Cassation appeal challenging administrative moral damage calculation based on medical care days as illegitimate pre-established criteria

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea, în parte, a Deciziei nr. 19899/06.05.2019 şi obligarea pârâtului FGA la diferenţa neachitată, respectiv la suma de 51.700 euro cu titlu de daune morale, ca echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii efective a acestora, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 507 din 30 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A.), a anulat, în parte, Decizia FGA nr. 19899/06.05.2019, respectiv în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate.

A obligat pârâtul FGA să plătească reclamantului şi suma 6.750 RON cu titlu de daune morale. (total cuvenit al daunelor morale 22.500, din care 15.750 RON acordate de pârât prin art. 1 al deciziei).

A respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 350 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei

În acest sens, a învederat că instanţa de fond, analizând Decizia FGA, a omis să cerceteze şi să aprecieze motivat cererea de chemare în judecată, aceasta limitându-se la evidenţierea criteriilor de apreciere ale FGA (care sunt, în opinia recurentului, în afara legii), respectiv calcularea despăgubirilor prin raportare la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare şi în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale stabilit prin certificatul medico-legal, care nu au nicio legătură cu criteriile efective de apreciere a daunelor morale stabilite prin lege, prin doctrina şi practica judiciară (Decizia nr. 3822 din 7 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

De asemenea, recurentul-reclamant a subliniat că instanţa de fond a aplicat criterii care nu se regăsesc în legislatia civilă ce reglementează instituţia răspunderii civile delictuale sau a reparării integrale a preiudiciului. Anumite criterii create artificial de Fondul de Garantare a Asiguraţilor sau de către asigurători în scopul exclusiv al optimizării profiturilor nu pot reprezenta criterii obiective şi opozabile instanţei de judecată, instituţie care, în conformitate cu jurisprudenţa constantă a CEDO şi ÎCCJ, în evaluarca daunelor morale, nu poate aplica criterii prestabilite, ci trebuie să procedeze la o particularizare a cauzei.

În opinia recurentului reclamant, numărul de zile de îngrijiri medicale nu are nicio relevanţă în stabilirea daunelor morale, ele reprezentând criterii medico-legale utilizate în scopul încadrării juridice a faptei, fiind reglementate numai de legislaţia penală. De asemenea, recurentul a susţinut că, deşi a prezentat criteriile personale, subiective şi cu legătură directă între evenimentul asigurat, prejudiciile produse şi urmările acestora asupra vieţii sale, instanţa de fond a preluat mutatis mutandis criteriile interne ale FGA, respingând în parte şi nemotivat cererea de chemare în judecată. În acest sens, a subliniat că instanţa de fond a invocat, drept "criteriu corect" în stabilirea cuantumului daunelor morale, " numărul de zilele de îngrijiri medicale", deşi acest criteriu nu acoperă şi trauma psihică cu care se confruntă victima încă de la momentul accidentului.

Aşadar, în opinia recurentului reclamant, judecătorul fondului a ignorat tabloul traumatic unic pe care fiecare victimă îl resimte în urma implicării într-un accident rutier, şi a ţinut seama numai de concluziile succinte ale certificatului medico-legal care conţine doar numărul de zile de îngrijiri medicale, deşi un element extrem de important în evaluarea daunelor morale vizează atât suferinţa psihică încercată de victimă în toată perioada ulterioară accidentului suferit, cât şi celelalte consecinţe negative apărute în activităţile sociale, de agrement, gospodăreşti şi profesionale pe care le desfăşura victima înainte de accident fără a întâmpina vreo dificultate.

Astfel, a învederat că, prin cererea de chemare în judecată a arătat că suma pretinsă cu titlu de daune morale este de 55.000 euro şi se compune din următoarele: retardul în carieră; durerile fizice şi psihice; prejudiciul de agrement şi prejudiciul menajer.

