Nullity of religious community legal personality act and statutory provisions; cessation of procedural capacity due to death and withdrawal of appeal

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2022

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.12.2018, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, au solicitat să se constate:

- nulitatea actului normativ nr. 589/28.05.1949, act normativ emis în baza Legii cultelor nr. 177/04.08.1949 pentru a primi calitatea de persoană juridică şi stabilit de C. sub iniţialele F.C.E.R.;

- nulitatea art. 43 alin. (6) din H.G. nr. 999/2008 întrucât este nelegal să se pună în vigoare un act normativ abrogat, fiind de fapt reiterat în textul Statutului pentru Cultul Mozaic care era la Guvern în lucru, astfel că aceste dispoziţii sunt nelegale fiind încălcate dispoziţiile art. 64 alin. (3) şi art. 68 alin. (3) din Legea nr. 24/2000;

- nulitatea, nelegalitatea Decretului nr. 113/1948 emis în baza Deciziei nr. 948/29.06.1948 Consiliului de Stat al României care este şi contrar şi prevederilor Constituţiei;

Totodată, au solicitat obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale şi morale.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes, precum şi excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la petitul de anulare a art. 43 alin. (6) din H.G. nr. 998/2008, această din urmă excepţie fiind invocată şi de cealaltă pârâtă prin întâmpinarea formulată.

1.2. Hotărârea atacată

Prin sentinţa civilă nr. 93 din 4 aprilie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes, invocate de Guvernul României prin întâmpinare.

A admis excepţia autorităţii de lucru judecată invocată prin întâmpinare de Guvernul României şi de Federaţia Comunităţilor Evreieşti Din România - Cultul Mozaic, cu privire la petitul de anulare a art. 43 alin. (6) din H.G. nr. 998/2008.

A respins acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti Din România - Cultul Mozaic, astfel:

- pe temeiul autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte petitul de anulare a art. 43 alin. (6) din H.G. nr. 998/2008;

- ca nefondată în ceea ce priveşte restul petitelor din acţiunea introductivă.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele A. şi B., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 5 din C. proc. civ.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

La data de 17 ianuarie 2022, recurenta-reclamantă B. a depus un înscris prin care a precizat că recurenta A. a decedat, sens în care a ataşat actul de deces nr. 14 din 20 februarie 2021.

Totodată, a precizat că nu mai are nicio pretenţie asupra obiectului dedus judecăţii, respectiv imobilul din str. x şi că renunţă la orice cale de a-l recupera.

Faţă de aceste aspecte, la termenul de judecată din data de 9 octombrie 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei A. şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii, precum şi pe cererea de renunţare la judecată formulată de B..

III. Soluţia instanţei de recurs

III.1. Referitor la recursul promovat de reclamanta A.

Examinând, cu prioritate, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei-reclamante A., în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Condiţiile de exercitare a acţiunii civile stabilesc cadrul general obligatoriu pentru orice instanţă sesizată, constituind primul act de verificare procesuală la care aceasta este obligată.

Astfel, dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ. prevăd că orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condiţiile legii.

Se reţine că o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile este capacitatea procesuală de folosinţă, constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii procesuale civile. Această capacitate este o reflectare în plan procesual a capacităţii civile de exerciţiu.

În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosinţă, aşa cum se statuează de art. 35 din C. civ., începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că, în raport de aceste considerente de ordin teoretic şi având în vedere decesul recurentei-reclamante A. din data de 19 februarie 2021, conform actului de deces nr. 14/2021, la data judecării recursului, recurenta era lipsită capacitate procesuală de folosinţă, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii în plan procesual, intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 40 din C. proc. civ. potrivit cărora cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile.

Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie. Actele de procedură făcute de o persoană fără capacitate de folosinţă sunt nule, aceeaşi fiind sancţiunea şi în cazul actelor de procedură făcute în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă, a cărei capacitate de folosinţă a încetat prin deces.

Având în vedere că una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) din C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, invocată din oficiu, şi va constata nul recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 93 din 4 aprilie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

III.2. Referitor la recursul promovat de reclamanta B.

La data de 17 ianuarie 2022, recurenta-reclamantă B. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a precizat că nu mai are nicio pretenţie asupra obiectului judecăţii, respectiv imobilul din str. x şi că renunţă la orice cale de a-l recupera, aceasta fiind calificată de către instanţă ca fiind o cerere de renunţare la judecarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 93 din 4 aprilie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte reţine că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentei care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 din C. proc. civ.

Văzând dispoziţiile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă şi având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei-reclamante B. de renunţare la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosintă a reclamantei A..

Constată nul recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 93 din 4 aprilie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Ia act de renunţarea recurentei reclamante B. la judecarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 93 din 4 aprilie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2022.