SME eligibility for EU funds: consecutive financial years test for employee threshold

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.01.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L, în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora raportat la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Competitivitate, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 1807/27.07.2015 emisă de Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" în soluţionarea contestaţiei administrative nr. 9846/15.04.2015 formulate împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă încheiat la data de 03.04.2015 şi înregistrat la Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management pentru POS CCE sub nr. x/08.04.2015, solicitând instanţei să dispună anularea Deciziei nr. 1807/27.07.2015 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă încheiat la data de 03.04.2015, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 3402 din 20 iulie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Direcţia Generală Programe Europene Competitivitate şi a anulat decizia nr. 1807/2015 şi procesul-verbal nr. x/2015 emise de Ministerul Fondurilor Europene AMPOS Creşterea Competitivităţii Economice.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 3402 din 20 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene), criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi menţinerii actelor contestate ca fiind temeinice şi legale.

În dezvoltarea cererii de recurs pârâtul a susţinut, în contextul prezentării unor chestiuni prealabile şi a soluţiei pronunţate de instanţa de fond, incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. conform căruia hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Subsumat cazului de casare invocat recurentul a afirmat că instanţa de fond nu a arătat motivele pentru care i-a înlăturat apărările formulate şi a admis acţiunea reclamantei în baza argumentelor acesteia, încălcând astfel dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora motivarea hotărârii nu poate privi doar împrejurările de fapt sau numai pe cele de drept, impunându-se, dimpotrivă, ca aceasta să vizeze toate aspectele şi să arate şi motivele pentru care au fost respinse apărările părţii adverse, nu să preia exclusiv argumentele părţii reclamante. În ipoteza contrară, nemotivarea hotărârii atrage imposibilitatea realizării controlului judiciar.

Prin urmare, întrucât hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în condiţiile în care instanţa s-a limitat să-şi însuşească doar argumentele aduse de intimata-reclamantă, fără să arate care sunt textele de lege în baza cărora comportamentul acesteia este legal sau motivele pentru care apărările sale au caracter neîntemeiat, recurentul-pârât a considerat că sentinţa de fond a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., devenind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitor la pronunţarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, a susţinut că instanţa de fond a pronunţat sentinţa atacată cu aplicarea greşită a prevederilor legislaţiei în vigoare.

Mai exact, a arătat că la analiza prezentării situaţiei de fapt şi de drept reţinute în cauză instanţa de fond a interpretat în mod greşit considerentele care au stat la baza creanţei bugetare stabilite potrivit titlului de creanţă nr. x/08.04.2015 privind contractul de finanţare nr. x/06.09.2013, SMIS 43775, precum şi prevederile legale aplicabile în cauză.

Astfel, reluând aspectele care circumstanţiază starea de fapt dedusă judecăţii, a arătat că evaluarea proiectului în litigiu a fost realizată cu respectarea Ghidului solicitantului din 2011 "Sprijin financiar în valoare de până la 1.065.000 RON acordat pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii" publicat împreună cu cererea de propuneri de proiecte aferentă, Ghidul solicitantului fiind documentul publicat de finanţator în scopul orientării solicitanţilor în accesarea finanţărilor nerambursabile pentru acest apel de proiecte stabilind regulile privind pregătirea, întocmirea şi depunerea proiectelor de investiţii şi modalitatea de selecţie, aprobare şi derulare a acestora. A susţinut că, în fapt, cererea de finanţare şi anexele acesteia devin anexă la contractul de finanţare, făcând parte integrantă din acesta.

A invocat dispoziţiile cuprinse la pct. II.1 denumit "Criterii de eligibilitate a solicitantului" din Ghidul solicitantului, care prevăd că "Pot beneficia de alocare financiară nerambursabilă persoanele juridice care sunt întreprinderi mici şi mijlocii", fiind prezentate condiţiile ce trebuie îndeplinite conform Legii nr. 346/2004, şi a susţinut că pentru demonstrarea respectării condiţiilor de eligibilitate, cererea de finanţare (anexa 1 la Ghidul solicitantului) se depune însoţită de formularele şi documentele suport menţionate la pct. 6 "Documente conţinute în cererea de finanţare - formulare" respectiv de Formularul D - "Declaraţia privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM."

