practic, a comis şi o arogare ilegală de competenţă.

Când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În cadrul acestei critici, recurenţii- reclamanţi arată că în cazul dosarului nr. x/2017, instanţa contenciosului administrativ şi fiscal Braşov a încălcat comanda şi Decizia Curţii Europene potrivit căreia, instanţa naţională care trebuie să aplice, în cadrul competenţei sale, dispoziţiile de drept comunitar are obligaţia de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei naţionale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aştepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional.

Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Arată recurenţii că nu rezultă de nicăieri nici că instanţa responsabilă a luat în considerare invocările lor multiple şi sesizarea expresă, de asemenea, înaintata acestei instanţe, asupra faptului că a fost încălcată Directiva 7/2008 CE şi, astfel, deci legislaţie prioritară şi nemijlocită.

Când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Totodată, prin neaplicarea sau ascultarea de Curtea Europeană de Justiţie, a aplica jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, practic a comis şi o arogare ilegală de competenţă, cât şi o încălcare a lucrului judecat.

Când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În cazul dosarului nr. x/2017, instanţa contenciosului administrativ şi fiscal Braşov a încălcat comanda şi Decizia Curţii Europene potrivit căreia, instanţa naţională care trebuie să aplice, în cadrul competenţei sale, dispoziţiile de drept comunitar are obligaţia de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei naţionale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aştepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional.

Totodată, prin neaplicarea sau ascultarea de Curtea Europeană de Justiţie, a aplica jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, practic a comis şi o arogare ilegală de competenţă.

Astfel, recurenţii-reclamanţi susţin că toţi se încadrează la articolele C. proc. civ., fiindu-le încălcate articolele sau intrând sub incidenţa articolelor, precum: art. 35, art. 33, art. 32, art. 36 (nu au cum să nu aibă calitate procesuală, în special, din momentul din momentul din care s-a cerut şi s-a admis de către Tribunalul Braşov şi răspunderea administratorilor), art. 37, art. 41 şi urm., din C. proc. civ.

Astfel, intervenientul B., de asemenea, se arată, că nu a cerut anularea actelor administrative/impuneri fiscale în exclusivitate în baza Legii nr. 85/2006 (Legea insolvenţei şi falimentului), ci în speţă, în baza unei combinaţii legislative care se bazează mai degrabă, însă tot secundar pe C. proc. civ., prin care, în mod indubitabil, are calitate procesuală activă în baza calităţii de proprietar părţi sociale cesionate, urmat automat şi de liberul acces la justiţie, şi a faptului că, atât acestuia, cât şi administratorului C. - le-a fost cerută răspunderea patrimonială, dar: în primul rând, mai arată, a depus cererea de anulare a impunerii fiscale în baza realităţii că a fost încălcată legislaţie Europeană, precum, de asemenea, deja menţionata Directivă 7/2007, care are calitate şi autoritate nemijlocită, iar orice instanţă naţională responsabilă, este obligată de a asigura aplicarea acesteia cu celeritate chiar prin neaplicarea legislaţiei naţionale uzuale.

În cazul de faţă, mai susţin recurenţii- reclamanţi, acestea fiind legi naţionale şi fiind încălcată legislaţie europeană, aceste legi naţionale nu au voie să stea în calea asigurării aplicării legislaţiei UE, fie în fond, fie de a anula sau a nu recunoaşte calitatea procesuală, doar aparent anulată de o prevedere naţională precum Legea 85/2006 şi prevederile naţionale ale acesteia, pentru reprezentarea prin administrator special.

Într-adevăr, se mai arată, faptul de a recunoaşte o anumită eficienţă juridică unor acte normative naţionale care încalcă domeniul în cadrul căruia Comunitatea îşi exercită atribuţia legislativă sau care sunt incompatibile într-un alt mod cu dispoziţiile de drept comunitar, ar echivala cu negarea, în această privinţă, a caracterului efectiv al angajamentelor asumate în mod necondiţionat şi irevocabil de către statele membre, în temeiul tratatului, şi ar pune astfel, în discuţie, înseşi fundamentele Comunităţii.

