Validity of conflict-of-interest evaluation report: procedural initiation requirements and admissibility of new legal grounds at appellate stage
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, definitively upholding the Court of Appeal's judgment that rejected the annulment of the evaluation report issued by the National Integrity Agency (ANI). The dispute involved a challenge to an administrative assessment finding that a local public official, acting as mayor, committed a conflict of interest by transferring his spouse to a position within the municipality he administered, violating transparency and anti-corruption regulations. The highest court rejected the appellant's arguments regarding procedural nullity, lack of motivation, and erroneous application of law, determining that the appellant's right to defense was respected as he was properly informed of the proceedings and invited to present his case, and that the procedural requirements for an ex officio initiation were met by the approved internal note. Furthermore, the court held that the new legal argument concerning the statute of limitations was inadmissible at the appellate stage, and the substantive finding of a conflict of interest was already definitively established in the prior cassation decision, thereby confirming the legality of the ANI's evaluation report under the relevant integrity laws.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010; Validity of conflict-of-interest evaluation report: procedural initiation requirements and admissibility of new legal grounds at appellate stage: În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că hotărârea primei instanţe a fost dată cu eludarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 175-176 Cod procedură civilă, respectiv cu nerespectarea principiului disponibilităţii, reglementat de prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. (nu s-a pronunţat asupra a tot ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată şi cererea adiţională - minus petita).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Acţiunea judiciară
1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/18.10.2016 întocmit de pârâtă.
1.2. Prin cererea adiţională (precizatoare şi completatoare) din data de 16.01.2016, reclamantul a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/18.10.2016 ca fiind netemeinic şi nelegal şi acordarea cheltuielilor de judecată.
2. Soluţiile pronunţate în primul ciclu procesual
2.1. Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 84/11.04.2017, a respins, ca nefondată, excepţia nulităţii actelor întocmite de pârâtă, a admis acţiunea reclamantului, a anulat Raportul de evaluare nr. x/18.10.2016 întocmit în lucrarea nr. x/23.03.2016 şi a obligat pârâta la plata sumei de 10.000 RON către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată.
2.2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 1657/17.04.2020, a admis recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi recursul incident formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 84 din 11 aprilie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cauza a fost reînregistrată sub nr. x/2016* pe rolul Curţii de Apel Galaţi.
3. Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 207 din 14.10.2021, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/18.10.2016 întocmit în lucrarea nr. x/23.03.2016, ca nefondată.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 207/2021 pronunţate la data de 14 octombrie 2021 de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată şi precizată.
4.1. În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că hotărârea primei instanţe a fost dată cu eludarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 175-176 Cod procedură civilă, respectiv cu nerespectarea principiului disponibilităţii, reglementat de prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. (nu s-a pronunţat asupra a tot ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată şi cererea adiţională - minus petita).
Sub acest aspect, recurentul a menţionat că acţiunea a avut mai multe capete de cerere şi subpuncte, în cuprinsul cărora a invocat nulitatea raportului de evaluare, întrucât ANI, fără să fie sesizată în mod legal, a desfăşurat proceduri de evaluare până la informarea sa, a declanşat procedura fără ca declaraţiile sale de avere să fie depuse şi, astfel, i s-a încălcat dreptul la apărare.
Mai mult, instanţa nu s-a pronunţat asupra cauzei de nulitate invocate cu privire la adresele înregistrate sub nr. x/23.03.2016 şi sub nr. x şi înscrisul intitulat "Nota cu propunerea de sesizare din oficiu" înregistrat sub nr. x/23.03.2016.
4.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că hotărârea primei instanţe este nemotivată, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. În concret, aceasta nu cuprinde expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, precum şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.
4.3. În cel de-al treilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.
4.3.1. Instanţa de fond nu a sancţionat încălcarea prevederilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010. Mai precis, fapta imputată s-a produs la data de 31.10.2012 (prin emiterea Dispoziţiei nr. 197/31.10.2012), iar sesizarea din oficiu a ANI s-a produs după expirarea termenului de prescripţie de 3 ani, prin Nota cu propunerea de sesizare din oficiu, înregistrată sub nr. x/23.03.2016. Or, termenul de prescripţie a expirat la data de 31.10.2015.
