Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5886/2022 AI generated

Legality of 5% financial correction for procurement irregularities and res judicata in administrative funding disputes

Case Number Decizia nr. 5886/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the appeal filed by the Ministry of Regional Development and Public Administration, quashed the lower court’s judgment which had annulled the administrative acts, and ruled that the plaintiffs' claim for the cancellation of a 5% financial correction and related non-conformity notes was unfounded, thereby allowing the Ministry to prevail and the administrative measures to remain in force. The dispute concerned a public administration challenge against a 5% reduction in the contract value applied during the verification of a public procurement procedure for a road infrastructure project, where the applicant municipality argued that the tender conditions violated the principles of competition and equality. The decisive legal basis relied on the doctrine of res judicata and Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code (erroneous application of material law), as the Court determined that a prior definitive decision in a related case had already established that the procurement irregularities were correctly identified and that the financial correction was legally applied in accordance with O.U.G. No. 34/2006, H.G. No. 519/2014, and O.U.G. No. 66/2011.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 192 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ; Legality of 5% financial correction for procurement irregularities and res judicata in administrative funding disputes: The dispute concerned a public administration challenge against a 5% reduction in the contract value applied during the verification of a public procurement procedure for a road infrastructure project, where the applicant municipality argued that the tender conditions violated the principles of competition and equality. The decisive legal basis relied on the doctrine of res judicata and Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code (erroneous application of material law), as the Court determined that a prior definitive decision in a related case had already established that the procurement irregularities were correctly identified and that the financial correction was legally applied in accordance with O.U.G. No. 34/2006, H.G. No. 519/2014, and O.U.G. No. 66/2011.

Keywords

AI generated
financial corrections public procurement administrative contract res judicata validity of contract value in dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
- în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul pârât a criticat hotărârea sub aspectul motivării, arătând că nu respectă exigenţele prevăzute de art.
art. 425 C. proc. civ
civ., recurentul pârât a criticat hotărârea sub aspectul motivării, arătând că nu respectă exigenţele prevăzute de art. 425 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
- în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul pârât a susţinut că instanţa de fond interpretat eronat dispoziţiile legale incidente atunci când a anulat actele contestate vizând cererea de plată nr.
art. 192 din O.U.G. nr. 34/2006
c) şi art. 192 din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi dispoziţiile art.
art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
Părţile au solicitat suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a cererii de completare a dispozitivului sentinţei nr.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
2818 pronunţată la 30 septembrie 2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care invocând prevederile art. 488 alin.
art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011
instituţia recurentă a constatat încălcarea prevederilor art. 2, alin.
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
Provision explicitly cited in the reasoning immediately preceding the operative part to justify the decision to admit the appeal and quash the lower court's judgment based on the erroneous application of material law.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Provision explicitly cited in the reasoning immediately preceding the operative part to justify the decision to admit the appeal and quash the lower court's judgment based on the erroneous application of material law.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 18 martie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale Si Administraţiei Publice anularea următoarelor acte administrative:

- informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 7" (nr. de înregistrare x/18.12.2015 la Direcţia Autorizare Programe) prin care s-a efectuat autorizarea Cererii de Plată Nr. 7 în valoare totală autorizată de 6.501.987,76 RON aferentă Contractului de finanţare;

- Notă de neconformitate (înregistrată sub nr. x/19.08.2015 la Direcţia Generală Programe Europene);

- Decizia nr. 67/10.02.2016, privind soluţionarea contestaţiei formulate de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, înregistrată la sediul M.D.R.A.P. sub nr. x/05.01.2016;

- Obligarea pârâtei la plata diferenţelor neachitate în conformitate cu cererea de plată nr. x în cadrul Proiectului "Accesibilitate şi fluidizare trafic către zona industrială Ploieşti Vest şi platforma industrială Brazi (pasaj suprateran peste calea ferată Bucureşti-Braşov)".

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2818 pronunţată la 30 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia conexităţii ca neîntemeiată, a admis acţiunea formulată de reclamanţii Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a anulat actele administrative:

"Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de plată nr. 7", "Nota de neconformitate", înregistrată sub nr. x/19.08.2015 la Direcţia Generală Programe Europene şi Decizia nr. 67/10.02.2016 emise de pârât.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civilă nr. 2818 pronunţată la 30 septembrie 2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.

În cuprinsul motivelor de recurs, a prezentat pe larg istoricul speţei, legislaţia incidentă şi a menţionat următoarele:

- în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul pârât a criticat hotărârea sub aspectul motivării, arătând că nu respectă exigenţele prevăzute de art. 425 C. proc. civ.

- în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul pârât a susţinut că instanţa de fond interpretat eronat dispoziţiile legale incidente atunci când a anulat actele contestate vizând cererea de plată nr. x prin care s-a aplicat o corecţie de 5% din contractul nr. x/30.12.2014.

Cu ocazia verificării procedurii de achiziţie pentru contractului de lucrări cu Asocierea S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. instituţia recurentă a constatat încălcarea prevederilor art. 2, alin. (2), lit. b), art. 177 alin. (1) şi (2),art. 178 alin. (2), art. 179 alin. (2), art. 188 alin. (3), lit. c) şi art. 192 din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi dispoziţiile art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, întrucât solicitat ca participaţii la licitaţie să deţină autorizări/certificate eliberate de către autorităţile române în momentul depunerii ofertelor şi să depună o asigurare în valoare de 83.180 RON pentru acoperirea riscului rezultat din contract.

Astfel s-a constata că cerinţa privind suma stabilită pentru asigurare este excesivă şi încălcă principiul proporţionalităţii.

