Injunction for 100% reimbursement of cystic fibrosis drugs pending list inclusion and therapeutic protocol approval.

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., asistat de părinţii B. şi C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la asigurarea medicamentului Ivacaftorum + Tezacaftorum + Elexacaftorum (denumire comercială Kaftrio) şi Kalydeco (Ivacaftorum), pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuţie personală), până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Oradea.

În temeiul dispoziţiilor art. 997 alin. (3) din C. proc. civ., reclamantul a solicitat ca executarea ordonanţei să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 74 din 19 aprilie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal:

(i) a respins excepţia rămânerii fără obiect a cererii, invocată prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Sănătăţii.

(ii) a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, invocate prin întâmpinări;

(iii) a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate;

(iv) a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul A., minor asistat de părinţii B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate;

(v) a obligat pârâţii să asigure reclamantului pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100%, combinaţia de medicamente Ivacaftorum + Tezacaftorum + Elexacaftorum (denumire comercială Kaftrio) şi Kalydeco (Ivacaftorum), până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 74 din 19 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

3.1. Recursul pârâtului Ministerul Sănătăţii

Recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinând că motivarea sentinţei este insuficientă, întemeiată doar pe o parte din prevederile legale incidente în prezenta cauză, fără a aplica aceste prevederi, în concret, la situaţia de fapt, existând astfel contradicţie între textele de lege indicate şi soluţia dată.

Cu privire la soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, pe care a invocat-o prin întâmpinare, arătă că instanţa de fond nu a ţinut cont de împrejurarea că această calitate trebuie privită în corelaţie cu capacitatea de drept administrativ a autorităţii şi cu obiectul acţiunii.

Cererea reclamantului vizează obligarea pârâţilor la asigurarea tratamentului cu medicamentele solicitate, în regim de compensare 100%. Or, potrivit legislaţiei în vigoare, Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii nici în gestionarea FNUASS, această atribuţie revenind CNAS, nici în acordarea către pacienţi a medicamentelor în regim de compensare 100%.

În acest sens, solicită recurentul-pârât să fie avute în vedere prevederile Legii nr. 554/2004 şi art. 56 lit. d), art. 241 alin. (1), art. 242 alin. (1), art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, precum şi dispoziţiile H.G. nr. 155/2017 pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit art. 241 şi 242 din Legea nr. 95/2006, asiguraţii beneficiază de medicamente cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, pentru medicamentele cuprinse în lista elaborată de Ministerul Sănătăţii şi CNAS şi aprobată prin hotărâre a Guvernului. Or, medicamentele solicitate de reclamantă nu sunt incluse în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, pentru indicaţia terapeutică de care suferă aceasta. Ordinul ministrului sănătăţii nr. 861/2014 (care transpune în legislaţia naţională prevederile art. 6 din Directiva 89/105/CEE/1988 privind transparenţa măsurilor care reglementează stabilirea preţurilor medicamentelor de uz uman şi includerea acestora în domeniul de aplicare a sistemelor naţionale de asigurări de sănătate) prevede că unica persoană ce poate solicita demararea procedurii de evaluare a tehnologiilor medicale este deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentului în România, care trebuie să depună la ANMDM un set de documente, pe care un asigurat nu le deţine şi nici nu are posibilitatea să le deţină.

Recurentul-pârât critică soluţia instanţei de fond şi sub aspectul aprecierii admisibilităţii ordonanţei preşedinţiale, din perspectiva condiţiei aparenţei de drept şi a neprejudicierii fondului, susţinând că, în analiza aparenţei de drept în favoarea reclamantei, instanţa trebuia să verifice dacă medicamentul este inclus în Lista de decontare şi dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Prin O.U.G. nr. 23/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, a fost reglementată modalitatea privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, iar în aplicarea acestor prevederi, a fost aprobat Ordinul ministrului sănătăţii nr. 861/2014 pentru aprobarea criteriilor şi metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentaţiei care trebuie depusă de solicitanţi, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Potrivit procedurii reglementate de acest ordin, Ministerul Sănătăţii are competenţa de a realiza actualizarea Listei numai după ce aceasta este prezentata de către ANMDM, după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor pentru care deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă au formulat solicitări în acest sens. Un medicament nu poate fi prescris şi rambursat în sistemul de asigurări de sănătate, respectiv nu poate fi decontat de către CNAS, dacă nu este inclus în lista medicamentelor decontate.

