CNSAS appeal rejected; Securitate collaborator status not established

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 31.07.2018, sub nr. x/2018, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul A., pentru a dispune cu privire la calitatea acestuia de colaborator al Securităţii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4494 din 05 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că interpretarea şi aplicarea dată de către instanţa de fond prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, prin considerentele Sentinţei atacate sunt, eronate, atrăgând incidenţa art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ.

În esenţă, prima instanţă a arătat că nu ar fi îndeplinite cumulativ condiţiile necesare pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

a) în legătură cu prima condiţie instituită de legiuitor în cuprinsul prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G, nr. 24/2008, aprobată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv "informaţiile furnizate Securităţii să se refere ia activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, observăm că interpretarea teleologică a acestui text legal duce la concluzia că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al securităţii persoanelor care prin dedunţurile lor nu au menajat interesele celor denunţaţi, deşi puteau şi, mai mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice.

Astfel, delimitând sfera conduitelor potrivnice regimului comunist, legiuitorul a urmărit ca, pe de o parte, să excludă denunţurile care de obicei rămâneau fără urmări asupra celui denunţat şi, pe de altă parte, să excludă şi denunţurile care ar fi putut avea urmări, dar care sunt compatibile cu principiile moralei publice într-o societate democratică.

În consecinţă, dacă denunţarea unei conduite era potenţial nocivă pentru cel denunţat şi, în plus, un astfel de denunţ nu şi-ar mai avea rostul într-o ordine democratică, rezultă că ne aflăm în faţa denunţării unei conduite potrivnice regimului comunist.

O interpretare contrară, restrictivă, care ar înţelege prin "atitudini/activităţi potrivnice regimului doar manifestarea explicită a dorinţei persoanei denunţate de răsturnare a regimului comunist, aceasta este de neconceput pentru că ar institui o inegalitate de tratament cu privire la persoane care au denunţat în egală măsură atitudini a căror incriminare era tipică regimurilor dictatoriale (acte normative prin care se reglementau condiţiile prin care contactele cu cetăţenii străini erau legale, acte normative prin care se interzicea avortul, etc).

Pentru reţinerea calităţii de colaborator, în sensul prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, este necesară întrunirea cumulativă a două condiţii, respectiv:

a) informaţiile furnizate Securităţii să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

b) informaţiile prevăzute la pct. a) să vizeze îngrădirea drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului.

În acest context, a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 672/2012 prin care sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, au fost declarate neconstituţionale.

În considerentele acestei decizii, instanţa constituţională apreciază că documentele emise de ofiţerii de Securitate, ce conţin relatări verbale ale colaboratorilor, nu pot fi administrate şi apreciate individual, ca probe unice, neputând servi ca temei al admiterii unei acţiuni în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, decât dacă, pe calea unei atente şi complete analize, sunt coroborate cu datele sau informaţiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.

Concret, judecătorul fondului, raportat la conţinutul notei informative din 04.08.1988, întocmită şi semnată olograf de către pârât cu numele conspirativ "B.", existentă în dosarul nr. x, apreciază că prevederile art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, expuse pe larg anterior, nu sunt îndeplinite.

Instanţa de fond apreciază că "/.../Nemulţumirea persoanei urmărite în legătură cu lipsa alimentelor si comentariile pe această temă, expuse ocazional, nu reprezintă în mod necesar activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, din conţinutul denunţului neputând fi extrase informaţii potrivit cărora nemulţumirile erau îndreptate împotriva regimului totalitar comunist sau că aveau legătură cu acest regim,/.../.", constatare ce denotă o necunoaştere a realităţilor social economice de la acea vreme.

Recurentul a făcut o descriere a situaţiei economice din Romania în perioada anilor 1980, arătând că pe 19 decembrie 1980 s-a dat legea "pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei cu carne, lapte, legume şi fructe". Consumul de alimente era raţionalizat în fiecare judeţ, circulaţia liberă a produselor fiind practic împiedicată. Pâinea se vindea în cantităţi limitate, ajungându-se la situaţii aberante ca o persoană să nu poată cumpăra acest produs decât din localitatea în care domicilia.

În octombrie 1981, un alt decret "privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea unor fapte care afectează buna aprovizionare a populaţiei", stabilea pedepse cu închisoarea de la şase luni la cinci ani pentru "cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste, în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună" a unor produse de bază: făină, zahăr, ulei, mălai, orez. Excepţie făceau legumele şi fructele pentru iarnă.

Totul culminează în 1982 când se aprobă Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei. "Specialiştii au stabilit consumul mediu zilnic de calorii necesar unei persoane este de 2700 - 2800 de calorii, ori aceeaşi "specialişti" au stabilit că românii sunt nişte "îmbuibaţi" care consumă 3300 de calorii.

Criza alimentară era doar un aspect al celei economice în care se găsea ţara. Deşi regimul se lăuda cu marile sale rafinării, benzina a fost raţionalizată (30 de litri/lună); circulaţia automobilelor a fost restricţionată.

