Sale contract upheld; administrator's breach of shareholder-consent mandate is excess of mandate, not absolute nullity.

Şedinţa publică din data de 30 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 31.10.2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare autentificat sub nr. x/22.11.2008 încheiat între părţi, având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, str. x, să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară cu obligarea pârâtei la restituirea imobilului. Cauza de nulitate invocată a fost lipsa consimţământului conform art. 1179, 1182, 1247 C. civ. care, în condiţiile Legii nr. 31/1990 este reprezentat de hotărârea adunării generale a acţionarilor.

În acest dosar au formulat cereri de intervenţie accesorii, în interesul reclamantei, D. şi Comitetul creditorilor reclamantei, cereri respinse în şedinţa din data de 25.06.2015; prin decizia civilă nr. 269/15.02.2016 Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul intervenientei D., fiind admisă cererea de intervenţie a acesteia; totodată, a respins apelul Comitetului creditorilor reclamantei, menţinând soluţia de respingere ca inadmisibilîă a cererii de interveniţie.

În aceeaşi cauză a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei şi AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (AAAS), cerere admisă, conform celor înscrise în încheierea de şedinţă din data de 23.06.2016.

2. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 27.05.2015 sub nr. x/2015 reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare autentificat sub nr. x/22.11.2008 încheiat între părţi, având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, str. x, invocând ca motive de nulitate cauza ilicită a contractului şi lipsa consimţământului reclamantei.

În şedinţa publică din data de 12.10.2015 a fost admisă excepţia de litispendenţă, cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 fiind trimisă în vederea judecării unitare la completul investit cu soluţionarea dosarului nr. x/2015

Pe parcursul soluţionării cauzei în primă instanţă reclamanta a învederat că a trecut la faliment, fiind desemnat lichidator judiciar F. IPURL.

În şedinţa publică din data 5 martie 2015 prima instanţa a respins ca nefondată excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea acţiunii, invocată de pârâta C. S.R.L., conform celor consemnate în încheiere.

Hotărârea primei instanţe:

Prin sentinţa civilă nr. 2211 din 7 iunie 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a admis cererea formulată de reclamantă, reprezentată prin lichidator judiciar, precum şi în parte cererile de intervenţie accesorii în interesul reclamantei şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare autentificat sub nr. x/22.12.2008, fiind obligată pârâta la restituirea către reclamantă a imobilului situat în Bucureşti, str. x, reţinând ca motiv de nulitate absolută lipsa totală a consimţământului reclamantei la încheierea actului.

În cauză reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar şi intervenienta AAAS au formulat cereri de completare a sentinţei civile nr. 221 din 7 iunie 2017, solicitând instanţei să se pronunţe şi cu privire la motivul de nulitate absolută întemeiat pe cauza ilicită.

Prin sentinţa civilă nr. 4402 din 29 noiembrie 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate cererile de completare hotărâre, reţinând că a fost investită doar cu motivul de nulitate absolută întemeiat pe lipsa consimţământului, în cauză fiind admisă excepţia de litispendenţă, iar nu cea de conexitate.

Apelul:

Calea devolutivă de atac a fost exercitată de reclamanta A. S.A., pârâta C. S.R.L. şi intervenientele AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI şi D..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2018.

Prin decizia nr. 2110/2018 din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a decis următoarele:

A respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 5 martie 2015.

A admis apelul declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei civile nr. 2211 din 7 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a schimbat în tot sentinţa atacată, a respins ca nefondată cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului încheiat între reclamantă şi pârâtă pentru lipsa consimţământului; a respins, totodată, cererea reclamantei vizând obligarea pârâtei la restituirea imobilului ce a făcut obiectul vânzării, precum şi cererile de intervenţie accesorie în interesul reclamantei.

A admis apelurile formulate de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar F. IPURL şi intervenienta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinţei civile nr. 4402 din 29 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a anulat sentinţa şi a trimis cauza la prima instanţă pentru rejudecarea cererii de completare a sentinţei civile nr. 2211 din 7 iunie 2017 în sensul soluţionării capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute pentru cauză ilicită.

A respins ca rămase fără interes apelurile formulate de reclamanta A. S.A. şi intervenientele AAAS şi D. împotriva sentinţei civile nr. 2211 din 7 iunie 2017.

Prin decizia civilă nr. 522/2019 din data de 21 martie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de completare a deciziei civile nr. 2110 din 25 octombrie 2018 formulată de apelanta C. S.R.L., cerere ce viza omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la cheltuielile de judecată.