De asemenea, obligaţia depunerii declaraţiei cuprinzând informaţii cu privire la calificarea unei întreprinderi ca IMM, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 346/2004 şi ca model în anexa nr. 1 la lege, se regăseşte şi la art. 21 alin. (20) din Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 478/2008, cu modificările şi completările ulterioare, privind aprobarea schemei de ajutor de minimis. Aşadar, pentru verificarea încadrării în categoria de beneficiari eligibili au fost luate în considerare documentele depuse la dosarul cererii de finanţare, respectiv declaraţia pe propria răspundere privind încadrarea în categoria IMM depusă de solicitantul A. S.R.L., conform datelor furnizate pentru exerciţiul financiar de referinţă 2011 în categoria IMM.

A criticat recurentul considerentele primei instanţe reţinute în legătură cu înscrisul aflat la dosarul de fond, apreciind că în mod greşit a concluzionat aceasta în sensul arătat în hotărâre, în condiţiile în care corespondenţa purtată între instituţiile publice cuprinde puncte de vedere ce nu pot fi calificate drept acte administrative în accepţiunea art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Sub aspectul evidenţiat a citat prevederile art. 5 lit. d) şi art. 18 din O.U.G. nr. 66/2011, opinând în sensul că legiuitorul le-a conferit autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene atât competenţă în verificarea achiziţiilor efectuate în cadrul procedurilor privind fondurile europene, cât şi o obligaţie de a acţiona din această perspectivă, respectiv de a primiri, înregistra şi analiza toate sesizările primite, potrivit art. 21 alin. (13) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă a Guvernului, verificările finalizându-se prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, astfel cum s-a realizat în prezenta cauză.

Ţinând cont de datele înregistrate în documentele depuse, a considerat, contrar susţinerilor primei instanţe, că intimata-reclamantă nu s-a încadrat în prevederile art. 6 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 346 din 14 iulie 2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. Astfel, pe de o parte a arătat că eventualele erori materiale nu constituie împrejurări care să atragă sancţiunea anulării actului, iar, pe de altă parte, că din situaţiile financiare aferente anului 2009 a rezultat că la nivelul acestui an numărul mediu de angajaţi era de 1 angajat, iar la nivelul anului 2010 era de 2 angajaţi, rezultând că, în două exerciţii financiare consecutive, beneficiarul s-a încadrat în categoria de microîntreprindere.

În acest sens a subliniat că situaţia rămâne neschimbată chiar dacă ar fi luat în calcul numărul mediu de angajaţi din situaţiile financiare pentru anul 2010 (2 angajaţi) şi 2011 (13 angajaţi), neexistând 2 exerciţii financiare consecutive pentru încadrarea în categoria de IMM, potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 246/2004.

Deşi instanţa de fond a reţinut în sentinţă definiţia întreprinderilor mici, a apreciat în mod greşit că intimata-reclamantă îndeplineşte condiţiile de încadrare în categoria IMM-urilor, omiţând astfel să aibă în vedere nerespectarea criteriului existenţei a două exerciţii financiare consecutive pentru încadrarea în categoria IMM.

În aceste condiţii, atât la data depunerii cererii de finanţare, cât şi la data semnării contractului de finanţare, intimata-reclamantă era microîntreprindere şi nu îndeplinea, prin urmare, condiţia de eligibilitate cerută de Ghidul solicitantului, care prevede că pot beneficia de alocare financiară nerambursabilă persoanele juridice care sunt întreprinderi mici sau mijlocii, aşa cum sunt definite în Legea nr. 346/2004.

Întrucât neregula constând în neregăsirea intimatei-reclamante în categoria IMM-urilor în raport de numărul de angajaţi în două exerciţii financiare executive, înseamnă, în conformitate cu art. 1 (2) din Regulamentul CE nr. 2988/1995 cu privire la protejarea intereselor financiare ale CE, "orice încălcare a unei prevderi a legii comunităţii rezultând dintr-o acţiune sau omisiune a operatorului economic, care are ca efect prejudicierea bugetului general al comunităţilor sau bugetelor manageriate de ele, ori prin reducerea sau pierderea veniturilor provenite din propriile resurse adunate direct în numele comunităţilor, ori printr-un nejustificat item de cheltuială", recurentul a considerat că în mod corect a fost emis procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/08.04.2015, fiind întrunite elementele constitutive ale neregulii.

