Appeal against dismissal of challenge to judicial institute admission regulations and exam results rejected

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 12 august 2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii, admiterea plângerii promovate împotriva Hotărârii nr. 91 din 21 mai 2019 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii şi a Hotărârii nr. 73 din data de 30 aprilie 2020 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care au fost validate rezultatele concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, organizat în perioada 17 septembrie 2019-28 februarie 2020. A solicitat să se dispună:

- anularea Hotărârii nr. 91 din 21 mai 2019 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii;

- anularea parţială a Hotărârii nr. 73 din data de 30 aprilie 2020 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care au fost validate rezultatele concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, în subsidiar anularea rezultatului/notei la proba interviului;

- restabilirea situaţiei anterioare, prin obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la acordarea punctajului după primele două probe de concurs şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre prin care să se constate că este admis la acest concurs.

Ulterior reclamantul a precizat că solicită anularea art. 1 din Hotărârea nr. 73/30.04.2020 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2/CA/2021 - PI pronunţată la 18 ianuarie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Institutul Naţional al Magistraturii, a respins acţiunea în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 2/CA/2021 - PI pronunţată la 18 ianuarie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost motivată şi precizată.

Consideră că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică în parte cu privire la următoarele:

- Instanţa în mod greşit a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive intimatului-pârât Institutul National al Magistraturii.

Arată că pârâtul avea calitate pasivă în cauză întrucât existenţa calităţii procesuale pasive presupune o identitate între persoana pârâtului şi subiectul pasiv din raportul juridic obligaţional dedus judecăţii, iar prin cererea de chemare în judecată, la capătul doi a solicitat în subsidiar anularea rezultatului/notei I proba interviului din cadrul examenului de admitere la INM. Or în raport această împrejurare pârâtul INM are calitate procesuală pasivă în cauză.

- în mod eronat instanţa a respins acţiunea, deşi aceasta e întemeiată.

Instanţa a respins acţiunea arătând că nu se poate pune problema încălcării principiilor transparenţei şi a egalităţii din moment ce nota la interviu a fost definitivă pentru toţi candidaţii.

De asemenea instanţa a motivat că Decizia Curţii Constituţionale nr. 121/2020 nu are relevanţă în cauză, întrucât abilitează Consiliul Superior al Magistraturii să adopte neconstituţional. Mai mult, instanţa de judecată nu i se poate da competenţele Curţii Constituţionale, astfel că nu poate să constate că dispoziţiile incidente sunt neconstituţionale.

Susţine că regulamentul încalcă principiile transparenţei şi egalităţii concursului de admitere prevăzute în art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (7) O.U.G. nr. 7 din 19 februarie 2019 atunci când a prevăzut că rezultatul de la proba interviului nu poate fi contestat, aspect ce este confirmat de Curtea Constituţională prin decizia nr. 121/2020.

După cum a arătat şi în faţa instanţei de fond, precizează că a participat de mai multe ori la concursul de admitere la Institutul Naţional Magistraturii, în anul 2015, 2016, 2017 şi 2018, la toate fiind declarat respins, deşi notele sale au fost peste 7, iar în anii 2016, 2018 şi 2019 nu a trecut de proba interviului.

- hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, precum şi că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât a ignorat decizia Curţii Constituţionale nr. 121/2020, deşi conform art. 147 din Constituţie deciziile instanţei constituţionale sunt general valabile.

Solicită admiterea acţiunii, întrucât Hotărârea nr. 91/21.05.2019 nu prevede aspecte esenţiale şi organizarea concursului în baza ei încalcă Constituţia României. 4. Apărări formulate în cauză

Intimatele-pârâte au depus întâmpinări şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând hotărârea atacată în raport de motivele de casare invocate, de criticile aduse şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Învestită fiind a cerceta legalitatea Hotărârii nr. 91 din 21 mai 2019 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii şi a Hotărârii nr. 73 din data de 30 aprilie 2020 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care au fost validate rezultatele concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, organizat în perioada 17 septembrie 2019-28 februarie 2020, instanţa de fond a dispus respingerea acţiunii reclamantului în aprecierea generală că la adoptarea acestui act administrativ au fost respectate normele legale edictate pentru valida sa emitere, iar cenzurarea modului în care membrii comisiei de examinare au acordat punctajul la proba interviului excede controlului de legalitate care se exercită de instanţa de contencios administrativ.