Recursul:

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel au declarat recurs principal recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator JUDICIAR F. I.P.U.R.L., şi recurentele-interveniente D. şi AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI şi recurs incident recurenta-pârâtă C. S.R.L., cauza fiind înregistrată, sub numărul unic primit în apel, la data de 12 iulie 2019 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Motivarea recursurilor:

1. Recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar F. SPRL, după o scurtă prezentare a parcursului procesual, a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi casarea în parte a deciziei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că decizia de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, arătând că instanţa devolutivă a analizat nulitatea contractului pentru lipsa consimţământului doar prin raportare la dispoziţiile art. 15322 din Legea nr. 31/1990, fără a analiza aceeaşi cauză de nulitate şi prin raportare la hotărârile adoptate la nivelul adunării generale a acţionarilor prin care se decisese vânzarea imobilului către un terţ; a susţinut, în consecinţă că simpla raportare la valoarea imobilului care nu ar fi depăşit 50% din valoarea activelor societăţii, fără a se analiza cauza de nulitate şi din perspectiva voinţei societare de vânzare către un terţ reprezintă o nemotivare a hotărârii care echivalează cu necercetarea cauzei.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a susţinut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ., arătând că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut apărarea pârâtei invocată prin memoriul căii devolutive referitoare la faptul că imobilul vândut nu depăşea jumătate din valoarea activelor nefiind necesară aprobarea prin hotărâre a acţionarilor; a arătat că aceasta reprezenta o nouă apărare în raport cu cele prezentate în fond, astfel încât, raportat la art. 478 C. proc. civ., ar fi trebuit să o înlăture ca inadmisibilă.

Sub acelaşi motiv de casare, recurenta-reclamantă a susţinut greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 15322 din Legea nr. 31/1990; a arătat că în mod nelegal instanţa de apel a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile legale menţionate, incluzând în valoarea activelor nu numai activele imobilizate ci şi activele circulante, respectiv creanţele ce ar fi fost de recuperat. Recurenta-reclamantă susţine că pentru a se stabili dacă valoarea imobilului depăşeşte pragul de 50% din activele societăţii, instanţa de apel trebuia să se raporteze doar la valoarea activelor fixe, finalitatea textului legal fiind raportată la realitatea comercială din care rezultă fără dubiu că societatea nu avea foarte multe active fixe, ci doar creanţe de o valoare însemnată; în acest sens, invocă o serie raportări financiar-contabile şi un raport de expertiză extrajudiciar.

2. Intervenienta D. a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, menţionând că critică doar partea din hotărâre prin care s-a soluţionat apelul pârâtei. A invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat prin raportare la critica referitoare la nemotivarea deciziei de apel; intervenienta susţine că în considerentele deciziei de apel nu se regăseşte analiza apărărilor sale, instanţa nepronunţându-se pe textele invocate în combaterea apelului pârâtei. Din această perspectivă a arătat că a invocat în faţa instanţei de apel, prin întâmpinare atât dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cât şi pe cele ale 254 alin. (6) C. proc. civ. acestea erau esenţiale în soluţionarea cauzei, întrucât în faţa instanţei de apel s-a discutat incidenţa dispoziţiilor art. 15322 din Legea nr. 31/1990, pârâta necontestând până la acel moment că valoarea imobilului depăşeşte 50% din valoarea activelor societăţii; a mai susţinut că acest aspect a fost invocat direct în apel, instanţa trebuind să îl cenzureze, precum şi faptul că acele creanţe luate în calcul la stabilirea valorii activelor societăţii nu mai există, instanţele judecată statuând irevocabil în acest sens.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intervenienta a susţinut greşita interpretare şi aplicare a art. 15322 din Legea nr. 31/1990 prin aceea că, deşi a statuat în mod corect că nerespectarea dispoziţiei legale atrage sancţiunea nulităţii, totuşi în mod nelegal a reţinut că textul legal nu este aplicabil în cauză, incluzând, pentru a ajunge la această concluzie, în activele contabile ale societăţii şi valoarea creanţelor. Intervenienta reia apărările vizând înlăturarea acestor pretinse creanţe ca urmare a respingerii irevocabile a acţiunii formulate în acest sens de reclamantă.