Consideră recurentul că, raportat la obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială, reclamantul nu are în favoarea sa o aparenţă a dreptului, deoarece nu are dreptul, în calitate de asigurat, de a beneficia în temeiul legii de compensare 100% pentru medicamentele solicitate în petitul acţiunii, conform art. 231 şi 232 din Legea nr. 95/2006. În conformitate cu prevederile art. 241 şi art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi CNAS, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar în temeiul acestui text de lege a fost adoptată H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Ordinul ministrului sănătăţii nr. 861/2014. Reiterează recurentul argumentele anterior expuse, referitoare la imposibilitatea decontării unui medicament neinclus în listă şi pentru care nu există un protocol terapeutic aprobat, precum şi la imposibilitatea de actualizare a listei aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în lipsa desfăşurării procedurii de evaluare de către ANMDM, la cererea deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.

Mai arată recurentul-pârât că medicamentele solicitate de reclamantă sunt incluse în lista medicamentelor compensate pentru tratamentul fibrozei chistice, însă pentru alte categorii de bolnavi decât cea în care se încadrează reclamantul şi că ANMDM a emis deciziile nr. 173/26.02.2021 şi nr. 1265/21.09.2021, de includere necondiţionată în listă a medicamentului/combinaţiei de medicamente solicitată prin cererea dedusă judecăţii, iar urmare a acestor decizii, a fost elaborat proiectul de modificare a H.G. nr. 720/2008. În prezent, nu este încă finalizată procedura de avizare interinstituţională, în vederea transmiterii proiectului către Guvernul României spre aprobare.

Concluzionează recurentul-pârât că, în prezent, combinaţia de medicamente solicitată de reclamant nu este incluse în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicaţia terapeutică de care suferă acesta, iar legislaţia nu permite rambursarea medicamentelor pentru indicaţii terapeutice care nu au fost aprobate la nivel naţional sau de către Agenţia Europeană a Medicamentului.

3.2. Recursul pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

Recurenta -pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând, sub un prim aspect, soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Susţine că instanţa de fond nu a analizat excepţia prin prisma obiectului cauzei şi a atribuţiilor CNAS expres reglementate de dispoziţiile art. 280 din Legea nr. 95/2006, coroborate cu art. 2 şi art. 3 din Anexa 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 861/2004, din care rezultă că CNAS nu are nicio atribuţie în ceea ce priveşte includerea unui medicament în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, nu are raporturi juridice cu persoanele asigurate, cu furnizorii de servicii medicale sau cu deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, nu face plăţi către asiguraţi pentru sumele reprezentând contravaloarea tratamentelor medicale, nu are competenţe legale în decontarea medicamentului în litigiu pentru afecţiunea reclamantei şi nu încheie contracte de furnizare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă consideră că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ., pentru admiterea ordonanţei preşedinţiale, respectiv nu este întrunită condiţia existenţei în favoarea reclamantei a unei aparenţe a dreptului pretins vătămat şi nici cea a neprejudecării fondului.

Cât priveşte cerinţa aparenţei de drept, instanţa de fond a ignorat cadrul normativ incident în cauză, care nu justifică în favoarea reclamantului aparenţa de drept, respectiv dispoziţiile art. 241 din Legea nr. 95/2006, art. 16 alin. (1) şi art. 52 alin. (1) din aceeaşi lege, art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 206/2015, art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, art. 2 şi art. 10 pct. 1 din Anexa 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 398/2013 privind înfiinţarea comisiilor consultative ale Ministerului Sănătăţii.

Totodată, a arătat că sub aspectul acordării decontării combinaţiei de medicamente în speţă, nu mai subzistă motivele invocate de reclamant privind aparenţa dreptului, cererea de ordonanţă preşedinţială fiind lipsită de obiect, ca urmare a includerii medicamentelor în discuţie în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, fiind acordate gratuit de la data de 01.02.2022, respectiv de la 01.04.2022.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant, legal citat, nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu caracter prealabil, se reţine că recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin raportare la o pretinsă contradicţie, însă nu la nivelul considerentelor hotărârii atacate, ci între motivarea sentinţei şi textele de lege incidente cauzei, critică care nu se subsumează cazului de casare indicat, ci se circumscrise pct. 8 al aceluiaşi articol, care sancţionează greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, critica urmând a fi analizată din această perspectivă.

Recursurile pârâţilor vor fi analizate împreună întrucât cuprind argumente similare, iar aceste părţi au aceeaşi poziţie procesuală.

Sub un prim aspect, soluţia a fost criticată de recurenţi din perspectiva greşitei respingeri a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a reţinut în mod legal că, în procedura de introducere/extindere a indicaţiilor terapeutice în lista aprobată prin H.G. nr. 722/2008 a medicamentelor de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală, sunt implicate mai multe autorităţi publice, competenţa fiind, astfel, partajată între Ministerul Sănătăţii şi CNAS, cărora le revine dreptul şi obligaţia de a elabora lista, respectiv Guvernul României, care se pronunţă asupra aprobării acesteia prin hotărâre

Ambii pârâţi au calitate procesuală pasivă, în raport de prevederile art. 242 alin. (1) şi art. 251 din Legea nr. 95/2006, întrucât Ministerul Sănătăţii elaborează programele naţionale de sănătate în colaborare cu CNAS, care, la rândul său, are atribuţii în gestionarea Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se suportă contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale, a tehnologiilor şi dispozitivelor asistive.

