Success fee restitution claim rejected and cross-appeal denied in contract calculation dispute

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 7 iunie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C.A. B. la plata sumei de 1.554.742,38 RON, achitată în plus ca urmare a finalizării contractului de asistenţă juridică nr. x din 6 noiembrie 2008, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1341 şi art. 1350 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 8277 din 11 septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiilor civile ale aceluiaşi tribunal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 6346/2015 din 12 noiembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C.A. B.; a obligat-o pe pârâtă la restituirea către reclamantă a sumei de 1.163.264,42 RON şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 15.237,64 RON.

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel atât reclamanta A. S.A., cât şi pârâta S.C.A. B..

Prin decizia civilă nr. 1812A din 4 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei primei instanţe; a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C.A. B. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acţiunea ca inadmisibilă; a obligat-o pe apelanta-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.618,82 RON.

Împotriva deciziei instanţei de apel, A. S.A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1831 din 7 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei instanţei de apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Prin decizia civilă nr. 1160/A din 5 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. S.A. şi de apelanta-pârâtă S.C.A. B. împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei instanţei de rejudecare, A. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea în parte a deciziei atacate, în ceea ce priveşte apelul său şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii.

În concret, autoarea recursului a subliniat că instanţa de apel a apreciat că din cuprinsul contractului de asistenţă juridică rezultă că valoarea onorariului era de 6% din cuantumul sumelor pretinse, în condiţiile obţinerii unei hotărâri definitive favorabile, iar reclamanţii din respectiva cauză nu au avut în vedere limitările impuse de O.U.G. nr. 195/2001 şi O.U.G. nr. 64/2001.

Pe de altă parte, aceeaşi instanţă a reţinut că pretenţiile reclamanţilor reprezentaţi de C. nu au fost cuantificate prin cererea de chemare în judecată ori în cursul judecăţii, dar acest fapt nu înlătură caracterul determinabil al acestor pretenţii.

Recurenta-reclamantă a arătat că determinarea pretenţiilor nu putea fi făcută numai prin raportare la petitul acţiunii, ci trebuia făcută în funcţie de întreg cuprinsul acţiunii ce a format obiectul dosarului nr. x/2008, ceea ce ar fi presupus şi examinarea temeiului de drept invocat de C..

Or, temeiul de drept viza dispoziţiile art. 34 lit. b)-c) din contractul colectiv de muncă din 2006-2007 şi art. 30 din Legea nr. 130/1996.

Cum drepturile băneşti pretinse în dosarul nr. x/2008 se cuvin în temeiul legii în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă, rezultă că valoarea pretenţiilor, în funcţie de care se calcula onorariul de succes, trebuia determinat prin raportare la dispoziţiile legale respective.

Recurenta-reclamantă a criticat considerentul prin care curtea de apel a reţinut că din cuprinsul acţiunii ce a format obiectul dosarului nr. x/2008 nu rezultă că reclamanţii ar fi avut în vedere dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2001 şi O.U.G. nr. 64/2001 în privinţa sumelor pretinse.

În opinia autoarei recursului, acest considerent cuprinde o contradicţie, întrucât, deşi instanţa de apel a analizat întreaga acţiune, a ignorat temeiul de drept invocat prin respectiva acţiune, respectiv art. 30 din Legea nr. 130/1996.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a subliniat că instanţa de apel a înlăturat în mod nelegal susţinerile recurentei-reclamante referitoare la incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 195/2001 şi O.U.G. nr. 64/2001.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a menţionat că nu este de acord ca recursul său să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ. .

Cererea de recurs a fost comunicată recurentei-pârâte la 11 februarie 2019 .

Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la 8 martie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat anularea recursului ca netimbrat, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 25 martie 2019 .

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare la 5 aprilie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea excepţiei netimbrării recursului şi admiterea acestuia.

