Natura 2000 aquaculture compensation: interpretation of single indemnity limit and license eligibility for loss recovery

Şedinţa publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 10.10.2016 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii, a solicitat:

- admiterea acţiunii dedusă judecăţii şi anularea deciziilor 307306/06.05.2016, respectiv 306306/11.03.2016, cu efectul exonerării reclamantei de plata creanţei bugetare în cuantum de 549633,94 RON.

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în considerarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 31 din 2 martie 2017 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin adm. B., cu sediul în Botoşani, judeţul Botoşani, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti - Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii, cu sediul în Bucureşti, B-dul x, nr. 2-4.

Anulează procesul-verbal nr. x/11.03.2016 şi decizia nr. 307307/06.05.2016 în ceea ce priveşte suma de 240.163,94 RON, menţinând suma de 309.470,00 RON ca şi creanţă datorată de reclamantă.

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 2050 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 31 din 2 martie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală de Control Antifraudă şi Inspecţii.

Prin recursul declarat reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- instanţa de fond în mod greşit a aplicat dispoziţiile art. 25 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 66/2011, reţinând că termenele reglementate nu sunt termene de prescripţie sau de decădere, că legea nu prevede vreo sancţiune şi că, astfel, nerespectarea lor nu ar atrage nulitatea actului de control.

Pentru a verifica respectarea/nerespectarea termenului imperativ incident în cauză şi raportat la speţa dedusă judecăţii, arată că Scrisoarea de misiune pentru efectuarea controlului nr. 260.287 a fost aprobată la data de 7 august 2015 de către Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi la data de 5 noiembrie 2015 (după primele 90 de zile reglementate prin dispoziţiile art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011) s-a dispus prelungirea termenului aferent verificărilor, cu încă 90 de zile, prin Nota nr. 261.155.

Or, este evident, arată reclamanta, că nu doar că întocmirea procesului-verbal contestat s-a realizat în afara termenul stabilit pentru finalizarea controlului, dar şi faptul că din data de 4 februarie 2016, echipa de control nu mai avea un mandat valabil, acordat prin scrisoare de misiune, pentru a face acte de control şi pentru a întocmi ori semna vreun document.

Faţă de aceste elemente de facto, problema sancţiunii nulităţii actului capătă şi alte valenţe, nefiind posibil a susţine că depăşirea termenului de efectuare a controlului, lipsa mandatului valabil al echipei de control, precum şi semnătura unui asemenea agent constatator necompetent, pot rămâne nesancţionate din perspectiva condiţiilor de validitate ale unui act administrativ.

- aplicarea greşită în cauză a dispoziţiilor legale - naţionale şi comunitare - relative la pretinsa neregulă şi la consecinţele acesteia din punctul de vedere al recuperării unui eventual prejudiciu.

În acest context, din punctul de vedere al reglementării interne, având în vedere Decizia nr. 66/2015 a Curţii Constituţionale din România, potrivit căreia calificarea neregulii şi stabilirea creanţelor bugetare se face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii, potrivit principiului tempus regit actuniy rezultă, în mod indubitabil, arată reclmanta că existenţa abaterii criticată în prezenta cauză intră sub incidenţa dispoziţiilor O.G. nr. 79/2003.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din actul normativ menţionat privind controlul si recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, neregula reprezintă "orice abatere de la legalitate, regularitate si conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită ".

Din punctul de vedere al reglementării comunitare, sunt de menţionat: Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a prevederilor generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999; Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului; Regulamentul (Consiliul Uniunii Europene, Euratom) Nr, 2988/95 din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene; Regulamentul (CE) nr. 65/din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005; Regulamentul (CE) 1198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit.

Precizează reclamanta că toate actele normative comunitare menţionate, au un numitor comun în privinţa definirii neregularităţii, în sensul că aceasta este o încălcare a unei prevederi a dreptului comunitar, care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic, care are sau ar putea avea efectul de a prejudicia bugetul general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Analiza acestor definiţii legale din legislaţia europeană incidentă în cauză cu privire la nereguli, evidenţiază - mai presus de orice alt comentariu - că ceea ce sancţionează este acţiunea sau omisiunea unui agent economic, şi nu eroarea de sistem definită de Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene în art. 2 alin. (38) ca neregulă ce poate avea o natură recurentă, cu o probabilitate ridicată de apariţie în tipuri de operaţiuni similare, care decurge dintr-o deficientă semnificativă în funcţionarea eficace a sistemelor de gestiune si control inclusiv din neinstituirea unor proceduri adecvate în conformitate cu prezentul regulament si cu normele specifice fondurilor.

În raport de cele menţionate anterior, în speţă se doreşte sanţionarea agentului economic pentru o neregularitate ce nu-i aparţine, respectiv pentru aplicarea eronată a formulei de calcul aprobată în Comitetul de Monitorizare pentru Programul Operaţional de Pescuit.

Astfel, Direcţia Generală Pescuit, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional de Pescuit a menţionat în mod expres în cuprinsul adresei nr. x din 21 iunie 2016 faptul că "dacă în cererea de finanţare există dovada înregistrăm de pierderi pe parcursul a 2 ani de zile de la instituirea sitului Natura 2000 datorate restricţiilor impuse de ariile naturale protejate, atunci este corect ca aplicarea formulei de calcul a primei să se facă pentru fiecare an în parte în funcţie de pierderile înregistrate. Valoarea finală va fi formată din suma valorilor rezultate pentru fiecare an în parte."

În aceste condiţii, pretinsa eroare de calcul a primei de despăgubire nu se datorează operatorului economic şi nici nu reprezintă - în realitate - o neregularitate.

Este profund greşită motivarea instanţei, în sensul că S.C. A. S.R.L. Botoşani ar fi încasat compensaţii din fonduri europene nerambursabile, în cuantum dublu. În fapt, reclamanta a încasat două compensaţii, însă din punctul de vedere valoric, cumulul celor două compensaţii se încadrează în condiţia legală referitoare la perioada maximă de doi ani pentru care se pot acorda aceste sume nerambursabile.