Aceeaşi concepţie se desprinde din economia articolului 177 din Tratat, conform căruia, orice instanţă naţională are dreptul de a se adresa Curţii de fiecare dată când consideră că o hotărâre preliminară asupra unei probleme de interpretare sau de validitate care priveşte dreptul comunitar este necesară pentru a-i permite să pronunţe o hotărâre.

Din cele ce precedă, susţin recurenţii-reclamanţi, reiese că orice instanţă naţională, sesizată în cadrul competenţei sale, are obligaţia de a aplica integral dreptul comunitar şi de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, prin neaplicarea oricărei dispoziţii eventual contrare a legislaţiei naţionale, indiferent dacă aceasta este anterioară sau ulterioară normei comunitare.

Prin urmare, susţin aceştia, ar fi incompatibilă cu cerinţele inerente ale înseşi naturii dreptului comunitar orice dispoziţie dintr-o ordine juridică naţională sau orice practică legislativă, administrativă sau judiciară, ce ar avea ca efect diminuarea eficienţei dreptului comunitar prin faptul de a nega instanţei competente să aplice acest drept prerogativa de a face, chiar în momentul acestei aplicări, tot ceea ce este necesar pentru a înlătura dispoziţiile legislative naţionale care ar constitui eventual un obstacol în calea eficienţei depline a normelor comunitare.

Instanţa naţională care trebuie să aplice, în cadrul competenţei sale, dispoziţiile de drept comunitar are obligaţia de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei naţionale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aştepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional.

Recurenţii-reclamanţi arată că în încheierea întocmită de instanţa de fond nu rezulta de nicăieri nici că instanţa responsabilă a luat în considerare invocările lor multiple şi sesizarea expresă, de asemenea, înaintată acestei instanţe, asupra faptului că a fost încălcată Directiva 7/2008 CE şi, astfel, deci, legislaţie prioritară şi nemijlocită, astfel, instanţa contenciosului administrativ şi fiscal nemenţionându-le, respectiv, nearătându-le conform legii, potrivit însuşi art. 482 punctul 6. din noul C. proc. civ., Hotărârea 33/2013, din această cauză sau în primul rând din aceasta cauză fiind nulă de drept, având în vedere şi că Judecătorul nu este numai independent şi inamovibil în luarea deciziilor, ci este obligat să cunoască, să respecte şi să aplice legea vădit aplicabilă, nici judecătorul nefiind deasupra legii, ci este legat în deciziile lui de cadrul legislativ aplicabil în speţă, în special, nemijlocit de Directivele CE, de Hotărârile Curţii Europene de Justiţie şi jurisprudenţa acesteia.

Astfel, constată că, deşi au sesizat expres această instanţă cu privire la faptul că s-a încălcat legislaţia europeană prioritară, simplificat, instanţa a ignorat comanda obligatorie a Curţii Europene, potrivit căreia, orice instanţă naţională sesizată de încălcarea Legislaţiei Europene este obligată să aplice, în cadrul competenţei sale, dispoziţiile de drept comunitar şi are obligaţia de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei naţionale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aştepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional.

De asemenea, mai arată, din aceasta jurisprudenţă, o instanţă naţională care refuză în mod deliberat sau simulând necunoştinţa de cauză că s-a încălcat legislaţie UE, în fapt nu are voie nici să invoce vreo excepţie de procedura izvorâta din dreptul intern, ca, de fapt, să nu mai ajungă sau să constate pe fond încălcarea legislaţiei europene, ci este tocmai invers, că atunci când este invocată de către un petent, o încălcare a Legislaţiei Europene, instanţa naţională responsabilă este obligată să cerceteze imediat validitatea calităţii procesuale şi invocate a petentului, în baza unor probe scrise, care dovedesc, în cazul lor, indubitabil, încălcarea legislaţiei europene, şi în care caz, în consecinţă, nu se mai aplică prevederile invocate de A.N.A.F. Braşov din legislaţia naţională.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata- pârâtă DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 17.07.2018, prin care, cu caracter prealabil, a precizat că instanţa de judecată s-a pronunţat în dosarul nr. x/2013, prin sentinţa civilă nr. 373/sind/15.03.2018, dispunând radierea debitoarei S.C. A. S.A., Braşov din registrul comerţului, pe cale de consecinţă, aceasta fiind lipsită la acest moment de capacitatea de exerciţiu şi folosinţă.