Soluţia de respingere este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Reclamantul a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ. şi a criticat soluţia pronunţată, susţinând în esenţă că în mod eronat a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât Institutul National al Magistraturii, că nu s-a aplicat Decizia Curţii Constituţionale nr. 121/2020 prin încălcarea dispoziţiilor Constituţiei României şi nu a anulat Hotărârile care sunt neconstituţionale.

O primă critică adusă hotărârii instanţei de fond se referă la împrejurarea că instanţa de fond a admis în mod eronat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatului-pârât Institutul National al Magistraturii. În concret, s-a susţinut referitor la acest motiv că acest pârât avea calitate procesuală, întrucât punctul 2 al cererii sale îl viza in mod direct.

Aprecierea instanţei de fond este corectă, întrucât dispoziţiile legale în materie sunt clare, Consiliul Superior al Magistraturii este singura autoritate abilitată să organizeze concursul şi care are atribuţii decizionale cu privire la orice aspect legat de admiterea la Institut.

Recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea trebuie casată întrucât instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin ignorarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 121/2020, din cuprinsul căreia rezulta clar nelegalitatea Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 91/2019, în sensul că nu prevede condiţiile de participare la concurs, constituirea comisiilor de concurs, tipul etapelor şi probelor de concurs, modalitatea de stabilire a rezultatelor şi posibilitatea de contestare a fiecărei probe.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată. Prin neaplicarea Deciziei nr. 121/2020 judecătorul fondului nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât deciziile Curţii Constituţionale se aplică exclusiv în privinţa dispoziţiilor legale care au făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Decizia Curţii Constituţionale nr. 121/2020 a vizat prevederile art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004, respectiv obligaţia Consiliului Superior al Magistraturii de a emite regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură.

În prezenta cauză temeiul de drept este art. 106 lit. a) din Legea nr. 303/2004, prin care pârâtul CSM emite regulamentul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, astfel că instanţa de fond nu avea posibilitate să aplice prin analogie Decizia nr. 121/2020.

Recurentul a solicitat obligarea pârâtului CSM să emită o decizie prin care să fie admis la concurs, deşi a obţinut o notă mai mică decât 7 la proba orală a interviului. În concret a susţinut că actul nu este în concordanţă cu legislaţia primară şi a solicitat anularea dispoziţiilor art. 23 alin. (9) şi (10) din Regulamentul privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului National al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 91/2019 conform cărora "(9) Nota obţinută la această probă reprezintă media aritmetică a notelor acordate de membrii comisiei de examinare. Nota astfel acordată este definitivă. (10) În funcţie de punctajul obţinut de candidat Ia interviu, se acordă unul dintre calificativele "Admis" sau "Respins". Sunt declaraţi admişi la această probă candidaţii care au obţinut nota minimă 7."

Recurentul-reclamant a fost respins la proba interviului în baza art. 23 alin. (9) şi (10) din Regulamentul privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului National al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 91/2019.

În speţă nu s-a dovedit că nota a fost acordă cu exces de putere, astfel cum este definit de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin fraudă sau prin nerespectarea procedurii prevăzute de regulament sau lege, pentru ca instanţa de contencios să poată dispune anularea acesteia.

Contrar susţinerilor din recurs Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 91/2019 nu este contrar prevederilor art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 7/2019, regulamentul conţinând aceleaşi norme ca şi reglementarea-cadru.