Aceasta, deoarece, sumele cu titlu de cheltuieli realizate în implementarea proiectului, solicitate în cadrul cererilor de rambursare depuse la AM POS CCE, au fost plătite pe baza documentelor depuse de intimata-reclamantă, moment la care nu se verifică condiţiile de eligibilitate, ci doar documentele anexate la cererea de rambursare.

Faţă de cele arătate, a solicitat să se constate că instanţa de fond nu a făcut o apreciere corectă a materialului probator administrat în cauză, însuţindu-şi aspectele menţionate de intimata-reclamantă în cererea de chemare în judecată şi apreciindu-le într-o manieră subiectivă ca fiind pertinente, fără a analiza şi apărările pârâtului.

În fine, a arătat că la data constatării "abaterii de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii" era îndeplinită condiţia de existenţă a neregulii privind prejudicierea bugetului Uniunii Europene şi a fondurilor publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit intimatei-reclamante. Cum prejudiciul a fost creat bugetului Uniunii Europene şi bugetului naţional din care a fost asigurată finanţarea nerambursabilă a proiectului cod SMIS 43775, este necesară recuperarea de urgenţă a sumelor plătite necuvenit, astfel cum au fost acestea individualizate în titlul de creanţă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond atacate ca legală şi temeinică, apreciind că a fost temeinic motivată şi a fost dată cu respectarea normelor de drept material aplicabile în materie.

5. Decizia instanţei de recurs

Prin decizia nr. 1207 din 26 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată din oficiu, şi a constatat nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva sentinţei civile nr. 3402 din 20 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

6. Contestaţia în anulare formulată şi hotărârea pronunţată asupra acesteia

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs a formulat contestaţie în anulare Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii atacate şi rejudecarea recursului declarat în cauză.

Prin decizia nr. 1390 din 9 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva deciziei nr. 1207 din 26 februarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a anulat decizia atacată şi a stabilit termen pentru judecarea recursului la data de 07.12.2022, cu citarea părţilor.

La termenul din 07.12.2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a reţinut spre soluţionare recursul declarat de pârât.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurentul-pârât, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., şi de apărările formulate prin întâmpinare de intimata-reclamantă, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Sub aspect factual, Înalta Curte reţine că, în anul 2014, Curtea de Conturi a efectuat un audit al sistemului de management şi control pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" la Autoritatea de Management pentru POSCCE şi la Organismele Intermediare POSCCE, în urma căruia a întocmit Raportul nr. x/19.12.2014.

Faţă de constatările cu implicaţii financiare reţinute în raport în ceea ce priveşte proiectul SMIS 43775, Autoritatea de Management POSCCE a întocmit Suspiciunea de neregulă nr. 92/06.01.2015 cu privire la contractul de finanţare nr. x din 19.11.2013, în baza căreia au fost efectuate ulterior verificările finalizate cu emiterea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/08.04.2015.

Contractul de finanţare nr. x/19.11.2013 a fost încheiat la data de 06.09.2013, după parcurgerea etapelor procesului de evaluare şi selecţie a proiectului şi înaintarea de către solicitant a documentelor pentru contractare, între Ministerul Economiei, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", şi S.C. A. S.R.L, în calitate de beneficiar, şi are ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către AM POSCCE pentru proiectul "Creşterea competitivităţii economice prin achiziţionarea şi folosirea echipamentelor şi utilajelor tehnologice performante", SMIS 43775.

În fapt, neregulile suspectate, astfel cum rezultă din cuprinsul Raportului de audit nr. x/19.12.2014, anexa 4, măsura 2, constau în următoarele:

"Prin procedurile de lucru privind evaluarea şi selecţia proiectelor, AM POS CCE a prevăzut ca beneficiarii să întocmească formularul Anexei 2-Calculul pentru Întreprinderi partenere sau legate din Legea nr. 346/2004 şi Declaraţia privind încadrarea în categoria IMM. Această declaraţie este dată pe propria răspundere şi nu se mai verifică de către AM POS CCE."

"În urma verificării proiectelor din eşantion Autoritatea de Audit a constatat că în cazul proiectului cu cod SMIS 43775 beneficiarul nu este eligibil deoarece la data semnării contractului de finanţare nu se încadra în categoria IMM solicitată de apelul de proiecte pentru care a depus cererea de finanţare."

