Retrocession of national minority properties: judicial recognition of legal continuity between historical and successor entities under O.U.G. 83/1999

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 20 octombrie 2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P..- Comisia Specială de Retrocedare, anularea Deciziei nr. 1236/28.07.2020, emisă de Comisia Speciala de Retrocedare cu privire la retrocedarea B. şi a C. situată în masivul Bucegi, Comuna Bolboci, situată pe Valea superioară a Ialomiţei şi anularea Deciziei nr. 1243/28.07.2020, emisă de Comisia Specială de Retrocedare cu privire la retrocedarea imobilului C. şi terenul aferent, situat în Munţii Bucegi, pe Valea lalomitei, comuna Pietroşiţa.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 13 pronunţată la 3 februarie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P.- Comisia Specială de Retrocedare, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 13 pronunţată la 3 februarie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii, în sensul anulării Deciziilor nr. 1236/2020 şi nr. 1243/2020.

În susţinerea căii de atac a menţionat că prin deciziile nr. 1236/2020 şi nr. 1243/28.07.2020 i s-au respins cererile de retrocedare nr. x/29.09.2004 şi nr. y/24.01.2006 cu privire la retrocedarea B. situată în masivul Bucegi şi a C. situată în pe Valea Superioară a Ialomiţei, comuna Pietrosita, întrucât solicitantul nu are calitatea de continuator în drepturi a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat si, implicit, calitatea de proprietar asupra imobilelor solicitate.

Acest aspect a fost reţinut şi de către instanţa de fond, deşi au dovedit că imobilele în cauza a fost preluate de statul roman de la D., al cărui succesor în drepturi este A., aspect stabilit prin sentinta civila nr. 4198/06.10.2006 pronunţată de Judecătoria Sibiu in dosarul x/2006

Mai arată că cel mai folosit este numele de Asociaţie: Verein (germana), Foroningen (norvegiana). În mai puţine cazuri apare Vereiningung (federatie), Club sau Klub sau Geselschaft (Societate) şi, de la înfiinţare şi până în 1918 asociaţia s-a numit doar D. (în perioada de început) apoi D. şi a fost folosita frecvent forma abreviata: D.. După înregistrarea în România (1923), numelui "D." şi sintagmei D. i s-a asociat numele oficial românesc "D." care însă în acte, chiar şi Cărţi Funciare a fost folosit incorect prin traducerea aproximativă a numelui german.

D. a editat regulat, în perioada 1881 - 1944, cu întrerupere doar în timpul primului război mondial, Anuare în limba germană sub numele D. şi a folosit constant abrevierea D.. Până în 1945 organizaţiile care acum se numesc asociaţii au purtat cel mai frecvent numele de Societăţi si foarte rar Club, Cerc, etc, una singură adoptând numele de Asociaţie.

In schimb, după 1945 au fost adoptate denumiri clare: asociaţii, fundaţii (pentru non profit) şi societăţi.

Până în septembrie 2008, la ANRP-Comisia de retrocedare a bunurilor aparţinând minorităţilor naţionale, au fost transmise toate documentele care lămuresc calitatea de moştenitor a E. si a A. şi relaţia dintre E., A. şi D. (numita in continuare D.).

Statutul E. - articolul 6 atesta calitatea de "mostenitor a tuturor asociatiilor apartinand minoritatilor germane din Romania care au fost desfiinţate prin constrângere". Sediul E. este la Sibiu, str. x (articolul 5), iar la articolul 4 atesta calitatea de "urmaş de drept a tuturor asociaţiilor aparţinând minorităţii germane din Transilvania dizolvate in mod abuziv" si defineşte A. ca o organizatie regionala a E.. Sediul A. - Sibiu, str. x (articolul 5).

