Negative jurisdictional conflict: application of the special venue rule for claims against prosecutors employed at the originally competent court
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by definitively assigning competence to the Târgoviște-area Court of Appeal (specifically the Tribunal of Dâmbovița district) to adjudicate the case, overriding the conflicting declinations of jurisdiction by the two competing tribunals. The dispute was an individual labor conflict initiated by a court clerk against a prosecutor and two prosecutorates, challenging a professional activity evaluation sheet as illegal, unfounded, and discriminatory, and seeking 10,000 RON in moral damages. The jurisdictional conflict arose from the application of Article 127 of the Code of Civil Procedure, a special rule allowing a plaintiff to sue a judge or prosecutor in a different tribunal within a neighboring appellate circuit to ensure impartiality. The court determined that because the defendant prosecutor was employed at the prosecutor's office attached to the originally competent tribunal at the time the action was filed (September 2019), the statutory exception was triggered, validating the plaintiff's choice of the neighboring tribunal and establishing its exclusive competence to hear the merits of the labor dispute.
Legislator headnote
AI generatedart. 127 alin. (2) C. proc. civ, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 127 alin. (2) din C. proc. civ, art. 127 C. proc. civ, art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ; Negative jurisdictional conflict: application of the special venue rule for claims against prosecutors employed at the originally competent court: The dispute was an individual labor conflict initiated by a court clerk against a prosecutor and two prosecutorates, challenging a professional activity evaluation sheet as illegal, unfounded, and discriminatory, and seeking 10,000 RON in moral damages. The jurisdictional conflict arose from the application of Article 127 of the Code of Civil Procedure, a special rule allowing a plaintiff to sue a judge or prosecutor in a different tribunal within a neighboring appellate circuit to ensure impartiality. The court determined that because the defendant prosecutor was employed at the prosecutor's office attached to the originally competent tribunal at the time the action was filed (September 2019), the statutory exception was triggered, validating the plaintiff's choice of the neighboring tribunal and establishing its exclusive competence to hear the merits of the labor dispute.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the preface to the dispositive as the procedural basis for the court to settle the negative conflict of jurisdiction by stabilizing competence in favor of one of the involved instances.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 martie 2020
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
I. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, la data de 10 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IALOMIŢA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SLOBOZIA ŞI B., a solicitat anularea Fişei de evaluare a activităţii profesionale nr. 3312/VT/13/2019 din data de 30 august 2019, prin care i s-a acordat, fără nicio justificare, de către doamna prim - procuror delegat B., calificativul "bine", considerând-o nelegală şi netemeinică; constatarea existenţei unei discriminări relativ la modul cum a fost tratată de către pârâta B., în comparaţie cu ceilalţi angajaţi, în perioadele în care a ocupat, prin delegaţie, funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia; obligarea pârâtei B. la plata unei sume de 10.000 de RON reprezentând prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, urmare faptei juridice ilicite comise de către aceasta, constând în efectuarea cu rea-credinţă a evaluării sale şi a menţionării unor afirmaţii nereale şi denigratoare la rubrica "Dificultăţi obiective întâmpinate în cursul activităţii", având în vedere că în cursul anului 2018 nu a avut nicio calitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, astfel încât ar fi fost în imposibilitate obiectivă de a constata şi reţine aceste aspecte.
La data de 13 noiembrie 2019, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare a acţiunii, prin care a solicitat, în contradictoriu cu toţi cei trei pârâţi anterior menţionaţi, anularea fişei de evaluare a activităţii profesionale nr. 3313/VI/13/2019 din data de 30 august 2019, prin care i s-a acordat, fără nicio justificare, de către doamna prim-procuror delegat B., calificativul "bine" ca fiind nelegală şi netemeinică; obligarea, în principal, a pârâtei B. la plata sumei de 10.000 RON reprezentând prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, urmare faptei juridice ilicite comise de către aceasta, constând în efectuarea cu rea-credinţă a evaluării sale şi a menţinerii unor afirmaţii nereale şi denigratoare la rubrica "Dificultăţi obiective întâmpinate în cursul activităţii"; în subsidiar a solicitat obligarea, în solidar a pârâtei B. şi a PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IALOMIŢA la acoperirea prejudiciului solicitat; constatarea existenţei unei discriminări relativ la modul cum a fost tratată de către pârâţi, în comparaţie cu ceilalţi angajaţi, în principal, în perioadele în care pârâta B. a ocupat, prin delegare, funcţia de prim-procuror al PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SLOBOZIA.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe Ordinul Procurorului General nr. 434 privind Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a personalului auxiliar de specialitate şi a personalului conex din cadrul Ministerului Public din 15 decembrie 2014, pe dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. şi ale art. 5, art. 268 şi art. 269 Codul muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 2056 din data de 18 decembrie 2019, Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa.
În motivare, reclamanta a arătat că, în raport cu dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., având în vedere calitatea de procuror-secţie judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a doamnei B., înţelege să sesizeze un tribunal dintr-o curte învecinată a Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere că, în mod normal, competenţa ar fi aparţinut Tribunalului Ialomiţa.
A mai precizat că, începând cu luna mai 2015 ocupă funcţia de grefier-şef în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, perioadă în care nu au existat niciodată probleme constatate de către prim-procurorii care s-au succedat la conducerea unităţii cu excepţia intervalelor în care pe această funcţie a fost delegată doamna B., respectiv mai 2017 - noiembrie 2017 şi martie 2019 - 31.08.2019.
A arătat, în esenţă, că în prima perioadă în care a fost delegată în funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, pârâta B. a preferat să o terorizeze şi să încerce să o îndepărteze, sens în care în lunile iunie şi iulie ale anului 2017 a efectuat aproape zilnic şi pe ascuns diverse informări care priveau presupuse carenţe ale activităţii sale, sens în care, printr-o decizie a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost sancţionată cu revocarea din funcţia de grefier-şef, decizie pe care însă a contestat-o.
