Civil action for unpaid vocational training project reimbursements; appeal partially admitted to quash manager's guarantee liability and maintain authority's payment obligation

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Universitatea Tehnică, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Calificări, a solicitat instanţei să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 314.724,67 RON ce reprezintă contravaloarea debitelor restante din cadrul proiectului x/S; I.D. x, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale până la data plăţii integrale a sumelor reprezentând debite restante şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În apărare a formulat întâmpinare pârâta Autoritatea Naţională pentru Calificări, prin care a solicitat respingerea acţiunii şi admiterea cererii de chemare în garanţie a managerului de proiect, doamna A., în condiţiile în care pârâta ar cădea în pretenţii sau ar fi obligată la despăgubiri.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 86 din 28 martie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Calificări.

A obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Calificări la plata către reclamanta Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a sumei de 314.724,67 RON, precum şi a dobânzii legale aferente acestui debit începând cu data de 14.06.2018 şi până la achitarea integrală a acestuia.

A admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Calificări, în contradictoriu cu chemata în garanţie A..

A obligat pe chemata în garanţie A. la plata către pârâta Autoritatea Naţională pentru Calificări a sumei 314.724,67 RON, precum şi a dobânzii legale aferente acestui debit începând cu data de 14.06.2018 şi până la achitarea integrală a acestuia către pârâta Autoritatea Naţională Pentru Calificări.

A obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Calificări la plata către reclamanta Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs chemata în garanţie A., solicitând casarea sentinţei şi respingerea cererii de chemare în garanţie sau, în subsidiar, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Recurenta a solicitat, totodată, şi repunerea sa în termenul de formulare a recursului, invocând faptul că pe toată perioada de derulare a litigiului a locuit în Oman şi nu a avut cunoştinţă de dosarul în care a fost implicată. A aflat de existenţa sentinţei ca urmare a unui e-mail primit de la Ministerul Educaţiei la data de 07.10.2019.

În ceea ce priveşte motivele de recurs, o primă critică se referă la prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei. Recurenta arată că acţiunea a fost formulată la aproape 5 ani de la depunerea cererilor de rambursare iar pârâta a dat dovadă de lipsă de iniţiativă şi nu a formulat niciun fel de apărări pe acest aspect.

O a doua critică se referă la lipsa elementelor legale pentru atragerea răspunderii sale materiale. Recurenta arată că în derularea proiectului pentru care s-a solicitat plata sumelor ce formează obiectul litigiului au intervenit o serie de piedici astfel încât, deşi a înaintat cererile de rambursare formulate de reclamantă, acestea au fost respinse, de către OI POSDRU. Răspunsul instituţiei a fost în sensul că aceste cheltuieli nu au fost făcute conform activităţilor din proiect şi că cererea este neconformă. Ulterior, proiectul nu a mai primit finanţare de la Ministerul Educaţiei şi nu a mai putut fi continuat.

Recurenta mai arată că, deşi pârâta a indicat-o pe ea ca fiind singura responsabilă pentru nerambursarea sumelor solicitate aceasta a omis să menţioneze faptul că toate documentele oficiale emise în numele ANC, mai ales cele în care se discuta sau se dispunea cu privire la plata sau la solicitarea unor sume de bani erau în mod obligatoriu semnate şi de către Directorul General al instituţiei, în calitate de reprezentant legal şi ordonator de credite.

În condiţiile în care a dispus înaintarea cererii de rambursare către OI POSDRU iar de înaintarea efectivă, de primirea răspunsului şi de comunicarea acestuia către partener s-a ocupat pârâta, recurenta apreciază că şi-a îndeplinit toate obligaţiile care îi reveneau în calitate de manager de proiect.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Universitatea Tehnică a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal, excepţia tardivităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Calificări a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea în totalitate a acţiunii formulate de recurentă.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 10 ianuarie 2021 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 3 iunie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

1.6. Alte aspecte procesuale

Înalta Curte, în temeiul art. 186 din C. proc. civ., a încuviinţat cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de recurenta- chemată în garanţie A., astfel cum reiese din practicaua încheierii de şedinţă din data de 03.06.2021.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de chemata în garanţie este fondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prima instanţă a reţinut că între reclamanta Universitatea Tehnică din Cluj Napoca şi pârâta Autoritatea Naţională pentru Calificări, alături şi de alte părţi contractante, a fost încheiat contractul intitulat Acord de parteneriat înregistrat sub nr. x/07.09.2009 . Potrivit clauzelor contractuale reclamanta şi pârâta şi-au asumat obligaţiile prevăzute la art. 6.1 din contract. De asemenea, reclamanta şi-a asumat obligaţia de a finanţa proiectul cu suma de 630.000 RON.