4.3.2. Prima instanţă în mod eronat nu a reţinut motivul de nulitate absolută a Raportului de evaluare nr. x/18.10.2016, precum şi a actelor premergătoare - adresele nr. x/23.03.2016 şi nr. x16.06.2016 - motiv generat de încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) coroborat cu art. 20 alin. (5) şi art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010. În speţa de faţă, inspectorul de integritate, prin folosirea Dispoziţiei nr. 197/2021, a desfăşurat proceduri administrative de evaluare până la informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, fără a se raporta exclusiv la informaţii publice.
4.3.3. Judecătorul fondului nu a sancţionat faptul că inspectorul de integritate B. a întocmit înscrisul intitulat "Notă cu propunere de sesizare din oficiu nr. x/23.03.2016" cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 10 lit. a), b) şi e) din Legea nr. 167/2010, referitoare la legalitatea, imparţialitatea şi buna administrare a activităţii privind primirea, colectarea, centralizarea, procesarea şi evaluarea datelor şi informaţiilor privind existenţa unui presupus conflict de interese
Nota mai sus indicată nu echivalează cu o sesizare din oficiu pentru declanşarea unei evaluări privind existenţa unui presupus conflict de interese, în sensul prevederilor art. 12 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 167/2010.
Totodată, recurentul a invocat şi nulitatea actului înregistrat la ANI sub nr. x/23.03.2016, în raport de nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 167/2010.
4.3.4. Raportul de evaluare dedus judecăţii este lovit de nulitate, întrucât în cuprinsul acestuia sunt reţinute date şi fapte contrazise de materialul probator administrat în cauză.
4.3.5. Prima instanţă în mod eronat nu a reţinut motivul de nulitate absolută a Raportului de evaluare rezultat din încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 7 alin. (3), art. 13 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 167/2010.
5. Apărări formulate în cauză
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
6. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 17 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
7. Soluţia instanţei de recurs
Aşa cum s-a precizat la pct. 1 al deciziei de faţă, recurentul A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x/18.10.2016 prin care intimata Agenţia Naţională de Integritate a reţinut faptul că acesta nu a respectat prevederile legale privind regimul juridic al conflictelor de interese, respectiv art. 76 din Legea nr. 167/2010 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Fapta descrisă în Raportul analizat este aceea că recurentul, în calitate de primar al comunei Vânători, judeţul Vrancea, a semnat Dispoziţia nr. 197/31.10.2012 prin care a dispus transferarea soţiei sale, C., de la Primăria comunei Garoafa la Primăria comunei Vânători, judeţul Vrancea. Folosul material şi interesul personal de natură patrimonială avut în vedere la angajarea unui membru al familiei pe un post din cadrul aparatului propriu de specialitate al autorităţii publice locale unde îşi exercita mandatul de primar a constat în stabilirea drepturilor salariale ale soţiei sale, în cuantum de 1445 RON.
Acţiunea sa a fost respinsă, prima instanţă apreciind ca fiind temeinic şi legal actul administrativ contestat.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., astfel cum au fost invocate şi dezvoltate în cererea de recurs, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
7.1. Motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), Înalta Curte constată că acesta este fondat
Motivul de casare în discuţie are în vedere neregularităţi procedurale, precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului, în speţă, principiul dreptului la apărare şi principiul dreptului la un proces echitabil.
Recurentul invocă, în esenţă, faptul că nu i s-au analizat toate criticile de nelegalitate ce au vizat Raportul de evaluare dedus judecăţii, că a fost încălcat principiul disponibilităţii şi dreptul la apărare.
Motivul de recurs este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 1657/17.04.2020, a admis recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi recursul incident formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 84 din 11 aprilie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la patru motive de nulitate ale Raportului de evaluare nr. x/18.10.2016 invocate de recurent prin cererea completatoare la acţiunea introductivă de instanţă, respectiv:
1) nulitatea raportului de evaluare şi a actelor premergătoare, deoarece aceste au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (3) coroborat cu art. 20 alin. (5) şi art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010, în sensul că inspectorul de integritate a desfăşurat proceduri administrative de evaluare până la informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, fără a se raporta exclusiv la informaţii publice;
2) nulitatea raportului de evaluare, întrucât acesta a fost emis de către intimată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) coroborat cu art. 7 alin. (3), art. 13 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 167/2010, mai precis, fără a se avea în vedere la evaluare declaraţiile de avere şi de interese ale recurentului, depuse de acesta;
3) nulitatea raportului de evaluare, deoarece a fost emis de către intimată cu încălcarea prevederilor art. art. 8 alin. (3) coroborat cu art. 12 din Legea nr. 167/2010, respectiv fără a fi sesizată în mod legal pentru a putea declanşa activitatea de evaluare a intimatului, în contextul în care înscrisul intitulat "Notă cu propunere de sesizare din oficiu nr. x/23.03.2016" este nul;
4) nulitatea raportului de evaluare, întrucât acesta a fost emis de către intimată cu eludarea prevederilor art. 8 alin. (3) coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 167/2010, în condiţiile în care intimatul nu a fost informat cu privire la obiectul evaluării, ceea ce conduce la încălcarea dreptului sau la apărare.