În concluzie, recurentul reclamant a susţinut că instanţa de fond, prin ignorarea tuturor criteriilor de evaluare a daunelor morale invocate prin cererea de chemare în judecată, prin folosirea unor criterii de evaluare a daunelor morale ce sunt străine de acest domeniu al dreptului, prin crearea unui silogism juridic bazat pe aspecte contradictorii, a realizat o incompletă cercetare a fondului, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii astfel că se impune casarea, în parte, a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1385, art. 1387, art. 1391 alin. (1) din C. civ., a jurisprudenţei naţionale şi internaţionale, precum şi a principiilor de drept referitoare la evaluarea prejudiciului moral, principii care statuează că despăgubirile acordate trebuie să prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.

Astfel, recurentul a reiterat că instanţa de fond a achiesat în mod nelegal la metoda de calcul adoptată de către pârâtul FGA, considerând corect criteriul numărului de zile de îngriiiri medicale, modificând doar suma acordată per zi de îngrijire medicală, de la 350 RON, la 500 RON.

Cu alte cuvinte, în opinia recurentului, actul administrativ intern emis de către FGA, respectiv "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau deces aprobată prin Decizia FGA nr. 142/2016", act care nu are forţa juridică a unei legi, reprezintă pentru instanţa de fond temeiul legal în baza căruia procedează la evaluarea tuturor suferinţelor fizice şi psihice pe care a trebuit să le îndure din cauza accidentului rutier produs în septembrie 2014. Ignorând prevederile legale pe care ar fi trebuit să se aplice în astfel de cauze, instanţa de fond a aplicat doar criteriul nelegal în baza căruia FGA a acordat suma de 15.750 RON cu titlu de daune morale şi a apreciat, în mod nelegal, faptul că acestea se calculează în raport de numărul de zile de îngriiiri medicale, criteriu folosit în mod exclusiv la încadrarea juridică a faptei penale şi la individualimrea pedepsei în cauzele penale.

Or, atât în jurisprudenţa CEDO, cât şi în jurisprudenţa ÎCCJ s-a reţinut că, în evaluarea daunelor morale, nu există criterii prestabilite, ci se judecă în echitate, prin particularizarea cazului. Cu toate acestea, judecătorul de fond a considerat că aplicarea unui barem de evaluare a daunelor morale, astfel cum a făcut pârâtul, barem ce nu are nimic în comun cu particularizarea cazului şi cu echitatea, nu reprezintă altceva decât respectarea principiului fundamental de drept al egalităţii.

Recurentul reclamant a reiterat aspectele invocate anterior cu privire la evaluarea prejudiciului moral, care nu se poate face prin raportarea la numărul de zile de îngrijiri medicale menţionat în expertiza medico-legală, şi a invocat, în acest sens, Decizia ÎCCJ nr. 824/2016.

În continuare, recurentul reclamant a susţinut că instanţa de fond a încălcat nu numai principiul reparării integrale a prejudiciului instituit prin art. 1385 din Noul C. civ., ci şi principiul proporţionalităţii între suma despăgubită, pe de-o parte, şi durata şi intensitatea suferinţei, pe de altă parte, principiu instituit inclusiv de Curtea Europeană prin deciziile sale.

Prin urmare, în opinia recurentului, judecătorul fondului ar fi trebuit, având în vedere art. 1.385 din Noul C. civ., prin raportare la jurisprudenţa ÎCCJ şi CEDO, să ia în considerare la stabilirea cuantumului daunelor morale existenţa tuturor prejudiciilor indicate în actele depuse la dosarul cauzei, faţă de situaţiile expuse cu privire la impactul vătămărilor produse asupra vieţii.

Chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa de judecată are astfel posibilitatea să aprecieze gravitatea şi durata lor în timp şi să dispună repararea întregului prejudiciu moral produs.

În acest sens, recurentul a precizat că, potrivit principiului proporţionalităţii, delimitarea între gravitate (mărime, putere, intensitate) şi durată (întinderea în timp) este obligatorie în astfel de cazuri, întrucât pot exista vătămări asemănătoare, dar care se produc în etape ale vieţii total diferite (o traumă severă la un copil, faţă de o traumă severă la un vârstnic). Astfel de situaţii, deşi de intensitate asemănătoare, trebuie raportate la durata existenţei lor, pentru stabilirea cât mai corectă a despăgubirii.