Împotriva aceleiaşi decizii, recurenta-pârâtă S.C.A. B. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţele de fond au interpretat în mod greşit primul capăt de cerere din dosarul nr. x/2008.

În concret, autoarea recursului a subliniat că instanţele devolutive au apreciat în mod eronat că, prin primul capăt de cerere, membrii de sindicat au solicitat doar suma aferentă profitului net aferent anilor 2005-2007.

În realitate, obligaţia Companiei Naţionale Loteria România S.A. consta în a constitui mai întâi fondul de 10% din profitul net aferent anilor 2005-2007.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanţa de apel s-a subrogat părţilor în calcularea onorariului de succes, întrucât nu a ţinut cont de faptul că primul capăt de cerere privea o obligaţie evaluabilă în bani.

În acest sens, autoarea recursului a arătat că nu prezintă relevanţă în cauză numărul de salariaţi ai Companiei Naţionale Loteria România S.A. pentru perioada indicată de C., întrucât primul capăt de cerere a privit obligaţia celei dintâi de a constitui fondul de 10% pentru participarea salariaţilor la profit.

Deşi acest procent de 10% a fost precizat de A. S.A. ca fiind în cuantum de 22.342.117 RON, instanţele devolutive au ignorat această precizare, efectuând un calcul propriu pentru capetele de cerere 2, 3 şi 4, raportându-se în mod greşit la numărul total de salariaţi.

Recurenta-pârâtă a învederat că instanţa de apel a schimbat înţelesul vădit neîndoielnic al contractului de asistenţă juridică.

În acest sens, autoarea recursului a arătat că art. 3.3 din contractul dedus judecăţii prevede un onorariu de succes de 6% din sumele pretinse de reclamanţi în dosarul nr. x/2008.

Nesocotind conţinutul acestei clauze, instanţa de apel a calculat procentul de 6% la numărul total de salariaţi ai Companiei Naţionale Loteria România S.A. Or, acest procent trebuia raportat la numărul membrilor de sindicat care au formulat acţiunea în dosarul anterior evocat.

În aceste condiţii, recurenta-pârâtă a subliniat că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 1166, art. 1240, art. 1270 şi art. 1280 C. civ.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că hotărârea recurată este lacunar motivată. În acest sens, a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care instanţa de apel s-a raportat la numărul total de salariaţi.

În continuare, aceeaşi parte a învederat că acţiunea a fost formulată în numele a 1458 membri de sindicat. Cum partea adversă nu i-a comunicat recurentei-pârâte numărul total de angajaţi, onorariul de succes nu putea fi calculat prin raportare la toţi angajaţii.

În partea finală a cererii de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că suma încasată cu titlu de onorariu de succes este justă prin raportare la activitatea de reprezentare a părţii adverse în cele 34 de procese, declinate la tribunalele din ţară şi la durata acestor procese.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată recurentei-reclamante la 8 februarie 2019 .

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la 8 martie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 25 martie 2019 .

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare la 3 aprilie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi admiterea recursului său.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 12 noiembrie 2019 a dispus comunicarea acestuia către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 10 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia netimbrării recursului declarat de recurenta-reclamantă şi excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă, a admis în principiu ambele recursuri şi a acordat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând recursurile formulate, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte apreciază că ambele recursuri sunt nefondate şi urmează a fi respinse, pentru considerentele ce urmează.

1. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, contradictorialitatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Recurenta-reclamantă susţine, sub un prim aspect, faptul că, în determinarea pretenţiilor reclamanţilor din dosarul nr. x/2008, nu se pot ignora limitările legale impuse prin contractele colective de muncă invocate de C., aşa cum greşit ar fi reţinut instanţa de apel, astfel că, în contradicţie cu opinia recurentei, instanţa de apel a respins susţinerile Companiei, reţinând că acestea nu ar avea suport în cerererea de chemare în judecată ce a format iniţial obiectul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cu referire la aceste critici, instanţa supremă constată că ele nu demonstrează existenţa unor motive contradictorii în conţinutul hotărârii.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a oferit o motivare completă a respingerii argumentelor recurentei-reclamante, care conduce în mod logic către soluţia din dispozitiv şi poate fi verificată pe calea controlului judiciar.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că, din cuprinsul contractului de asistenţă juridică nr. x/06.11.2008, rezultă că valoarea onorariului era de 6% din valoarea sumelor pretinse de reclamant, în condiţiile obţinerii unei hotărâri definitive în favoarea A. S.A. iar, din cuprinsul cererii de chemare în judecată ce a format iniţial obiectul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Bucureşti şi în legătură cu care sunt pretinse cheltuielile de judecată, nu rezultă că reclamanţii din dosarul menţionat ar fi avut în vedere, în ceea ce priveşte sumele pretinse, limitările legale invocate de recurentă, respectiv O.U.G nr. 195/2001 şi O.U.G. nr. 64/2001.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile legale nu au fost menţionate de reclamanţi în cererea de chemare în judecată, ci au fost invocate în apărare de reclamanta din prezenta cauză, astfel că relevante în ceea ce priveşte calcularea onorariului de succes sunt pretenţiile reclamanţilor, astfel cum au fost formulate în dosarul nr. x/2008.

Înalta Curte constată că, independent de dispoziţiile legale ce erau incidente în cauza în care s-a acordat asistenţă juridică de către pârâta din prezentul dosar şi indiferent de apărările formulate în acelaşi dosar, considerentele deciziei atacate nu fac decât să se raporteze la corecta interpretare a clauzei 3.3 din contractul de asistenţă juridică, referitoare la stabilirea onorariului de succes.

În ce priveşte cea de-a doua critică subsumată aceluiaşi motiv de casare, constând în ignorarea de către instanţa de apel a temeiului de drept invocat în cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Bucureşti, ce ar fi dus la încălcarea dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă, Înalta Curte apreciază că este formal invocată. Recurenta-pârâtă urmăreşte, prin reluarea argumentelor cenzurate de instanţele de fond, o nouă verificare şi interpretare a susţinerilor ei, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv. Prin urmare, toate susţinerile recurentei nu conţin critici în sens propriu ale deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât reluarea afirmaţiilor aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel şi care şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, astfel că nu pot constitui o motivare legală a recursului.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

În concluzie, câtă vreme nu s-a demonstrat că există contradicţie între considerentele deciziei recurate sau că au fost reţinute motive care nu au legătură cu pricina, criticile aduse de recurenta-reclamantă nu sprijină motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., iar recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională Loteria Română S.A. împotriva deciziei civile nr. 1160/A din 5 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă va fi respins ca nefondat.

2. Recurenta-pârâtă, prin recursul formulat şi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat greşit primul petit al cererii de chemare în judecată formulate în dosarul nr. x/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a schimbat înţelesul şi întinderea contractului de asistenţă juridică, substituindu-se voinţei părţilor, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1166, art. 1240, art. 1270 şi art. 1280 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., precum şi că a motivat în mod lacunar stabilirea algoritmului de calcul raportat la numărul total de salariaţi ai Companiei Naţionale Loteria Română S.A.

Cu privire la dispoziţiile de drept invocate de recurenta-pârâtă, respectiv art. 1166, art. 1240, art. 1270 şi art. 1280 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., Înalta Curte reţine că, faţă de dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 şi de data încheierii contractului de asistenţă juridică, respectiv 6.11.2008, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. civ. de la 1864. Prin urmare, instanţa supremă va proceda la analiza criticilor în baza dispoziţiilor corespondente din C. civ. de la 1864.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte prima critică subsumată de recurenta-pârâtă acestui motiv de casare, privind interpretarea greşită a primului petit al cererii de chemare în judecată în dosarul nr. x/2008, Înalta Curte reţine că vizează netemeinicia hotărârii şi nu se circumscrie într-o critică de nelegalitate. Aşa cum rezultă din dezvoltarea motivării acestei critici, recurenta-pârâtă urmăreşte, în realitate, reinterpretarea probatoriului şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, privind circumstanţele în care a fost încheiat contractul de asistenţă juridică şi modul de calcul al onorariului de succes.