În acest context a fost întocmit Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/08.04.2015, atacat de intimata-reclamantă în procedura administrativă prealabilă prin intermediul contestaţiei nr. 9846/15.04.2015.

Prin acest proces-verbal a fost stabilită o corecţie financiară de 1.350.005,20 RON cu o creanţă bugetară de 878.561,34 RON; din valoarea creanţei bugetare rezultate din aplicarea corecţiei financiare contribuţia din fondurile Uniunii Europene fiind de 755.562,75 RON, iar contribuţia publică naţională de 122.998,59 RON.

În soluţionarea contestaţiei administrative anterior menţionate, Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" a emis Decizia nr. 1807/27.07.2015, prin care a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de intimata-reclamantă, reţinând în motivare aspecte referitoare la neîndeplinirea de către aceasta a condiţiei de eligibilitate din perspectiva apartenenţei, la data depunerii cererii de finanţare în anul 2011, la categoria de IMM.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul instanţei de contencios administrativ intimata-reclamantă a contestat atât Decizia nr. 1870/27.07.2015 emisă în soluţionarea contestaţiei administrative, cât şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/08.04.2015, solicitând anularea acestora.

În esenţă, reclamanta a formulat critici de nelegalitate la adresa soluţiei dispuse prin decizia emisă în soluţionarea contestaţiei administrative, considerând că în raport de argumentele expuse în motivare nu se justifică respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, ci pentru netemeinicie, iar cu privire la procesul-verbal a susţinut ipoteza contrară reţinută de autoritatea pârâtă, anume că prin cifra de afaceri şi numărul de angajaţi se încadra în categoria IMM şi, în consecinţă, îndeplinea criteriul de eligibilitate care a condus la suspiciunea de neregulă, atât la momentul depunerii cererii de finanţare, cât şi la momentul semnării contractului de finanţare.

Soluţionând acţiunea, prima instanţă a găsit întemeiate susţinerile reclamantei şi a admis demersul judiciar iniţiat de aceasta, dispunând anularea actelor contestate.

Hotărârea primei instanţe a fost criticată de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), în primul rând din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., considerând că aceasta încalcă prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi Cod, în sensul că nu cuprinde motivele pe care se sprijă.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că din dezvoltarea cererii de recurs reiese că recurentul-pârât a formulat susţineri şi sub aspectul situaţiei de fapt reţinute de prima instanţă şi, implicit, a modalităţii în care aceasta a interpretat motivele şi probele ce au stat la baza creanţei bugetare stabilite prin titlul de creanţă contestat, exprimându-şi astfel nemulţumirea şi din această perspectivă.

Pe de o parte, este de observat că probatoriul la care face referire partea recurentă a fost administrat în procedura administrativă, iar, pe de altă parte, că modul în care instanţa de fond a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare. Aşa fiind, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

În atare situaţie, întrucât criticile referitoare la greşita prezentare a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Referitor la pretinsa nelegalitate a hotărârii de fond din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că potrivit acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere numai atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În literatura de specialitate s-a precizat că, deşi la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare, şi anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Un atare motiv de casare se justifică prin aceea că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât, se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Recurentul-pârât a susţinut nemotivarea hotărârii pe considerentul că instanţa de fond nu a arătat motivele pentru care i-a respins apărările şi nici care sunt textele de lege în baza cărora a considerat legal comportamentul intimatei-reclamante, fundamentându-şi soluţia exclusiv pe argumentele acesteia din urmă.

În speţă, examinarea considerentelor primei instanţe (paginile 5 şi 6 din sentinţă) invalidează aceste susţineri. Astfel, curtea de apel a reţinut chestiunea dedusă judecăţii prin acţiunea formulată de reclamantă şi a analizat-o prin prisma criticilor formulate de aceasta şi, în mod implicit, a apărărilor pârâtului şi a dispoziţiilor legale incidente referitoare la încadrarea sau nu a reclamantei în condiţiile de eligibilitate la data depunerii cererii de finanţare şi la data semnării contractului de finanţare.

Astfel fiind, pornind de la analiza cererii de finanţare formulate de reclamantă şi verificând respectarea criteriilor de eligibilitate, a expus într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere la adoptarea soluţiei pronunţate.