În contextul menţionat, chiar dacă s-ar reţine vreo neregularitate, aceasta aparţine categoric sistemului, aspect confirmat chiar prin înscrisurile depuse de pârâtă la dosarul cauzei, dovada cea mai categorică în acest sens fiind utilizarea aceleaşi formule de calcul în raporturile cu toţi cei 26 de agenţi economici care au beneficiat de finanţare europeană nerambursabilă pentru domeniul piscicol.

Pentru acest motiv, este neîntemeiată motivarea instanţei de fond potrivit căreia reclamanta însăşi trebuia să cunoască şi să respecte termenii acordării compensaţiilor, motiv pentru care ar fi generat neregularitatea analizată în prezenta cauză.

Este greu de admis în contextul realităţilor economice româneşti că un agent economic poate cenzura sau interpreta în mod propriu un document emis de o autoritate centrală specializată a statului.

Deşi instanţa de fond face referire şi la Decizia CCR nr. 683/2016 privind neconstituţionalitatea Legii privind unele măsuri referitoare la plăţile beneficiarilor Sit Natura 2000, aceasta nu poate influenţa soluţia din speţa dedusă judecăţii, Curtea Constituţională pronunţându-se pe un act normativ diferit, chiar dacă acesta vizează tangenţial chestiunea finanţărilor nerambursabile.

Concluzionând, reclamanta arată că împrejurarea că s-a încercat degrevarea de răspundere pecuniară a beneficiarilor finanţării europene nerambursabile în raport de propria turpitudine a autorităţii competentă menţionată anterior, încercare eşuată datorită soluţiei dată de CCR. nu poate constitui un argument în raport de care judecătorul cauzei să fie împiedicat a analiza actul administrativ exclusiv din perspectiva tuturor condiţiilor de validitate şi să-1 sancţioneze în mod corespunzător.

Prin recursul declarat pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate în sensul menţinerii ca legală a creanţei datorate de reclamantă în sumă de 309.470,00 RON şi respingerea acţiunii privind anularea procesului-verbal nr. x/11.03.2016 şi a deciziei nr. 307307/06.05.2016 în ceea ce priveşte suma de 240.163,94 RON.

În drept, recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a invocat, în esenţă, următoarele critici:

Prin sentinţa civilă nr. 31/2017, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/11.03.2016 este nelegal în ce priveşte licenţa de acvacultura, în sensul că S.C. A. S.R.L. se încadra în categoria beneficiarilor eligibili.

Astfel, instanţa de fond apreciază în mod eronat faptul că "în condiţiile în care reclamanta a desfăşurat activitatea neîntrerupt şi a depus raportări periodice, recalcularea compensaţiei pe un considerent formal - lipsa licenţelor de acvacultura valabile neîntrerupt pentru perioada 2008-2009 - apare ca fiind contrară prevederilor Regulamentului 1198/2006 care, pe de o parte, se referă la o perioadă de referinţă de maximum 2 ani, iar pe de altă parte dispune alocarea indemnizaţiei pentru acoperirea pagubelor de producţie în favoarea unităţilor de acvacultura funcţionale în ariile protejate. "(Sentinţa civilă nr. 31/2017, pag. 11, paragraful 7)

Din documentele anexate cererii de finanţare a rezultat faptul că beneficiarul nu a deţinut licenţă de acvacultura valabilă întreaga perioadă cuprinsă în calculul pierderilor suferite ca urmare a aplicării condiţiilor impuse prin includerea în sit Natura 2000 a amenajării piscicole, prin urmare la stabilirea compensaţiei nu au fost respectate prevederile Regulamentului 1198/2006.

Or, licenţa de acvacultura făcea parte din lista documentelor obligatorii pe care beneficiarii trebuiau să le anexeze Cererilor de finanţare, astfel cum prevede cap. 3.3 Lista documentelor anexate Cererii de finanţare, Acţiunea 3 - Acvacultura durabilă în Situri Natura 2000, pct. 11 din Ghidul Solicitantului pentru Măsura 2.2, valabil la acea dată.

În urma verificării criteriilor de eligibilitate asupra Cererii de finanţare depuse, de către personalul DGP AMPOP, care a analizat eligibilitatea cererii de finanţare, au rezultat aspecte cu privire la suprafaţa luciului de apă pentru care s-au solicitat compensaţii, care necesitau a fi clarificate, în sensul că au existat diferenţe de suprafaţă înscrise în licenţele de acvacultura anexate cererii.

Echipa de control, aşa cum se arată şi în adresa Autorităţii de Audit nr. 51579 din 16.10.2012 a constatat că o parte din perioada pentru care s-au cerut compensaţii nu era acoperită de licenţă de acvacultura valabilă, prin urmare prin aplicarea pricipiului proporţionalităţii statutat de O.U.G. nr. 66/2011, s-a calculat o reducere a sumei proporţional cu perioada în care beneficiarul a deţinut licenţă valabilă.

Arătă că finaţarea acordată beneficiarului S.C. A. S.R.L., este acordată din fonduri nerambursabile - Fondul European pentru Pescuit, conform Regulamentului CE nr. 1198/2006, privind Fondul European pentru Pescuit, astfel, nu se poate reţine culpa finanţatorului pentru faptul că beneficiarul a solicitat unei instituţii eliberarea unei licenţe, care nu a fost eliberată, beneficiarul având obligaţia faţă de finanţator să depună toate documentele valabile pentru toată perioada pentru care a solicitat fondurile nerambursabile, a se vedea cazul beneficiarului S.C. C. S.R.L..

Pârâtul reiterează aspectele reţinute în PV nr. 306306/11.03.2016 privitoare la lipsa licenţei de acvacultura şi metoda de calcul, concluzionând că din totalul de 309.470,00 RON, beneficiarul are dreptul să primească o compensaţie de 69.306,06 RON pentru întreaga suprafaţă, iar pentru diferenţa de 240.163,94 tei urmând a se întocmi titlu de creanţa fiind o sumă ce a fost plătită necuvenit.