Or, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi examinarea conformităţii hotărârii cu regulile de drept aplicabile, stabilirea şi examinarea situaţiilor de fapt fiind atributul instanţelor devolutive.

Cea de-a doua critică subsumată acestui motiv de casare o reprezintă susţinerea potrivit căreia instanţa de apel ar fi schimbat înţelesul şi întinderea contractului de asistenţă juridică, precum şi că ar fi schimbat voinţa părţilor prin modificarea contractului, în sensul stabilirii unui alt algoritm de calcul al onorariului de succes.

Contrar opiniei recurentei-pârâte, instanţa supremă reţine că acest motiv este nefondat, instanţa de apel aplicând în mod corect dispoziţiile art. 969 C. civ. de la 1864 (corespondenţa cu 1270 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.) privind forţa obligatorie a contractului, ţinând cont de prevederile clauzei nr. 3.3 din contractul de asistenţă juridică încheiat între părţi, în sensul de a reţine şi calcula onorariul de succes în cuantum de 6% din valoarea sumelor pretinse de reclamant în cazul obţinerii unei hotărâri definitive şi irevocabile în favoarea A. S.A.

În esenţă, invocând încălcarea normelor legale relative la interpretarea clauzelor contractuale, respectiv art. 969, art. 973 şi art. 977-985 C. civ. de la 1864 (art. 1270, 1280, 1268 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.), recurenta-pârâtă încearcă să demonstreze că, în litigiile de muncă în care a acordat asistenţă juridică reclamantei din prezenta cauză, a existat un capăt de cerere principal, constând în obligaţie de a face, referitor la obligarea A. S.A. la constituirea unui fond de 10% pentru participarea salariaţilor la profit şi că, prin urmare, aceasta ar fi fost valoarea obiectului litigiului la care se raportează onorariul de succes.

În realitate, procedând la analiza valorii obiectului litigiului, instanţele de fond au stabilit în mod corect că aceasta consta în sumele solicitate angajatorului de către fiecare reclamant salariat în parte, fără ca reclamanţii reprezentaţi de sindicat să fi pretins pentru ei înşişi şi sumele cuvenite celorlalţi angajaţi ai companiei.

Astfel, instanţa de apel a respectat voinţa reală a părţilor contractante, astfel cum a fost transpusă în prevederile clauzei 3.3., fără a modifica contractul de asistenţă juridică atunci când a stabilit în concret modalitatea de calcul a onorariului de succes, pe baza probelor administrate în cauză, a căror reevaluare nu mai este posibilă în recurs.

Critica privind motivarea lacunară de către instanţa de apel a modalităţii de calcul a onorariului de succes poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, că instanţa de apel a motivat clar şi complet modalitatea de calcul a onorariului, raportându-se la clauza nr. 3.3 din contractul de asistenţă juridică, precum şi la probatoriul complex administrat în cauză, respectiv cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului înregistrat iniţial sub nr. x/2008 la Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, adresa nr. x/30.10.2008 emisă de departamentul economic al Companiei Naţionale Loteria Română S.A, invocată de ambele părţi în stabilirea algoritmului de calcul al onorariului de succes, înscrisurile din care rezultă numărul de salariaţi ai reclamantei în perioada 2005-2007, înscrisurile privind situaţiile financiare ale reclamantei în perioada relevantă, cu detalierea modalităţii de calcul.

În concluzie, criticile privind nemotivarea deciziei sunt nefondate.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu este susceptibilă de motivele de casare formulate, astfel că recursul declarat de recurenta-pârâtă este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională Loteria Română S.A. împotriva deciziei civile nr. 1160/A din 5 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C.A. B. împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2020.