Challenge to Insurer Guarantee Fund’s denial of salary differential compensation: validity of cassation grounds for contradictory motives and violation of the principle of contradictoriness

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, contestaţie împotriva Deciziei nr. 15421 din 21.06.2018, solicitând admiterea contestaţiei şi majorarea despăgubirilor materiale şi morale, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1915 din 4 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a dispus anularea, în parte, a Deciziei FGA nr. 15421/21.06.2018 în ce priveşte cuantumul daunelor materiale care au fost acordate reclamantului.

A dispus majorarea cuantumului daunelor materiale care i se cuvin reclamantului cu suma de 381 RON şi obligă pârâtul să emită o decizie de plată pentru suma totală de 419 RON.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală întrucât cuprinde motive contradictorii.

Astfel, a învederat că în motivarea sentinţei civile nr. 1915/04.06.2019 s-au reţinut următoarele:

"în ceea ce priveşte daunele materiale suferite de către reclamant, curtea reţine că acesta nu a depus dovezi din care cuantumul prejudiciului material suferit de către acesta, respectiv alimente de la spital pe drumul de întoarcere, probabil pe drumurile pe distanţa Bucureşti-Piteşti şi retur, în privinţa cărora instanţa a reţinut că nu au fost efectuate în realitate, hainele rupte în momentul impactului."

De asemenea, s-a mai reţinut că "din întregul context probator aflat la dosarul cauzei, curtea trage prezumţia judiciară prevăzută de art. 329, în sensul că reclamantul s-a aflat în municipiul Bucureşti în perioada în care susţine că a efectuat trasporturile pe distanţa Bucureşti-Piteşti şi retur, având în vedere calitatea acestuia de student în municipiul Bucureşti, faptul că este angajat al unei societăţi din municipiul Bucureşti, iar cheltuielile de transport solicitate nu au fost efectuate, în realitate, de către acestea, fiind depuse doar în scopul îmbogăţirii fără justă cauză a acestuia."

În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa de fond a apreciazat că, prin raportare la consecintele suferite de reclamant în urma evenimentului din data de 02.06.2016:

"acordarea de 200 RON cu titlu de daune morale este de natură să repare prejudiciul moral suferit de acesta".

Recurentul-pârât a apreciat că din motivarea instanţei de fond, astfel cum a fost anterior menţionată, rezultă că au fost respinse atât cererea de acordare a daunelor materiale, cât şi cererea de acordare a daunelor morale, astfel că anularea, în parte, a deciziei, majorarea cuantumului daunelor materiale ce i se cuvin reclamantului cu suma de 381 RON şi obligarea la emiterea unei decizii de plată pentru suma de 419 RON, constituie motive contradictorii de natura cauzei, astfel încât hotărârea Curţii de Apel Bucureşti încalcă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În continuare, recurentul-pârât a susţinut că singura referire din cuprinsul hotărârii care indică de unde ar putea rezulta suma de 419 RON, este la fila x, judecătorul fondului mentionând că va admite, în parte, cererea şi va dispune anularea, în parte, a Deciziei FGA în ce priveşte cuantumul daunelor materiale care au fost acordate reclamantului şi va dispune majorarea cuantumului daunelor care i se cuvin cu suma de 381, care reprezintă diferenţa de drepturi salariale care nu a fost obţinută de către reclamant în luna iunie a anului 2016, ca urmare a evenimentului de circulaţie în care a fost implicat. Instanţa de fond a mai reţinut, în acelaşi sens, că această situaţie rezultă din înscrisurile care atestă veniturile salariale încasate de către reclamant în luna iunie 2016, prin raportare la veniturile încasate de către reclamant în baza contractului de muncă aferente lunii mai 2016.

Recurentul-pârât a precizat că această problemă nu a fost pusă în discuţia părţilor în faţa primei instanţe, nu a fost solicitată de către reclamant nici prin cererea de plata, nici în cadrul contestaţiei împotriva deciziei, iar instanta s-a pronunţat fără a dezbate în contradictoriu acest aspect.