Pe cale de excepţie, a invocat excepţia nulităţii recursului, având în vedere că recursul, în opinia sa, nu este motivat, astfel cum prevede C. proc. civ., iar, în ceea ce priveşte fondul cererii de recurs, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei de fond, ca fiind temeinică şi legală.

Intimata-pârâtă ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV a formulat, la rândul său, întâmpinare, înregistrată la data de 09.07.2018, prin care, raportat la soluţia dispusă de către instanţa de judecată, consideră că, în cauză, nu este justificată calitatea procesual-pasivă a A.J.F.P. Braşov.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 26 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 11 decembrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabile în etapa recursului prin efectul normelor de trimitere cuprinse în art. 494 C. proc. civ.., analizând, cu prioritate, excepţia lipsei capacităţii procesuale a recurentei- reclamante S.C. A. S.A., Braşov, invocată prin întâmpinare, raportat la dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. a) şi art. 56 alin. (1) C. proc. civ.., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 373/sind din 15 martie 2018 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2013, s-a dispus închiderea procedurii falimentului faţă de debitoarea S.C. A. S.A. (recurentă- reclamantă, s.n.), precum şi radierea debitoarei din Registrul Comerţului.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că S.C. A. încetat să existe ca persoană juridică, neavând, prin urmare, nici capacitate de folosinţă (şi de exerciţiu), nici capacitate procesuală de folosinţă (şi de exerciţiu), iar excepţia lipsei capacităţii procesuale (de folosinţă şi, prin urmare, de exerciţiu) este o excepţie de fond, peremptorie, absolută, putând fi invocată în orice stare a pricinii, de către părţi sau de către instanţă, din oficiu.

Conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 31/1990, rep. "Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române". Aceasta înseamnă că după îndeplinirea formalităţilor de constituire, în condiţiile legii, societatea este "învestită" cu personalitatea juridică ce implică anumite consecinţe juridice.

Printre efectele personalităţii juridice se înscrie şi dreptul societăţii de a sta în justiţie ca reclamantă sau pârâtă. Acest drept subzistă până la data radierii societăţii din Registrul Comerţului, acesta fiind în realitate şi momentul încetării existenţei sale ca persoană juridică. Drepturile unei societăţi subzistă până la momentul radierii din Registrul Comerţului, în urma închiderii procedurii falimentului. Din acest moment, societatea nu mai beneficiază de capacitatea de a avea şi de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile, sau, altfel spus, nu mai subzistă ca subiect de drept şi nici nu mai are îndreptăţirea legală de a fi parte în proces întrucât este lipsită de legitimatio ad causam.

Înalta Curte mai reţine, deopotrivă, şi dispoziţiile art. 56 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate fi parte la judecată. Per a contrario, nu poate fi parte într-un proces civil persoana care nu are capacitate personală de folosinţă, întrucât- cum este cazul în speţă- a fost radiată.

Capacitatea procesuală de folosinţă este acea parte a capacităţii procesuale, care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual; sancţiunea lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este nulitatea absolută a tuturor actelor de procedură săvârşite după momentul încetării capacităţii de folosinţă.

Radierea societăţii comerciale- recurente- cum este cazul în speţă- are drept consecinţă lipsirea persoanei juridice de a avea drepturi şi obligaţii, adică, de capacitatea de folosinţă, precum şi de capacitatea de a exercita aceste drepturi şi obligaţii, adică, de capacitatea procesuală.