3. Intervenienta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei de apel (în ce priveşte admiterea apelului pârâtei), cu trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o prezentare pe larg a contextului cauzal al litigiului, intervenienta a susţinut motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva lipsei din hotărârea atacată a motivelor pe care se întemeiază. Intervenienta a arătat că instanţa de apel a reţinut că nu este incident art. 15322 din Legea nr. 31/1990, fără a analiza şi celelalte apărări formulate în cauză. Astfel, instanţa nu meţionează care este valoarea imobilului, deşi părţile avea divergenţă de opinie sub acest aspect - nu există considerente referitoare la evaluarea imobilului efectuată în 2007 sau în 2005, ori prin raportare la ofertele depuse de terţi la un moment dat.

Mai susţine că instanţa de apel nu a argumentat critica referitoare la vânzarea imobilului contra consimţământului exprimat de acţionari, în condiţiile în care la nivelul anului 2007 chiar pârâta aprecia asupra necesităţii acestei apărări; de asemenea, instanţa de apel nu a analizat apărarea potrivit căreia reclamanta hotărâse vânzare imobilului către un terţ, fiind încheiat în acest sens un antecontract în anul 2005; sub acest aspect mai arată că preşedintele Consiliului de administraţie nu a adus la cunoştinţa acţionarilor încheierea antecontractului cu pârâta, deşi semnarea actului a avut loc în aceeaşi zi cu adunarea generală extraordinară a acţionarilor.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intervenienta susţine aceleaşi critici deja expuse în memoriile anterioare de recurs referitoare la greşita aplicare şi interpretare a prevederilor art. 15322 din Legea nr. 31/1990, cu referire la includerea creanţelor în valoarea activelor contabile ale societăţii.

4. Pârâta C. S.R.L. a formulat recurs incident prin care a solicitat admiterea recursului şi în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, casarea deciziei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pe fondul soluţiei, substituirea considerentului privind sancţiunea incidentă în cazul nerespectării dispoziţiilor art. 15322 din Legea nr. 31/1990.

În ce priveşte greşita respingerii apelului cu privire la excepţia lipsei de interes a reclamantei, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006. Susţine, astfel, că reclamanta, fiind în procedura insolvenţei nu are interes în solicitarea de repunere a părţilor în situaţia anterioară care ar consta şi în restituirea preţului; în aceste condiţii, în raport de textul legal din materia insolvenţei, această creanţă ar trebui să fie plătită direct, cu prioritate faţă de creanţele înscrise la masa credală, aspect ce nu ar profita reclamantei ori creditorilor acesteia.

În ce priveşte substituirea considerentelor din decizia atacată, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel a stabilit în mod eronat că sancţiunea nerespectării prevederii art. 15322 din Legea nr. 31/1990 este nulitatea, în realitate fiind inopozabilitatea. Arată în acest sens că în speţă, consimţământul reclamantei la încheierea contractului de vânzare a fost exprimat de administratorul societăţii, care acţionează în relaţia cu terţii în baza mandatului general acordat pentru conducerea şi administrarea societăţii. Deci, actele juridice încheiate de administrator sunt actele societăţii însăşi, iar lipsa aprobării adunării generale are valoarea inexistenţei mandatului.

Recurenta-pârâtă mai susţine că pentru aprecierea caracterului imperativ al normei legale pentru a fi aplicată sancţiunea nulităţii este necesar a se verifica interesul protejat de respectiva normă. În speţă, interesul este unul privat, al societăţii, legiuitorul oferind şi posibilitatea ratificării actelor încheiat cu depăşirea mandatului de către cei mandataţi.

Regularitatea şi admisibilitatea recursurilor:

Cererile de recurs formulate de reclamantă şi interveniente au fost depuse cu respectarea prevederilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ. la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Cererea de recurs incident formulată de pârâtă a fost depusă cu respectarea prevederilor art. 491 C. proc. civ. raportat la art. 472 şi art. 474 C. proc. civ., la instanţa supremă o dată cu întâmpinarea.

A fost întocmit şi comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

La termenul din 12 martie 2020 Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a respins excepţiile nulităţii recursurilor declarate de reclamantă şi interveniente, învocată de recurenta-pârâtă; a respins excepţia nulităţii recursului pârâtei, invocată de intervenienta D..; a admis în principiu recursurile principale declarate de reclamantă şi intervenientele în interesul acesteia, precum şi recursul incident declarat de pârâtă şi a stabilit termen în şedinţă publică, ci citarea părţilor, pentru soluţionarea căii de atac.

