Eligibility for judicial doctoral allowance under Law 153/2017 requiring practice in the field of the degree

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, anularea art. 2 din Ordinul nr. 2204/C/31.08.2017, în legătură cu poziţia 48 din Anexa aferentă Curţii de Apel Bucureşti şi a Ordinului nr. 2723/C/11.10.2017, ce au avut ca efect diminuarea nelegală a drepturilor salariale cuvenite, dispusă de pârâtul Ministerul Justiţiei începând cu data de 1.07.2017, cu consecinţa obligării pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, acordarea începând cu data de 1.07.2017 a drepturilor salariale cuvenite la nivelul corespunzător lunii iunie 2017. Indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor, cum a fost reglementată de art. 14 din Legea nr. 153/2017, urmând să se aplice doar începând cu data aplicării legii menţionate, de la 1.01.2018, iar faţă de pârâta Curtea de Apel Bucureşti, obligarea la plata diferenţelor salariale rezultate din diminuarea nelegală, efectuată de ordonatorul principal de credite, a sumei acordate pentru titlul ştiinţific de doctor, actualizate cu indicele de inflaţie plus dobânda legală penalizatoare, calculate de la data scadenţei fiecărui drept salarial în parte şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 66 din 26 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac formulate, casarea în tot a sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecinţele: faţă de pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI: anularea art. 2 din Ordinul nr. 2204/C/31.08.2017 în legătură cu poz. 48 din Anexa aferentă Curţii de Apel Bucureşti şi a Ordinului nr. 2723/C/11.10.2017, ce au avut ca efect diminuarea nelegală a drepturilor salariale cuvenite, dispusă de partea pârâtă începând cu data de 01.07.2017, cu consecinţa obligării pârâtului la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială prin care să dispună, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, acordarea începând cu data de 01.07.2017, a drepturilor salariale cuvenite la nivelul corespunzător lunii iunie 2017, iar indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor, astfel cum a fost reglementată de art. 14 din Legea nr. 153/2017, urmând să se aplice doar începând cu data aplicării legii menţionate, adică, cel mai devreme începând cu data de 1 ianuarie 2018; faţă de pârâta CURTEA DE APEL BUCUREŞTI: obligarea la plata diferenţelor salariale rezultate din diminuarea nelegală, efectuată de ordonatorul principal de credite, a sumei acordate pentru titlul ştiinţific de doctor, actualizate cu indicele de inflaţie, plus dobânda legală penalizatoare, calculate de la data scadenţei fiecărui drept salarial în parte, şi până la data plăţii efective.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul- reclamant a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate, întrucât, deşi respinge în tot cererea de chemare în judecată, nu a avut în vedere toate cauzele juridice invocate în susţinerea cererii de chemare în judecată, respectiv, a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, invocând, în esenţă, următoarele motive:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin cererea de chemare în judecată a subliniat faptul că actele administrative litigioase produc un efect retroactiv împotriva sa, în sensul că, deşi Ordinul nr. 2723/C/11.10.2017 de modificare în pare a Ordinului nr. 2204/C/2017, a fost emis la 11.10.2017, şi comunicat la 12.10.2017, pretinde să producă efecte juridice începând cu data de 01.07.2017, deci, mult anterior datei emiterii sale.

Sub acest aspect, arată recurentul, deşi constituia o cauză juridică a acţiunii pe care a formulat-o, având o individualitate proprie în susţinerea acesteia, iar soluţia judecătorului a fost de respingere în tot a acţiunii, ca nefondată, prima instanţă nu oferă în considerentele hotărârii sale nicio analiză efectivă, în fapt şi în drept, făcând, totodată, trimitere la dispoziţiile art. 22 alin. (6) şi art. 194 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.., recurentul-reclamant a pornit de la conţinutul prevederilor art. 14 alin. (1) din Capitolul II- Salarizarea, Secţiunea a 2-a şi art. 43 din Legea- cadru nr. 153/2017, art. 38 alin. (2) lit. a) din Capitolul IV al legii, arătând că, deşi Legea-cadru nr. 153/2017 a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2017, aplicarea dispoziţiilor sale nu intervine ca atare de la data respectivă, ci etapizat, cu menţiunea că în intervalul 1 iulie 2017- 31 decembrie 2017, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la nivelul aferent lunii iunie 2017, fără ca legea să fi făcut vreo distincţie sub aspectul elementelor sale componente.

Faptul că suma echivalentă sporului de doctorat se includea în indemnizaţia brută lunară proprie lunii iunie 2017, fiind partea componentă a acesteia, susţine recurentul, că rezultă din art. 31 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2015, dar şi din Decizia nr. 21/2016 a I.C.C.J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii, şi, în acelaşi sens, a se vedea art. 191 din Legea-cadru nr. 284/2010.

Recurentul-reclamant susţine că, din moment ce legiuitorul a raportat calcularea indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, instituită de art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017, noţiune pe care a definit-o la art. 38 din conţinutul său, unitatea de reglementare şi interpretare impune incidenţa art. 39 odată cu data aplicării actului normativ - cel mai devreme, la 01.01.2018, iar nu odată cu intrarea sa în vigoare- 01.07.2017.