Prin urmare, contrar alegaţiilor recurentului-pârât, se poate concluziona că sentinţa recurată satisface cerinţele instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., putând fi supusă controlului judiciar de faţă, devreme ce în conţinutul acesteia se regăsesc motivele de fapt şi de drept ce au determinat formarea convingerii primei instanţe cu privire la soluţia pronunţată.

De altfel, în sensul art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi al art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Or, din parcurgerea considerentelor hotărârii recurate rezultă că judecătorul de fond a arătat în mod explicit argumentele care l-au determinat să admită acţiunea reclamantei, fiind avute în vedere susţinerile şi apărările părţilor. Împrejurarea că în considerentele sentinţei recurate au fost preluate din susţinerile formulate de reclamantă prin acţiune, în legătură cu problema dedusă judecăţii, nu reprezintă o necercetare a cauzei sau o nemotivare a sentinţei în sensul celor afirmate de recurentul-pârât, în condiţiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea sentinţei.

În egală măsură, în practica judiciară s-a reţinut în mod constant că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor sau apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea sentinţei de fond pentru nemotivare.

Tot astfel, Înalta Curte nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, invocate, de asemenea, de recurentul-pârât prin prisma lipsirii sale de dreptul la un proces echitabil prin nearătarea motivelor pentru care i-au fost respinse apărările, atât timp cât sentinţa atacată prezintă un raţionament logico-juridic fundamentat pe valorificarea materialului probator administrat în cauză.

În concluzie, nu pot fi primite criticile ce vizează motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

1.3. Potrivit celui de-al doilea motiv de recurs invocat de recurentul-pârât, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că au fost greşit interpretate şi aplicate de către prima instanţă, normele cuprinse în Ghidul solicitantului referitoare la criteriile de eligibilitate a solicitantului de alocare financiară nerambursabilă în cazul persoanelor juridice care sunt întreprinderi mici sau mijlocii, dispoziţiile Legii nr. 346/2004, ale art. 21 alin. (2) din Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 478/2008 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis, în ceea ce priveşte obligaţia depunerii declaraţiei cuprinzând informaţii cu privire la calificarea unei întreprinderi ca IMM, precum şi cele cuprinse în art. 5 lit. d), art. 18 şi art. 21 alin. (13) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

Cu alte cuvinte, a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit cadrul normativ aplicabil în materia dedusă judecăţii.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, în deplin acord cu legislaţia internă şi europeană, precum şi cu probele administrate în cauză, soluţie pe care, la rândul său, o adoptă ca atare, răspunzând criticilor recurentului prin argumente comune, în funcţie de finalitatea lor concretă.

Chestiunea de drept asupra căreia instanţa a fost chemată să se pronunţe este aceea dacă intimata-reclamantă se încadra în condiţiile de eligibilitate la data depunerii cererii de finanţare şi la data încheierii contractului de finanţare.

La pct. II.1. având denumirea marginală "Criterii de eligibilitate a solicitantului" din Ghidul solicitantului, legiuitorul a prevăzut că "Pot beneficia de alocare financiară nerambursabilă persoanele juridice care sunt întreprinderi mici sau mijlocii" şi sunt prezentate condiţiile care trebuie îndeplinite conform Legii nr. 346/2004, cererea de finanţare impunându-se a fi însoţită de formularele şi documentele menţionate la pct. 6 din Ghid, printre care formularul D - "Declaraţia privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM."

Aşa cum rezultă din prevederile art. 4 din Legea nr. 346/2004, care detaliază clasificarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi, implicit, care reglementează acest criteriu de eligibilitate, pot depune proiecte în cadrul acestei scheme de finanţare, societăţile comerciale şi societăţile cooperative care îndeplinesc următoarele condiţii:

- sunt microîntreprinderi, adică întreprinderi ce au până la 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în RON;

- sunt întreprinderi mici, adică au între 10 şi 49 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în RON;

- sunt întreprinderi mijlocii, adică au între 50 şi 249 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în RON, sau deţin active totale ce nu depăşesc echivalentul în RON a 43 milioane euro, echivalent în RON.

Calculul cifrei de afaceri şi al numărului de salariaţi se realizează conform art. 5 şi 6 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru fiecare dintre clasificările: întreprindere autonomă, parteneră sau legată potrivit legii, conform formularului D din Anexa 1 a Ghidului Solicitantului.