Susţinerile recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii cu privire la lipsa calităţii sale procesuale pasive nu sunt fondate, această parte întemeindu-şi criticile pe argumentul că nu are competenţa gestionării FNUASS şi nici a acordării efective a medicamentelor în regim de compensare 100%.

După cum s-a arătat anterior, potrivit art. 251 din Legea nr. 95/2006, Ministerul Sănătăţii are atribuţia elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS, astfel încât, având în vedere aceste atribuţii, precum şi obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială, prin care reclamanta solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâţilor la protejarea dreptului său la viaţă, prin asigurarea tratamentului medicamentos în regim de compensare 100%, nu se poate contesta legitimitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătăţii, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populaţiei, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistenţă medicală şi tratament, adaptate nevoilor pacienţilor.

Nici susţinerile referitoare la lipsa atribuţiei gestionării FNUASS nu au relevanţă în stabilirea calităţii procesuale a Ministerului Sănătăţii, această parte nefiind chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuţii în gestionarea fondului din care se decontează tratamentul medicamentos, ci în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea şi controlul activităţilor referitoare la sănătatea publică.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, instanţa de control judiciar va respinge, ca neîntemeiate, susţinerile CNAS din cuprinsul cererii de recurs, reţinând, pe lângă argumentul legislativ al competenţei partajate în privinţa elaborării listei medicamentelor compensate, că potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, care administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, fiind în măsură să ducă la îndeplinire solicitarea formulată de reclamant în cuprinsul cererii de ordonanţă preşedinţială, de a i se asigura tratamentul necesar în regim de compensare 100%, împrejurare ce fundamentează calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate formulate de recurenţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu privire la calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi restul criticilor din recurs, ce vizează condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a în cauză a prevederilor art. 997 şi urm. C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014 şi Legii nr. 95/2006.

În esenţă, pârâţii au criticat sentinţa recurată, susţinând că nu sunt îndeplinite două dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv aparenţa de drept şi neprejudecarea fondului.

Referitor la cerinţa aparenţei de drept, s-a invocat inexistenţa unui cadru legal corespunzător pretenţiilor reclamantului, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu combinaţia de medicamente Ivacaftorum+Tezacaftorum+Elexacaftorum (denumire comercială Kaftrio) şi Kalydeco (Ivacaftorum), pentru afecţiunea de care suferă.

Este de menţionat că aceste medicamente sunt incluse în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, însă nu pentru indicaţia terapeutică corespunzătoare afecţiunii de care suferă reclamantul, astfel încât acesta nu poate beneficia de compensarea tratamentului.

Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebite de acţiunea de fond, procedura ordonanţei preşedinţiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenţiei formulate. Aparenţa de drept este în favoarea reclamantului dacă poziţia acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretenţiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condiţiile unei analize sumare a situaţiei de fapt şi a temeiurilor de drept incidente speţei.

În speţă, Înalta Curte constată că reclamantul a probat aparenţa de drept, dovedind că starea sa medicală impune, conform indicaţiilor medicului oncolog, aspect necontestat, tratamentul cu aceste medicamente/combinaţii de medicamente, însă costul lor este unul prohibitiv. Reglementarea condiţiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislaţiei interne cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate de reclamantt, urmează a fi examinate în cadrul acţiunii de fond, unde vor fi avute în vedere şi apărările pârâţilor referitoare la inexistenţa unui cadru legal care să permită decontarea integrală a acestui tratament. Însă, pentru admiterea prezentei ordonanţe preşedinţiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâţilor.

Este real că includerea în lista medicamentelor compensate a celor prescrise, pentru indicaţia terapeutică în cauză, se autorizează în condiţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentaţii la Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituţii. Procedura este însă una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipseşte intimatei-reclamante, întrucât orice întârziere poate avea consecinţe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viaţă al acesteia. Aşadar, dreptul care s-ar păgubi prin întârziere, la care se referă dispoziţiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viaţă (incluzând dreptul la ocrotirea sănătăţii), drept garantat de art. 22 alin. (1), art. 34 din Constituţia României şi de art. 2 pct. 32 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Înalta Curte reţine că în sarcina statului revine o obligaţie de asigurare a unei asistenţe medicale adecvate pacienţilor, obligaţie la care face referire şi jurisprudenţa CEDO în materie. Înalta Curte apreciază a fi relevante parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenţie, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate:

"28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele şi omisiunile autorităţilor în materie de politica sănătăţii să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaţilor din domeniul sănătăţii şi protejarea vieţilor pacienţilor, Curtea nu poate accepta ideea că nişte chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătăţii sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătăţii în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligaţiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenţie pentru apărarea vieţii [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V şi Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII].

