Insurance claim against guarantee fund: start date for 90-day filing deadline is insured event or bankruptcy finality, not repair estimate issuance

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 17.07.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 15075/07.06.2018, prin care s-a dispus respingerea cererii de plată, înregistrată cu nr. x/23.06.2017, privitor la dosarul de dauna x, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 15075/07.06.2018 prin care s-a respins cererea de acordare a despăgubirii în cuantum de 4.031,55 RON, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată a despăgubirii solicitate, conform înscrisurilor aflate în dosarul de daună şi a devizului de calcul al creanţei, indexată şi actualizată de la data înregistrării cererii de despăgubire şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 117 din 15 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamanta A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, arată că hotărârea instanţei de fond este nelegala, raportat la modalitatea în care aceasta a dat dezlegare pricinii, prin greşita aplicare a normelor de drept material invocate în cauza.

Recurenta solicita admiterea recursului, casarea cu reţinere iar, în rejudecare, admiterea contestaţiei, anularea deciziei nr. 15075/07.06.2018, prin care s-a respins cererea de acordare a despăgubirii, în cuantum de 4.031,55 RON şi obligarea intimatului la emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată a despăgubirii solicitate, conform înscrisurilor aflate în dosarul de dauna şi a devizului de calcul al creanţei, indexată şi actualizată de la data înregistrării cererii de despăgubire şi până la data plăţii efective.

Recurenta arată că a solicitat instanţei de fond anularea Deciziei nr. 15075/07.06.2018 prin care intimata a dispus respingerea cererii de plata, înregistrata cu nr. x/23.06.2017, privitor la dosarul de dauna x(număr unic x), prin care a solicitat suma de 4.030,55 RON cu titlu de despăgubire, în temeiul prevederilor art. 13 alin. (5), art. 14, art. 22 şi urm din Legea 213/2015, coroborate cu art. 19 şi urmat. din Legea nr. 503/2004 şi cu art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015.

În temeiul poliţei de asigurare obligatorie B. x încheiate la data de 30-11-2015, cu valabilitate până în data de 29-11-2016, valabilă la momentul producerii evenimentului, recurenta a solicitat deschiderea dosarului de daună, care după avizare a primit nr. x nr. unic 58052.

Susţine recurenta că dosarul de dauna x, (împreună cu încă 4 dosare de daună deschise pe numele acesteia, la aceeaşi dată), au fost depuse în termen legal, aşa cum se reţine în decizia atacată. La momentul deschiderii dosarului de daună a formulat cerere prin intermediul inspectorului de daună, delegat de F.G.A., fără ca recurentei să-i fie remise alte documente, în afara de notele de constatare primite pe mail. Domnul inspector de dauna C., i-a comunicat verbal faptul ca toate cele 5 dosare au primit numere de înregistrare, iar înscrisurile necesare instrumentării acestora au fost ataşate în dosare, urmând a fi depuse de către dumnealui la F.G.A.

În perioada octombrie 2016- iunie 2017, a derulării demersurilor administrative generate de instrumentarea dosarelor/dosarului de daună şi obţinerea notelor/notei de constatare, recurenta arată că a fost informată în prezenta Brokerului de asigurări, în persoana domnului D., despre faptul că are o singura obligaţie, aceea de a obţine pe baza notelor de constatare şi a verificării autoturismului, a unui deviz de calcul reparaţie de la unul dintre dealarii autorizaţi E., pe care să îl depună fie pe mail, fie prin poştă, la F.G.A. In acest sens a primit recomandarea de a se deplasa la cel mai apropiat service autorizat BMW, anume F. S.R.L. Iaşi, pentru a i se emite devize de calcul, iar ulterior sa le ataşeze dosarelor de despăgubiri.

Arată recurenta că rezultă din devizul de calcul repararţie x pentru dosarul de dauna x, că acesta a fost emis la data de 31.05.2017, aceasta fiind data de la care creanţa creditorului de asigurare A. a devenit certă, lichidă si exigibilă .

In faţa instanţei de fond a invocat, raportat la motivul respingerii cererii de plată de către FGA, faptul că decizia mai sus amintită este nelegală şi netemeinică deoarece Fondul de garantarea a asiguraţilor este obligat prin lege să garanteze obligaţia de plată a despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate în condiţiile legii.

Arată recurenta că dreptul creditorului de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare se naşte la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară şi constatare a stării de insolvenţă, în cazul de faţă, data de 17.03.2017.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare se naşte dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare.

Totodată, pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusa in maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.

Astfel, apreciază recurenta că în ceea ce o priveşte, data la care se naşte dreptul de creanţă pentru dosarul de dauna CA IS 1014 este data de 31.05.2017, data emiterii devizului de calcul reparaţie de către F.. Anterior acestei date cuantumul despăgubirii nu era determinat, motiv pentru care creanţa nu avea caracter lichid, cert şi nici exigibil.