Interpretând aceste norme legale, se observă că beneficiarul trebuie să fie întreprindere mică sau mijlocie, atât la momentul depunerii cererii de finanţare, cât şi la momentul încheierii contractului de finanţare.

Aspect necontestat, obligaţia de depunere a declaraţiei cuprinzând informaţii cu privire la calificarea unei întreprinderi ca IMM este prevăzută de art. 7 din Legea nr. 346/2004 şi ca model în Anexa 1 la lege, precum şi de art. 21 alin. (2) din Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 478/2008 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că intimata-reclamantă şi-a îndeplinit obligaţia probării îndeplinirii acestui criteriu de eligibilitate, aşa cum însuşi Ministerul Fondurilor Europene a confirmat la data de 21.03.2014, din punctul de vedere exprimat în adresa nr. x emisă la acea dată reieşind fără putinţă de tăgadă că beneficiarul nu îşi pierduse calitatea de întreprindere mică. Aceasta, deoarece, depăşirea plafoanelor stabilite în Legea nr. 346/2004 nu se realizase în două exerciţii financiare consecutive (2011 şi 2012), beneficiarul fiind considerat eligibil pentru finanţare.

De altfel, în urma comunicării adresei din data de 26.03.2014, către intimata-reclamantă, aceasta a beneficiat de deconturile aferente cererilor de rambursare depuse până la începutul anului 2015, aspect ce întăreşte convingerea instanţei potrivit căreia beneficiarul a îndeplinit criteriul de eligibilitate în discuţie atât la data formulării cererii de finanţare din anul 2012, şi nu 2011 cum în mod greşit a susţinut recurentul-pârât, cât şi la data încheierii contractului de finanţare din anul 2013.

Relativ la motivul respingerii contestaţiei prin decizia nr. 1807/27.07.2015, este de observat că recurentul-pârât a reţinut că, în conformitate cu prevederile legale incidente, calculul făcut în vederea încadrării societăţii intimate-reclamante în categoria de IMM trebuia să vizeze numărul mediu de angajaţi la nivelul anilor 2009-2010 pentru îndeplinirea condiţiei de eligibilitate la data depunerii cererii de finanţare, apreciindu-se însă în mod greşit că aceasta a fost depusă în anul 2011.

În realitate, anii de referinţă pentru evaluarea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate nu au fost 2009 şi 2010, inclusiv din procesul-verbal contestat în cauză rezultând că recurentul s-a raportat la anul 2012 atunci când a reţinut numărul angajaţilor, şi anume 13, în contradicţie cu numărul de 6 angajaţi reţinut în decizie, fiind astfel îndeplinit criteriul de eligibilitate şi prin raportare la data încheierii contractului de finanţare din data de 06.09.2013.

Această poziţie oscilantă a recurentului-pârât a culminat cu susţinerea conform căreia înscrisul de la dosarul de fond, reţinut de prima instanţă în fundamentarea soluţiei pronunţate, nu ar avea relevanţă juridică, întrucât reprezintă o simplă corespondenţă purtată între instituţiile publice şi care cuprinde puncte de vedere ce nu pot fi calificate drept acte administrative în accepţiunea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că punctul de vedere exprimat de Ministerul Fondurilor Europene prin adresa nr. x din data de 21.03.2014 este relevant în dezlegarea chestiunii de drept supuse judecăţii în cauza de faţă, având în vedere că acesta a fost exprimat de autoritatea competentă în gestionarea fondurilor europene şi a avut drept efect aprobarea cererilor de rambursare formulate de intimata-reclamantă ulterior acestui moment.

Aşadar, chiar dacă este reală susţinerea recurentului în sensul că are obligaţia de a întreprinde măsurile necesare pentru a se asigura de respectarea criteriilor de eligibilitate de către beneficiarii contractelor de finanţare, precum şi de a verifica achiziţiile efectuate în cadrul procedurilor privind fondurile europene, respectiv de a acţiona în acest sens, această împrejurare nu-l absolvă de obligaţia de a realiza aceste acţiuni cu respectarea legislaţiei aplicabile în materie şi a propriilor opinii exprimate prin intermediul actelor oficiale comunicate în acest sens.