În consecinţă, se confirmă constatarea Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României, din adresa nr. x/20.11.2012, referitoare la acordarea în exces a cuantumului compensaţiei prin aplicarea "în mod eronat, a formulei de calcul aprobată în Comitetul de Monitorizare pentru POP, astfel valoarea de 309.470.00 RON reprezentând compensaţie pentru pierderile de producţie aferente perioadei 2008 - 2009 este stabilită ca fiind neeligibilă.

Echipa de control a stabilit în seama beneficiarului următoarele debite:

- 309.470,00 RON, contribuţie publică naţională - BN. reprezentând cheltuieli afectate de nereguli ca urmare a achitării compensaţiei pe fiecare an în parte si nu calcularea si achitarea unei singure compensaţii pentru o perioadă de maxim 2 ani;

- 240.163.94 RON, contribuţie publică, din care 75% - 180.122.94 RON contribuţie FEP si 25% - 60.041,00 RON contribuţie BN. reprezentând diferenţa de sumă pentru perioada în care beneficiarul nu a avut licenţă de acvacultura valabilă în intervalul 2008-2009."

Modalitatea de abordare a DGP AM POP - autoritate responsabilă cu gestionarea fondurilor POP, respectiv calculul sumei proporţional cu perioada în care beneficiarul a deţinut licenţă valabilă, poate fi observată şi în cazul altor beneficiari (exemplu fiind S.C. C. SRL).

În ceea ce priveşte },compensaţia aferentă perioadei 2008-2009 pentru pierderile de producţie prevăzute pentur Măsura 2.2. Măsuri de acva-mediu în cuantum dublu, instanţa de fond în mod corect a reţinut faptul că aceasta constituie o neregulă, iar suma de 309.470,00 RON încasată necuvenit este supusă restituirii. "(Sentinţa civilă nr. 31/2017, pag. 10, paragraful 3).,,... Reclamanta a acceptat şi profitat de o compensaţie dublă faţă de cea cuvenită potrivit Programului Operaţional Pescuit 2007-2013 în condiţiile în care art. 30 alin. (5) din Regulamentul nr. 1198/2006 prevede alocarea unei singure indemnizaţii pentru maxim 2 ani. " (Sentinţa civilă nr. 31/2017, pag. 9, paragraful 3).

Astfel, în sprijinul constatărilor ce au stat la baza întocmirii titlului de creanţă vine decizia nr. 683 din 23 noiembrie 2016 referitoare la obiecţia de neconstituţionatitate a dispoziţiilor Legii privind unele masuri referitoare ta plăţile beneficiarilor Sit Natura 2000, prin care Curtea Constituţională a României a reţinut că pentru perioada 2008-2009 beneficiarilor "le-au fost plătite doua prime, or, în mod corect, trebuia plătită pentru perioada 2008-2009 o singură primă", precum şi faptul că "creanţa în cauză este o creanţă bugetară rezultată dintr-o neregulă, ea nepierzându-şi individualitatea prin faptul că a fost preluată ta bugetul de stat, definindu-se, în continuare, ca sumă de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora conform art. 2 alin. (1) Ut. j) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011".

Faţă de aspectele legate de constatările Autorităţii de Audit şi ale DGCAI stabilite prin Nota de control nr. x/18.09.2014, echipa de control a constatat următoarele:

Prin adresa nr. x/15.02.2011. emisă de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani, se confirmă faptul că "întreaga suprafaţă a iazului Hăneşti $i pepiniera Hânesti, intră în perimetrul sitului Natura 2000 "lazurile de pe valea Baseului Podriqai Ibanesei" declarat ca Sit Natura 2000 - tipul Ariei de Protecţie Specială Avifaunistică, prin H.G. nr. 1284/2007".

Prin cererea de finanţare RO 2214121004070168 depusă de către beneficiarul S.C. A. S.R.L., ce stă la baza întocmirii Ordinului de finanţare nerambursabilă nr. 78/07.03.2011, privind finanţarea din Fondul European pentru Pescuit şi Bugetul Naţional, pentru implementarea măsurilor de protecţie şi conservare a biodiversităţii în sit NATURA 2000 - pentru iazul Hăneşti şi pepiniera Hăneşti, a fost solicitată prima pentru compensarea pierderilor de venituri înregistrate în cadrul fermei piscicole, situri Natura 2000 x în sumă totală de 618.940,00 RON. Suma solicitată, conform pct. 3 -calculul primei din Memoriul Justificativ al proiectului "Reţeaua ecologică europeană Natura 2000 şi amenajarea piscicola Hăneşti", a fost stabilită de către beneficiar având în vedere calculul pierderilor suferite în anii 2008 şi 2009, de peste 35%, astfel prima a fost calculată pentru o suprafaţă totală de luciu de apă de 309,47 ha, la o compensaţie de 1.000 RON/ha şi înmulţită cu 2 pentru cei doi ani menţionaţi.

în consecinţă, se confirmă constatarea Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României, din adresa nr. x/20.11.2012, referitoare la acordarea în exces a cuantumului compensaţiei prin aplicarea "în mod eronat", a formulei de calcul aprobată în Comitetul de Monitorizare pentru POP, astfel valoarea de 309.470,00 RON reprezentând compensaţie pentru pierderile de producţie aferente perioadei 2008 - 2009 este stabilită ca fiind neeligibilă.

Legalitatea restituirii sumei necuvenite în valoare de 309.470,00 RON este prevăzută la art. 2 şi art. 4 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.

Prin Ghidul solicitantului aferent acestei măsuri din POP 2007 - 2013, document ce a stat la baza întocmirii Cererii de finanţare, precum şi a aprobării finanţării, la capitolul 4.6. Recuperarea debitelor, se prevede:

"constituie obiect al recuperării creanţelor bugetare rezultate din nereguli sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare $i/sau din cofinantarea aferentă, costurile bancare, inclusiv accesoriile acestora, precum şi alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului.

Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.

Compartimentul de control, nereguli şi antifraudă stabileşte şi individualizează, în urma controlului efectuat la dumneavoastră, obligaţia de plată, întocmind un Proces-verbal de constatare (conform modelului prevăzut în anexa H.G. nr. 1306/2007), document ce reprezintă, în condiţiile legii, titlul de creanţă."