În documentaţia administrativă există o "cerere de pretenţii" formulată de petent la asigurator prin care a solicitat diferenţa de 25% din salariul de care nu a beneficiat în perioada celor 10 zile de concediu medical, conform fluturaşilor de salariu, însă această solicitare nu se mai regăseşte în cererea de plată depusă la FGA. În cererea de plata nr. x/12.12.2016 se solicită suma de 450.000 RON fără a se preciza ce reprezintă, acesta fiind plafonul maxim pe care îl poate solicita petentul pagubit la FGA.

În aceste condiţii, recurentul-pârât a apreciat că prima instanţă a încălcat prevederile art. 22 din C. proc. civ., judecătorul ignorând principiul contradictorialităţii şi nesupunând dezbaterii o chestiune asupra careia s-a pronunţat, hotărârea încălcând astfel şi normele de drept procedural a căror nerespectare atrage nulitatea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a mai susţinut că, prin sentinţa recurată, fără verificări asupra cuantumului sumei solicitate, instanţa de fond a încălcat şi scopul FGA, care este acela de a sprijini asiguraţii, în ipoteza declanşării procedurii de faliment a unui asigurator. FGA nu are vreun raport juridic cu asiguratul în baza căruia s-ar putea obliga la sume nelimitate, rolul său fiind unul social, de protecţie şi garantare pentru toţi păgubiţii ce fac dovada prejudiciului pretins.

FGA face plata către creditorii de asigurări din propriile surse şi nu din sursele asiguratorului în faliment. De altfel, plafonarea despăgubirilor prin Legea nr. 213/2015 la suma maxima de 450.000 RON, comparativ cu cea acordată de către societăţile de asigurare în cuantum maxim de 5.000.000 euro, denotă intenţia legiuitorului de a ţine cont de contextul creat prin intrarea în faliment a unei societăţi de asigurare. FGA este o schemă de garantare, iar garanţia pe care acesta o acordă este cea a plăţii unei despăgubiri în condiţiile legii speciale.

Instituirea unor criterii de apreciere a despăgubirilor ce pot fi acordate în procedura administrativă este agreată de Uniunea Europeană şi este în concordanţă cu practica instanţelor europene. În prezent, la nivelul Uniunii Europene, din cele 30 de state, numai în 12 state membre sunt legiferate scheme de garantare în domeniul asigurărilor. Mai mult, neexistând o armonizare a legislaţiilor, aceste scheme de garantare se prezintă diferit în ceea ce priveşte: nivelul (plafonul) de acoperire al daunelor, principiile sub care acţionează, sistemul de finanţare, categoriile de asigurări garantate.

Faţă de motivele anterior expuse, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimatul reclamant A..

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată conţine motive contradictorii, în sensul că din motivarea instanţei de fond rezultă că s-ar fi impus respingerea cererilor de acordare a daunelor materiale şi a daunelor morale şi nu admiterea, în parte, a cererii, cu consecinţa anulării, în parte, a deciziei emise de FGA şi majorarea cuantumului daunelor materiale cu suma de 381 RON şi obligarea la emiterea unei decizii de plată pentru suma de 419 RON.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile legale mai sus menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluţia şi argumentarea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Astfel, în considerentele expuse la pagina 5 a sentinţei, instanţa de fond menţionează în mod expres că va admite, în parte, cererea de chemare în judecată şi va anula, în parte, Decizia FGA nr. 15421/21.06.2018, în ce priveşte cuantumul daunelor materiale care au fost acordate reclamantului şi va majora cuantumul daunelor materiale care i se cuvin reclamantului cu suma de 381, care reprezintă diferenţa de drepturi salariale care nu a fost obţinută de către reclamant în luna iunie a anului 2016, ca urmare a evenimentului de circulaţie în care a fost implicat. De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că "Această situaţie de fapt rezultă din înscrisurile care atestă veniturile salariale încasate de către reclamant în baza contractului de muncă aferente lunii iunie 21016, prin raportare la veniturile salariale încasate de către reclamant în baza contractului de muncă aferente lunii mai 2016", şi a indicat dispoziţiile legale aplicabile, respectiv art. 1387 şi art. 1388 alin. (1) din C. civ.