Contrar celor susţinute de către recurent, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului cauzei a respectat cerinţele impuse de prevederile art. 501 C. proc. civ., întrucât a analizat în mod exhaustiv aceste critici de nelegalitate ale raportului de evaluare dedus judecăţii şi s-a pronunţat în mod argumentat cu privire la acestea, pe baza probatoriului administrat în cauză şi a cadrului normativ aplicabil.
7.2. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
De asemenea, Înalta Curte constată faptul că în cadrul sentinţei atacate nu se regăsesc considerente contradictorii.
În consecinţă, nu este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a C. proc. civ.
7.3. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")
7.3.1. Referitor la critica de nelegalitate prezentată la pct. 4.3.1 din decizie
Recurentul susţine faptul că instanţa de fond nu a sancţionat încălcarea prevederilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.
Instanţa de control judiciar constată că susţinerile recurentului, care nu se regăsesc şi în acţiunea introductivă de instanţă, astfel cum a fost completată, nu pot fi examinate cu ocazia soluţionării recursului, în condiţiile în care nu au făcut obiectul analizei primei instanţe, ci au fost invocate direct în calea de atac a recursului. Or, în stadiul procesual al recursului nu pot fi invocate motive noi de nelegalitate ale actului administrativ dedus judecăţii care nu au fost supuse dezbaterilor în faţa instanţei de fond, neputând face astfel obiectul căi de atac formulate, faţă de dispoziţiile art. 478 C. proc. civ., raportat la art. 494 din acelaşi act normativ.
În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că este nefondată această critică de nelegalitate.
7.3.2. Referitor la critica de nelegalitate prezentată la pct. 4.3.2 din decizie
Recurentul susţine faptul că prima instanţă în mod eronat nu a reţinut motivul de nulitate absolută a Raportului de evaluare nr. x/18.10.2016, precum şi a actelor premergătoare - adresele nr. x/23.03.2016 şi nr. x16.06.2016 - motiv generat de încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) coroborat cu art. 20 alin. (5) şi art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010.
Instanţa de control judiciar nu poate primi această critică de nelegalitate, întrucât inspectorul de integritate a respectat procedura de informare a persoanei evaluate, după cum se va releva în continuare.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) şi (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 (citate de prima instanţă), recurentul a fost informat de către inspectorul de integritate - prin adresa înregistrată cu nr. x/23.03.2016 - cu privire la faptul că, în urma sesizării din oficiu - în lucrarea înregistrată cu nr. x/A/II/23.03.2016 - s-a declanşat procedura de evaluare a respectării regimului juridic al conflictului de interese pe perioada exercitării mandatului de primar. Părţii i s-a adus la cunoştinţă şi faptul că, în situaţia în care vor fi identificate elemente în sensul existenţei unui conflict de interese, va fi informat şi invitat pentru a prezenta un punct de vedere . De asemenea, partea a fost informată şi cu privire la faptul că, în aplicarea prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, se va proceda la solicitarea de date şi informaţii care nu sunt publice, necesare desfăşurării activităţii de evaluare, de la instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de la alte persoane juridice de drept public sau privat sau persoane fizice. În consecinţă, este de observat faptul că procedura de informare recurentului cu privire la declanşarea activităţii de evaluare a respectării regimului juridic al conflictului de interese a fost îndeplinita la data de 23.03.2016.
Ulterior, la data de 06.04.2016, inspectorul de integritate a solicitat date şi informaţii de la Primăria comunei Vânători (ce funcţii au îndeplinit recurentul şi soţia sa în cadrul primăriei), Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (dacă cei doi soţi au avut societate comercială) şi de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea (ce venituri are recurentul, conform fişelor fiscale). Niciuna dintre aceste solicitări nu au avut ca obiect date ori informaţii care nu sunt publice.