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 10 Nereguli, sume necuvenite şi restituirea finanţării din Anexa I la Ordinul de finanţare nerambursabilă din POP nr. x/07.02.2011 pentru proiectul "Reţeaua ecologică europeană Natura 2000 şi amenajarea piscicolă Hăneşti", încheiate între DGP AMPOP şi A. S.R.L "orice plată excedentară constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligaţia de a restitui sumele necuvenite."

Potrivit art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, "dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare".

În ceea ce priveşte obligarea instituţiei noastre la plata cheltuielilor de judecată, pârâtul solicită respingerea cererii, sau cel puţin cenzurarea cuantumului acestora.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. şi recurentul pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală de Control Antifraudă şi Inspecţii au depus întâmpinări în cauză solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de partea oponentă.

II. Soluţia instanţei de recurs cu privire cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Analizând cererea de adresare a întrebărilor preliminare formulate de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 267 din Tratat, precum şi ţinând seama de punctele de vedere exprimate de părţi, Înalta Curte constată că nu se impune admiterea cererii pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene:

"Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:

(a) interpretarea tratatelor;

(b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe judecătoreşti naţionale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăşte în cel mai scurt termen."

De asemenea, potrivit art. 2 din Legea nr. 340/2009:

"(1) Instanţa de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură şi care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.

(2) Dacă cererea este formulată în faţa unei instanţe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene de a se pronunţa cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză."

După cum rezultă din dispoziţiile citate anterior, instanţa naţională sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară numai în măsura în care se pune în discuţie validitatea sau interpretarea tratatelor şi actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii şi apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.

Instanţa naţională este cea care stabileşte relevanţa dreptului comunitar pentru soluţionarea litigiului aflat pe rol şi dacă cererea de adresare a unor întrebări preliminare este sau nu necesară.

Prin urmare, art. 267 din TFUE prevede acest mecanism pentru interpretarea tratatelor sau pentru interpretarea şi verificarea validităţii unei norme din legislaţia secundară a Uniunii Europene, dar instanţa naţională poate să respingă o astfel de cerere atunci când jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene oferă suficiente repere pentru interpretarea legislaţiei naţionale într-un sens care să concorde dreptului Uniunii.

Întrebarea ce se poate adresa de instanţa naţională vizează exclusiv probleme de validitate sau interpretare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de aplicarea dreptului naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

Or, Înalta Curte constată că, prin modul în care sunt formulate întrebările propuse, recurenta-reclamantă tinde, de fapt, să obţină o veritabilă "decizie de îndrumare" în soluţionarea în concret a cauzei de către instanţa naţională, din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ceea ce este inadmisibil, întrucât excedează competenţei acesteia.

Astfel, nu se solicită, în realitate, interpretarea art. 30 din Regulamentul CE nr. 1198/2006, ci să se statueze asupra modului de aplicare a acestuia de către o autoritate publică naţională, într-o situaţie de fapt dată, reiterându-se sub altă formă, motivele invocate în cererea de chemare în judecată, precum şi în calea de atac a recursului.

Conform prevederilor art. 267 TFUE şi ale jurisprudenţei în materie, CJUE are doar obligaţia interpretării normelor indicate de instanţa naţională, cu luarea în considerare a particularităţilor cauzei, fără însă a face vreo apreciere pe fondul demersului judiciar şi fără a pronunţa o hotărâre prin care să fie dezlegate chestiunile litigioase din cauză, aceste prerogative fiind în mod evident şi exclusiv atributul instanţei naţionale.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că nu este vorba de o solicitare care să vizeze validitatea sau interpretarea normelor de drept comunitar, petenta urmărind dezlegarea de către instanţa europeană a fondului litigiului.

În privinţa întrebărilor formulate, se constată că aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu pun o problemă de interpretare a dreptului Uniunii Europene, ci o problemă de aplicare a acestui drept, care este atributul instanţei naţionale.

Pe de altă parte, speţa oferă suficiente elemente pentru ca instanţa supremă să fie în măsură să soluţioneze cauza prin aplicarea reglementărilor invocate în acord cu dreptul Uniunii Europene.

Faţă de aceste împrejurări de fapt şi de drept, având în vedere conţinutul întrebărilor preliminare propuse, se observă că ceea ce se solicită CJUE este să se pronunţe asupra modalităţii în care se calculează cuantumul indemizaţiei excepţionale prin raportarea pierderii la un an calendaristic sau la doi ani calendaristici, în condiţiile formulării cererii pentru o perioadă de doi ani, ceea ce ar implica analiza situaţiei de fapt din cauza pendinte, aspect ce excede atribuţiilor Curţii Europene.

În acest context, Înalta Curte reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 267 din TFUE, motiv pentru care va respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L..

III. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală de Control Antifraudă şi Inspecţii sunt fondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de către reclamanta S.C. A. S.R.L. vizând greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011:

"(…)

Art. 21. (…)

(23) Termenul maxim de efectuare a verificării şi de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activităţii de organizare a verificării, cu excepţiile prevăzute la alin. (25) şi (26).

(24) În cazul în care activitatea de verificare vizează mai mulţi beneficiari şi/sau întreaga perioadă în care, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, pot fi luate măsuri de recuperare a creanţelor, precum şi în cazuri justificate în care - în scopul verificării - este necesară colaborarea cu alte instituţii, termenul de finalizare a activităţii de verificare prevăzut la alin. (23) poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 de zile.

(25) Organizarea şi efectuarea verificărilor necesare stabilirii creanţei bugetare rezultate din nereguli şi emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare se efectuează în termen de maximum 60 de zile de la data comunicării de către DLAF a actului de control emis în conformitate cu normele şi procedurile proprii, respectiv de la data primirii raportului de inspecţie emis de OLAF.

(26) Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare se emite în termen de 60 de zile de la data comunicării documentelor de constatare emise de Autoritatea de Audit, conform regulamentului prevăzut la art. 24.(…)

Art. 25. -

(1) În situaţia în care structurile de control prevăzute la art. 20 constată nereguli de sistem sau deficienţe ale sistemelor de management şi control potenţial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicaţii de ordin financiar, acestea au obligaţia întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar şi operaţiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21.