În continuare, judecătorul fondului a arătat motivele pentru care se impune respingerea cheltuielilor de transport şi a celorlalte daune materiale (alimente de la spital pe drumul de întoarcere, probabil pe drumurile pe distanţa Bucureşti-Piteşti şi retur), precum şi motivele pentru care nu se impune majorarea cuantumului daunelor morale.

Paragrafele invocate în cererea de recurs în susţinerea pretinsei contradictorialităţi a considerentelor se referă, în realitate, la "celelalte daune materiale suferite de către reclamant" (astfel cum a reţinut în mod expres instanţa de fond la pagina 6, paragraful 5), la cheltuielile de transport şi la cuantumul daunelor morale (care, aşa cum s-a menţionat în cele ce preced, au fost, într-adevăr, respinse), nu la toate daunele materiale solicitate de intimatul reclamant, cum în mod greşit a susţinut recurentul pârât.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivarea hotărârii atacate este clară, în concordanţă cu soluţia adoptată în dispozitiv, argumentele judecătorului nefiind contradictorii. Împrejurarea că recurentul-pârât nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine, în continuare, că recurentul-pârât a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că prima instanţă a încălcat prevederile art. 22 din C. proc. civ., judecătorul ignorând principiul contradictorialităţii şi nesupunând dezbaterii o chestiune asupra careia s-a pronunţat, respectiv solicitarea intimatului reclamant privind plata diferenţei de drepturi salariale care nu a fost obţinută de către acesta în luna iunie a anului 2016.

Analizând actele dosarului, instanţa de control judiciar constată, contrar celor susţinute de recurentul-pârât, că intimatul-reclamant A. a solicitat, în cererea de pretenţii formulată la data de 21.08.2016, acordarea diferenţei de 25% din salariul de care nu a beneficiat în perioada celor 10 zile de concediu medical, ataşând atât o adeverinţă de salariat, cât şi fluturaşii de salariu pentru lunile mai- iunie 2016 .

De asemenea, prin contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 15421 din 21.06.2018, intimatul-reclamant A. a solicitat, în mod expres, majorarea cuantumului daunelor materiale, având în vedere că a depus dovezi cu privire la diferenţa de salariu pe care a avut-o înainte de producerea accidentului, precum şi cu privire la suma încasată pentru cele 10 zile cât a avut concediu medical, din care rezultă o diferenţă de drepturi salariale de cel puţin 231 RON.

Totodată, în concluziile scrise trimise pe fax la data de 02.04.2019, intimatul-reclamant A. a reiterat susţinerile din contestaţie privind diferenţa de salariu.

Contestaţia formulată de intimatul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 15421 din 21.06.2018 a fost comunicată recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 23.10.2018 .

În plus, recurentul-pârât a fost reprezentat de consilier juridic B. cu delegaţie dosar, la termenul din 19.02.2019 şi la termenul din 02.04.2019, când au avut loc dezbaterile iniţiale asupra fondului cauzei, precum şi la termenul din 28.05.2019 când au avut loc dezbaterile asupra fondului ulterior repunerii cauzei pe rol.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, acesta a avut cunoştinţă despre solicitarea intimatului-reclamant privind plata diferenţei de drepturi salariale care nu a fost obţinută de către acesta în luna iunie a anului 2016 şi a putut formula concluzii asupra acestei chestiuni, fiind opţiunea acestuia să nu îşi exercite acest drept.

Prin urmare, instanţa de recurs constată că motivul de nelegalitate invocat nu are un fundament real, prima instanţă respectând normele de procedură reglementate de art. 22 din C. proc. civ., prin conduita judecătorului fondului nefiind încălcate principiul contradictorialităţii, principiul aflării adevărului ori dreptul la apărare al recurentului-pârât.

În sfârşit, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-pârât referitoare la scopul înfiinţării Fondului de Garantare a Asiguraţilor, la faptul că acesta nu plăteşte în baza unei răspunderi contractuale, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare, precum şi la plafonul de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, argumentele care se referă la particularitatea fiinţării fondului în scopul protejării creditorilor de asigurări, ar putea fi concludente în evaluarea prejudiciului numai în acele situaţii în care se urmărea limitarea sumei acordate la nivelul plafonului maxim stabilit, ceea ce nu este cazul în speţă.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1915 din 4 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2022.