Reclamanta a efectuat cheltuieli pentru implementarea proiectului în cuantum total de 314.724,67 RON, reprezentând cheltuieli salariale directe şi indirecte, cheltuieli transport, diurne, cazare participanţi . Suma nu a fost contestată de pârâtă, sau de chemata în garanţie.

Conform prevederilor art. 7.2 din contract reclamanta avea dreptul la rambursarea cheltuielilor efectuate de la AM/OI pe baza documentelor justificative prezentate, în procentele şi condiţiile stabilite în Contractul de finanţare.

Contractul de finanţare a fost încheiat între pârâtă şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, AMPOSDRU . Conform clauzelor contractuale, pârâta beneficia de finanţare nerambursabilă de la AMPOSDRU pentru implementarea proiectului intitulat "Dezvoltarea capacităţii de implementare a sistemului de calificări din învăţământul superior". AMPOSDRU şi-a asumat acordarea unei finanţări nerambursabile de 16.096.940 RON, fără TVA, echivalentă cu 98% din valoare eligibilă prevăzută la art. 3, alin. (1) din contract (16.425.449 RON). Prin urmare, doar pârâta putea efectua o cerere de rambursare.

La data de 18.11.2013, reclamanta a adresat pârâtei o cerere de rambursare a întregii sume de bani avansate pentru implementarea proiectului, respectiv 314.724,67 RON . Pârâta nu a răspuns în nici un fel acestei cereri, deşi o avea în evidenţă, fiind înregistrată sub nr. x/20.11.2013. Ulterior, reclamanta i-a mai solicitat pârâtei prin patru adrese să realizeze demersurile necesare în vedere rambursării sumei de bani . Pârâta nu a răspuns la niciuna dintre solicitări.

S-a mai reţinut că la întâmpinare, pârâta a ataşat un răspuns al OIPOSDRU MEN la o cererea de rambursare. În opinia instanţei de fond, însă, acesta nu are putinţa de a dovedi că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. Astfel, răspunsul se referă la cererea de rambursare nr. x, or atât reclamanta cât şi pârâta au înfăţişat o singură cerere de rambursare şi anume cererea de rambursare nr. x Niciuna dintre părţi nu a afirmat că ar fi fost formulată o cerere de rambursare cu nr. 1. Răspunsul ataşat de pârâtă nu face nici o referire la reclamantă, putând fi adresat oricărei alte părţi contractuale. În plus de aceasta, nu există nici o dovadă a comunicării acestui răspuns către reclamantă. Pârâta mai înfăţişează un înscris emis de aceeaşi autoritate, respectiv OIPOSDRU, care din motive similare nu poate dovedi executarea obligaţiilor contractuale.

În consecinţă, Curtea a reţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, respectiv nu a efectuat nici un demers pentru rambursarea sumei de la OIPOSDRU, astfel că din culpa acesteia reclamanta nu a putut beneficia de restituirea sumei cheltuite în cadrul proiectului, conform clauzelor contractuale. Curtea a mai reţinut că toate cheltuielile efectuate de reclamantă sunt eligibile pentru rambursare, acestea constând în cheltuieli salariale şi cu cazarea, transportul şi diurna aferentă personalului implicat în proiect

În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr. 179/31.05.2013 chemata în garanţie A. a fost numită în funcţia de manager/responsabil de proiect . Aceasta era angajată a pârâtei, la momentul emiterii deciziei, îndeplinind funcţia de director, împrejurare necontestată de vreuna dintre părţi. În consecinţă, raportul juridic între pârâtă şi chemata în garanţie a fost unul de dreptul muncii.