Analiza motivelor de recurs:

Prealabile expunerii considerentelor care conturează soluţia pronunţată în cauză, Înalta Curte precizează că va fi analizat cu prioritate recursul incident declarat de pârâta C. S.R.L., având în vedere că unele critici dezvoltate în memoriul depus la dosar au incidenţă asupra criticilor formulate în propriile căi de atac de reclamantă şi intervenientele accesorii.

Plecând de la această premisă, Înalta Curte, analizând recursul incident declarat de pârâtă, apreciază ca nefondată critica acesteia referitoare la soluţia dată de instanţa de apel în privinţa excepţiei lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată. Cu aplicarea şi interpretarea corectă a legii, instanţa de apel a apreciat legalitatea hotărârii instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei de interes în promovarea demersului judiciar. Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, interesul reclamantei, aflată în procedura insolvenţei, este reprezentat de aducerea la masa credală a unui bun imobil din a cărui valorificare să poată fi acoperite crenţele insolventei. Aspectul relevat de pârâtă, în sensul naşterii corelative a dreptului său la recuperarea preţului achitat pentru imobil, nu influenţează interesul exprimat de reclamantă pentru recuperarea imobilului, reprezentând doar o eventualitate ce ar putea să fie concretizată în procesul de insolvenţă, sub controlul administratorului judiciar şi autoritatea judecătorului sindic.

Este apreciată ca fondată critica pârâtei referitoare la sancţiunea aplicată de instanţa de apel nerespectării prevederilor art. 15322 din Legea nr. 31/1990.

Se reţine sub acest aspect că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat motivul de nulitate absolută a lipsei totale a consimţământului său la înstrăinarea imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare autentificat sub nr. x/22.11.2008 având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, str. x, dedusă din nerespectarea prevederilor art. 15322 din Legea nr. 31/1990. Raportat la acest obiect al cererii de chemare în judecată, instanţa de apel, a apreciat că sancţiunea ce intervine în speţă este aceea a nulităţii absolute a actului juridic pentru lipsa totală a consimţământului.

Înalta Curte apreciază că instanţa de apel făcut o greşită interpretare şi aplicare a normelor juridice incidente în cauză, considerentele acesteia fiind eronate din această perspectivă.

Se reţine că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 obligaţiile şi răspunderea administratorilor societăţii sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în lege. De asemenea, art. 73 din acelaşi act normativ prevede că administratorii sunt răspunzători faţă de societate pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea ori actul constitutiv le impun.

În acelaşi context, trebui menţionate şi dispoziţiile art. 1442 din Legea nr. 31/1990 care menţionează în alin. (1) că administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligaţiilor potrivit art. 72 şi art. 72.

O primă concluzie ce rezultă din textele legale menţionate este aceea că administratorul societăţii acţionează ca un mandatar al societăţii. Reţinând, în acord cu instanţa de apel, că normele de drept aplicabile litigiului sunt cele reglementate de C. civ. din 1984, Înalta Curte menţionează ca fiind incidentă în speţă prevederea art. 1540 potrivit căreia mandatarul este răspunzător nu numai de dol, dar încă şi de culpa comisă în executarea mandatului său.

Coroborat cu aplicarea normelor C. civ. din 1864, sunt aplicabile în speţă şi dispoziţiile Decretului nr. 31/1954, cu referire la cele ale art. 35. Reţinând corecta aplicare în cauză de către instanţa de apel a prevederilor art. 35 alin. (1) şi (2), conform cărora persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale (administratorul societăţii), iar actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi, Înalta Curte reţine că prima instanţă de control judiciar a ignorat, neaplicând la speţă, prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol, potrivit cu care faptele licite sau ilicite săvârsite de organele persoanei juridice obligă însăşi persona juridică dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcţiei lor.

Aplicând normele legale invocate la speţă, rezultă concluzia că eventuala nerespectare a dispoziţiei art. 15322 din Legea nr. 31/1990 nu are semnificaţia lipsei de consimţământ a societăţii la încheierea actului juridic cu consecinţa aplicării sancţiunii nulităţii actului, ci reprezintă o depăşire a limitelor, în acest caz legale, a mandatului acordat de societate administratorului său. Această faptă - a depăşirii limitelor mandatului acordat administratorului - se înscrie în sfera ilicitului, cu consecinţa incidenţei în cauză a dispoziţiei prevăzute de art. 35 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954, obligând persoana juridică întrucât fost săvârşită cu prilejul exercitării funcţiei.