Or, principiul esenţial al Legii nr. 153/2017 este acela al menţinerii drepturilor salariale, fără vreo scădere a acestora prin prisma sumei nete realizate în final, astfel că, actul administrativ unilateral emis de Ministrul Justiţiei este nelegal.

În consecinţă, recurentul apreciază că aplicarea dispoziţiilor legale relevante s-a făcut de prima instanţă de manieră greşită, aceasta determinând eronat norma aplicabilă în materia calculului drepturilor salariale şi, practic, în concret, actele administrative unilaterale emise de partea pârâtă au avut ca efect diminuarea drepturilor salariale cuvenite, respectiv, diminuarea venitului brut total de la 19.096 RON, la 18.448 RON, şi a venitului net total, de la 13.387 RON, la 12.939 RON.

Recurentul a mai arătat că, din prezentarea situaţiei de fapt, rezultă că ordonatorul principal de credite a dispus prin ordinele litigioase reducerea indemnizaţiei brute de încadrare, de la suma de 14.996 RON aferentă lunii iunie 2017, la suma de 13.633 RON.

În acest context, consideră că se impune şi admiterea capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bucureşti, anume, obligarea acesteia la plata diferenţelor salariale rezultate din diminuarea nelegală, efectuată de ordonatorul principal de credite, a sumei acordate pentru titlul ştiinţific de doctor, actualizate cu indicele de inflaţie, plus dobânda legală penalizatoare, calculate de la data scadenţei fiecărui drept salarial în parte şi până la data plăţii efective.

Face, trimitere, în acest sens, la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, raportul său de serviciu desfăşurându-se direct cu acest ordonator secundar de credite, căruia îi revine să plătească dreptul salarial cuvenit, în cuantumul său legal, şi la dreptul general, respectiv, Legea nr. 287/2009 privind C. civ., art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I, şi art. 1535 alin. (1) din Cod.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 18.07.2018, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 26 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 11 decembrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Înalta Curte constată că în conţinutul cererii de recurs se identifică susţineri referitoare la faptul că hotărârea pronunţată ar cuprinde considerente contradictorii.

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate se consideră că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise şi cele pentru care au fost respinse susţinerile părţilor.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, omiţând sau adăugând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Acest motiv de recurs nu este întemeiat şi va fi respins.

Astfel, nu poate fi primită critica recurentului-reclamant conform căreia, prima instanţă a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017.

Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 492 din 28.06.2017, respectiv art. 7 din Anexa nr. V Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" menţionează în mod expres că personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul..".

În mod corect a reţinut prima instanţă că art. 14 din Legea nr. 153/2017 nu vorbeşte despre domeniul în care s-a susţinut teza de doctorat sau despre faptul că unele noţiuni din domeniul în care s-a susţinut doctoratul ar putea avea vreo legătură cu domeniul în care deţinătorul titlului de doctor îşi desfăşoară activitatea, în cazul de faţă domeniul în care activează recurenta-reclamantă fiind, indubitabil, domeniul Drept, ci condiţionează acordarea indemnizaţiei de activitatea desfăşurată în domeniul obţinerii titlului. Or, este clar faptul că recurenta-reclamantă, doctor în domeniul Economie, nu îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu economic, câtă vreme ocupă funcţia de judecător la Judecătoria Gheorgheni.

Relevant este faptul că, domeniul "drept" corespunde exclusiv ramurii de ştiinţă "ştiinţe juridice", iar domeniul "economie", corespunde ramurii de ştiinţă "ştiinţe economice".

Într-adevăr, o lucrare de doctorat poate conţine şi noţiuni juridice, la fel cum poate să conţină şi noţiuni economice, sociologice, însă domeniul în care este obţinut titlul de doctor nu poate fi decât unul singur, iar o interpretare contrară ar însemna că un magistrat care deţine titlul de doctor în ştiinţe economice, domeniul cibernetică şi statistică îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte principiul nediscriminării pretins a fi încălcat prin instituirea dispoziţiilor art. 14 din Legea - cadru nr. 153/2017, Înalta Curte constată că, din analiza acestor dispoziţii care reglementează acordarea sporului de doctor se poate observa că nu se impune un tratament juridic diferit aplicat unor persoane aflate în situaţii similare, pentru a se constata existenţa unei stări de discriminare, deoarece, recurenta-reclamantă nu a dobândit titlul de doctor în drept, ci în alt domeniu decât cel în care îşi desfăşoară activitatea.

Din conţinutul dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, invocat de către recurenta-reclamantă în susţinerea discriminării, rezultă că exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională ori socială, apartenenţă ta o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Or, instanţa europeană a arătat că art. 14 nu poate fi interpretat în sensul că ar interzice orice discriminare bazată pe criteriile pe care le conţine sau pe altele cuprinse implicit în sintagma "orice altă situaţie" pentru că a distinge nu înseamnă a discrimina, iar diferenţa de tratament devine discriminare numai atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi vor fi respinse.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 66 din 26 martie 2018, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2020.