Atribuţiile chematei în garanţie nu au fost stabilite printr-un contract de management, aceasta exercitând funcţia în temeiul deciziei despre care s-a făcut vorbire. Instanţa de fond a apreciat că acest fapt nu însemnă că nu a avut nici o atribuţie, ci că vor deveni aplicabile standardele minimale în cadrul acestei profesii. Standardele minimale referitoare la toate profesiile au fost elaborate de Consiliul pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare înfiinţat prin Hotărârea de Guvern nr. 779/1999. În temeiul art. 5 din acest act normativ, a fost elaborat şi standardul ocupaţional referitor la profesia de manager de proiect. Conform acestui standard, chemata în garanţie avea ca principală obligaţie, aceea de a asigura respectarea prevederilor contractuale ale proiectului. Ignorând cererile repetate formulate de reclamantă, aceasta obligaţie contractuală nu a fost executată.

Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe a fost dată cu încălcarea normelor privind rolul activ al judecătorului, aducându-se în mod grav atingere dreptului la un proces echitabil. Astfel, deşi la dosar existau răspunsuri primite de pârâtă de la OIPOSDRU MEN la cereri de rambursare, instanţa de fond a înlăturat aceste probe esenţiale doar pentru că existau anumite imprecizii care făceau ca înscrisurile să nu fie pe deplin lămuritoare şi a concluzionat că autoritatea publică pârâtă şi chemata în garanţie au stat în pasivitate şi nu au dat curs cererilor repetate ale reclamantei pentru obţinerea rambursării cheltuielilor.

Or, în temeiul art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., care impune judecătorului "să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză" judecătorul ar fi trebuit să solicite lămuriri de la autoritatea emitentă a înscrisului pentru a stabili cu certitudine dacă răspunsul respectiv se referă, într-adevăr, la proiectul în discuţie în prezenta cauză şi dacă cererea de rambursare privea şi cheltuielile solicitate de reclamantă. Instanţa de fond dispunea de înscrisuri importante care făceau credibilă susţinerea potrivit căreia sumele pretinse de reclamantă, în calitate de partener, au fost solicitate la rambursare de lider dar au fost respinse de autoritatea de management.

În urma formulării unei astfel de solicitări, în recurs, a rezultat că, într-adevăr, pârâta nu a stat în pasivitate, ci a depus în patru rânduri o cerere de rambursare care a fost respinsă de tot atâtea ori de către autoritatea competentă. Prima cerere de rambursare a fost respinsă prin scrisoarea de respingere CR1 din data de 01.02.2011 (înscrisul de la dosar fond la care a făcut referire şi prima instanţă). În cadrul celei de a treia cereri de rambursare, intitulată Cererea de rambursare nr. x varianta 3 a fost cuprinsă şi suma de 314.877,93 RON solicitată de reclamantă prin Cererea de Rambursare nr. x, cererea fiind respinsă prin scrisoarea de respingere CR 1 finală Varianta 3. Ulterior a mai fost formulată o cerere de rambursare intitulată Cererea de rambursare nr. x finală Varianta 4 care a fost respinsă prin Scrisoarea de respingere CR 1 varianta 4 finală (înscrisul de la dosar fond la care s-a referit şi instanţa de fond).

Din aceste înscrisuri şi din cele referitoare la evidenţa cheltuielilor rezultă că autoritatea publică pârâtă, prin managerul de proiect şi prin ceilalţi funcţionari implicaţi în derularea proiectului a întreprins demersuri în vederea decontării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului finanţat conform contractului de finanţare nr. x ID x Cod SMIS 21774, inclusiv în ceea ce priveşte cheltuielile cuprinse de Partener în cererea de rambursare nr. x, însă aceste cereri au fost respinse.

Având în vedere aceste aspecte, se constată că cererea de chemare în garanţie trebuia respinsă ca neîntemeiată, recurentei-chemate în garanţie neputându-i-se reproşa atitudinea pasivă reţinută de instanţa de fond.

În ceea ce priveşte problema prescripţiei dreptului material la acţiune Înalta Curte constată că invocarea acesteia este posibilă doar în faţa primei instanţe, aşa cum prevede art. 2513 din C. civ., însă acest aspect este lipsit de relevanţă pentru prezentul recurs în condiţiile în care soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie se impunea în raport de celelalte considerente dezvoltate mai sus.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul formulat de chemata în garanţie A., va casa în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în garanţie ca neîntemeiată, menţinând celelalte dispoziţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de chemata în garanţie A. împotriva sentinţei civile nr. 86 din 28 martie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în garanţie ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.