(2) Termenul maxim de efectuare a activităţilor prevăzute la alin. (1) este de 90 de zile de la data finalizării activităţii de organizare a reverificării.

(3) În cazuri justificate, termenul de finalizare a activităţii de reverificare prevăzut la alin. (2) poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 de zile. (…)".

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că aceste termene stabilite de lege pentru emiterea proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sunt termene de recomandare, nerespectarea lor nefiind de natură să atragă nulitatea actului administrativ.

Înalta Curte reţine că termenele anterior menţionate reprezintă termene de recomandare, atât timp cât legiuitorul nu a prevăzut, în cazul nerespectării lor, sancţiunea decăderii sau o altă sancţiune similară, de natură să afecteze valabilitatea actului întocmit după împlinirea lor.

Nerespectarea obligaţiei de întocmire a procesului-verbal în termenul legal este calificată drept abatere de dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011, de natură să atragă, eventual, sancţionarea disciplinară a personalului care se face vinovat de săvârşirea acesteia.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011:

(1) Constituie abateri de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă următoarele fapte:

(…)

d) neemiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, în termenul prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă;

(…).

Aceste termene nu pot fi considerate termene de decădere/imperate cum, în mod greşit, argumentează reclamanta, deoarece din actul normativ nu rezultă, în mod neîndoielnic, că nerespectarea acestora atrage pierderea dreptului de a stabili creanţele bugetare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2545 C. civ.:

(1) Prin lege sau prin voinţa părţilor se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârşirea unor acte unilaterale,

(2) Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condiţiile legii, a săvârşirii lor.

Potrivit dispoziţiile art. 2547 C. civ.:

Dacă din lege sau din convenţia părţilor nu rezultă în mod neîndoielnic că un anumit termen este de decădere, sunt aplicabile regulile de la prescripţie.

Aceste termene nu pot fi considerate nici termene de prescripţie, având în vedere dispoziţiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 care reglementează prescripţia dreptului de a stabili creanţele bugetare rezultate din nereguli.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011:

(1) Dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare.

În concluzie, termenele prevăzute de dispoziţiile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 au natura juridică a unor termene de recomandare, iar nerespectarea acestora nu poate afecta valabilitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/11.03.2016.

Situaţia de fapt

În baza Ordinului de finanţare nerambursabilă nr. 87/07.03.2011, reclamantei S.C. A. S.R.L i-a fost acordată o compensaţie în cuantum de 618.940,00 RON, pentru acoperirea pierderilor de producţie piscicolă aferente perioadei 2008-2009, ca urmare a aplicării regulilor prevăzute în programul SIT NATURA 2000, în temeiul prevederilor art. 30 din Regulamentul CE 198/2006, potrivit căruia se acordă o indemnizaţie excepţională pentru maximum 2 ani de la data deciziei de instituire a zonei NATURA 2000, pentru unităţile de acvacultură existente înainte de emiterea deciziei.

În raportul tehnic de evaluare, care a stat la baza stabilirii sumei mai sus menţionate, s-au avut în vedere pierderile de producţie aferente unei suprafeţe de 309,47 ha luciu apă, cu o valoare de 1000 RON/ha.

În baza adresei Curţii de Conturi a României - Autoritatea de Audit, nr. 51579/AP/16.10.2012, înregistrată la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sub nr. x/18.10.2012, ca urmare a verificărilor suplimentare efectuate la solicitările CE prin scrisorile nr. Ares (2012)579580/11(05/12 şi nr. Ares(2012)959619/09/08/2012 privind stabilirea naturii sistemice a constatărilor referitoare la modul de acordare a compensaţiilor pentru pierderile de producţie înregistrate de unităţile de acvacultură - sit Natura 2000, a fost transmis Direcţiei Generale Pescuit - Autoritate de Management pentru POP, situaţia centralizatoare a tuturor dosarelor analizate în urma misiunii de audit, prin care la pct. 16 din Anexă, este stabilită suma de 309.470,00 RON ca fiind plătită necuvenit pentru reclamanta A. S.R.L.

Constatarea cu implicaţii financiare relativ la situaţia reclamantei a fost următoarea: "Referitor la cererea de finanţare RO 2214121004070168 s-a constatat că, în baza deciziei de finanţare nr. x/22.02.2011, solicitantului i-a fost acordată o compensaţie în valoare de 618.940,00 RON. Potrivit Memoriului justificativ şi Raportului tehnic de evaluare a pierderilor întocmit de către expertul tehnic judiciar, însoţit de documente suport, pierderile de producţie suferite în perioada 2008-2009 au fost de peste 35%. Cuantumul acordat prin decizia de finanţare a fost de 1000 RON/ha pentru o suprafaţă de luciu de apă de 309,47 ha, conform licenţelor de acvacultura depuse la dosarul cererii de finanţare. Prin decizia autorităţii de management menţionată mai sus, prima s-a calculat prin însumarea primei aferente pentru anul 2008 în cuantum de 309.470,00 RON (309,47 ha *1000 RON/ha) cu prima aferentă anului 2009 de 309.470,00 RON (309,47 ha *1000 RON/ha), în condiţiile în care modul de calcul al primei, stabilit prin Decizia Comitetului de Monitorizare nr. 16 nu prevede că valoarea primei este aferentă fiecărui an de pierdere. Pe cale de consecinţă, suma de 309.470,00 RON din cererea de plată nr. x/07.03.2011 a fost plătită necuvenit beneficiarului în cauză şi a fost inclusă în Declaraţia Lunară de Cheltuieli nr. 14/10.05.2011, transmisă Comisiei cu aplicaţia nr. 3/2011."

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/11.03.2016, întocmit ca urmare a finalizării verificărilor Autorităţii de management fonduri europene, s-a constatat că prin emiterea Ordinului de finanţare nerambursabilă nr. 87/22.02.2011reclamantei i-a fost plătită în mod necuvenit suma în valoare de 618.940,00 RON RON, cu încălcarea dispoziţiilor Deciziei Comitetului de Monitorizare nr. 16/2010 care prevăd calcularea unei singure compensaţii pentru o perioadă de maxim 2 ani iar nu compensaţii anuale şi însumarea sumelor rezultate pentru fiecare an.

