Jurisdiction over challenge to public authority’s refusal to disclose personal data: administrative nature of response to integrity complaint

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra prezentei cereri de chemare în judecată;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 22 aprilie 2021, sub numărul x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea pârâtei la comunicarea uor date cu caracter personal şi acordarea de despăgubiri în cuantum de 250.000 RON, reprezentând daune morale.

2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 22 mai 2020, pârâta B. a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. Totodată, a formulat cerere reconvenţională, solicitând daune morale în cuantum de 5.000 RON .

În subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată şi admiterea cererii reconvenţionale.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând, cu prioritate, în condiţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:

Pentru a statua cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 97 C. proc. civ., în conformitate cu care:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa."

Prin urmare, Înalta Curte, ca regulă, nu are competenţă materială în soluţionarea cauzelor civile în primă instanţă.

Potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept sau într-un interes legitim prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului ori interesului legitim.

Ipotezele menţionate sunt asimilate actelor administrative prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Analizând demersul judiciar al reclamantului, Înalta Curte constată că acesta, în realitate, este nemulţumit de modul de soluţionare a petiţiei adresate Agenţiei Naţionale de Integritate la data de 16.03.2021, prin care sesizase o situaţie ce ar fi putut constitui o posibilă încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor sau al conflictelor de interese de către o terţă persoană.

Răspunsul comunicat reclamantului cu adresa din 18.03.2021 (semnată de către pârâta B., în calitate de inspector de integritate), prin care a fost materializat răspunsul autorităţii publice, constituie exprimarea explicită a voinţei acesteia cu privire la modul de rezolvare a petiţiei adresate de reclamant, şi prin urmare, Înalta Curte constată că se încadrează în prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fiind un act administrativ asimilat ce poate forma obiect al acţiunii conform art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege.

Este adevărat că reclamantul şi-a formulat cererea într-un mod confuz, solicitând "aflarea adresei de domiciliu a pârâtei", dar instanţa nu este ţinută de sensul literal al termenilor folosiţi de parte, fiind îndrituită să califice acţiunea în funcţie de scopul real urmărit prin promovarea ei, stabilind, în funcţie de natura juridică a cauzei, normele de competenţă materială şi teritorială.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) teza a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

Faţă de împrejurarea că reclamantul invocă un pretins refuz nejustificat al unei autorităţi publice centrale de a-i soluţiona cererea, competenţa în fond aparţine curţii de apel.

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora " Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (...)."

Reclamantul A. domiciliază în municipiul Timişoara, judeţul Timiş, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare revine curţii de apel în a cărei circumscripţie teritorială locuieşte reclamantul, respectiv Curtea de Apel Timişoara.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (1) - (3) şi art. 135 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată prin întâmpinare.

Declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2022.