29. Curtea reaminteşte că abordarea sa faţă de interpretarea art. 2 este ghidată de ideea că obiectul şi scopul convenţiei ca instrument pentru protecţia persoanelor impune interpretarea dispoziţiilor sale şi aplicarea lor astfel încât garanţiile acesteia să fie practice şi efective (a se vedea, de exemplu, Yaşa împotriva Turciei, 2 septembrie 1998, pct. 64, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-VI).

30. În cazul de faţă, capătul de cerere invocat în faţa Curţii este că autorităţile naţionale nu au făcut ceea ce era de aşteptat din partea lor, nu numai de către reclamant, ci şi de către instanţele interne (supra, pct. 13-14), care le-au ordonat să îi asigure reclamantului medicamentele necesare ca să se trateze de boala care în cele din urmă i-a cauzat moartea."

Înalta Curte va avea în vedere şi Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale, care prevede în art. 12 că:

"Statele (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică şi mentală pe care o poate atinge.", precum şi Rezoluţia Parlamentului European din 10 aprilie 2008 privind combaterea cancerului în Uniunea Europeană extinsă, care a sesizat "diferenţele surprinzătoare şi inacceptabile la nivelul calităţii serviciilor oferite de centrele pentru tratarea cancerului, al centrelor de radioterapie şi al accesului la medicamente împotriva cancerului" şi a îndemnat, în art. 30 al acestei rezoluţii, Comisia şi statele membre să se asigure că medicamentele pentru tratarea cancerului să fie disponibile în egală măsură în toate statele membre, pentru toţi pacienţii care au nevoie de ele.

În acest context, instanţa de recurs apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunţare definitivă asupra fondului pretenţiilor, a unui tratament medical prescris de medicul specialist, s-ar leza dreptul intimatului-reclamant la sănătate şi implicit la viaţă, acesta fiind de altfel şi dreptul clamat prin cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale.

În analiza aparenţei de drept, Înalta Curte va avea în vedere şi împrejurarea că la data de 21.09.2021 ANMDM a emis o decizie privind includerea necondiţionată a combinaţiei de medicamente sus indicate în lista aprobată de H.G. nr. 720/2008.

La data promovării ordonanţei preşedinţiale, precum şi la data pronunţării sentinţei de fond, autorităţile pârâte se aflau în curs de obţinere a avizelor necesare pentru emiterea hotărârii de guvern de aprobare a modificării H.G. nr. 720/2008, însă termenul de 90 de zile prevăzut de OMS nr. 861/2014 nu a fost respectat, la data formulării recursurilor nefiind finalizată procedura de avizare interinstituţională. Aşadar, cu atât mai mult se confirmă existenţa aparenţei de drept în favoarea reclamantei, câtă vreme tratamentul solicitat nu poate fi acordat în regim de decontare gratuită ca urmare a unor întârzieri nejustificate de natură birocratică, deşi a fost inclus necondiţionat în lista medicamentelor compensate.

Pe de altă parte, în faţa instanţei de recurs, recurenta-pârâtă CNAS a susţinut lipsa de interes a cererii de ordonanţă preşedinţială, arătând că procedura de includere în listă a fost finalizată, fiind emisă hotărârea de guvern de completare a listei aprobate prin H.G. nr. 720/2008 şi că tratamentul cu medicamentul Kalydeco (Ivacaftorum) se decontează de la data de 01.02.2021, iar combinaţia de medicamente Ivacaftorum+Tezacaftorum+Elexacaftorum (denumire comercială Kaftrio) este integral decontată începând cu data de 01.04.2022. Chiar şi aşa fiind, nu se poate susţine că ordonanţa preşedinţială este lipsită de obiect, câtă vreme nu s-a făcut dovada că a fost elaborat protocolul terapeutic aferent, fără de care reclamantul nu poate beneficia de prescrierea medicamentelor în regim de gratuitate, cerinţă obligatorie pentru decontarea costului tratamentului din FNUASS, alături de cerinţa includerii în listă, astfel cum arată şi recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii în recursul propriu.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurenţilor-pârâţi CNAS şi Ministerul Sănătăţii, referitoare la neîntrunirea condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, sentinţa recurată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 997 C. proc. civ.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei nr. 74 din 19 aprilie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2022.