Prin urmare, prin procesul-verbal contestat s-a stabilit în seama beneficiarului un debit în valoare 549.633,94 RON, contribuţie publică naţională din bugetul de stat.

Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare x/11.03.2016 reclamanta a formulat contestaţia înregistrată sub nr. x/15.04.2016.

Prin Decizia nr. 307307/06.05.2016 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor POP 2007-2013 din cadrul M.A.D.R, a fost respinsă contestaţia ca neîntemeiată .

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că sunt fondate criticile formulate de reclamantă şi pârât cu privire la greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material, urmând să le analizeze împreună şi să le răspundă cu argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

În ceea ce priveşte suma de 309.470,00 RON, contribuţie publică naţională - BN. reprezentând cheltuieli afectate de nereguli ca urmare a achitării compensaţiei pe fiecare an în parte şi nu calcularea şi achitarea unei singure compensaţii pentru o perioadă de maxim 2 ani, astfel cum a fost reţinută în procesul-verbal nr. x/11.03.2016 contestat în cauză, Înalta Curte arată următoarele:

Constatarea unor deficienţe sistemice în administrarea internă a fondurilor alocate naţional din Fondul European de Pescuit prin Raportul de audit DG MARE din cadrul Comisiei Europene cu nr. Ares (2012) 959619/09.08.2012 şi prin Raportul de Audit 2013 nr. 50182/AP/08.02.2012 emis de Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi a României nu translatează automat responsabilitatea acestor deficienţe în sarcina beneficiarilor finali, cu consecinţa recuperării sumelor acordate cu titlu de fonduri nerambursabile, fără stabilirea în concret pentru fiecare beneficiar a responsabilităţii proprii.

Aşa cum rezultă din economia art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 obligaţia de emitere a procesului-verbal este condiţionată de reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă şi stabilirea în concret a responsabilităţii fiecărui beneficiar.

În această notă, nu era suficientă pentru angajarea răspunderii reclamantei, constatarea unor deficienţe sistemice, care ar reprezenta realizarea defectuoasă a verificărilor de management asupra proiectelor, din cadrul sistemului propriu de management al autorităţii pârâte, fiind necesar analizarea unor considerente specifice care să fundamenteze angajarea răspunderii reclamantei.

În acest sens, Înalta Curte constată că prin art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit, act normativ unional cu efecte directe în plan naţional, s-a reglementat posibilitatea acordării de sprijin prin acordarea de indemnizaţii pentru utilizarea unor metode de producţie în acvacultură care să ajute la protejarea şi ameliorarea mediului şi la conservarea naturii, respectiv pentru a promova conform art. 30 alin. (2) lit. d) acvacultura durabilă compatibilă cu constrângerile specifice de mediu rezultând din desemnarea zonelor Natura 2000, în conformitate cu Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică.

Potrivit art. 30 alin. (5) lit. c) din regulament este alocată o indemnizaţie excepţională pentru maximum doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 şi numai pentru unităţile de acvacultură existente înainte de această decizie, calculată de statele membre conform alin. (4) în baza unuia sau a mai multora dintre următoarele criterii: pierderea de venit suportată, costul suplimentar care poate rezulta din aplicarea metodelor privind mediul acvatic, necesitatea de a oferi sprijin financiar pentru desfăşurarea proiectului şi dezavantajele specifice sau costurile de investiţii pentru unităţile situate în interiorul sau în apropierea zonelor Natura 2000.

Prin urmare, beneficiarii pot beneficia de o indemnizaţie excepţională pentru maximum doi ani, prin raportare la pierderea de venit suportată, criteriu avut în vedere şi de autoritatea de mangement atunci când a instrumentat cererile reclamantei. Această indemnizaţie, aşa cum s-a reţinut prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 683/2016, are natura juridică a unei despăgubiri şi a vizat pierderile înregistrate pe anii 2008 şi 2009.

În consecinţă, s-a reglementat la nivel european posibilitatea beneficiarilor de a obţine o indemnizaţie excepţională pentru maximum 2 ani, prin raportare la pierderea de venit suportată, cu titlu de despăgubire, astfel cum a stabilit iniţial chiar autoritatea de management, prin Decizia nr. 5/29.05.2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013.

Ulterior, s-a emis Decizia nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 prin care s-a stabilit modalitatea de acordare şi de calcul a compensaţiei, făcându-se trimitere la modul de calcul al primelor şi la cuantumul acestora, iar prin Decizia nr. 43/12.07.2013 s-a adoptat Minuta celui de-al 10-lea Comitet de Monitorizare al Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, considerându-se că intimata-reclamantă a beneficiat în mod nelegal de suma de 618.940 RON.

Este necontestat în cauză că reclamanta îndeplinea condiţiile legale pentru acordarea acestei indemnizaţii şi că cele două sume anuale acordate au vizat anii 2008 şi 2009 fiecare, aspect care rezultă cu evidenţă din actele de control ale autorităţii de management şi din Ordinul de finanţare nerambursabilă nr. 87/07.03.2011 prin care a fost aprobată cererea de finanţare nr. x.

La determinarea sumei alocate fiecărui an s-au avut în vedere pierderile de producţie superioare procentului de 35% pentru fiecare an, precum şi suprafaţa de 309,47 ha luciu de apă, pentru care reclamanta era îndreptăţită la 1000 RON/ha, astfel că la un simplu calcul rezultă că suma cuvenită pentru fiecare an era de 309.470 RON, cum s-a procedat în cauză.

