Veterinary service concession compensation claims: jurisdiction error led to quashing and remand to civil court

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea formulată reclamanţii Cabinet Medical Veterinar A., B. S.R.L., C. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar D., Cabinet Medical Veterinar E., Cabinet Medical Veterinar F., G. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar H. şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr x/2020, au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernului României şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor:

a) obligarea la plata în solidar a sumei de 10.000 RON, exclusiv TVA, faţă de fiecare reclamant, pentru fiecare contract de concesiune sau de prestări servicii deţinut, sumă stabilită potrivit art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative, pentru perioada 16.03.2020 - 24.07.2020, după cum urmează:

- obligarea la plata sumei de 45.000 RON, exclusiv TVA, către Cabinetul Medical - Veterinar A.;

- obligarea la plata sumei de 45.000 RON, exclusiv TVA, către B. S.R.L.;

- obligarea la plata sumei de 45.000 RON, exclusiv TVA, către C. S.R.L.;

- obligarea la plata sumei de 90,000 RON, exclusiv TVA, către Cabinet Medical - Veterinar D. (pentru Com. Văleni şi Com. Cuca, Jud. Galaţi);

- obligarea la plata sumei de 45.000 RON, exclusiv TVA, către Cabinet Medical - Veterinar E.;

- obligarea la plata sumei de 45.000 RON, exclusiv TVA, către Cabinet Medical - Veterinar F.;

- obligarea la plata sumei de 90.000 RON, exclusiv TVA, către G. S.R.L. (com. Schela şi com. Slobozia Conachi);

- obligarea la plata sumei de 45.000 RON, exclusiv TVA, către Cabinet Medical - Veterinar H..

b) Obligarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) la plata sumei de 10.000 RON, exclusiv TVA, pentru luna august 2020, corespunzător pentru fiecare Contract de concesiune sau de prestări servicii deţinut, respectiv:

- obligarea la plata sumei de 10.000 RON, exclusiv TVA, către Cabinet Medical - Veterinar A.;

- obligarea la plata sumei de 10.000, exclusiv TVA, RON către B. S.R.L.;

- obligarea la plata sumei de 10.000 RON, exclusiv TVA, către C. S.R.L.;

- obligarea la plata sumei de 20.000 RON, exclusiv TVA, către Cabinet Medical - Veterinar D. (pentru Com. Văleni şi Com. Cuca, Jud. Galaţi);

- obligarea la plata sumei de 10.000 RON, exclusiv TVA, către Cabinet Medical - Veterinar E.;

- obligarea la plata sumei de 10.000 RON, exclusiv TVA, către Cabinet Medical - Veterinar F.;

- obligarea la plata sumei de 20.000 RON, exclusiv TVA, către G. S.R.L. (com. Schela şi com. Slobozia Conachi);

- obligarea la plata sumei de 10.000 RON, exclusiv TVA, către Cabinet Medical - Veterinar H..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 54 din 25 martie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect pretenţii, promovată de reclamanţii Cabinet Medical Veterinar A., B. S.R.L., C. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar D., Cabinet Medical Veterinar E., Cabinet Medical Veterinar F., G. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar H., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 54 din 25 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii Cabinet Medical Veterinar A., B. S.R.L., C. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar D., Cabinet Medical Veterinar E., Cabinet Medical Veterinar F., G. S.R.L. şi Cabinet Medical Veterinar H. I., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenţii-reclamanţi au criticat sentinţa recurată sub două aspecte:

Instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. V din Legea nr. 236/2019, potrivit cărora:

"în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorităţii Naţionale Sanitar -Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului", în sensul în care norma de drept ar stabili în sarcina intimaţilor doar o obligaţie de diligenţă şi nu una de rezultat.

Instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material, cu referire la applicabilitatea cu efect imediat a normelor metodologice conţinute de O.U.G. nr. 117/2020, în ceea ce priveşte obligaţia de plată pentru luna august 2020.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimaţii-pârâţi Guvernul României şi ANSVSA au formulat întâmpinări, slicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenţii-reclamanţi au depus concluzii scrise şi practică judiciară de speţă.

III. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată, cu prioritate, prin prisma motivului de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., invocat din oficiu, Înalta Curte constată că recursul se impune a fi admis pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Acest motiv de nelegalitate poate fi reţinut doar dacă excepţia de necompetenţă materială sau teritorială de ordine publică s-a invocat în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă, în condiţiile legii, iar instanţa a respins în mod greşit excepţia sau a omis a se pronunţa asupra acesteia.

În speţa de faţă, prima instanţă a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă materială a curţii de apel, cu respectarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., până la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate (23.02.2021), excepţie pe care respins-o prin încheierea din 23.02.2021.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că pretenţiile solicitate de reclamanţi nu decurg din executarea contractelor de concesiune încheiate, pentru a atrage competenţa instanţelor civile de drept comun, conform art. 8 alin. (2) ultima teză din Legea nr. 554/2004, ci ca urmare a încheierii cu întârziere a actelor adiţionale contractelor de concesiune.

Interpretarea şi concluziile primei instanţe relativ la competenţa materială de soluţionare a cauzei nu vor fi însuşite de instanţa de control judiciar, în considerarea următoarelor argumente.

Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa este determinată de obiectul cauzei, care vizează pretenţii, ce îşi au izvorul în executarea contractelor de concesiune de prestări servicii publice încheiate de către reclamanţi cu pârâta Direcţia Judeţeană Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi.

Potrivit art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Contractele de concesiune prin care se asigură prestarea unui serviciu public, în speţă, serviciul de supraveghere, prevenire şi control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c)1 din Legea nr. 554/2004, ca fiind contracte administrative.

Astfel, fiind în discuţie executarea unor contracte de concesiune de prestări servicii publice, au incidenţă dispoziţiile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

Chiar în ipoteza în care s-ar considera că pretenţiile solicitate de reclamanţi nu decurg din executarea contractelor de concesiune încheiate, conform art. 8 alin. (2) ultima teză din Legea nr. 554/2004, ci ca urmare a încheierii cu întârziere a actelor adiţionale contractelor de concesiune, Înalta Curte reţine că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de contencios administrativ nu soluţionează cereri în pretenţii decât în măsura în care cererea este accesorie cererii principale care are ca obiect anularea în tot sau în parte a actului/obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operaţiuni administrative sau dacă se constituie într-o cerere principală formulată în temeiul art. 19, ulterior anulării actului administrativ (când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri).

Refuzul de a efectua o plată asumată în baza unui contract, chiar având natură administrativă, nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, iar în urma admiterii cererii, instanţa de judecată nu ar putea obliga pârâtul autoritate publică la executarea obligaţiei contractuale, întrucât executarea obligaţiei (în cazul de faţă obligaţia de a achita o sumă de bani) nu poate fi echivalată cu emiterea unui act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operaţiuni administrative. A primi o astfel de susţinere ar însemna a transforma orice litigiu legat de executarea contractului administrativ într-un litigiu administrativ, prin formularea unei cereri de executare urmată de tăcerea administraţiei sau refuzul explicit de executare, în contra dispoziţiilor art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004.

În situaţia de faţă, raportul juridic dedus soluţionării nu îşi are izvorul într-un act administrativ - tipic sau asimilat, emis de autoritatea pârâtă (neexistând un refuz al acesteia în sensul legii contenciosului administrativ), prin urmare nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, nefiind supus cenzurii instanţei de contencios administrativ un act emis sau încheiat de autoritatea publică, iar litigiul nu se referă la taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că litigiul dintre părţi este unul care priveşte executarea unor contracte administrative, astfel că pentru stabilirea competenţei materiale trebuie avute în vedere exclusiv prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, şi nu cele ale art. 10 din acelaşi act normativ, consecinţa fiind aceea a stabilirii competenţei materiale şi teritoriale de soluţionare a cauzei în favoarea instanţelor civile de drept comun.

În ceea ce priveşte instanţa competentă sub aspect material să soluţioneze cauza, dintre instanţele civile la care face trimitere art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, sunt incidente prevederile art. 94 pct. 1 lit. k), art. 100 alin. (1) şi art. 112 C. proc. civ.

În aplicarea dispoziţiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere dispoziţiile care reglementează coparticiparea procesuală activă voluntară precum şi principiul disponibilităţii părţilor, faţă de împrejurarea că reclamanţii au ales să formuleze împreună cererea de chemare în judecată împotriva aceloraşi pârâţi, în cadrul căreia fiecare a solicitat pretenţii proprii faţă de pârâţi, stabilirea instanţei competente nu se va face în funcţie de valoarea cumulată a tuturor pretenţiilor, ci în funcţie de valoarea fiecărei pretenţii în parte.

Întrucât valoarea fiecărei pretenţii în parte nu depăşeşete plafonul de 200.000 RON, instituit de legiuitor prin art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., competentă în soluţionarea prezentei cauze este judecătoria.

Din punct de vedere teritorial, Înalta Curte constată că pârâţii au sediul situat în Bucureşti, respectiv Galaţi, fiind în prezenţa unei competenţe teritoriale alternative, potrivit art. 112 C. proc. civ.. Cum, însă, reclamanţii şi-au exercitat dreptul de opţiune în favoarea instanţei din circumscripţia teritorială a judeţului Galaţi, iar potrivit legii, direcţiile judeţene sunt autorităţile care încheie contractele de concesiune, gestionează, realizează şi controlează activităţile sanitar-veterinare de pe teritoriul judeţului şi plătesc efectiv suma ce constituie obiectul pretenţiilor, Înalta Curte constată că, sub aspect teritorial, competenţa revine judecătoriei din circumscripţia teritorială a pârâtei Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, în speţă Judecătoria Galaţi.

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum şi prevederile art. 497 din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare pentru pentru lipsă de competenţă, trimite cauza instanţei competente potrivit legii, Înalta Curte - constatând că prezenta pricină a fost soluţionată de o instanţă necompetentă, va admite recursul reclamanţilor exclusiv pentru acest motiv de ordine publică, fără a mai proceda la analizarea criticilor de fond subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În baza dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanţi pentru motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., invocat din oficiu, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Galaţi, care urmează să analizeze susţinerile tuturor părţilor, făcând o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanţii Cabinet Medical Veterinar A., B. S.R.L., C. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar D., Cabinet Medical Veterinar E., Cabinet Medical Veterinar F., G. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar H. împotriva sentinţei nr. 54 din 25 martie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., invocat din oficiu.

Casează sentinţa atacată.

Trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Galaţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2022.