Concluzia că nerespectarea limitelor mandatului astfel cum sunt reglementate de art. 15322 din Legea nr. 31/1990 nu atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic încheiat în aceste condiţii este impusă şi de analiza sistematică şi logico-juridică a prevederilor Legii societăţilor. Astfel, se reţine că în măsura în care legiuitorul a dorit să ataşeze sancţiunea nulităţii absolute pentru acte săvârşite/încheiate de administratorul societăţii, a prevăzut în mod expres acest lucru. Cu titlu de exemplu se menţionează dispoziţia art. 150 din Legea nr. 31/1990 potrivit căreia dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel şi sub rezerva dispoziţiilor art. 44^1, sub sancţiunea nulităţii, administratorul va putea, în nume propriu, să înstrăineze, respectiv să dobândească, bunuri către sau de la societate, având o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societăţii, numai după obţinerea aprobării adunării generale extraordinare, în condiţiile prevăzute la art. 115.

Per a contrario, prevederea din art. 15322 din aceeaşi legii nu are ataşată o asemenea sancţiune, rezultând că intenţia legiuitorului a fost aceea ca în acest caz nesrepectarea limitelor reglementate să fie apreciată în raport de prevederile referitoare la mandat care guvernează raportul administratorului cu societatea.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că sunt eronate acele consideraţii din decizia de apel care consacră sancţiunea nulităţii pentru actul juridic încheiat de administratorul societăţii cu nerespectarea dispoziţiei art. 15322 din Legea nr. 31/1990, pentru lipsa consimţământului societăţii. Aceste considerente din decizia de apel, ca urmare a aprecierii caracterului fondat al recursului pârâtei sub acest aspect, vor fi înlăturate, fiind înlocuite cu cele expuse în motivarea recursului de către Înalta Curte.

În consecinţă, conservând soluţia dată în apel, de respingere a acţiunii reclamantei sub aspectul soluţiei dată cererii de constatare a nulităţii actului juridic dedusă din nerespectarea dispoziţiei art. 15322 din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte, prin admiterea recursului incident la considerente, va dispune înlocuirea considerentelor din decizia de apel cu cele arătate anterior.

Având în vedere cele reţinute ca fondate şi care au condus la soluţia de admitere a recursului declarat de pârâtă, Înalt Curte va proceda la analiza recursurilor declarate de reclamantă şi intervenientele accesorii în aceste limite.

Sintetizând memoriile de recurs, Înalta Curte reţine că atât reclamanta, cât şi intervenientele accesorii şi-au structurat criticile în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta şi intervenientele accesorii au invocat, sub diferite aspecte, caracterul lacunar al deciziei de apel, respectiv nemotivarea anumitor apărări invocate în apel. Critica reclamantei referitoare la nemotivare sub aspectul neanalizării cauzei şi prin raportare la voinţa societară de vânzare a imobilului către un terţ nu este fondată. Analiza actului procedural depus de reclamantă în faţa instanţei de apel relevă că situaţia vizând vânzarea imobilului către un terţ nu a constituit o apărare distinctă a acesteia, ci doar o expunere a situaţiei de fapt, în susţinerea netemeiniciei căii de atac declarate de pârâtă, în conturarea apărării sale în sensul inexistenţei consimţământului său la vânzarea imobilului. În consecinţă, nu exista o obligaţie a instanţei de apel de a analiza această pretinsă apărare a reclamantei, în condiţiile în care limitele de rejudecare erau stabilite, prin cererile de apel şi întâmpinările din dosar, la verificarea incidenţei dispoziţiei art. 15322 din Legea nr. 31/1990. Pentru aceleaşi considerente este înlăturată şi critica similară invocată de intervenienta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI.

Este înlăturată şi critica intervenientei D., întemeiată pe acelaşi motiv de casare, vizând o pretinsă neanalizare de către instanţa de apel a incidenţei dispoziţiilor art. 255 alin. (2), respectiv ale art. 254 alin. (6) C. proc. civ. Se observă că aceste dispoziţii nu erau invocate decât în combaterea unei susţineri pârâtei, din memoriul de apel, care critica o lipsă de rol activ a instanţei de fond în administrarea unor probe. Or, acest aspect nu era relevant în desfăşurarea procesului, instanţa de apel neadministrând decât acele probe care au rezultat din actele procedurale efectuate în faza apelului, fără a reţine din această perspectivă o lipsă de rol activ a instanţei de fond. Sub acest aspect, se reţine că probatoriul vizând valoarea imobilului ce face obiectul litigiului nu a fost administrat în faţa instanţei de fond, a cărei analiză s-a limitat la existenţa unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor reclamantei pentru vânzare, doar acest aspect fiind dedus judecăţii în primă instanţă. În consecinţă, faţă de limitele de judecată în apel, în mod legal instanţa devolutivă administrat acele probe necesare pentru soluţionarea cauzei.

