Suspension of fiscal act execution: distinction between well-justified case and merits review under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de suspendare a eecutării

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.10.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (2) din Codul de procedura fiscală, cu aplicarea art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x din 16.08.2021 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/16.08.2021 emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecţie Fiscală, până la pronunţarea instanţei de fond. Totodată, a precizat că îşi rezervă dreptul de a solicita obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 224 din 15 decembrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova şi a dispus suspendarea executării deciziei nr. F-PH 151/16.08.2021, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii privind anularea acesteia.

3. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva sentinţei nr. 224 din 15 decembrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, a formulat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, în nume propriu şi în numele Serviciului Fiscal Orăşenesc Boldeşti Scăieni, invocând în drept dispoziţiile art. 480-490 din C. proc. civ.

Recurenta combate modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 din perspectiva îndeplinirii celor două condiţii, cazul bine justificat şi paguba iminentă.

În privinţa celei dintâi, recurenta susţine că până la anularea de către o instanţă judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate aşa încât instanţa care soluţionează cererea de suspendare a executării nu poate anticipa soluţia ce se va da asupra fondului, prejudecându-l.

Referitor la paguba iminentă, recurenta arată că trebuiau administrate dovezi care să o probeze iar nu să fie preluate neargumentat susţinerile reclamantei.

4. Apărările formulate în cauză.

Deşi legal citată, intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs, care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi va fi admis, cu consecinţa reformării sentinţei de fond atacate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/16.08.2021, emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova-Activitatea de Inspecţie Fiscală, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sarcina reclamantei A. S.R.L., în sumă totală de 6.209.723 RON, până la pronunţarea instanţei de fond.

Prima instanţă, verificând condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, a ajuns la concluzia că cererea de suspendare de faţă este fondată.

Din perspectiva analizei îndeplinirii, în mod cumulativ, a cerinţelor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ, Înalta Curte reţine că sunt întemeiate criticile recurentei, care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În cauza de faţă se remarcă faptul că, prin cererea de suspendare a executării deciziei de impunere contestate, intimata-reclamantă nu a arătat care este cazul bine justificat ce determină, în opinia sa, justeţea protecţiei drepturilor şi intereselor sale prin luarea măsurii suspendării, ci a invocat aceleaşi argumente constituite în motive de nelegalitate a respectivelor acte administrative fiscale ce au format obiectul acţiunii în anulare în privinţa lor, respectiv: încălcarea art. 127, alin. (3) şi 130 alin. (1) din Codul de procedură fiscală; reîncadrarea de către organul fiscal a diurnei externe ca venit de natură salarială, recalificarea în mod nejustificat şi nemotivat a sumelor acordate de societate salariaţilor şoferi, drept venit asimilat veniturilor din salarii, contrar dispoziţiilor art. 11 alin. (1) par. II din Codul fiscal; omisiunea organului fiscal de a lua în considerare că angajaţii care efectuează operaţiuni de transporturi internaţionale (de bunuri şi/sau persoane) nu pot fi consideraţi detaşaţi de pe teritoriul României conform definiţiei prevăzute de Legea 16/2017; lipsa de claritate a legislaţiei fiscale în materia amnistiei fiscale,

Or, împrejurările de fapt şi de drept care ar fi putut contura existenţa unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a actelor administrative fiscale contestate, ce reclamă o cercetare amănunţită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conţinutul actelor administrative a căror executare s-a cerut a fi suspendată.

Caracterul provizoriu al măsurii de temporizare a efectelor unui act administrativ presupune existenţa unor indicii suficient de clare care să permită o astfel de protecţie în folosul persoanei vătămate prin actul administrativ pe care îl contestă, fără a fi necesar, pentru aceasta, să se examineze viciile de nelegalitate invocate în calea acţiunii în anulare.

În raport de aceste considerente, observă Înalta Curte că nu sunt reliefate în cererea intimatei-reclamante acele împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepţiunea dată de legiuitor acestei cerinţe, conform definiţiei din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1), lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În privinţa pagubei iminente, rezultă din prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 că această noţiune are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Prima instanţă a reţinut în mod eronat că este suficient să constate că este îndeplinită această condiţie doar prin faptul că s-ar crea iminenţa unui prejudiciu prin simpla punere în executare a deciziei de impunere, fără a se analiza niciun alt aspect referitor la situaţia financiară a intimatei-reclamante.

În raport de faptul că nu s-a arătat în ce constă paguba iminentă de către persoana interesată în formularea cererii de suspendare şi nici nu s-a probat îndeplinirea acestei condiţii, se reţine că este eronată soluţia pronunţată de prima instanţă, nici această condiţie nefiind îndeplinită în cauză.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, hotărârea primei instanţe este nelegală, fiind pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este neîntemeiată.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, în nume propriu şi în numele Serviciului Fiscal Orăşenesc Boldeşti, va casa sentinţa recurată, iar în rejudecarea cauzei, va dispune respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de suspendare formulate de reclamanta de reclamanta A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, în nume propriu şi în numele Serviciului Fiscal Orăşenesc Boldeşti Scăieni împotriva sentinţei nr. 224 din 15 decembrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2022.