Arată recurenta că normele prevăzute de F.G.A. în situaţia concretă prevăzută de Legea nr. 213/2011 şi Legea nr. 503/2004 nu pot fi contrare normelor prevăzute de C. civ. privitoare la drepturile persoanei asigurate prevăzute de art. 2527, art. 2519 C. civ. şi urm., nici celor care reglementează caracterul creanţelor certe, lichide şi exigibile prevăzute de C. proc. civ. şi C. civ.

Cu privire la condiţia ca această creanţă să fie exigibilă, aceasta înseamnă o creanţă cu scadenţa împlinită, deci a cărei executare, dacă nu s-a realizat de bunăvoie, poate fi cerută imediat de către creditor. Până la data la care aceste caracteristici ale creanţei datorate, în temeiul notelor de constatare a daunelor asupra autoturismului, nu se configurează în mod legal, pentru creditor nu curge termenul de prescripţie invocat de către F.G.A.

Susţine recurenta că intimata F.G.A. a dat o interpretare greşita în ceea ce priveşte data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurare.

In ceea priveşte dosarul de dauna CA IS 1014 creditoarea se încadrează în situaţia în care potrivit prevederilor art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 privind fondul de garantare al asiguraţilor "Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusa în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Astfel, raportat la particularităţile speţei, recurenta susţine că termenul de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă curge începand cu data de 31-05-2017, termen care, la data formulării cererii de plată, nu era împlinit.

Cu toate acestea instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile aduse hotărârii instanţei de fond au în vedere elementele pe care instanţa de fond le-a dezlegat cu aplicarea greşita a normelor de drept material astfel:

Termenul de decădere de 90 de zile prevăzut în dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, chiar dacă este un termen procedural prevăzut de o lege specială, în speţă acţionează ca un veritabil termen de drept material substanţial, pe care, odată pierdut, persoana care nu a putut din condiţii obiective (mai presus de voinţa sa), să îl exercite conform criteriilor exprimate de FGA, nu îl mai poate ulterior exercita, deoarece Legea nr. 85/2013 impune termene limita pentru înregistrarea cererii creanţelor.

Singura entitate care are derogare de la aceste termene o are FGA, nu şi persoana asigurată.

În condiţiile Legii nr. 213/2015, odată ce dosarul de daună al persoanei asigurate a fost preluat de către FGA, fondul se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări, astfel încât persoana asigurată îşi pierde calitatea de creditor de asigurări faţă de societatea de asigurare, aflată în faliment.

Derivat din cele precizate, la momentul deschiderii dosarului de dauna al recurentei (anterior declarării falimentului B.), FGA şi-a impus dreptul de a gestiona deschiderea dosarelor de dauna, prin prezentarea în vederea instrumentării acestora a personalului său. Persoanei asigurate A., nu i s-a acordat la acel moment, nicio altă opţiune legală în vederea instrumentării dosarului de daună.

Persoana asigurată A. a contactat în vederea deschiderii dosarului de daună B., care la rândul său i-a comunicat că în perioada respectivă FGA, prin reprezentaţii săi, se va ocupa de administrarea dosarelor de daună.

Odată ce FGA îşi exercita drepturile şi obligaţiile în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 85/2015, în mod evident persoana asigurată nu îşi mai poate recupera creanţa pe cale separată.

Analizând situaţia pendinte, arată recurenta că rezultă că dosarul de daună a fost preluat de FGA de la momentul instrumentării sale în octombrie 2015, data de la care FGA se subroga în drepturile creditorilor de asigurări.

Odată deschis dosarul de daună şi înregistrat la FGA, anterior declarării deschise a procedurii falimentului, fondul este obligat sa soluţioneze dosarele de daună şi să acorde despăgubirile, conform devizelor de calcul, indiferent de data la care suma/cuantumul creanţei este precizat. Faptul că devizul de calcul pentru dosarul de dauna în discuţie a fost emis în data de 31-05-2017, nu îi poate îngrădi dreptul persoanei asigurate de a îşi recupera creanţa pentru care şi-a deschis dosarul de dauna în condiţiile asumate prin contractul de asigurare, anterior acestei date cuantumul despăgubirii nefiind determinat.

În prezent refuzul FGA de a efectua plata despăgubirilor produce persoanei asigurate un prejudiciu material imposibil de recuperat pe altă cale.