Cu privire la durata în timp, recurentul reclamant a apreciat că evaluarea daunelor morale trebuie să se raporteze la suferinţa ce se întinde pe întreaga viată a acestuia. Astfel, a învederat că, deşi instanţa de fond a apreciat că, pentru primele 45 de zile de la data producerii prejudiciului, i se cuvine o despăgubire echivalentă cu suma de 22.500 RON, a omis să se pronunţe asupra perioadei ulterioare celor 45 de zile.

Aşadar, recurentul a susţinut că judecătorul fondului ar fi trebuit să aplice, în mod corect, criteriile ce stau la baza evaluării daunelor morale în astfel de cauze, să analizeze materialul probator care atestă prezenţa traumelor fizice şi psihice la cinci ani după accident, aspect ce evidenţiază, atât intensitatea vătămării, dar mai ales durata de afectare a vieţii.

Prin urmare, în opinia recurentului, decizia instanţei de fond este nelegală, întrucât prin acceptarea unor proceduri interne ale FGA ca şi criterii obiective de stabilire a despăgubirilor, aşază persoanele vătămate care urmează a fi despăgubite de această institutie într-o evidentă pozitie de inferioritate în raport cu persoanele vătămate care îsi valorifică dreptul în faţa unei instanţe civile în contradictoriu cu o societate de asigurare.

Faţă de cele expuse, recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 507 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de contencios pentru reanalizarea, în raport cu legislaţia şi practica judiciară aplicabile, faţă de cererea de chemare în judecată şi probele dosarului, a cuantumului daunelor morale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile legale mai sus menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de admitere, în parte, a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluţia şi argumentarea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Criticile vizând aplicarea de către instanţa de fond a unor criterii apreciate de recurent ca fiind nelegale se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, argumentele invocate vor fi analizate din perspectiva acestui motiv de casare.

Referitor la susţinerile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că la data de 20.09.2014 a avut loc pe teritoriul Bulgariei, în localitatea Veliko-Târnovo un eveniment rutier în care a fost implicat autoturismul cu număr de înmatriculare x, pentru care era încheiată poliţa RCA nr. x emisă de B. S.A. şi în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a reclamantului A..

Potrivit raportului de expertiză medicală nr. 939/12.03.2015 eliberat de cabinet medical Individual "Dr. C.", reclamantul a fost diagnosticat cu sechele după politraumatism prin accident rutier din 21.09.2014, fractură arc costal XI drept, consolidată, sechele fracturi corp vertebral T3 şi T 8 şi tasare T3, T7, T8, T9, sindrom algic persistent, incapacitate adaptativă 40% la data de 12.03.2015, deficit funcţional 40% la data de 12.03.2015, capacitate de muncă redusă 40%.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală înregistrat sub nr. x/2015 din 18.11.2015 al Institutului Naţional de Medicină legală "Mina Minovici" reclamantul a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire de corp/plan dur, posibil în cadrul accidentului rutier din 21.09.2014, în calitate de pasager în autobuz, leziuni care necesită pentru vindecare 35-45 zile de îngrijiri medicale şi care nu i-au pus viaţa în primejdie. S-a reţinut că leziunile traumatice nu au determinat alte consecinţe postraumatice prev. de art. 194 C. pen.. Sindromul algic paravertebral stând corelat cu modificările vertebrale preexistente de tip degenerativ, fără o interferenţă clinică atestabilă cu evenimentul rutier, necesită tratament simptomatic şi recuperator balneofizioterapic pentru o afecţiune patologică spondilo-discartozică cervico-lombară conform recomandărilor medicale de evaluare a capacităţi muncii.

Prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/01.11.2016 recurentul a solicitat, pentru repararea prejudiciului moral şi material cauzat în urma accidentului rutier din data de 21.09.2014, plata sumei de 55.000 euro cu titlu de daune morale şi a sumei de 873,73 RON cu titlu de daune materiale,.

