Rural financing contract damages: Special administrative statute of limitations and lex specialis override general civil code provisions

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (prin declinare de la Tribunalul Bacău - Sentinţa civilă nr. 818/12.10.2018), reclamanta S.C. A. S.R.L., prin Cabinet Individual de Insolvenţă B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani:

- 1.173.012 RON, credit nerambursat, dobândă şi penalităţi datorate către C.;

- 531.482 RON, datorii către bugetul de stat prin A.J.F.P. Bacău;

- 496.864 RON, credit nerambursat, dobândă şi penalităţi datorate către D. S.A.;

- 45.232,50 RON, reprezentând datorie către S.C. E. S.R.L.

Pârâta AFIR a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La data de 22.01.2019 acţiunea a fost precizată în sensul că răspunderea este una contractuală pentru toate capetele de cerere, întemeiată pe art. 1350 din C. civ. şi derivă din atitudinea culpabilă a pârâtei cu ocazia încheierii, supravegherii şi desfăşurării Contractului de finanţare în discuţie, reclamanta ajungând într-un impas financiar major ca urmare a nerespectării de către pârâtă a obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 15 din 8 februarie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă.

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă.

A constatat prescris dreptul material la acţiunea în despăgubiri, precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că nu a contestat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 19.09.2013 întrucât acesta a fost confirmat prin soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 16.06.2016. Pornind de la această precizare, este evident faptul că nici despăgubirile solicitate nu derivă din acest proces-verbal.

Recurenta reclamantă a menţionat că prezenta cerere de chemare în judecată a fost determinată de atitudinea culpabilă a pârâtei cu ocazia încheierii, supravegherii şi desfăşurării Contractul de Finanţare nr. x din 27.05.2011, invocând dispoziţiile art. 1350 din C. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a apreciat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, mai exact nu este explicat motivul pentru care instanţa a considerat că în speţă trebuie făcută aplicarea legii speciale în detrimentul C. civ.

Totodată, în opinia recurentei, hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât, deşi nu exista niciun echivoc cu privire la temeiul de drept pe care a înţeles să-şi întemeieze cererea de chemare în judecată, prima instanţa a încălcat pricipiul disponibilităţii şi s-a pronunţat în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, care este străin de cauză.

Recurenta reclamantă a mai susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a aplicat un act normativ ce nu este incident în cauză.

Având in vedere faptele reclamate (atitudinea culpabilă a pârâtei cu ocazia încheierii, supravegherii şi desfăşurării Contractul de Finanţare) şi temeiul de drept al acţiunii, recurenta reclamantă a considerat că admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune prin raportare la prevederile Legii nr. 554/2004 este neîntemeiată.

4. Apărările formulate de intimată

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la plata următoarelor sume de bani: 1.173.012 RON, credit nerambursat, dobândă şi penalităţi datorate către C.; 531.482 RON, datorii către bugetul de stat prin AJFP Bacău; 496.864 RON, credit nerambursat, dobândă şi penalităţi datorate către D. S.A. şi 45.232,50 RON, reprezentând datorie către S.C. E. S.R.L.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a invocat culpa autorităţii pârâte în derularea Contractului de finanţare nr. x din 27.05.2011, cu valoare totală eligibilă de 1.129.474,00 RON echivalentul a maxim 264.700,00 euro, prin care Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit s-a angajat să acorde benficiarului A. S.R.L. o finanţare nerambursabilă de maxim 790.632,00 RON echivalentul a maxim 185.290,00 euro, reprezentând 70% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Instanţa de fond a repins acţiunea reclamantei ca prescrisă, reţinând incidenţa prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a criticat soluţia primei instanţe, susţinând că a invocat ca temei de drept al acţiunii în despăgubiri art. 1350 din C. civ., iar reţinerea judecătorului fondului a unui alt temei legal încalcă principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil.

Această critică este nefondată.

Înalta Curte reţine că societatea reclamantă a solicitat plata unor despăgubiri, considerându-se vătămată de atitudintea autorităţii pârâte în derularea Contractului de finanţare nr. x din 27.05.2011.

Potrivit art. 8 alin. (2) din Contract "Prezentul contract are natură administrativă în condiţiile dispoziţiilor legale aplicabile în materie de contencios administrativ..."

Prin urmare, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ reprezintă o normă juridică specială aplicabilă prezentului contract de finanţare. Or, în virtutea principiului specialia generalibus derogant care implică faptul că norma specială este cea care derogă de la norma generală, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma specială, iar norma specială este de strictă interpretare.

Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în faţa unui caz ce intră sub incidenţa prevederilor sale.

Aşadar, în mod corect instanţa de fond a analizat acţiunea în despăgubiri formulată de reclamantă, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Nu se poate reţine încălcarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, întrucât instanţa nu este ţinută de temeiul juridic al acţiunii, iar judecătorul fondului a aplicat prevederile legale speciale incidente la situaţia de fapt evocată de parte, fără a schimba faptele şi menţinând cauza cererii de chemare în judecată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, sunt neîntemeiate susţinerile recurentei reclamante în sensul că instanţa de fond a aplicat un act normativ ce nu este incident în speţă şi cele privind motivele străine de natura cauzei cuprinse în hotărarea recurată, astfel încât motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile legale mai sus menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluţia şi argumentarea o nemulţumesc pe recurentă.

Nu pot fi primite nici criticile potrivit cărora sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, din moment ce judecătorul fondului a arătat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 19 din Legea nr. 554/2004 pentru exercitarea dreptului de a solicita despăgubiri, raportat la introducerea acţiunii în anulare a actului/contractului administrativ pretins cauzator de prejudicii.

Referitor la soluţia de respingerea acţiunii ca prescrisă, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 111/28.08.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. şi a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.10.2013 (care a stabilit restituirea integrală a sumelor primite de reclamantă în prima tranşă), emis de pârâtă, şi pe cale de consecinţă şi decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 640/09.01.2014, respingând ca nefondat capătul de cerere privind prelungirea duratei de execuţie fără aplicarea de penalităţi.

Prin Decizia nr. 1995/16.06.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâtei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a casat sentinţa civilă nr. 111/28.08.2014 şi, în rejudecare, a respins acţiunea reclamantei A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Prima instanţă a observat că întinderea pagubei a fost cunoscută de reclamantă în mod cert la data de 16 iunie 2016, când în mod definitiv a fost respinsă acţiunea sa de anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.10.2013 care a stabilit restituirea integrală a sumelor primite de reclamantă în prima tranşă, restituire în raport cu care A. s-a considerat păgubită.

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că termenul special de prescripţie a dreptului material la despăgubiri cu durată de 1 an prevăzut la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a început să curgă din data de 16.06.2016 şi s-a împlinit, în absenţa dovedirii unei cauze legale de suspendare, la data de 16.06.2017, anterior introducerii acţiunii în despăgubiri de către reclamant.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în mod corect a constatat prima instanţă prescris dreptul material la acţiunea în despăgubiri formulată de reclamanta A. S.R.L. prin raportare la dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, sentinţa recurată respectând exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., împotriva sentinţei nr. 15 din 8 februarie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2022.