Effect of uncollected registered mail on the ten-day deadline to complete insurance claim documentation under Law 213/2015

Şedinţa publică din data de 03 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 503/2004, în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 12446/15.01.2018, solicitând anularea Deciziei nr. 12446/15.01.2018 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A.) prin care s-a respins cererea de plată nr. x/29.08.2016 formulată în numele subscrisei de către reprezentantul său legal, B., cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2244 din data de 11 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2244 din data de 11 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamantă a arătat că instanţa de fond a respins acţiunea pe motiv că, chiar dacă nu a fost primită, se consideră a fi comunicată. Noţiunea de primire presupune luare în posesie a unui bun care a fost oferit, dat sau transmis. Primire înseamnă o predare, o înmânare a bunului în cauză, astfel încât luarea la cunoştinţă să fie asigurată. Numai prin primirea notificării se asigură că destinatarul a luat la cunoştinţa conţinutul documentului şi acesta este momentul de la care curge termenul pentru conformare.

Recurenta - reclamantă a susţinut că nu a primit notificarea respectiva, având în vedere ca la sediul social, în perioada respectivă nu a fost prezentă nicio persoană, angajaţii societăţii fiind in concediu de odihna, aşa cum acest lucru este dovedit şi prin foaia colectivă de prezenţă aferentă lunii octombrie 2017 şi din adeverinţa emisă de societate în 12.06.2018. Astfel, dl B., angajat al societăţii în funcţia de director societate şi d-na C., anagajată în funcţia de funcţionar administrativ, împreună cu copilul minor, au fost plecaţi în Turcia, conform biletelor de avion şi intinerariului pus Ia dispoziţie de către agenţia de turism, iar d-na D., angajată în funcţia de director şi fiind în acelaşi timp şi administratorul societăţii, s-a aflat in concediul anual de odihnă.

A menţionat că la adresa sediului social din Oradea, str. x, jud. Bihor nu locuieşte administratorul societăţii, ci dl B., care după cum a arătat, nu putea să primească corespondenţa fiind plecat în străinătate.

Aşadar, neridicarea corespondentei nu se datorează relei-credinţe sau culpei societăţii, ci efectiv unui fapt extern de voinţa noastră, neputand retine vinovăţia societăţii.

Însăşi instanţa de fond recunoaşte faptul că notificarea a fost comunicată este o prezumţie simplă, sarcina de a dovedi motivul pentru care aceasta nu a fost ridicată revenind destinatarului.

În ce priveşte prezumţiile simple, acestea sunt definite la art. 329 C. proc. civ., ca frind prezumţii lăsate la "luminile si înţelepciunea judecătorului", aşadar acestea pot face obiectul controlului judiciar. Astfel instanţa care soluţionează calea de atac poate aprecia în mod nelimitat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru folosirea prezumţiei simple la prima instanţa.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/29.08.2016, reclamanta a solicitat să fie despăgubită din disponibilităţile F.G.A. cu suma de 79999,98 RON în temeiul prevederilor Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor.

Întrucât cererea a fost formulată de reclamantă, prin reprezentant legal B., şi s-a întemeiat pe contractul de asigurare nr. x/11.01.2016, încheiat de reclamantă, în calitate de beneficiar, pârâtul a apreciat că se impune completarea dosarului cu acte în dovedirea achitării ratelor de prima de asigurare restante nr. 2, 3 şi 4, aferente poliţei precum şi a împuternicirii de reprezentare în relaţia cu FGA emisă de către reclamantă pentru domnul B..

În vederea completării dosarului de daună, a fost emisă notificarea nr. x/25.10.2017 către reclamantă, prin intermediul căreia i s-a solicitat reclamantei, ca în termen de maxim 10 (zece) zile de la primirea Notificării, să completeze dosarul de daună, cu dovada achitării ratelor restante nr. 2, 3 şi 4 în cuantum de 329,8 euro fiecare şi împuternicire de reprezentare în relaţia cu FGA emisă de către reclamant pentru domnul B..

Criticile recurentei - reclamante vizează imposibilitatea de a-şi verifica corespondenţa în perioada de referinţă întrucât toţi angajaţii societăţii se aflau în concediu de odihnă.

Înalta Curte nu poate reţine criticile recurentei-reclamante, neputându-se constata interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte hotărârea atacată sub aspectul comunicării obligaţiei reclamantei de a completa dosarul de daună.

Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 213/2015, " În toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenţilor completarea documentaţiei şi/sau precizarea ori furnizarea de informaţii suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informaţiile solicitate se transmit comisiei, sub sancţiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia."

În speţă, aşa cum a constatat şi instanţa de fond, pârâtul a făcut dovada că a depus la poştă notificarea dar aceasta nu a fost ridicată de către reclamantă. Prin urmare, se prezumă că actul a fost comunicat.

Procedura de comunicare nu poate fi lăsată exclusiv la voinţa destinatarului şi nici nu poate fi blocată prin voinţa unilaterală a acestuia.

În cadrul cererii de recurs, recurenta - reclamantă îşi invocă propria culpă susţinând că nu a primit notificarea transmisă de FGA deoarece în perioada respectivă toţi angajaţii societăţii se aflau în concediu de odihnă, neexistând nicio persoană însărcinată cu primirea corespondenţei.

Înalta Curte este de acord cu judecătorul fondului în privinţa responsabilităţii destinatarului în legătură cu corespondenţa pe care o primeşte, în condiţiile în care recurenta - reclamantă, persoană juridică, nu a luat măsuile necesare pentru a asigura verificarea corespondenţei în perioada de referinţă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că Decizia nr. 12446/15.01.2018 a fost emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu respectarea prevederilor legale incidente, astfel încât sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală.

Pentru considerentele expuse, reţinând că soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2244 din 11 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 decembrie 2020.