Prin Decizia nr. 19899/06.05.2019, în temeiul art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea de plată şi a acordat recurentului reclamant suma de 16.624 RON, din care 873.73 RON daune materiale şi 15.750 RON daune morale, respectiv 350 RON/zi pentru cele 45 de zile de îngrijire medicală.

Curtea de apel, învestită de recurentul reclamant A. cu cererea vizând anularea deciziei FGA nr. 19899/06.05.2019, a anulat, în parte, decizia contestată în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate şi a obligat pârâtul FGA să plătească reclamantului şi suma 6.750 RON cu titlu de daune morale.

Recurentul reclamant a criticat soluţia instanţei de fond din perspectiva cuantumului daunele morale acordate.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a arătat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinţei recurate.

Stabilirea cuantumului daunelor morale implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane - dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă, apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, reţinându-se ca suferinţe morale frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

Recurentul a susţinut că raportarea exclusiv la indicatorul medico-legal privind numărul de îngrijiri medicale încalcă principiul reparaţiei integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 alin. (1) din C. civ.

Această critică este nefondată.

Numărul zilelor de îngrijiri medicale reprezintă un indicator al leziunilor traumatice suferite şi nu o contabilizare propriu-zisă a zilelor de tratament suportate în total de victime. Stabilirea zilelor de îngrijiri medicale prin certificatul medico-legal se face corelând mai multe criterii printre care diagnosticul, topografia, pronostic, terapia aleasă, programul de recuperare, comorbidităţi sau alte particularităţi individuale ale pacientului.

Totodată, numărul de îngrijiri medicale este reprezentat de evaluarea celei mai grave leziuni, întrucât până la vindecarea acesteia toate celelalte leziuni vor fi deja vindecate. Timpul de îngrijire medicală nu se însumează pentru fiecare leziune în parte. Acesta nu este echivalent cu zilele de spitalizare, concediu medical, zile de tratamente recuperatorii sau zile necesare tratării comorbidităţilor. Apariţia unei complicaţii va fi cuantificată o singură dată prin acordarea perioadei corespunzătoare de zile de îngrijiri medicale, aplicându-se acelaşi principiu, asemănător leziunilor unde se cuantifică complicaţia cea mai gravă.

În emiterea deciziei contestate, intimatul pârât FGA a avut în vedere Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese, în cazul vătămării corporale cu recuperarea integrală a funcţionalitătii, prin care au fost stabilite criterii determinante pe 3 praguri valorice raportate la consecintele suferite de victimă.

În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale se încadrează petentul în unul din cele 3 praguri, iar în funcţie de elementele concrete ale cazului există posibilitatea în cadrul fiecărui prag de variere a sumei, având în vedere şi criteriile referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, toate aceste criterii fiind subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs petentului.

Contrar susţinerilor recurentului reclamant, recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri.

Totodată, instanţa de control judiciar observă că la stabilirea cuantumului daunelor morale judecătorul fondului a avut în vedere, pe lângă faptul că reclamantul a necesitat 45 de zile de îngrijiri medicale, mai multe criterii, respectiv consecinţele imediate provocate de evenimentul rutier ("leziunile suferite au provocat reclamantului suferinţe puternice, au lăsat, în mod cert, traume fizice şi psihice de durată, regimul de viaţă specific vârstei reclamantului de la data accidentului, aproximativ 56 ani, fiind deteriorat"), faptul că leziunile suferite nu au pus în pericol viaţa victimei, că reclamantului i-a fost limitată mobilitatea şi afectată capacitatea de muncă.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a apreciat că, raportat la criteriul obiectiv utilizat de pârât pentru evaluarea daunelor morale, orientarea spre limita superioară de 500 RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală este adecvată pentru reparararea prejudiciului moral încercat de reclamant.

Ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Or, aspectele invocate de recurentul reclamant au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 507 din 30 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2022.