Normele prevăzute de F.G.A. în situaţia concretă prevăzută de Legea nr. 213/2011 şi Legea nr. 503/2004 nu pot fi contrare normelor prevăzute de C. civ. privitoare la drepturile persoanei asigurate prevăzute de art. 2527, art. 2519 C. civ. şi urm., nici celor care reglementează caracterul creanţelor certe, lichide şi exigibile prevăzute de C. proc. civ. şi C. civ.

Pana la data la care aceste caracteristici ale creanţei datorate, în temeiul notelor de constatare a daunelor asupra autoturismului, nu se configurează în mod legal, pentru creditor nu curge termenul invocat de către F.G.A.

Instanţa de fond a dat o interpretare greşită în ceea ce priveşte data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurare .

In ceea priveşte dosarul de dauna incident, creditoarea se încadrează în situaţia în care, potrivit prevederilor art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de garantare al asiguraţilor "...Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări..."

Astfel raportat la particularităţile spetei descrise, termenul de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţa curge începând cu data de 31-05-2017, termen care, la data formulării cererii de plată consideră recurenta că nu era împlinit.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 21.10.2016 a avut loc un accident rutier din culpa reclamantei A., soldat cu avarierea autoturismului său cu nr. de înmatriculare x. La momentul producerii accidentului, autoturismul era asigurat CASCO cu poliţa nr. x/24.11.2015 emisă de B. S.A..

Ca urmare a acestui eveniment, s-a deschis dosarul de daună nr. x-x.

Prin încheierea din 16.02.2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 17.03.2017, a fost deschisă procedura de faliment împotriva B. S.A..

La data de 21.06.2017, data poştei conform dovezii de la fila x verso, reclamanta a formulat cerere de plată, aceasta fiind înregistrată la F.G.A. sub nr. x/23.06.2017, prin care a solicitat plata despăgubirii în cuantum de 4.031,55 RON.

Prin decizia nr. 15075/07.06.2018, F.G.A. a respins cererea de plată ca tardivă, constatând că a fost depusă cu depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015, ce a fost calculat începând cu data de 17.03.2017, când a devenit definitivă încheierea Tribunalului Sibiu de deschidere a procedurii falimentului faţă de B. S.A.

Această decizie a fost supusă controlului judiciar de către reclamantă, iar instanţa de primă jurisdicţie a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, constatând că decizia atacată a fost emisă de pârâta FGA cu respectarea prevederilor legale.

Critica recurentei formulată împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar în esenţă recurenta este nemulţumită de interpretarea dată textului de lege invocat, respectiv art. 14 din Legea nr. 213/2015, în fapt de aspectul începerii curgerii termenului prevăzut de lege pentru depunerea cererii de plată.

Înalta Curte, analizând criticile invocate de recurentă, raportat la situaţia de fapt şi dispoziţiile legale incidente, va respinge ca nefondate criticile formulate de recurentă, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, când s-a născut ulterior".

Înalta Curte reţine că textul de lege incident în cauza dedusă judecăţii stabileşte expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanţă este născut anterior), fie data naşterii dreptului de creanţă, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Ca atare, nu există niciun dubiu asupra datei de începere a curgerii termenului de decădere prevăzut de textul de lege indicat şi nici nu poate fi primită o alta interpretare, care ar putea extinde perioada de început a termenului în discuţie.

Este nefondată teoria dezvoltată de recurentă cu privire la data naşterii dreptului de creanţă. Instanţa de control judiciar reţine că data naşterii drepului de creanţă este data producerii evenimentului asigurat, nefiind nicio confuzie sau interpretarea greşită a legii, iar la emiterea devizului de reparare este stabilită numai întinderea creanţei.

Evenimentul rutier din care a rezultat prejudiciul a cărui reparare o solicită reclamanta a avut loc la 21.10.2016. De la acest moment s-a născut dreptul reclamantei la repararea prejudiciului, iar nu de la data emiterii devizului de reparare, având în vedere că dreptul de creanţă prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este dreptul decurgând din contractul de asigurare Casco.

Înalta Curte constată că instanţa de fond, pe baza situaţiei de fapt, a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale, având în vedere că, în cazul recurentei-reclamante, termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată a început să curgă de la data de 17.03.2017, dată la care a devenit definitivă încheierea Tribunalului Sibiu de deschidere a procedurii falimentului faţă de B. S.A., în condiţiile în care dreptul de creanţă al reclamantei s-a născut anterior acestui moment, respectiv la 21.10.2016, când s-a produs evenimentul asigurat.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că în mod corect instanţa de fond a constatat că dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la executarea silită, şi care definesc creanţa certă, lichidă şi exigibilă nu sunt aplicabile în prezenta cauză, în care nu se analizează un titlu executoriu din care să rezulte o creanţă, ci un fapt juridic, respectiv producerea riscului asigurat.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 117 din 15 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2020.