Cu adresa nr. x/16.06.2016, intimata Agenţia Naţională de Integritate a informat recurentul cu privire la faptul că au fost identificate elemente privind nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese, întrucât prin emiterea Dispoziţiei nr. 197/31.10.2010 au fost încălcate prevederile art. 76 din Legea nr. 161/2003, şi a fost invitat să prezinte un punct de vedere, precum şi orice probe sau informaţii pe care le consideră necesare.
Cu adresa din data de 04.07.2016, recurentul a comunicat către intimata Agenţia Naţională de Integritate punctul său de vedere cu privire eludarea prevederilor art. 76 din Legea nr. 161/2003 privind transferul angajatei C., soţia sa, de la Primăria comunei Garoafa la Primăria comunei Vînători. .
Înalta Curte constată faptul că, atât în faţa intimatei Agenţia Naţională de Integritate, cât şi în faţa instanţei, recurentul a avut posibilitatea de a-şi preciza poziţia cu privire la toate elementele de fapt şi de drept care au fundamentat raportul de evaluare contestat, de a solicita administrarea de probatorii în dovedirea motivelor de nelegalitate pe care a înţeles să le invoce, de a combate constatările reţinute, demersuri pe care le-a şi efectuat, situaţie în raport de care dreptul său la apărare a fost respectat.
7.3.3. Referitor la critica de nelegalitate prezentată la pct. 4.3.3 din decizie
Recurentul arată că judecătorul fondului cauzei trebuia să sancţioneze faptul că inspectorul de integritate B. a întocmit înscrisul intitulat "Notă cu propunere de sesizare din oficiu nr. x/23.03.2016" cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 10 lit. a), b) şi e) din Legea nr. 167/2010.
Instanţa de control judiciar apreciază că este nefondată această critică de nelegalitate.
Conform prevederilor art. 12 alin. (2) lit. b) Legea nr. 167/2010, sesizarea din oficiu se poate face pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, aprobată de conducerea inspectorilor de integritate.
În cauza de faţă, în aplicarea normei anterior citate, inspectorul de integritate B. a întocmit înscrisul intitulat "Notă cu propunere de sesizare din oficiu" (care a devenit lucrarea nr. x/23.03.2016) prin care s-a propus evaluarea conflictelor de interese în perioada exercitării funcţiei de primar de către recurent. Această Notă a fost avizată de şeful Serviciului din cadrul Inspecţiei de Integritate în care numita B. îşi desfăşura activitatea şi a fost aprobată de Directorul General al Inspecţiei de Integritate.
7.3.4. Referitor la critica de nelegalitate prezentată la pct. 4.3.4 din decizie
Recurentul susţine faptul că Raportul de evaluare dedus judecăţii este lovit de nulitate, întrucât în cuprinsul acestuia sunt reţinute date şi fapte contrazise de materialul probator administrat în cauză.
Instanţa de control judiciar apreciază că este nefondată această critică de nelegalitate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 1657/17.04.2020, a reţinut faptul că recurentul s-a aflat în conflict de interese pe perioada avută în vedere în Raportul de evaluare analizat în cauză. Ca atare, această chestiune a fost tranşată definitiv şi nu mai poate fi repusă în discuţie în actuala fază procesuală a litigiului.
7.3.5. Referitor la critica de nelegalitate prezentată la pct. 4.3.5 din decizie
Recurentul menţionează faptul că prima instanţă în mod eronat nu a reţinut motivul de nulitate absolută a Raportului de evaluare rezultat din încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 7 alin. (3), art. 13 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 167/2010.
Instanţa de control judiciar apreciază că este nefondată această critică de nelegalitate.
Împrejurarea că recurentul a depus declaraţiile de avere şi de interese pentru perioada evaluată nu poate influenţa, în sensul arătat de către parte, existenţa conflictului de interese.
Rapoartele de evaluare emise de inspectorii de integritate identifică încălcări ale regimului juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese şi nu impun sancţiuni în cazul în care persoanele evaluate nu îşi îndeplinesc obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi de interese, fiind vorba doar de o recomandare.
7.3.6. În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este nefondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 207/2021 din 14 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2022.