În România socialistă, care se dorea "multilateral dezvoltată" până în anul 2000, copiii erau obligaţi să înveţe la lumina lămpilor cu gaz pentru că lumina era întreruptă. Becurile trebuiau să fie doar de 40 waţi, în timp ce propaganda ceauşistă vorbea de "anii-lumină" ai epocii. Cetăţenilor li se recomanda să pună pe ei "o haină în plus", în momentul în care s-a luat decizia raţionalizării agentului termic şi a apei calde menajere.

Este de necontestat faptul că autorităţile represive ale regimului comunist cunoşteau această stare de fapt, însă ceea ce nu cunoştea Securitatea, dar urmărea să afle prin intermediul informatorilor, era identitatea persoanelor care aveau curajul să-şi exprime nemulţumirile legate de aceste realităţi.

În cazul de faţă, elementul de noutate aflat de Securitate nu era faptul că "nu se găsesc alimente", ci împrejurarea că domnul NJ avea curajul să-si exprime nemulţumirea în legătură cu această stare de lucruri pe care regimul, deşi o cunoştea, o dorea trecută sub tăcere.

Prin urmare, informaţia denunţată de intimatul pârât era atitudinea temerară si vădit anticomunistă a domnului NJ.

Pentru acest motiv, a apreciat că informaţiile furnizate prin nota informativă menţionată anterior, ce priveşte comentariile negative legate de condiţiile social-economice existente în România comunistă, se circumscriu concluziei mai sus enunţate, respectiv au fost "potenţial nocive pentru cel denunţat" şi "nu-şi au rostul într-o ordine democratică".

De altfel, definiţia reţinută de legiuitor în textul art. 2 tit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, face referire expresă la denunţarea unor conduite (atitudini/activităţi) manifestate de persoanele denunţate "în conversaţiile lor private", respectiv în situaţii despre care Securitatea sau alte autorităţi nu ar fi putut să aibă cunoştinţă fără ajutorul informatorilor.

Procedând astfel, judecătorul fondului a nesocotit atât scopul cât şi conţinutul normei incidente şi, ca atare, a încălcat şi aplicat greşit prevederea de drept material conţinută de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce atrage incidenţa art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ.

b) Cât priveşte cea de a doua condiţie impusă de legiuitor pentru reţinerea calităţilor de colaborator referitoare la "vizarea îngrădirii unor drepturi şi libertăţi fundamentale", arătă recurentul că interpretarea conţinutului şi efectelor dată de prima instanţă informaţiilor furnizate este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În acest sens, prin Decizia nr. 1780 din 24.03.2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că "pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este suficient, în accepţiunea legii, ca denunţul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunţat.

În mod constant, jurisprudenta creată în materia deconspirării Securităţii a arătat că îndeplinirea condiţiei referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale nu presupune în mod obligatoriu încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi, ci doar expunerea persoanei denunţate unor posibile încălcări ale drepturilor sau libertăţilor fundamentale.

Or, cât priveşte îndeplinirea acestei condiţii, contrar definiţiei date de legiuitor şi explicitată de jurisprudenţa, instanţa de fond reţine că "/.../, în aprecierea consecinţelor asupra vieţii numitului C., Curtea va observa că depunerea notei informative a condus la punerea în discuţia colectivului de muncă", constatare pe marginea căreia concluzionează că "/.../Nu se poate susţine în mod valid că această măsură este de natură a îngrădi dreptul la viaţă privată şi dreptul la exprimare."

Faţă de aceste susţineri, recurentul a arătat că, pentru ca această condiţie să fie îndeplinită - vizarea îngrădirii unor drepturi, este necesar şi suficient ca pârâtul să fie conştient asupra posibilelor consecinţe negative ale denunţurilor sale.

Or, nu se poate reţine că furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută conştient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

Legiuitorul nu impune ca denunţătorul să fie sigur de rezultatul negativ al denunţului său, ci doar ca acesta să fie în măsură să conştientizeze că asupra celui denunţat puteau urma acţiuni informative derulate de Securitate.

De asemenea, legiuitorul nu cere existenţa unei pluralităţi de informări adresate Securităţii, care să îndeplinească standardele definiţiei legale, fiind suficient şi un singur astfel de caz, pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Prin urmare, a arătat recurentul că hotărârea atacată a încălcat şi aplicat greşit prevederea de drept material conţinută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce atrage incidenţa art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului rezultă că, potrivit Notei de Constatare nr. x/22.03.2018, pârâtul, în calitate de lucrător comercial la D., a fost recrutat în calitate de informator de Inspectoratul Judeţean Caras Severin, Serviciul 2, urmând a fi folosit în dosarul de urmărire informativă "E.", pentru cunoaşterea intenţiilor celor care au rude fugite în străinătate, cât şi a unor persoane care lucrau în obiective economice.

Pârâtul A. a semnat un «Angajament» prin care s-a obligat în faţa organelor de securitate "să colaboreze în mod organizat, continuu şi secret cu organul de securitate, să nu spună la nimeni despre colaborarea sa cu organele de securitate, indiferent de gradul de rudenie sau de împrejurare".