De altfel, aşa cum rezultă cu evidenţă din procesul-verbal atacat neregula imputată reclamantei a constat în aceea că a solicitat, iar autoritatea de management pârâtă i-a acordat, prime pentru compensarea pierderilor de producţie înregistrate în cadrul Amenajării piscicole pentrul iazul Hăneşti şi pepiniera Hăneşti, sit Natura 2000 ROSPA0049, în valoare totală de 618.940 RON, valoare calculată pentru o suprafaţă totală de luciu apă de 309,47 ha, la o compensaţie de 1.000 RON/ha, pentru fiecare an în parte (2008 şi 2009), şi nu calcularea unei singure compensaţii pentru o perioadă de maxim 2 ani, nerespectând astfel prevederile legislaţiei comunitare şi naţionale şi anume art. 30 al Regulamentului (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit precum şi ale Deciziei Comitetului de Monitorizare nr. 16/2010, document ce a stat la întocmirea Ghidului Solicitantului în baza căruia beneficiarul a solicitat compensaţia.

Prin urmare, nu cuantumul indemnizaţiei este considerat ca fiind excedentar faţă de cerinţele legii, ci modalitatea de acordare, legiutorul unional în viziunea autorităţii de management prevăzând o unică indemnizaţie pentru maximul doi ani, iar nu două indemnizaţii pentru fiecare an în parte, punct de vedere îmbrăţişat de instanţa de fond.

Dispoziţiile art. 30 alin. (5) lit. c) din regulament nu instituie condiţii de ordin formal pentru acordarea acestei indemnizaţii, ci numai de ordin material, prevăzând că este alocată beneficiarilor o indemnizaţie excepţională pentru maximum doi ani, fără a se înţelege că are în vedere o plată unică a acesteia.

Instanţa de recurs constată că dispoziţiile art. 30 din Regulamentul european instituie, pentru beneficiari, dreptul la acordarea unei indemnizaţii pentru maximum doi ani, fără a se distinge ca fiind vorba despre o plată unică, astfel că se impune concluzia potrivit căreia, la procesarea cererii intimatei, autoritatea de management a procedat corect prin acordarea indemnizaţiei prin efectuarea a două plăţi, nefiind interzisă o astfel de modalitate de acordare a primelor.

Sintagma "o indemnizaţie excepţională" are în vedere situaţia acordării despăgubirilor din Fondul European pentru Pescuit o singură dată în aplicarea acestui program de asistenţă financiară, fără să excludă posibilitatea ca alocarea ei în concret să fie făcută prin mai multe plăţi, care prin adiţionarea lor să aibă ca rezultat nivelul maxim prevăzut de legiutor. În concordanţă cu această interpretare a fost conduita reclamantei, precum şi a autorităţii de managment, atât la momentul procesării şi validării cererilor de finanţare, precum şi cu ocazia activităţilor de control ulterioare.

Decizia nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013 invocată prin actele administrative contestate în cauză, nu constituie un act administrativ cu caracter normativ, care să instituie reguli de conduită pentru subiecţii adresanţi, pentru a căror nerespectare să poată fi angajată răspunderea juridică, pentru simplul motiv că nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, dincolo de neîndeplinirea celorlalte trăsături care-l diferenţiază de un act administrativ cu caracter individual, respectiv acelea de a institui reguli generale cu aplicabilitate repetată şi a produce efecte erga omnes.

În acest sens, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 429/2019 pronunţată în examinarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 24/2000, a reţinut că "în concordanţă cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la exigenţele de calitate a legii, acestea instituie regula publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative enumerate expres de lege şi stabilesc limitativ excepţii de la această regulă. Publicarea actelor normative reprezintă aşadar o condiţie de validitate a actelor normative, având ca efect intrarea acestora în vigoare.

În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că prin reglementarea normelor de tehnică legislativă au fost impuse o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară."

Întrucât, în privinţa Deciziei nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013 nu a fost îndeplinită obligaţia publicării în Monitorul Oficial, autoritatea de management şi cu atât mai puţin instanţa de fond nu-i putea valoriza efectele şi a dispune sancţionarea reclamantei pentru neconformarea acesteia unor pretinse norme de conduită care nu-i fuseseră aduse la cunoştinţă.

Pe de altă parte, este de observat că această decizie contravine dispoziţiilor art. 30 alin. (5) lit. c) din regulament, instituind condiţii mai restrictive pentru beneficiul indemnizaţiei analizate. Astfel la o simplă analiză a formulei de calcul prin care poate fi determinată indemnizaţia rezultă că un beneficiar al acesteia, în interpretarea Comisiei de monitorizare (P=V x S. Unde: P - valoarea primei în RON; V - valoarea stabilită conform tabelului 3, în funcţie de pierderea medie de producţie, prin metode extensive, sau semiintensive şi a speciilor de peşte sau organismelor acvatice, RON/ha; S - suprafaţa pentru care s-a făcut cererea, ha) poate obţine o despăgubire numai pentru maximum un an, întrucât poate declara doar suprafaţa pe care a obţinut pierderea, deşi dacă s-ar fi avut în vedere dezdăunarea beneficiarilor pentru maximum 2 ani, conform dispoziţiilor unionale, în situaţia perpetuării situaţiei pierderilor pe această perioadă, cum e cazul reclamantei, valoarea primei sau suprafaţa declarată trebuia înmulţită cu 2.

Nu în ultimul rând, instanţa de control judiciar apreciază că în cauză nu putea fi reţinută existenţa unei nereguli în sarcina reclamantei.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 prin neregulă se înţelege "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

In ceea ce priveşte decizia nr. 683/23.11.2016 prin care Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile legii privind unele măsuri referitoare la plăţile beneficiarilor Sit Natura 2000 sunt neconstituţionale, instanţa reţine că excepţia a fost admisă cu motivarea că se încalcă principiul egalităţii între beneficiarii proiectelor şi că nu se respectă competenţele exclusive ale Uniunii Europene.

Astfel, Curtea Constituţională nu a analizat şi interpretat ea însăşi prevederile art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul nr. 1198/2006 (făcând trimitere doar la opinia Comisiei Europene, par. 21) şi nici nu avea cum să o facă, dat fiind că interpretarea dispoziţiilor comunitare intră în competenţa exclusivă a instanţelor comunitare, şi nici nu a exclus posibilitatea ca procesele-verbale privind constatarea neregulilor să fie anulate pentru alte motive decât intervenţia legii a cărei constituţionalitate era analizată.

