Loss of interest in appellate challenge to suspension of administrative act following final dismissal of underlying annulment action

Şedinţa publică din data de 02 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 23.04.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Colegiul Fizioterapeuţilor din România, solicitând anularea hotărârii nr. 36 din 09.11.2018 a Consiliului Naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România, precum şi suspendarea executării acestei hotărâri până la soluţionarea acţiunii în anulare, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20.06.2019, instanţa a dispus introducerea în cauză, pentru opozabilitate, în calitate de pârât a Ministerului Sănătăţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din data de 19 iulie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii, dar şi cererea de suspendare formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Fizioterapeuţilor din România şi Ministerul Sănătăţii.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive .

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că soluţia primei instanţe este rezultatul unei interpretări eronate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1)-(3) din Legea nr. 229/2016, argumentele reţinute fiind şi contradictorii şi străine de obiectul cauzei, câtă vreme dispoziţiile legale reţinute se referă strict la normele metodologice de aplicare a Legii nr. 229/2016 şi nu la toate actele normative.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii nu a avut nicio implicare în emiterea Hotărârii nr. 36/2018 şi nici nu se impune să stea în judecată pentru opozabilitate, între acesta şi Colegiul Fizioterapeuţilor din România neexistând raporturi de subordonare, ci strict de colaborare, acesta din urmă având autonomie instituţională în domeniul său de competenţă normativ şi jurisdicţional profesional şi exercitându-şi atribuţiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni, în condiţiile legii.

În privinţa opozabilităţii hotărârii faţă de Ministerul Sănătăţii, recurentul a arătat că aceasta reprezintă necesitatea pentru părţi sau terţi de a recunoaşte existenţa sa şi de a o respecta în realitatea ei legală, în timp ce autoritatea de lucru judecat funcţionează cu valoare absolută faţă de părţile din procesul finalizat prin respectiva hotărâre.

Totodată, în cauză nu erau îndeplinite nici condiţiile impuse de art. 61 alin. (3) şi art. 63 C. proc. civ. pentru admiterea cererii de intervenţie a ministerului formulată de pârâtul Colegiul Fizioterapeuţilor din România.

4) Apărările formulate de intimaţi

Intimatul-reclamant A. şi intimatul-pârât Colegiul Fizioterapeuţilor din România au depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea căii de atac promovate.

În şedinţa publică din data de 2 iulie 2020 intimatul-pârât Colegiul Fizioterapeuţilor din România a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate excepţia invocată în cauză, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării hotărârii nr. 36 din 09.11.2018 emisă de pârâtul Colegiul Fizioterapeuţilor din România.

Prin încheierea recurată, prima instanţă a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, reţinând că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respingând, în acelaşi timp şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes".

În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acţiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut şi actual", conform art. 33 din acelaşi cod. Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004. Interesul constituie una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie, necesară nu numai în momentul declanşării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei.

La momentul promovării prezentei căi de atac, interesul recurentului-pârât a vizat reformarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, ca urmare a lipsei identităţii dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios.

Înalta Curte constată, însă, că prin sentinţa nr. 801 din data de 15 noiembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă acţiunea în anulare a hotărârii nr. 36 din 09.11.2018 emisă de pârâtul Colegiul Fizioterapeuţilor din România, formulată de reclamantul A., la acest moment hotărârea fiind definitivă prin nerecurare.

Dat fiind specificul cererii de suspendare a executării şi al efectelor produse de o eventuală soluţie de admitere a acesteia, Înalta Curte reţine că prin încheierea recurată nu a fost instituită nicio obligaţie în sarcina ministerului pârât, acesta fiind introdus în cauză pentru opozabilitate, având în vedere rolul său în elaborarea legislaţiei în domeniu, iar nu ca emitent al actului contestat.

În acelaşi timp, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că măsura suspendării executării actului administrativ solicitată de reclamant putea fi dispusă şi ar fi fost aptă să producă efecte juridice numai până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

Astfel, privit din cele două perspective, la acest moment nu mai subzistă interesul recurentului în promovarea căii de atac împotriva hotărârii curţii de apel, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului invocată de intimatul-pârât Colegiul Fizioterapeuţilor din România şi va respinge ca fiind lipsit de interes recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, Înalta Curte va respinge solicitarea intimatului-pârât Colegiul Fizioterapeuţilor din România de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. condiţionează plata acestora de existenţa unei părţi care a pierdut procesul şi a unei alte părţi care a câştigat.

Prezentul litigiu a fost însă generat de reclamant şi, din această perspectivă, nu se poate reţine culpa ministerului pârât, care, prin recursul promovat, a supus dezbaterii calitatea sa procesuală în raport cu pretenţiile acestuia şi nu a formulat pretenţii proprii în contradictoriu cu celălalt pârât din cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului invocată de intimatul-pârât Colegiul Fizioterapeuţilor din România.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva încheierii din data de 19 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Respinge cererea intimatului Colegiul Fizioterapeuţilor din România de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 iulie 2020.