După cum se poate vedea E. şi A. au acelaşi sediu si reprezintă aceeaşi minoritate naţionala, aceea a germanilor. De altfel relaţia dintre ele se poate cu uşurinţa desprinde inclusiv de pe stampila A. care pe lângă denumirea de "A." cuprinde si menţiunea E., fiind conceput sa lucreze ca organism regional al E., scopul lor fiind tot de păstrare şi dezvoltare a identităţii etno culturale a minorităţii germane. Relaţia dintre E. şi A. este de la intreg la parte. Statutul D. - articolul 7 lămureşte legătura dintre E. şi A., D. se reînfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea cu sprijinul nemijlocit al E. şi A.. Sediul D. este la Sibiu, str. x (art. 4).

Precizează totodată că, a introdus la Judecători Sibiu dosar x/2021 - acţiune in constatare calitate de succesor al A. succesor în drepturi al D. în traducere D. dosar nr. x/2021.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, invocând în principal excepţia nulităţii recursului şi în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului aceasta este nefondată şi va fi respinsă ca atare.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimata - pârâtă ANRP - Comisia Specială de Retrocedare, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant, prin cererea de recurs, a formulat critici care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine neîncadrarea în motivele de casare în sensul prevederilor art. 489 C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost investită cu verificarea legalităţii Deciziilor nr. 1236/28.07.2020 şi nr. 1243/28.07.2020.

Prima instanţă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A., neputând reţine, în baza actelor existente la dosarul cauzei, că D. ar fi succesoare a fostei D..

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit O.U.G. nr. 83/1999 "art. 1, alin. (1). Imobilele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, se restituie foştilor proprietari în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenta.(...) alin. (3) Prin comunitatea minorităţilor naţionale se înţelege entitatea juridică de drept privat, constituită şi organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetăţenilor unei comunităţi ale unei minorităţi naţionale ce a deţinut în proprietate imobile preluate în mod abuziv şi care dovedeşte că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat. Recunoaşterea continuităţii entităţii juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate se face de către instanţa judecătorească ce a autorizat funcţionarea acesteia, în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Având în vedere dispoziţiile anterior precizate, instanţa de fond în mod eronat s-a limitat a menţiona că, prin "Sentinţa civilă nr. 4198/06.10.2006 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2006 s-a constatat că A. este succesorul în drepturi al D., însă imobilele a căror retrocedare se solicită au aparţinut D., neputându-se reţine, în baza actelor existente la dosarul cauzei, că există identitate între cele două entităţi juridice."

Curtea de apel nu a analizat aspectul esenţial al cauzei, respectiv dacă există identitate între D. - D. din patrimoniul căreia imobilele au fost preluate în proprietatea statului (conform jurnalului Consiliului de Miniştrii - Ministerul Justiţiei nr. 921 din 13 iunie 1945 publicat în Monitorul Oficial nr. 137/20 iunie 1945 - dosar fond) şi D. al cărui succesor în drepturi a fost recunoscut reclamantul.

Trebuie precizat că denumirile în limba română nu au o relevanţă deosebită, acestea fiind traduceri ale denumirii din limba germană a cărei abreviere o constituie D..

Instanţa de fond urmează a analiza toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, completate cu actele prezentate şi ataşate în calea de atac a recursului şi a suplimenta probatoriul dacă apreciază necesar, pentru a verifica dacă există identitate între cele două societăţi, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 83/1999 din cuprinsul căruia rezultă modul în care se dovedeşte dacă o entitate este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat, respectiv prin hotărârea judecătorească pronunţată de instanţa ce a autorizat funcţionarea acesteia.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi pretenţiile concrete deduse judecăţii, ţinând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfăşoară raporturile litigioase de faţă, constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, prin respingerea acţiunii, fără a cerceta toate susţinerile părţilor, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport cu această soluţie, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurentă sentinţei de fond, care privesc fondul cauzei şi necercetate de instanţa de fond.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) şi art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 13 din 3 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

În rejudecare, prima instanţă va analiza acţiunea promovată în cauză prin prisma tuturor înscrisurilor depuse, a susţinerilor şi apărărilor părţilor esenţiale în justa soluţionare a cauzei, cu luarea în considerare a celor mai sus statuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 13 din 3 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2022.