Odată cu radierea, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a pierdut, deopotrivă, capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu, încetându-şi existenţa ca subiect de drept şi nu mai poate sta în judecată, potrivit art. 56 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de cele mai sus- expuse, văzând şi prevederile art. 56 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepţia lipsei capacităţii procesuale a recurentei-reclamante S.C. A. S.A., invocată prin întâmpinare, şi a anula acest recurs, ca fiind declarat de o persoană lipsită de capacitate procesuală.

În rest, analizând recursul formulat de recurenţii- reclamanţi B., C., D. şi E., prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor din întâmpinări, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În prealabil, Înalta Curte observă că recurenţii- reclamanţi au invocat critici ce pot fi subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., în susţinerea cărora, au reiterat, cu insistenţă, o singură motivare, anume că, prin neaplicarea sau ascultarea de Curtea Europeană de Justiţie, a aplica jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, practic, instanţa de fond a comis şi o arogare ilegală de competenţă, a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, ori autoritatea de lucru judecat.

Criticile urmează a fi respinse, acestea neîncadrându-se în textul legal.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe.

Or, în cauză, recurenţii susţin în cadrul acestei critici că instanţa de fond a încălcat decizia Curţii Europene, potrivit căreia, instanţa naţională care trebuie să aplice în cadrul competenţei sale dispoziţiile de drept comunitar, are obligaţia de a asigura efectul deplin al acestor norme.

Astfel, susţinerea recurenţilor- reclamanţi este nefondată, hotărârea atacată fiind pronunţată de o instanţă competentă, aspectul invocat neîncadrându-se în textul pct. 3 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., în sensul încălcării competenţei de ordine publică a altei instanţe.

De asemenea, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Prin sintagma depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum au fost acestea delimitate de Constituţie sau de alte legi organice.

Altfel spus, prin depăşirea limitelor sferei puterii judecătoreşti, instanţa de judecată a săvârşit acte care intră în atribuţiile unor alte organe aparţinând unei alte autorităţi de stat.

În doctrină s-a constat că instanţa de judecată a săvârşit un exces de putere în următoarele situaţii: a îndeplinit un act pe care numai un organ al puterii executive sau legislative îl poate face; a consfinţit cu valoare legală texte abrogate; a contestat puterea legală a unor texte; a aplicat o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; s-a pronunţat pe cale de dispoziţii generale.

Înalta Curte, analizând susţinerile invocate de către recurenţii-reclamanţi, consideră că acestea nu se încadrează în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., şi anume depăşirea limitelor puterii judecătoreşti ca imixtiune a puterii judecătoreşti în sfera autorităţii legislative sau executive.

Aspectele criticate de recurenţi în cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă depăşiri ale puterii judecătoreşti, ci exercitări în limitele legii tocmai a acestei puteri judecătoreşti, instanţa fiind învestită prin lege pentru a afla adevărul într-o cauză, a analiza probele administrate în cauză în vederea formulării unei convingeri proprii.

Un alt motiv de recurs a vizat încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Argumentele invocate de recurenţii-reclamanţi nu se circumscriu, însă, ipotezelor prevăzute de norma legală, şi această critică fiind nefondată.

În privinţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de fond a respectat principiile motivării hotărârii, precum şi garanţiile care configurează dreptul la un proces echitabil, considerentele sentinţei fiind structurate uniform, cu menţionarea şi examinarea efectivă a argumentelor părţilor.

În exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii care formează obiectul recursului de faţă, Înalta Curte nu identifică aspecte referitoare la inserarea unor argumente străine de natura pricinii sau alte carenţe ale unei motivări neadecvate cauzei, reţinând că, astfel cum au fost redate considerentele ce au condus la formarea raţionamentului logico-juridic avut în vedere la pronunţarea soluţiei, au fost respectate cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ.. Argumentul la care au făcut referire recurenţii-reclamanţi este unul pe care în mod corect l-a examinat instanţa de fond, nefiind, aşadar, străin de natura pricinii.