Or, în contextul în care a fost învestit cu suspiciunea de neregulă nr. 92/06.01.2015, în exercitarea atribuţiilor sale legale, recurentul-pârât avea obligaţia de a efectua verificările necesare pentru a stabili dacă se confirmă sau nu aspectele sesizate în respectiva suspiciune, prin raportare la întregul context factual conturat de probatoriul administrat, inclusiv a documentaţiei ce a stat la baza soluţionării favorabile a cererilor de rambursare anterioare celei în discuţie, şi nu aceea de a emite în mod automat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

Practic, prin emiterea procesului-verbal contestat în cauză, recurentul-pârât a valorificat un raport de audit ce vizează un alt moment de referinţă, în susţinerea opiniei conform căreia intimata-reclamantă nu s-a încadrat în criteriul de eligibilitate nici la data depunerii cererii de finanţare, şi nici la aceea a semnării contractului de finanţare, contrazicându-şi în acest fel propriile constatări anterioare rezultate din documentele depuse chiar de către acesta. De altfel, recurentul admite posibilitatea existenţei unor eventuale erori materiale, dar conchide prin a arăta că acestea nu constituie împrejurări care să atragă sancţiunea anulării actului.

Însă, în condiţiile în care aceste erori vizează, în fapt, interpretarea greşită a cadrului legislativ incident în materie, având ca efect invalidarea raţionamentului ce a stat la baza emiterii actelor administrativ fiscale contestate, este evident că au drept consecinţă constatarea nelegalităţii acestora.

Sub acest aspect Înalta Curte constată ca fiind întemeiată susţinerea intimatei-reclamante referitoare la interpretarea eronată de către recurentul-pârât a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 346/2004. Aceste norme legale prevăd că, "Dacă la data întocmirii situaţiilor financiare anuale întreprinderea nu se mai încadrează în plafoanele stabilite la art. 3 şi 4, aceasta nu îşi va pierde calitatea de întreprindere mică, mijlocie sau microîntreprindere decât dacă depăşirea acestor plafoane se produce în două exerciţii financiare consecutive."

Într-adevăr, raportat la probatoriul administrat în cauză, se reţine că interpretarea dată de recurentul-pârât acestui text de lege este unul eronat, neverificându-se în speţă ipoteza reglementată de legiuitor, întrucât intimata-reclamantă se încadra în categoria de IMM, fiind respectate condiţiile de eligibilitate impuse de proiect.

În acest context, Înalta Curte reţine că în mod corect a coroborat prima instanţă înscrisurile aflate la dosar şi a ajuns la concluzia că intimata-reclamantă nu a pierdut calitatea de întreprindere mică, nedepăşind plafoanele prevăzute de lege în două exerciţii financiare consecutive, fiind considerată eligibilă pentru finanţare de însuşi recurentul-pârât. În concluzie, este nefondată şi va fi înlăturată critica recurentului conform căreia prima instanţă ar fi omis să aibă în vedere condiţia nerespectării plafoanelor în două exerciţii financiare consecutive.

Este nefondată şi susţinerea potrivit căreia, la data constatării abaterii de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, era îndeplinită condiţia de existenţă a neregulii privind prejudicierea bugetului Uniunii Europene şi a fondurilor publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit intimatei-reclamante, considerându-se astfel că prejudiciul a fost creat, fiind necesară recuperarea acestor sume plătite necuvenit.

În cazul de faţă, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, intimata-reclamantă nu a săvârşit o neregulă în accepţiunea prevederilor legale incidente, pentru a avea drept consecinţă restituirea sumelor pretins plătite acesteia în mod necuvenit.

Dimpotrivă, în calitate de beneficiar, aceasta a respectat întocmai dispoziţiile Ghidului solicitantului, precum şi pe cele cuprinse în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, îndeplinind toate criteriile de eligibilitate, atât la data depunerii cererii de finanţare, cât şi la data semnării contractului de finanţare, pe parcursul proiectului şi pe întreaga perioadă de monitorizare a acestuia.

În concluzie, Înalta Curte va respinge şi aceste susţineri ale recurentului-pârât invocate din perspectiva încălcării cadrului normativ aplicabil în materia fondurilor europene şi va constata că sentinţa de fond este la adăpost de orice critică ce vizează interpretarea şi aplicarea greşită a normelor legale incidente în speţa dedusă judecăţii, demersul părţii fiind, prin urmare, nefondat.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva sentinţei nr. 3402 din 20 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2022.