Instanţa de recurs reţine că au fost respectate principiile transparenţei şi egalităţii, toţi candidaţii fiind informaţi asupra cadrului legal al desfăşurării concursului prin postare publică. De altfel, recurentul-reclamant a invocat încălcarea acestor principii în urma notei definitive (obţinute la interviu), deşi la momentul înscrierii la concurs avea cunoştinţă de conţinutul regulamentului de concurs.

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată în Decizia nr. 480 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010, Decizia nr. 172 din 20 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 9 iulie 2014, şi Decizia nr. 725 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 26 februarie 2015 s-a statuat că "posibilitatea de a ataca rezultatele unui examen sau ale unui concurs nu constituie un drept de sine stătător, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dreptului de a ocupa funcţia pentru care s-a organizat examenul ori concursul, prin controlul respectării procedurilor de examen sau de concurs pe care legea le reglementează. A decide altfel ar însemna să se recunoască organelor de justiţie competenţa de a se substitui examinatorilor, de a invalida evaluările făcute de aceştia şi de a le înlocui cu evaluările proprii ale judecătorilor, ceea ce ar exceda în mod evident atribuţiilor instanţelor judecătoreşti. Aşadar, prevederile art. 21 din Legea fundamentală, referitoare la accesul la o instanţă de judecată, nu au aplicabilitate în materia contestării baremului sau rezultatului unui examen ori concurs, ci numai în ceea ce priveşte controlul legalităţii procedurii de desfăşurare a examenului sau concursului respectiv".

În acest context, Înalta Curte apreciază că recurentul-reclamant nu a făcut nici dovada folosului practic pe care l-ar obţine prin anularea HCSM nr. 91/2019, în condiţiile în care, ca efect al unei asemenea soluţii, acesta nu ar fi declarat admis, ci concursul ar fi anulat în întregime.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 26 iunie 1986, pronunţată în Cauza Van Marle şi alţii împotriva Olandei, prin decizia de inadmisibilitate din 28 februarie 2002, pronunţată în Cauza San Juan împotriva Franţei, prin decizia de inadmisibilitate din 2 septembrie 2003, pronunţată în Cauza Eisenberg împotriva Franţei, şi prin Hotărârea din 24 februarie 2005, pronunţată în Cauza Nowicky împotriva Austriei (paragraful 34), a statuat, cu valoare de principiu, că evaluarea cunoştinţelor şi a experienţei necesare pentru admiterea într-o profesie este similară cu susţinerea unui examen de tip şcolar sau universitar şi nu poate intra în domeniul de aplicare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, îndepărtându-se atât de la competenţa normală a unui judecător, învestit de regulă cu soluţionarea unui diferend, cât şi de la garanţiile instituite de art. 6 din Convenţie, care nu sunt de natură să se aplice "litigiilor" ce ar putea apărea în această materie.

Prin urmare, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că cenzurarea modului în care membrii comisiei de examinare au acordat reclamantului punctajul la proba orală a interviului excede competenţei Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi controlului de legalitate care se exercită de instanţa de contencios administrativ.

Cu toate acestea, controlul de legalitate administrativ efectuat de instanţele judecătoreşti nu exclude verificarea respectării competenţelor, termenelor şi condiţiilor legale ori regulamentare de către comisia respectivă în procesul de derulare a interviului, aspecte asupra cărora reclamantul nu a ridicat vreo obiecţie, deşi se raportează formal la normele referitoare la procedura de desfăşurare a acestei etape a concursului susţinând doar că nu este transparent şi nu îl poate contesta.

În acord cu argumentele prezentate de curtea de apel în considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte apreciază că soluţia adoptată de această instanţă este legală, judecătorul fondului reţinând corect că "nefiind întrunite condiţiile pentru anularea actelor atacate, nu există nicio situaţie premisă pentru a se putea aprecia cu privire la restabilirea situaţiei anterioare potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004", astfel că "prezumţia de legalitate a actelor administrative contestate nu a fost răsturnată".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 2/CA/2021 - PI din 18 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2022.