Cât priveşte penultimul motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., se constată că, în cuprinsul criticilor formulate, recurenţii nu au expus împrejurări de fapt sau de drept de natură a releva încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care dă expresie aspectului negativ al autorităţii de lucru judecat, o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de părţi, obiect şi cauză.

Dispoziţiile art. 488 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de casare referitor la încălcarea autorităţii de lucru judecat, iar din argumentele recurenţilor-reclamanţi privind nelegalitatea sentinţei atacate nu se poate decela nicio critică încadrabilă în acest temei de drept.

Trimiterile făcute de aceştia la aplicarea, sau neaplicarea juriprudenţei Curţii Europene de Justiţie, nu determină analiza prezentului obiect al recursului în raport de condiţiile care se verifică pentru existenţa unei autorităţi de lucru judecat a unei hotărâri anterioare celei din litigiul pendinte.

Înalta Curte constată că este nefondat şi motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, se poate desprinde concluzia că recurenţii- reclamanţi critică soluţia instanţei de fond, de admitere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a numiţilor B., C., D., E. pentru A. S.A., şi, ca atare, respingerea acţiunii formulate de Societate, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Braşov, ca fiind formultă de persoane fără a avea calitatea de reprezentant al societăţii menţionate mai su, şi de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor B., C., D. şi E., invocată de pârâta D.G.R.F.P. Braşov prin întâmpinare şi în consecinţă: respingerea acţiunii reclamanţilor, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Braşov, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Soluţia instanţei de fond este legală, nefiind pronunţată cu încălcarea niciunei norme de drept material.

Câtă vreme lichidatorul judiciar desemnat pentru societate, F.., reprezentant legal al acesteia, a comunicat instanţei că nu înţelege să-şi însuşească acţiunea promovată de reclamanţi în cauza de faţă, în mod legal a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a numiţilor B., C., D., E. pentru A. S.A., invocată din oficiu.

Apoi, faţă de obiectul acţiunii, prin care s-a urmărit anularea unor acte administrativ- fiscale emise cu privire la societate, şi care privesc strict activitatea financiar- fiscală a acesteia, soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor B., C., D. şi E., invocată de pârâta D.G.R.F.P. Braşov prin întâmpinare, este, de asemenea, corectă şi legală.

Titularul unei cereri de anulare a unor acte şi decizii ale organului fiscal de control, vizând analiza activităţii economice a societăţii comerciale, nu poate fi niciodată administratorul statutar sau acţionarul acesteia, cum greşit susţin recurenţii-reclamanţi B., C., D. Şi E., aceştia având, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, doar un drept de administrare, şi, nicidecum, calitate de a introduce astfel de acţiune.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte, aşa cum s-a arătat mai sus, ia act, încă o dată, că s-a dispus închiderea procedurii falimentului faţă de recurenta-reclamantă Societate şi radierea acesteia din Registrul Comerţului, descărcând pe lichidator şi pe celelalte persoane participante la procedură de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, pe debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi.

În aceste condiţii, cu atât mai mult nu se mai justifică cerinţa procesuală a calităţii active în prezenta cauză, soluţia instanţei de fond fiind la adăpost de orice critică.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât, nici motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. nu este incident în cauză, criticile recurenţilor- reclamanţi fiind nefondate.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţi, ca fiind nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale a recurentei-reclamante S.C. A. S.A., invocată prin întâmpinare, şi va anula acest recurs, ca fiind declarat de o persoană lipsită de capacitate procesuală.

În aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 488 pct. 3, 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B., C., D. Şi E. împotriva sentinţei instanţei de fond, sentinţă ce va fi menţinută astfel cum a fost pronunţată, fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale a recurentei-reclamante A. S.A., invocată prin întâmpinare.

Anulează acest recurs, ca fiind declarat de o persoană lipsită de capacitate procesuală.

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B., C., D. şi E. împotriva sentinţei nr. 33/F/2018 din 27 februarie 2018, a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2020.