A precizat că decizia menţionată a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 670 din data de 2 august 2018, rămasă definitivă prin decizia nr. 1520 din 15 martie a Curţii de Apel Bucureşti.
Cu privire la fişa de evaluare, a arătat că aceasta a fost întocmită în ultima zi în care doamna B. a avut calitatea de prim-procuror delegat al unităţii, după orele de program, fiindu-i comunicată după plecarea doamnei din unitate şi după ce reclamanta a revenit din concediu, cu ignorarea dispoziţiilor Ordinului 434 din data de 15 decembrie 2014 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind evaluarea personalului auxiliar din cadrul parchetelor, în sensul că nu s-a respectat termenul prevăzut pentru realizarea evaluării activităţii pe anul anterior, respectiv 15 februarie - 15 martie.
În opinia reclamantei, fişa de evaluare este şi netemeinică, nefiind sub nicio formă motivată acordarea calificativului "bine" şi a notelor de "4" pe linie, ci mai degrabă este vorba despre o răzbunare, ca urmare a eşecului unei cercetări disciplinare anterioare şi pentru a pune reclamanta în imposibilitate de a putea candida din nou pentru funcţia de conducere.
II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la data de 8 ianuarie 2020 sub acelaşi număr, 3540/120/2019.
Prin sentinţa civilă nr. 94/F din data de 5 februarie 2020, Tribunalul Ialomiţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Dâmboviţa. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.
În motivare, Tribunalul Ialomiţa a arătat că reclamanta a ales să sesizeze Tribunalul Dâmboviţa, având în vedere calitatea de procuror-secţie judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a doamnei B., făcând, în acest caz, aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
A menţionat că, în considerentele sentinţei civile nr. 2056 din data de 18 decembrie 2019, prin care Tribunalul Dâmboviţa şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Ialomiţa, s-a reţinut faptul că, la momentul sesizării instanţei, doamna B. nu îşi desfăşura activitatea la parchetul corespunzător instanţei competente pentru soluţionarea litigiul, respectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, ci potrivit menţiunilor din întâmpinarea formulată în cauză (pag. 45 verso) îndeplinea funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, instanţă inferioară în grad instanţei competente, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ.
S-a menţionat că, din relaţiile comunicate Tribunalului Ialomiţa de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia rezultă că începând cu data de 1 septembrie 2019, doamna B. are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, reţinându-se, totodată, că doamna B. şi-a început activitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa la data de 1 iulie 2014, fiind delegată ca prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia în perioada 8 mai 2017 - 7 noiembrie 2017 şi 1 martie 2019 - 31 august 2019.
Instanţa a constatat că cererea de chemare în judecată a fost depusă de reclamantă la poştă la data de 9 septembrie 2019, aşa cum rezultă de pe plicul aflat la fila x (dosar Tribunalul Dâmboviţa), dată la care doamna B. avea calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.
Făcând referire la textul art. 210 din Legea nr. 62/2011, coroborat cu dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., în considerarea faptului că, la momentul sesizării Tribunalului Dâmboviţa cu soluţionarea cauzei, pârâta B. avea calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ialomiţa a constatat că în mod corect a sesizat reclamanta o altă instanţă, de acelaşi grad, aflată în circumscripţia uneia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă să soluţioneze cauza.
Cum dispoziţiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. lasă la aprecierea reclamantului alegerea instanţei competente căreia să i se adreseze, s-a considerat că reclamanta a procedat în mod corect atunci când a învestit cu soluţionarea cauzei Tribunalul Dâmboviţa, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată cu Curtea de Apel Bucureşti (în circumscripţia căreia se află Tribunalul Ialomiţa, care ar fi fost competent să judece, în absenţa calităţii de procuror a pârâtei B. în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa).
III. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului pendinte îl constituie un conflict individual de muncă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 210 din legea 62/2011:
"Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.".
Conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Ialomiţa a fost generat de interpretarea şi aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., ce reglementează o normă specială de competenţă privind categoria specială de cereri în care una dintre părţi, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar sau grefier la instanţa competentă să judece cauza sau procuror la unitatea de parchet de pe lângă aceeaşi instanţă.
Potrivit art. 127 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ.: (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (...) (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."
Se apreciază că, în raport cu dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., în cauză este relevant faptul că, la momentul sesizării instanţei, respectiv data de 10 septembrie 2019, pârâta B. îşi desfăşura activitatea la parchetul corespunzător instanţei competente pentru soluţionarea litigiul, astfel cum rezultă din relaţiile comunicate Tribunalului Ialomiţa de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia în care se menţionează că, începând cu data de 1 septembrie 2019, doamna B. are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.
Prin urmare, calitatea pârâtei B., de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, atrage aplicarea textului de lege anterior citat, întrucât aceasta îşi desfăşoară activitatea la parchetul de pe lângă instanţa competentă să judece cauza, Tribunalul Ialomiţa.
Cum dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând o situaţie excepţională, în considerarea faptului că în speţă este îndeplinită condiţia premisă, aceea ca pârâta ce deţine calitatea de procuror să funcţioneze la parchetul de pe lângă instanţa competentă să soluţioneze cauza, Înalta Curte constată ca în cauză operează prorogarea de competenţă în favoarea instanţei iniţial învestite de reclamantă, respectiv Tribunalul Dâmboviţa, instanţă din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată cu Curtea de Apel Bucureşti (în circumscripţia căreia se află Tribunalul Ialomiţa, ce ar fi fost competent să judece în lipsa calităţii de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a pârâtei B.).
Aşa fiind, în raport cu considerentele expuse şi cu principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2020.