Reclamanta şi intervenientele accesorii au invocat, subsumat dispoziţiei art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ., părţile apreciind că susţinerea pârâtei referitoare la valoarea inferioară a imobilului, care nu atrăgea incidenţa prevederilor art. 15322 din Legea nr. 31/1990, este o pretenţie nouă, inadmisibilă în cale devolutivă de atac. Înalta Curte reţine că această critică poate fi încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (5) C. proc. civ. plecând de la această premisă şi analizând în mod formal critica, Înalta Curte apreciază caracterul nefondat al acesteia, instanţa de apel reţinând în mod legal incidenţa în cauză, sub acest aspect, a prevederilor art. 477 alin. (1), respectiv art. 478 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte reţine, totodată, că nu se impune o analiză aprofundată a criticii menţionate, raportat la soluţia dată recursului declarat de pârâtă din perspectiva considerentelor eronate care vizau, în opinia instanţei de apel, sancţiunea nulităţii actului juridic încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 15322 din Legea nr. 31/1990. Înlăturând aceste considerente, în contextul reţinerii ca fiind fondate a criticilor pârâtei din apel şi recurs privind inexistenţa acestei sancţiuni pentru actul juridic dedus judecăţii, aspectul referitor la formularea unor pretenţii noi în calea devolutivă vizând modul de aplicare a art. 15322 din Legea nr. 31/1990 apare ca fiind lipsit de interes. Astfel, Înalta Curte reţine că instanţa devolutivă trebuia să oprească analiza cauzei la stabilirea consecinţei juridice a nerespectării prevederilor legale invocate de reclamantă ca având valoarea lipsei totale consimţământului. Fiind stabilit că această nerespectare nu atrage sancţiunea nulităţii absolute, astfel cum a pretins reclamanta, nu mai prezintă interes în cauză analiza ulterioară a modului de conformare la prevederea legală invocată.

Din acelaşi considerent nu vor fi analizate nici criticile reclamantei şi intervenientelor, subsumate prevederilor art. 488 alin. (8) C. proc. civ., referitoare la modalitatea în care instanţa de apel a analizat conformarea la dispoziţiile art. 15322 din Legea nr. 31/1990. În raport de soluţia dată recursului declarat de pârâtă, fiind constatat că demersul judiciar al reclamantei nu poate avea rezultatul urmărit de acesta - nulitatea actului juridic pentru lipsa totală a consimţământului dedusă din nerespectarea dispoziţiei din Legea societăţilor - criticile părţilor formulate sub acest aspect sunt lipsite de interes. Astfel, nu prezintă relevanţă în speţă modalitatea în care instanţa de apel a efectuat interpretarea şi aplicarea prevederii legale invocate de reclamantă la situaţia de fapt, în condiţiile în care nu se putea ajunge la finalitatea urmărită de parte, respectiv constatarea nulităţii actului juridic.

Pentru considerentele reţinute, în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 472 C. proc. civ. şi cu aplicarea art. 461 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul incident declarat de pârâtă, cu consecinţa înlăturării considerentelor deciziei de apel referitoare la sancţiunea pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 15322 din Legea nr. 31/1990 şi înlocuirii lor cele expuse în prezenta decizie.

În temeiul art. 497 C. proc. civ., raportat la art. 496 C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantă şi intervenientele accesorii.

Va menţine restul considerentelor din decizia de apel, care nu contravin dezlegării date de instanţa supremă, precum şi soluţiile pronunţate de instanţa devolutivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul incident declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva considerentelor deciziei civile nr. 2110 din 25 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Înlătură considerentele deciziei de apel referitoare la sancţiunea pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 15322 din Legea nr. 31/1990 pe care le înlocuieşte cu considerentele prezentei decizii.

Respinge ca nefondate recursurile reclamantei A. S.A. prin lichidator judiciar F. IPURL şi intervenientelor D. şi AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI şi recursul incident formulat de pârâta C. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii de apel.

Menţine restul considerentelor şi soluţiile din decizia de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iulie 2020.