Un element esenţial al existenţei unei nereguli şi a angajării răspunderii administrative în această materie este existenţa unui prejudiciu cert şi efectiv sau a unui prejudiciu potenţial.

Caracteristicile speciale ale acestui gen de răspundere juridică care presupune verificarea utilizării în condiţii de legalitate, regularitate şi conformitate a fondurilor unionale şi publice naţionale, nu exonerează autoritatea de management de la sarcina probei îndeplinirii tuturor condiţiilor de antrenare a acestei forme de răspundere.

În ce priveşte prejudiciul, în cazul în care se reclamă existenţa unui prejudiciu cert şi efectiv, autoritatea de management este obligată a dovedi atât existenţa cât şi întinderea sa. La prejudiciul potenţial, existenţa lui este prezumată, urmare a demonstrării în condiţiile legii a nerespectării dispoziţiilor legale şi contractuale incidente, iar întinderea sa este evaluată legal.

În cauză, s-a imputat reclamantei un prejudiciu cert şi comensurabil, a cărui existenţă şi întindere trebuia dovedită de autoritatea intrumentatoare a procesului-verbal, obligaţie care nu a fost îndeplinită însă.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, pentru a răspunde la criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine în ceea ce priveşte suma de 240.163,94 RON, următoarele:

În cuprinsul procesului-verbal nr. x/11.03.2016 se menţionează că: "Echipa de control stabileşte în seama beneficiarului următoarele debite:

- 309.470,00 RON, contribuţie publică naţională - BN. reprezentând cheltuieli afectate de nereguli ca urmare a achitării compensaţiei pe fiecare an în parte si nu calcularea si achitarea unei singure compensaţii pentru o perioadă de maxim 2 ani;

- 240.163,94 RON, contribuţie publică, din care 75% - 180.122,94 RON contribuţie FEP si 25% - 60.041.00 RON contribuţie BN. reprezentând diferenţa de sumă pentru perioada în care beneficiarul nu a avut licenţă de acvacultura valabilă în intervalul 2008-2009.

(...)

Beneficiarul S.C. A. S.R.L. deţine licenţă de acvacultură, astfel:

Ferma Hăneşti - Amenajare Piscicolă Pepinieră - Licenţa de acvacultură nr. 00382/06.02.2006 pentru perioada 06.02.2006 - 06.02.2009 fila x şi Licenţa de acvacultură nr. 0360/25.06.2010 fila x valabilă de la data emiterii până la ridicarea ei;

Ferma Hăneşti - Amenajare Piscicolă Crescătorie - Licenţa de acvacultură nr. 00383/06.02.2006 pentru perioada 06.02.2006 - 06.02.2008 fila x şi Licenţa de acvacultură nr. 0361/25.06.2010 fila x valabilă de la data emiterii până la ridicarea ei;".

În alte ordine de idei, după cum s-a arătat anterior, art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit precizează faptul că este alocată o indemnizaţie excepţională, în temeiul alin. (2) litera (d) al acestui articol, pentru maximum doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 şi numai pentru unităţile de acvacultură existente înainte de această decizie."

Or, după cum s-a reţinut în Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare anterior menţionat, intimata nu a făcut dovada faptului că îndeplineşte condiţiile anterior enunţate. În concret, aceasta a depus la dosarul cererii de finanţare două licenţe de acvacultură din anul 2008, respectiv 2009, în condiţiile în care a solicitat compensarea pierderilor suferite în anii 2008 şi 2009 pentru întreaga perioadă. Astfel, partea a făcut dovada activităţii de acvacultură autorizată potrivit legii numai pentru 140 zile pentru Amenajarea Piscicolă Pepinieră şi 226 zile pentru Amenajare Piscicolă Crescătorie, din cele 731 de zile (366 zile - 2008, 365 zile -2009) raportate pentru obţinerea compensării, ulterior declarării sitului Natura 2000. Prin urmare, intimata nu era eligibilă pentru obţinerea compensaţiei, potrivit art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit, nedovedind existenţa licenţei de acvacultură autorizată pe durata de referinţă.

Faţă de cele învederate, este corectă susţinerea pârâtului în sensul că "din documentele anexate cererii de finaţare a rezultat faptul că beneficiarul nu a deţinut licenţă de acvacultură valabilă întreaga perioadă cuprinsă în calculul piederilor suferite ca urmare a aplicării condiţiilor impuse prin includerea în sit Natura 2000 a amenajărilor piscicole".

Susţinerea este corectă şi faţă de dispoziţiile cuprinse în capitolul 3.3 Lista documentelor anexate Cererii de finanţare, Acţiunea 3 - Acvacultură durabilă în Situri Natura 2000, pct. 11 din Ghidul solicitantului pentru Măsura 2.2, potrivit cărora licenţa de acvacultură face parte din lista documentelor obligatorii pe care beneficiarii trebuie să le anexeze cererilor de finanţare.

În speţa de faţă, aşa cum s-a demonstrat anterior, intimata nu a dovedit deţinerea licenţelor de acvacultură valabile pentru întreaga perioadă cuprinsă în calculul piederilor suferite ca urmare a aplicării condiţiilor impuse prin includerea în sit Natura 2000, astfel încât se impune restituirea sumei de 240.163,94 RON, reprezentând diferenţa de sumă pentru perioada în care beneficiarul nu a avut licenţă de acvacultura valabilă în intervalul 2008-2009.

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că este fondat cazul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, reţinând incidenţa prevederilor art. 453 C. proc. civ. menţine dispoziţia privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi va anula procesul-verbal nr. x/11.03.2016 şi decizia nr. 307307/06.05.2016 în ceea ce priveşte suma de 309.470,00 RON RON, menţinând suma de 240.163,94 RON ca şi creanţă datorată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondată.

Admite recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală de Control Antifraudă şi Inspecţii împotriva sentinţei nr. 31 din 2 martie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L..

Anulează procesul-verbal nr. x/11.03.2016 şi decizia nr. 307307/06.05.2016 în ceea ce priveşte suma de 309.470,00 RON RON, menţinând suma de 240.163,94 RON ca şi creanţă datorată de reclamantă.

Menţine dispoziţia privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iulie 2020.