4. Apărări formulate în cauză

Intimaţi-reclamanţi au depus întâmpinari şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Părţile au solicitat suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a cererii de completare a dispozitivului sentinţei nr. 1508/06.05.2016, ce face obiectul dosarului nr. x/2015, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 7 decembrie 2018, Înalta Curte a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015

La data 14 septembrie 2022, cauza a fost repusă pe rol, întrucât dosarul nr. x/2015 a fost soluţionat definitiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., astfel cum au fost invocate şi dezvoltat în cererea de recurs, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele

Reclamanţii au supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Nota de neconformitate nr. x/19.08.2015, Nota de informare nr. x/14.12.2015 şi Decizia nr. 67/10.02.2016 .

Acţiunea a fost admisă, prima instanţă apreciind că actele contestate nu sunt legale.

Hotărârea a fost atacată cu recurs de instituţia pârâtă, care consideră că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile legale incidente atunci când a anulat actele contestate vizând cererea de plată nr. x prin care s-a aplicat o corecţie de 5% din contractul nr. x/30.12.2014.

Înalta Curte, în urma propriului demers judiciar raportat la actele dosarului, fără a împărtăşi opinia judecătorului fondului, apreciază că aceste argumente sunt fondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte pe de o parte constată că acesta este invocat pur formal, având în vedere că în memoriul de recurs nu sunt prezentate în concret critici referitoare la nemotivarea hotărârii şi care să atragă incidenţa acestui motiv de casare, iar pe de altă parte, constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamante în contextul faptic dat.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Textul vizează acele situaţii în care instanţa evocă normele de drept substanţial incidente situaţiei de fapt în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate.

În cauză se reţine că, în urma verificării procedurii de achiziţie pentru contractul de lucrări, recurentul-pârât a constatat încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b), art. 177 alin. (1) şi (2), art. 178 alin. (2), art. 179 alin. (2), art. 188 alin. (3) lit. c) şi art. 192 din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi dispoziţiile art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006.

Prin raportare la aspectele constatate, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 şi 9 din O.U.G. nr. 66/2011, coroborate cu dispoziţiile punctului 9 lit. A), Partea 1 din Anexa la H.G. nr. 519/2014, a fost aplicată o reducere procentuală de 5% din valoarea actualizată a contractului nr. x/30.12.2014.

Nota de neconformitate nr. x/19.08.2015 a fost comunicată instituţiilor reclamante împreună cu Informarea nr. x/26.08.2015 privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x S-a formulat contestaţie, dar criticile au vizat măsura reducerii procentuale de 5% din valoarea eligibilă a contractului de lucrări nr. x/30.12.2014, nu şi cheltuielile neeligibile.

Ulterior, reclamanţii au mai formulat cinci acţiuni având ca obiect tot anularea măsurii reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului nr. x/30.12.2014. Aceste acţiuni fac obiectul dosarelor nr. x/2015 (la care s-a conexat dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2016), nr. z/2016 si nr. w/2016 aflate în recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În prezenta cauză contestaţia respinsă prin Decizia nr. 67/10.02.2016 vizează aplicarea de către pârât reclamanţilor a corecţiei de 5% la sumele solicitate prin Cererea de plată nr. x în derularea Contractului de finanţare cod SMIS 48114 încheiat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 pentru proiectul "Accesibilitate şi fluidizare trafic către Platforma Industrială Ploieşti Vest şi Platforma Industrială Brazi (pasaj suprateran pe calea ferată Bucureşti - Braşov)".

Potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (1) lit. C). proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, iar în acord cu dispoziţiile art. 431 alin. (1), nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 2936 pronunţată la data de 30 iunie 2020 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 s-a statuat definitiv că "abaterile au fost corect constatate, în cadrul acţiunii de verificare a procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică, întrunind condiţiile de existenţă a neregulii, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, astfel că, în mod greşit instanţa de fond a dispus anularea actelor administrative contestate, reducerea procentuală de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.12.2014, stabilită prin intermediul Notei de neconformitate nr. x/19.08.2015, la toate cererile ulterioare de rambursare/plată pe care UAT Municipiul Ploieşti le-a făcut în cadrul contractului de finanţare (în măsura în care au vizat cheltuieli aferente contractului nr. x/30.12.2014), fiind aplicată cu respectarea criteriilor prevăzute de Anexa la H.G. nr. 519/2014, partea I lit. A), pct. 9."

În concluzie în litigiul anterior s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că aplicarea corecţiei de 5% din contract (în cazul tuturor cererilor de rambursare) a fost legală.

Instanţa de recurs precizează că raportat la art. 430 şi 431 alin. (2) C. proc. civ., decizia pronunţată în dosarul x/2015 se bucură în speţă de autoritate de lucru judecat astfel că, potrivit deciziei definitive, cerinţele privind condiţiile de accedere la licitaţie "au încălcat principiile promovării concurenţei între operatorii economici şi garantării tratamentului egal şi nediscriminării operatorilor economici, statuate de art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 34/2006" şi stabilirea contractului de asigurare la valoarea de 83.180.000 RON a fost "în mod corect considerată excesivă şi disproporţionată, întrucât în mod evident aceasta nu a fost stabilită în concordanţă cu normele din domeniul asigurărilor de riscuri".

Prin urmare, în raport de toate considerentele expuse anterior, în temeiul dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat, va casa sentinţa recurată şi rejudecând cauza va respinge acţiunea formulată de reclamanţii Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice), ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) împotriva sentinţei civile nr. 2818 din 30 septembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice), ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2022.