De asemenea, prin acest angajament s-a obligat "ca pe timpul colaborării să fiu sincer cinstit şi corect şi să mă străduiesc în a culege informaţii. Informaţiile culese le voi furniza în scris, semnate cu numele conspirativ "B.".

Pârâtul nu a contestat scrisul şi semnătura din acest angajament, astfel că acesta a fost prezumat de către instanţa ca fiind recunoscut în întregime.

Prima instanţă a reţinut, în legătură cu situaţia de fapt, că, deşi reclamantul face referire la materialele menţionate în Nota de Constatare din 22.03.2018, a solicitat instanţei ca, în analiza îndeplinirii condiţiei ca informaţiile furnizate Securităţii să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, să aibă în vedere Notă informativă din data de 04.08.1988, referitoare la comentariile unui coleg de serviciu, .

În această Notă informativă se arată următoarele:

"Vă informez că numitul C., care lucrează la uzina de preparare nr. 2 ca preparator, când este în schimbul III părăseşte locul de muncă lăsând nesupravegheate alimentatoarele. Fiind nesupravegheate acestea se pot bloca, se pot rupe benzile, ceea ce poate conduce la staţionarea liniilor de măcinare. De asemenea, acesta se manifestă nemulţumit uneori, comentând că nu se găsesc alimente".

În urma celor relatate, s-au trasat sarcini noi pârâtului, în sensul în care acesta a fost invitat să semnaleze în continuare date cu privire la activitatea şi comportamentul celui semnalat, dacă părăseşte în continuare locul de muncă, cum motivează acest lucru, ce anume comentarii mai face, faţă de cine le face şi care este poziţia acestora.

La capitolul "Măsuri" s-a menţionat în cuprinsul Notei că "aspectul se va discuta cu conducătorul unităţii în vederea punerii celui semnalat în discuţia colectivului de muncă".

Potrivit înscrisului de la fila x, în privinţa notei din 04.08.1988 s-a dispus măsura "punerii în discuţia colectivului de muncă".

Cu privire la aceste informaţii furnizate de pârâtul A., reclamantul CNSAS a apreciat că se impune constatarea calităţii de colaborator al fostei Securităţi, celelalte Note informative şi conţinutul acestora, precum şi efectele produse de informaţiile comunicate de pârât, nefiind menţionate şi nici analizate în cuprinsul acţiunii ca reprezentând indicii pertinente în analiza calităţii de colaborator.

Faţă de aceste împrejurări şi informaţii, în mod corect prima instanţă a reţinut, referitor la Nota informativă din 04.08.1988 şi Angajamentul semnat de pârâtul A., că nu sunt de natură a conduce la concluzia că pârâtul a fost colaborator al fostei Securităţi.

În mod eronat a susţinut recurentul că prima instanţă a nesocotit atât scopul, cât şi conţinutul normei incidente, şi, ca atare, a încălcat şi aplicat greşit prevederea de drept material conţinută de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce atrage incidenţa art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este subsumată întrunirii cumulative a trei condiţii: (1) prima condiţie este aceea ca această persoană să fi furnizat informaţii, (2) a doua condiţie vizează conţinutul informaţiei furnizate, în sensul că prin aceste informaţii se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, (3) iar a treia condiţie se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Prima condiţie instituită de disp. art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită, constând în informaţiile transmise de către intimatul-pârât organelor securităţii în urma cărora s-a format Nota informativă din 04.08.1988 finalizată cu adoptarea măsurii "punerii în discuţia colectivului de muncă" a numitului C..

Astfel cum corect a reţinut prima instanţă, însă, Înalta Curte constată că cea de-a doua şi cea de-a treia condiţie cerute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în raport de conţinutul înscrisurilor menţionate în cererea de chemare în judecată, nu sunt îndeplinite.

Rezultă, din Nota informativă din data de 04.08.1988, că informaţiile furnizate vizează, de fapt, modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către numitul C., şi nu reprezintă un indiciu suficient în susţinerea unei atitudini ce putea fi considerată în mod rezonabil a fi potrivnică regimului totalitar comunist, aptă a genera îngrădirea dreptului la viaţă privată şi libertăţii de exprimare.

Înalta Curte nu consideră relevante susţinerile recurentului în ceea ce priveşte situaţia descrisă de către acesta cu privire la restricţiile sociale şi situaţia economică existente în anii 80, raportat la cauza prezentă, în ce-l priveşte pe intimatul-pârât A..

De asemenea, nu poate fi primită nici critica recurentului potrivit căreia, pentru îngrădirea unor drepturi, este necesar şi suficient ca pârâtul să fie constient asupra posibilelor consecinţe negative ale denunţurilor sale, în condiţiile în care, prin informaţiile furnizate în cuprinsul Notei informative din data de 04.08.1988, intimatul-pârât nu a denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, întrucât depunerea notei în dsicuţie a condus la "punerea în discuţia colectivului de muncă", la dosarul cauzei nefiind alte probe care să dovedească contrariul.

Astfel, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea, constatând că în privinţa pârâtului A. nu au fost probate condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea acestuia de "colaborator al Securităţii".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivele de recurs fiind nefondate.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 4494 din 05 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2020.